La Țintă!

Starea de bine în școală, un moft sau o necesitate?

sept. 30th, 2022 | By
Starea de bine în școală, un moft sau o necesitate?

Am avut o discuție amplă despre asta cu autoarea cărții apărută de curând la Corint, dna. Anca Tîrcă*, care a fost profesoară și directoare a unei școli declarate de specialiști ca cea mai reformistă din România în perioada 1997-2004. Din 2004, lucrează ca freelancer-specialist în educație atât în România, cât și în străinătate.
Din carte și din discuție am aflat că pe alte meleaguri discuția despre starea de bine în școli e veche și că s-au luat măsuri. De exemplu, din 2006, în curriculumul de la Wellington College, Marea Britanie, există și un curs de fericire. Din 2007, legea educației din Japonia are la bază conceptul de școală fericită, în Finlanda, printre măsurile menite a asigura starea de bine este și participarea a 90% dintre școli la un program anti-bullying. Iar exemple sunt în carte chiar și din Coreea de Sud sau Bhutan.
Așadar, o lume întreagă se preocupă de asta și desigur este momentul să începem și noi. De la dna. Anca Tîrcă am aflat cu bucurie că acest ghid a avut succes în rândul profesorilor și chiar al unor directori de școli. Este plin de idei și de îndemnuri care ar putea fi utile și pentru cu totul alte domenii. Spun asta pentru că, de exemplu, directorii sunt sfătuiți, printre altele, să „nu fugărească” profesorii, să renunțe la comportamentele autocratice, să nu ceară documente inutile și să nu încurajeze bârfa.



ORLAN, file de corp și auto-hagiografie

sept. 26th, 2022 | By
ORLAN, file de corp și auto-hagiografie

Lansarea la București, în Sala Auditorium a MNAR, a albumului ”ORLAN. Les films de Sainte-Orlan”*, apărut la Fundația Culturală Intact, a fost un eveniment pe care ni l-a oferit pictorul și managerul cultural Florin Ștefan, directorul Spațiului Intact din Centrul de Interes, din Cluj-Napoca, chiar în prezența acestui fenomen viu al artelor meta-vizuale, meta-spectaculare și corporale care este ORLAN. Cu două puneri în scenă seducătoare propuse de Horea Avram, curatorul expoziției din octombrie 2021 de la Centrul de Interes din Cluj-Napoca, și de Bogdan Ghiu, unul dintre autorii albumului ORLAN, am intrat într-un univers de ”ficțiuni auto-hagiografice” și de paradoxuri pe care le poate crea raportul supraexpus dintre corp-carne versus corp-imagine. Un album care ar trebui studiat atât de apologeții ismelor culturale, cât, mai ales, de cei care își revendică un demers profesionist în artele imaginii ori ale imaginarului.



Despre Anca Vieru, numai de bine

sept. 26th, 2022 | By
Despre Anca Vieru, numai de bine

Fără poză de profil* e al treilea volum de proză al Ancăi Vieru. Debutul cu Felii de lămâie a dat semnalul unei scriitoare cu vervă, spirit de observație, experiență și imaginație. S-a vorbit mult despre el, iar Polirom a trecut cartea, pentru a doua ediție, la colecția Top 10+. Și pe bună dreptate. Din clipa aia, autoarea și-a cîștigat fani, iar editura a trecut-o printre autorii cu care se mîndrește.
E drept, romanul Spulberatic (un proiect mai vechi și mai de anvergură) a avut mai puțin succes. Dar asta e un lucru normal, după debuturile în forță.
Și iată că a venit vremea celui de al doilea volum de proză scurtă, apărut recent. L-am citit cu mare plăcere. Dat fiind meseria, eu sînt acel Gică Contra care caută nod în papură. Vînez greșelile, exprimările greoaie sau neclare, lipsa de stil, de ritm, de viziune. Dar, în același timp, cînd am parte de o scriitură precisă și surprinzătoare, mă dau bătut. Anca face parte din categoria scriitorilor „povestitori” și nu a stiliștilor. Într-un fel, modul ei de a scrie e cuprins de viziunea americană, pragmatică a textului. Spui numai atît cît e necesar, nu te aventurezi în discuții despre ce e omul și care e scopul vieții. Dar, ciudat, din dinamica subiectului și a personajelor reiese și viziunea autorului, cea care face diferența dintre un talent și un meșteșugar.



Rapsodii cotidiene

sept. 21st, 2022 | By
Rapsodii cotidiene

Niciodată nu știi încotro bate Dan Lungu la începutul povestirilor sale, în răspăr cu autorii clasici care te previn direct sau îți fac măcar o aluzie la ce să te aștepți. Chiar și enigmaticul Kafka se supune acestui ritual. Bunăoară în Metamorfoza el te anunță: „Într-o bună dimineaţă, cînd Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gînganie înspăimîntătoare.” Dan Lungu te captează cu o frază care te intrigă sau te face să zîmbești, și dacă nu-i aplici o lectură grăbită ca să afli rapid despre ce e vorba, obicei total nerecomandabil!, te obligă să faci o pauză, pentru a-i savura inspirația. Fiindcă mai totdeauna povestirile lui nu sînt despre ceva, o anumită întîmplare, ci despre cineva. Iar acel cineva e și cel ce povestește și care vorbește despre sine însuși trecînd lejer de la una la alta. Cînd autorul e cel ce o face în locul lui, adoptă stilul indirect liber, spunînd la persoana a 3-a ceea ce ar fi zis personajul însuși, dacă ar fi fost lăsat să vorbească.
Sub această aparentă lejeritate, se ascunde însă o rigoare de sociolog care-și investighează subiecții pentru a afla totul despre ei. Asta se vede cel mai bine în povestirile sale cu adolescenți care-ți spun ce cred ei despre lume și viață, insistînd asupra unui anumit episod dintre cele ce le vin în minte, pe moment, după asociațiile capricioase ale memoriei. Așa afli, pe rînd, cine sînt și cum mama, tatăl, prietenii, iubita sau – după caz – iubitul personajului, cu ce se ocupă, și ce părere are despre această ocupație, ce-i place și ce nu, ce speră și ce idealuri are. Toate astea se împletesc pe firul unor narațiuni seducătoare, de un firesc fără scame, din simplul motiv că Dan Lungu are un inepuizabil har de povestitor, înzestrat cu puterea de observație a marilor realiști.



Parada luzărilor

iul. 30th, 2022 | By
Parada luzărilor

Am stat de curînd de vorbă cu un editor și, după lungi eschive, ezitări și poticneli, am ajuns amândoi la câteva concluzii comune. Nu multe, numai două. Prima, că nimeni nu știe, în România, care e destinul public al unei cărți tipărite. Și a doua, că avem de a face cu o renaștere a literaturii române, calitativ și cantitativ. Cea din urmă e firească. Edituri mari sau importante și-au deschis porțile pentru literatura română. Polirom (pionierul), Humanitas, Paralela 45, Nemira (cu campania cea mai energică), Litera, Casa de pariuri literare (cea mai năpăstuită), Trei, Tracus Arte și altele, mai mici. Redacțiile nu mai prididesc cu manuscrisele. Sute de visători ciocăne la ușa e-mailului. 90% sunt gunoaie literare. Dar cele zece procente rămase deja au umplut scena. Nu e lună fără titluri noi, care, atenție, își găsesc repede drumul către poblic. Înclin să cred că, până la jumătatea acestui an, numărul cărților de proză cât de cât importante a depășit toată producția anului precedent, care a fost, și ea, la rândul ei, un record.



Poemul de la pagina 13 sau Poemul care se împotrivește

iul. 28th, 2022 | By
Poemul de la pagina 13 sau Poemul care se împotrivește

Ai de ales între a căuta fețele și măștile biografice ale lui Traian-Te sau Don TraianTe și între a găsi noi înțelesuri și noi decriptări fețelor șlefuite de diamant stilistic din poezia atât de puternică și totuși atât de lirică a lui Traian T. Coșovei. Prilejul acestei duble lecturi din care iese și mai seducătoare poezia lui Traian T. Coșovei ne este oferit de un eveniment editorial al editurii Casa Radio din 2021: CD-ul și cartea ”Poemul care se împotrivește” de Traian T. Coșovei , cu un text stabilit, cuvânt-înainte și note de Cosmin Ciotloș, ilustrații de Luca Jebeleanu și cu o copertă ce prezintă un detaliu dintr-un desen de Traian T. Coșovei realizat la sfârșitul anilor ´70. Pentru cei care l-au cunoscut pe autorul volumului Bătrânețile unui băiat cuminte (re)ascultarea vocii lui Don TraianTe e ca o plonjare în nostalgie ori în acte tulburătoare de istorie literară și de boemă literară. În cele 67 de poeme din fonoteca Radiodifuziunii Române, timbrul vocii poetului, trecând de la o vitalitate molipsitoare și o dicțiune clară la felul șuierător ori electric de a rosti din ultimele înregistrări, amintind de Gheorghe Dinică sau Ștefan Iordache, ne oferă tot atâtea nuanțe ale vocii auctoriale, când ludice, când ”cu lacrimi calde, electrice”, într-o punere în scenă ce poate fi cel mai adesea și pentru sine, și pentru ascultător ”o trădare cu buzele cusute”!



Câinii din Giurgiu se aud foarte clar

iul. 27th, 2022 | By
Câinii din Giurgiu se aud foarte clar

Criticii și publicul par să aibă dreptate, împreună, pentru prima dată. 2021 a fost un an excelent pentru proză. Punct. Doar că, nici ajuns la jumătate, 2022 îl și întrece. Nu-s puțini cei care au crezut că e un foc de paie, o furtună într-un pahar cu apă. Noile titluri apărute la mai toate editurile mari nu le dau dreptate. Fenomenul e vizibil, palpabil, iar publicul consimte. Am să povestesc în alt articol despre uimirea editurii „Trei”, care s-a trezit cu tot tirajul la cartea debutantului Remus Boldea, „A râs și tata”, epuizat în mai puțin de o lună. Am impresia că romanul (tot de debut) al Ruxandrei Burcescu, „Instabil”, editura „Humanitas”, va avea același destin. Cel puțin până azi, iată, numărul titlurilor noi a depășit totalul celor apărute anul trecut.
Dar s-o luăm pe firul apei. Discutând, deunăzi, cu Adriana Bittel, una din prozatoarele strălucite ale generației mele, mi-a mărturisit aproape în extaz plăcerea pe care i-a provocat-o romanul Ruxandrei. „Are ochi, mână și vână de prozator. Văd și aud personajele. Ritmul e susținut, elementele disparate se leagă cum rar întâlnești la un debutant. Va fi o scriitoare strălucită. Transmite-i asta, te rog. Și insistă că m-a dat gata!”



Splendoarea unei stele îndepărtate

iul. 26th, 2022 | By
Splendoarea unei stele îndepărtate

Un Borges al romanului e Roberto Bolaño în O stea îndepărtată, care amintește în cîteva privințe de alt roman al său, mai cunoscutul, Literatura nazistă în America. Una dintre aceste privințe e că și O stea îndepărtată e o capodoperă*. În scurtul și engmaticul cuvînt înainte, în care adoptă cu subtilă autoironie convenția modestiei, dar și către sfîrșitul Stelei îndepărtate, chilianul se declară îndatorat lui Borges. O dată, amintindu-l pe Pierre Menard, personajul celebru al autorului Istoriei universale a infamiei. „Rolul meu s-a redus la a pregăti băuturile, la a consulta cîteva cărți și la a mă contrazice cu Arturo și cu spectrul din ce în ce mai însuflețit al lui Pierre Menard cu privire la validitatea repetării unora dintre paragrafe.” Și încă o dată atunci cînd autorul de hîrtie al romanului, un poet inventat de Bolaño, citează pios părerile despre moarte ale confratelui său argentinianul.



Consum delirant și deteriorare garantată!

iul. 24th, 2022 | By
<strong>Consum delirant și deteriorare garantată!</strong>

În liniștea librăriei și a spațiului de coworking Seneca AntiCafe din București (str. arh. Ion Mincu, nr.1) s-a întâmplat ca ochelarii mei să îmi cadă pe podea în timp ce voiam să o ridic pe fiica mea Gloria Maria Sultana de 11 luni. Cu o pradă atât de mult dorită, Gloria a tras de brațele ochelarilor și a încercat în fel și chip să își pună ochelarii la ochi. O panică m-a cuprins pentru câteva secunde, gândindu-mă că ar fi a doua pereche de ochelari pe care ar trebui să o schimb în câteva luni. Librarii de la Seneca AntiCafe, simpatizanții declarați ai Gloriei, mi-au recomandat spre liniștire două cărți scrise de Serge Latouche, ”Deteriorare garantată! Eseu despre obsolescența programată” (2017) și ”Mic tratat de decreștere senină” (2016), apărute la Editura Seneca și traduse de Bogdan Ghiu. Peste câteva zile ochelarii s-au rupt și soția mea, Ana Daniela Sultana, m-a consolat spunându-mi că a citit în cartea lui Serge Latouche cum fabricanții de ochelari, dar nu numai ei, își programează produsele pentru un ciclu foarte mic de existență. Acesta a fost micul declic care m-a îndreptat spre lectura cărților unui autor contemporan recunoscut a fi una dintre ”cele mai puternice voci ale decreșterii conviviale”. Grație traducerii excelente a lui Bogdan Ghiu, am putut avea certe delicii de lectură cu o adevărată poetică a unor texte despre creșterea și descreșterea lumii noastre de azi pe mâine.



Ce rămîne din romanele scrise în obsedantul deceniu?

iul. 23rd, 2022 | By
Ce rămîne din romanele scrise în obsedantul deceniu?

Adevărurile spuse doar pe jumătate pot fi mai periculoase decît minciunile. Iar cînd alături de adevăruri ciuntite se răsfață minciuni oficiale rezultatul e catastrofal. Asta face de necitit azi cea mai mare parte a producției de romane despre România anilor cincizeci, de la profund falsul roman propagandistic Mitrea Cocor al lui Mihail Sadoveanu, la cele mai multe dintre romanele cu dezvăluiri despre „obsedantul deceniu”. Viciul fundamental al acestor cărți e că de fapt ignoră ansamblul tragic al evenimentelor din România, că aruncă vina pentru cele întîmplate pe Uniunea Sovietică, ca și cum liderii locali n-ar fi contribuit cu nimic la regimul de teroare din România acelor ani. Mai mult chiar, în prezentarea situației din țară de atunci, istoria e falsificată fără jenă, iar reprezentații claselor sociale care au avut cel mai mult de suferit de pe urma totalitarismului comunist, burghezia, proprietarii de pămînt care se opuneau colectivizării, militarii care au refuzat să pactizeze cu noul regim sînt caricatural portretizați, din perspectiva „luptei de clasă”.