Luni, 1 iunie 2026, la Așezământului Casa „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc, juriul proiectului „Tzara DaDa”, format din prof. univ. dr. Ioan Cristescu, președinte, Gabriela Toma și Dan Mircea Cipariu, a acordat 31 de premii, în valoare totală de 10.000 lei, elevilor Liceului Teoretic „Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc, care au participat la atelierele de scriere creativă, coordonate de Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu, la atelierele de creativitate, coordonate de Gabriela Toma și Ioana Irinciuc, precum și la atelierele de pictopoeme, coordonate de Dan Mircea Cipariu. Invitatul special al galei de premiere a fost poetul Ion Mureșan care a susținut o lectură publică în care a citit „compunerea” „Casa pădurarului”, aplaudată la scenă deschisă.
„Mulțumesc copiilor de la Casa Sfântul Iosif pentru că într-o zi de 1 iunie m-au făcut și pe mine copil. Un dar mai mare nu e de închipuit la cei 70 de ani ai mei. Cu recunoștință și mare bucurie”, a mărturisit Ion Mureșan.
„Timp de trei zile am explorat lumea complexă a emoțiilor prin povești din întreaga lume și prin cele scrise de cei mici. Pornind de la o singură culoare, am explorat un minunat labirint interior, unde sentimentele s-au arătat în zeci de nuanțe transpuse pe foaia de hârtie. Ținând în palmă un singur nasture, am dat viață unui personaj și unei vieți, astfel a apărut pe lume câinele Dada, care a zburat în spațiu și care s-a împrietenit cu băiatul Dego. Și cum fiecare copil este un erou de basm, povestea sa are dreptul să se facă auzită. Proiecte precum Tzara DADA fac posibil acest lucru.”, a declarat Gabriela Toma.
„Am exersat, timp de câteva zile, în manieră DaDa, cu elevi de gimnaziu și de liceu, cele ale harului, imaginarului & (i)realului care vin și trec prin literatură pentru sufletele din casa unde se trăiesc poeme, povești și minuni! Am exersat la ateliere dicteul automat, hazardul ori colajul atât de bine prizate de avangardiști”, a spus Dan Mircea Cipariu.
La 130 de ani de la nașterea sa, Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (A.P.L.E.R.), în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, a lansat Tzara DADA, un proiect interdisciplinar inspirat de opera lui Tristan Tzara și spiritul avangardei europene, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.).
În cadrul proiectului Tzara DADA, co-finanțat de AFCN, A.P.L.E.R. organizează, în București și în țară – la Oderheiu Secuiesc, Dumbrăveni (Suceava) și Giurgiu, zone defavorizate cultural, ateliere de scriere și lectură creativă dedicate adolescenților, lecturi publice cu poeți consacrați, tururi ghidate, expoziții, conferințe și un spectacol multimedia.
AgentiadeCarte.ro este partenerul media al proiectului TZARA DADA.
„Printre picături de inspirație sau, mai bine spus, printre paragrafe încărcate de narațiune și glazurate cu dialog, găsesc uneori loc și pentru versuri, strofe și rimă. Nu scriu poezie foarte des, însă în ultimele zile am descoperit această artă într-un mod mult mai profund decât până acum. Participând la proiectul Tzara DaDa, creativitatea mea, obișnuită în principal cu redactarea de articole și texte în proză, s-a adaptat unei noi forme de expresie, în care cuvintele au prins un ritm diferit, iar ideile au căpătat o libertate aparte. Dacă aș spune din punctul meu de vedere, aș avea impresia că îmi limitez gândirea la un singur unghi de observație. În realitate, experiența acestui proiect mi-a deschis un orizont mai larg. De aceea, prefer să spun că, în perspectiva mea, Tzara DaDa a reprezentat mai mult decât un simplu concurs sau un exercițiu literar, a fost o redescoperire a puterii creatoare a cuvântului. Acest proiect a readus în lumină personalitatea unui scriitor care și-a pus amprenta asupra culturii universale. Tristan Tzara, originar din România, rămâne una dintre figurile marcante ale avangardei literare și un nume care nu trebuie uitat, ci păstrat viu în memoria generațiilor care vin. Prin însăși denumirea proiectului, moștenirea sa este evocată și celebrată, iar creațiile realizate de participanți devin, într-un fel, o continuare simbolică a spiritului său inovator. Într-o perioadă în care literatura este adesea privită prin prisma utilității imediate, astfel de inițiative demonstrează că arta cuvântului rămâne un spațiu al libertății, al imaginației și al descoperirii de sine. Poezia nu înseamnă doar versuri așezate pe hârtie, ci și curajul de a privi lumea din perspective noi, de a transforma gândurile în emoție și emoția în creație. Desigur, am obținut Premiul I, iar această reușită mă onorează și mă bucură. Totuși, adevărata valoare a experienței nu stă în diplomă sau în clasament. Ceea ce contează cu adevărat este faptul că am reușit să îmi dezvolt capacitățile literare, să îmi depășesc limitele și să descopăr noi modalități de a transforma gândurile în artă. Am învățat să mă provoc pe mine însumi, să am mai multă încredere în propriul talent și să privesc scrisul nu doar ca pe un mijloc de exprimare, ci și ca pe o formă de explorare personală. Premiul va rămâne o amintire frumoasă, însă experiența, inspirația și întâlnirea cu poezia reprezintă adevăratele câștiguri ale acestui proiect. Dacă până acum versurile își găseau loc doar din când în când printre rândurile mele, astăzi știu că ele pot deveni o parte firească a drumului meu literar.”, a scris în jurnalul Așezământului Casa „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc laureatul concursului de creativitate „Tzara DaDa”, Andrei Marian Balaj.
***
Casa pădurarului
(o paranteză)
„Mama a trimis pe Ileana și pe Radu în pădure să culeagă ciuperci. Când au ajuns la marginea pădurii, au văzut casa pădurarului în flăcări și au auzit strigăte de ajutor. Într-o clipă ei…”.
Stă pe marginea patului. Fiică-mea. Cea mare. Tâmpită treabă, îmi zic, exact când să ațipesc, s-a aprins casa pădurarului. Fericiți sunt autorii cărților de școală. Pun trei puncte și pot dormi liniștiți.
– Zi-i! mă zorește.
– Uite ce-i, eu nu am nimic de-a face cu casa pădurarului tău. Nu are decât să ardă.
– Asta zic și eu, o aud, numai că doamna a zis la școală că Ileana și Radu fug în sat, cheamă oamenii, sting focul, casa e salvată, toată lumea îi felicită, fiindcă, dacă nu se nimereau acolo… Mai ales că, a zis doamna, pe lângă casa pădurarului trece un râuleț…
– Dă-i bătaie, mormăi eu, râulețul vi l-a dat doamna mură-n gură, ca să puteți stinge mai repede incendiul.
– Numai că, zice ea, eu nu prea aș avea chef să mă duc în sat după ajutoare. Știi, tare aș sta să mă uit cum arde casa pădurarului. Nu am văzut niciodată o casă arzând.
Într-o clipă sunt de acord cu sacrificarea casei. În fond, cei care strigau după ajutor puteau foarte bine să fugă în sat și să-i lase pe copii să privească. Îi sugerez să fugă, totuși, în camera ei. Și încă repede. Și, având în vedere că focului îi va trebui cam o oră până să radă din peisaj casa pădurarului, o oră să nu se miște de acolo.
Nu cred că a trecut o jumătate de oră până să aflu că, „fiind construită din lemne uscate”, casa nenorocitului de pădurar a ars mai repede. În orice caz, mai repede decât mă așteptam eu. Fiică-mea își cocoțase personajele într-un stejar cu vizibilitate bună, le pusese să strige „Ajutor!”, așa, „de formă, pentru doamna”, mi-a explicat, după care să mi te ții:
„Fumul gros, negru, se ridica asemeni unui balaur peste pădure. Scânteile pluteau prin aer ca un roi furios de steluțe. Balaurul a prins în gura lui necruțătoare acoperișul de șindrilă”. (Doamna a pus râulețul, eu am pus acoperișul de șindrilă – zice.) „În fața sătenilor sosiți în ajutor (cine i-o fi chemat?), acoperișul s-a prăbușit cu un pocnet îngrozitor. Flăcările s-au întins prin iarba uscată și au aprins un pâlc de copaci. Păsările și-au luat zborul, ciripind înfricoșate. Un iepure, încercuit de flăcări, a sărit prin foc și s-a îndepărtat cu blana arzând”… Aici, eu sunt de părere că era suficientă casa, pădurea putea fi cruțată. E de acord cu mine. A aprins și pădurea pentru că „în compunerile despre natură, a zis doamna, trebuie să apară păsări și animale sălbatice”. „Un spectacol atât de măreț nu mai văzuseră copiii decât la televizor”. (Totdeauna am susținut că stă prea mult la televizor.)
Apoi compunerea o cotește brusc. Flăcările cuprind și copacul de reședință, loja copiilor, aceștia încep să tușească, pădurarul îi aude și, dacă tot nu mai are casă, îi salvează. Ba, le mai dă și să bea apă. Culmea nerușinării, fiică-mea introduce în schemă și un țăran „bătrân și înțelept”, pe care îl manipulează, făcându-l să spună: „Casa arsă se poate reconstrui, bine că am reușit să salvăm copiii!”
– Până aici am scris. Ai zis să te trezesc când casa a terminat de ars. E scrum. Acum copiii urmează să meargă în sat ca să fie felicitați de toată lumea.
– Asta e prea de tot! sar eu ca fript. Dacă scrii așa ceva, nu mai pupi tu patine în iarna asta! E curată nerușinare!
– Bine, concede, atunci scriu așa: „Nimeni nu i-a lăudat, dar nici nu i-a certat. Ei însă au rămas cu o amintire de neuitat.” Așa îmi cumperi patine?
Ion MUREȘAN
***
muzici de iertare
pianele coboară
cu ochelarii de cal
ai unui lunatic
fluturi-rețea
fantome-rețele
în sandale de noapte
bat la un ceas de iertare
„fă lampa mai mică
și trage covorul
de sub picioarele
mele și ale urmașilor
din creier și catedrale”
diamantele sună
din inima-lună
piane coboară și urcă
peste lumea tăcută
Dan Mircea CIPARIU
30 mai 2026, scris la Odorheiu Secuiesc, după ce am subliniat 13 cuvinte din cele 39 spuse, la o repede ochire, de cei 39 de adolescenți care au participat la atelierul de scriere creativă „Tzara DaDa.
***
pantera roz
fluture cu covor de beton
soare mic și cruce pe ușă
chitara cântă
sandale roz cu sclipici
Andreea Milea, clasa a VIII-a
Dincolo de lucruri
Uși întredeschise
Peste drumuri și alegeri
Vântul poartă mai departe numele celor plecați
Rugăciunea nu se sfârșește în urma ta
Andrei Balaj, clasa a XI-a A Pedagogic
Colecționarul de lucruri imposibile
soare și steag
inventate de inima mea
port un inel
și povestea pe care nu o spun nimănui
Georgiana Antonia Ormenișan, clasa a X-a Pedagogic
noaptea s-a retras demult
inelul păstrează promisiunea unei clipe
trandafirul înflorește fără să ceară atenție
un pian nu se mai oprește
Virginia Bîrta, clasa a XI-a Pedagogic
semne fixe
nisipul se mișcă încet fără formă
în bibliotecă aerul stă nemișcat
împart timpul în bucăți egale
cerul se schimbă în interior
fără să răspundă
fără să păstreze nimic
Georgiana Jufă, clasa a XII-a
fluturi
ridic steagul
totul
e
un vis
fără ochelari
Daniela Bărbat, clasa a VIII-a
ziua de cartofi
lampa dansează tango cu luna
mănânc supă cu furculița
Sanda Timiș, clasa a XII-a E Pedagogic
cântecul de seară
privesc luna
lopata își sapă groapa
sandalele cântă la pian
Maria Narcisa Stoica, clasa a VI-a
tic-tac
lampa se stinge
ușa scârțâie
bunica intră cu un biscuite
trandafirul își pierde petalele
Sofia Maria Mihalache, clasa a V-a
orașul din umbre
sub un stâlp obosit
lopata uitată sapă umbre
în oraș fantoma stă pe un scaun
lampa tremură
lângă un trandafir uscat
un inel cade din buzunar
Robert Tansanu, clasa a IX-a Educație Extrașcolară
fantoma
viața trece într-o bătaie de ceas
pianul
se oprește din cântat
Livia Gall, clasa a X-a Educație Extrașcolară
camera uitată
soare de dimineață
uitat pe masă
crucea veghează
lângă pianul neatins
Monica Letiția Prejmer, clasa a XI-a Pedagogic
pană de curent
covor zbuciumat
pe o masă mică mântuită
ceasul trece
intră o cruce pe ușă
Amalia Ioana Mihalache, clasa a VI-a
la capătul ușii
tic-tac tic-tac
umbra acoperă covorul zdrențuit
casele dărâmate stau
sub sandalele cu sclipici
cățelușul latră
după umbra înspăimântată
Marisa Ratz, clasa a VII-a
ambalaj cu diamante
copilul scrie din carte
glasul lui zboară
sandalele sună ca un toc de plastic
Giulia Petruța Jitaru, clasa a V-a
***
În 1992, fundaţia elveţiană Basel Hilft a pornit să construiască la Odorheiul Secuiesc o casă de 200 de camere, în care ar fi vrut să-i instaleze pe copiii de la un orfelinat din Harghita. În 1996, când casa a fost terminată, orfelinatul în cauză fusese renovat, iar autorităţile locale n-au mai fost de acord cu mutarea copiilor, ci au propus ca în clădirea de 200 de camere să funcţioneze un centru cultural. Elveţienii au insistat însă ca destinaţia clădirii să nu fie schimbată, aşa că au căutat să convingă surorile franciscane, apoi Caritas-ul, să o preia. Toată lumea fugea însă de o asemenea responsabilitate, deoarece clădirea era foarte mare, iar întreţinerea ei presupunea costuri la fel de mari.
Până la urmă, Sora Ionela, cea care a creat Congregaţia Inimi Neprihănite în anii ’50, pe când se afla în închisorile comuniste, a acceptat ca surorile greco-catolice să preia clădirea.
Pe 8 decembrie 2026 se vor împlini 30 de ani de activitate a Așezământului Casa „Sf.Iosif” din Odorheiul Secuiesc. În ciuda greutăților întâmpinate, măicuțele au răzbit. Casa are 200 de încăperi, numai factura la gaz costând într-o lună de iarnă 8.000 euro.
Așezământul Casa „Sf. Iosif” din Odorheiul Secuiesc are amfiteatru cu 70 de locuri, sală de lectură, ateliere de creație, sală de limbi străine, bibliotecă, depozit de carte, sală de sport, cabinet stomatologic, cabinet de medicina familiei, sala de mese cu 148 de locuri, bucătărie dotată cu electrocasnice de ultimă generație, sală de protocol, croitorie unde sunt confecționate uniformele copiilor, muzeu, grădiniță, livadă cu pomi fructiferi. Toate au fost realizate din donațiile oamenilor cu suflet mare.
***
Proiectul TZARA DADA nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
