Sinceritatea ca răzbunare
dec. 13th, 2022 | By admin
Mihai Radu e un prozator alert, iute, tăios, cinic și lipsit de speranță, cum e și personajul lui. Într-un fel, educația lui profesională (filosofia, jurnalismul și scenaristica) îl ajută să pună frînă sentimentalismului iscat de scena care deschide romanul. Un azil, anume „Conacul speranței”, își încheie existența comercial-binefăcătoare, iar bătrînii trebuie repartizați de urgență familiilor aparținătoare. Cum spun și în titlul de mai sus, personajul împrumută viziunea deconstructivă despre lume a scriitorului. Fraza lui Mihai Radu e doldora de cuvinte și expresii „frumoase” provenite din zonele suburbane secrete ale fiecăruia dintre noi. Nimic din lumea înconjurătoare, mai ales asta, a noastră, românească, nu scapă vivisecției. Dezvoltarea durabilă, ecologia pe bani grei, grija în stil occidental pentru oameni, comerțul cu amănuntul, sentimentele, relațiile, visele, viața, pînă la urmă și cîte și mai cîte sînt luate la refec, descompuse în părțile componente și, așa cum se întîmplă de fiecare dată cînd desfaci un mecanism, la remontare rămîn piese în plus sau care nu se mai potrivesc niciodată. Gîndurile personajului, replicile lui sînt, toate, expresia unei exasperări ultime, a unui om care nu-și mai găsește sensul existenței, în afara supraviețuirii. Singurul lucru care îi rămîne e sarcasmul.