Agenția de cArte

Agenția de cArte
38744 ARTICOLE17 COMENTARII

Mircea Dinescu lansează ”Corabia nebunilor” la standul APLER de la Bookfest

Joi, 25 mai 2023, ora 16:00, la standul APLER – Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (G07) de la Bookfest, Mircea Dinescu lansează cea mai recentă carte a sa de poezie – ”Corabia nebunilor”, apărută la editura Fundației pentru Poezie Mircea Dinescu. Este, de altfel, prima ieșire în fața publicului bucureștean a ”Corabiei nebunilor”, titlul cărții fiind un poem cenzurat de o cunoscută rețea de socializare. ”Într-o lume din ce în ce mai polarizată, în care rar găsești nuanțe ale spiritului critic, poezia lui Mircea Dinescu – realmente prizată de zeci de mii de urmăritori reali și virtuali ai poetului – e și un exercițiu de expresivitate lirică eliberatoare, și unul dintre puținele acte de rezonanță între textele dizidente ori răscolitoare ale unui mare poet român contemporan și așteptările rezonante ale publicului de pe net și din realitatea de azi pe mâine. Noua sa carte – Corabia nebunilor – e un manifest despre libertatea interioară, libertatea cuvântului și libertatea de a alege între a fi și a avea în vremurile consumerismului, dar, mai ales, de consum de sine. Acest veritabil eveniment editorial, pus la cale de prietenul nostru Ioan Cristescu, președintele APLER, sunt convins că va produce certe delicii de lectură!”, a spus Dan Mircea Cipariu, vicepreședintele APLER. AgențiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.

Nichita 90, (re)citit de Nicu Alifantins, și Restitutio Cantemir, prezentate de MNLR la Bookfest

În perioada 24 – 28 mai 2023, Muzeul Național al Literaturii Române din București, reprezentat de Editura Muzeul Literaturii Române, va expune în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest. ediția a XVI-a (Complexul Expozițional Romexpo – Blvd. Mărășești 65-67, Pavilionul B2,), volume de literatură, studii, critică și istorie literară, albume semnate de cele mai reprezentative nume ale literaturii române și cataloage de colecţie sau de expoziţie. Muzeul Național al Literaturii Române din București prezintă expoziția dedicată lui Dimitrie Cantemir, sub genericul Restitutio Cantemir, la 350 de ani de la nașterea autorului faimoasei lucrări ”Istoria creșterii și descreșterii imperiului otoman”, precum și al monografiei ”Descriptio Moldavie”. Nicu Alifantis va lansa Cartea-C.D. (mini concert) – Nichita 90 – Aniversary Collection de Nicu Alifantis. C.D.-ul reunește compozițiile bine-cunoscute ale lui Nicu Alifantis pe versurile poetului Nichita Stănescu. Printre evenimentele MNLR, amintim de lansarea revistei Caietele Avangardei Nr. 20 și a volumului Cărți la alegere (critică literară) de Ion Pop, cunoscut profesor universitar clujean, istoric și critic literar, membru corespondent al Academiei Române. AgențiadeCarte.ro este partenerul media al Muzeului Național al Literaturii Române din București

Simpozion internațional „Eugen Simion – 90“

Academia Română organizează joi, 25 mai 2023, sesiunea omagială „Eugen Simion – 90“, eveniment consacrat operei și personalității criticului, istoricului literar, profesorului și academicianului Eugen Simion. Manifestarea va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 10:30, și va fi precedată de ceremonia de inaugurare, la Biblioteca Academiei Române, a sălii de lectură „Eugen Simion“. Sesiunea omagială este onorată de prezența acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Vor lua cuvântul prof. Thierry de Montbrial și prof. Serge Fauchereau, Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, IPS Ioan Robu, membru de onoare al Academiei Române, acad. Mircea Martin, prof. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, și Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Turneul Național ”Pianul Călător 13” al pianistului Horia Mihail se încheie pe 30 mai la Bucureşti

Turneul Național ”Pianul Călător 13”, o ediție cu teme inspirate din folclor, se va încheia pe 30 mai la Bucureşti, cu un penultim concert programat pe 29 mai la Teatrul Naţional din Caracal. „Nici nu am simțit când au trecut aceste concerte. A fost plin peste tot. Sute de oameni au venit în săli să asculte „pianul călător”. Mulți mi-au spus că le-a plăcut această călătorie europeană prin intermediul folclorului. Așa cum am spus și la începutul turneului, în această ediție mi-am propus să călătoresc împreună cu cei care vin să mă asculte prin cele mai neașteptate colțuri ale Europei, recitalurile având un fir roşu – inspiraţia folclorică.” (pianistul Horia Mihail) Programul ”Pianului Călător 13” porneşte de la celebrele Dansuri româneşti de Bartok şi continuă cu alte compoziții inspirate din folclor din creaţia lui Schubert, Chopin, Grieg, Glinka, Dvorak, Ravel, Brahms, Brediceanu şi Dan Dediu. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Jurnalistul Ionuț Bonoiu lansează la Bookfest reeditarea seriei de studii publicate de Dr. Nicolae I. Angelescu, „Negustorii de odinioară”

În cadrul unui demers menit să recupereze istoria antreprenoriatului românesc, prin reeditarea unor cărți vechi care vorbesc despre începuturile antreprenoriatului în România, Ionuț Bonoiu, jurnalist cu peste 22 de ani de experiență în presa de business, lansează colecția BusinessPedia, care speră că va deveni curând manualul de istorie al viitorilor antreprenori români de succes. „Într-o perioadă în care moralitatea este amenințată mai mult ca oricând în istoria noastră recentă, avem nevoie de modele. Dar trebuie să avem capacitatea de a distinge adevăratele valori în oceanul de zgomot care ne înconjoară”, spune Ionuț Bonoiu despre motivația care l-a determinat să inițieze acest proiect. În plus, consideră că „lecțiile afacerilor de succes sunt aceleași, de secole încoace: perseverența, puterea de a o lua de la capăt, capacitatea de a vedea oportunități acolo unde alții văd pericole, curajul de a nu renunța la vise”, prin urmare „vorbim despre trecut ca să învățam, să facem lucrurile mai bine, mai responsabil”, spune Ionuț Bonoiu, Președintele Asociației pentru Dezvoltare prin Antreprenoriat și Cultură Financiară Antreprenorescu.

Matematicianul şi logicianul italian Piergiorgio Odifreddi vine la Bookfest 2023

Matematicianul şi logicianul italian Piergiorgio Odifreddi deschide seria evenimentelor Polirom din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2023, ediţie care are loc în perioada 24-28 mai la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi care are Italia ca invitat de onoare. Participarea lui Piergiorgio Odifreddi la această nouă ediţie Bookfest este posibilă graţie Institutului Italian de Cultură din București, coorganizatorul evenimentului. Autorul volumului Dumnezeul logicii. Viața genială a lui Kurt Gödel, matematicianul filosofiei, apărut în colecţia „Plural” a Editurii Polirom – traducere de Liviu Ornea, le dă întâlnire cititorilor români în prima zi de târg, miercuri 24 mai, începând cu ora 19.00, la Scena ARENA.

Galeria „Madrigal 60” vernisează expoziția artistului Dan Palade

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” și Centrul de Cultură Arcuș vernisează expoziția artistului plastic Dan Palade, cea de a șasea din seria aniversară Galeria „Madrigal 60”. Evenimentul va avea loc joi, 25 mai 2023, de la ora 19:00, la sediul Corului Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei 11, București. Expoziția va fi deschisă vizitatorilor în cadrul vernisajului, precum și în zilele de sâmbătă și duminică, 27-28 mai, 3-4 iunie, între orele 10.00 și 18:00. Accesul publicului este gratuit. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Noutăți, lansări Cartier la Bookfest 2023

”În căutarea timpului pierdut. Sodoma și Gomora” (volumul IV), de Marcel Proust. O nouă traducere din limba franceză de Cristian Fulaș (Cartier de colecție nr. 41). Legată, supracopertă, 692 pag. Preț: 109 RON/ 499 MDL „Cu Proust se deschide o nouă eră în istoria marelui roman francez. În unicul scop de a-i delimita mai bine originalitatea..., putem spune totuși că el îl depășește pe Flaubert prin inteligență așa cum îl depășește pe Balzac prin calități literare și pe Stendhal prin înțelegerea vieții și a frumuseții. Prin urmare, va trebui să-și ia rangul de fondator al unui regat pe care nu îl împărtășește cu nimeni altul.” (Robert-Ernst Curtius)

Editura Polirom la Bookfest 2023. Programul evenimentelor

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare. Polirom le va propune vizitatorilor târgului peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere, 20 de evenimente dedicate celor mai recente apariţii editoriale din cele mai îndrăgite colecţii, ateliere pentru cititorii juniori, şedinţe de autografe. Programul complet de evenimente, aici. Mai jos, o scurtă descriere a evenimentelor Polirom.

Stelian Țurlea și „Colonia (aproape ca un blues)” la Salonul Internațional de Carte de la Torino

Ca în fiecare an din ultimii 35, la imensul Lingotto Fiere de la Torino se desfășoară, între 18 și 22 mai, celebrul Salon Internațional de Carte cu sloganul „Literatura în oglindă”. La fel ca în ultimul deceniu au participat și scriitori din România, cu lansări ori doar cu traduceri. Între cărțile lansate la standul României s-a aflat și microromanul lui Stelian Țurlea „La Colonia (quasi come un blues)”, apărută la editura Rediviva din Milano. Traducerea este semnată de Ingrid Beatrice Coman- Prodan care, în urmă cu câțiva ani, a mai tradus, la aceeași editură, un alt roman al acestui autor, „În absența tatălui”.

Noutati