Joi, 25 mai 2023, ora 16:00, la standul APLER – Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (G07) de la Bookfest, Mircea Dinescu lansează cea mai recentă carte a sa de poezie – ”Corabia nebunilor”, apărută la editura Fundației pentru Poezie Mircea Dinescu. Este, de altfel, prima ieșire în fața publicului bucureștean a ”Corabiei nebunilor”, titlul cărții fiind un poem cenzurat de o cunoscută rețea de socializare. ”Într-o lume din ce în ce mai polarizată, în care rar găsești nuanțe ale spiritului critic, poezia lui Mircea Dinescu – realmente prizată de zeci de mii de urmăritori reali și virtuali ai poetului – e și un exercițiu de expresivitate lirică eliberatoare, și unul dintre puținele acte de rezonanță între textele dizidente ori răscolitoare ale unui mare poet român contemporan și așteptările rezonante ale publicului de pe net și din realitatea de azi pe mâine. Noua sa carte – Corabia nebunilor – e un manifest despre libertatea interioară, libertatea cuvântului și libertatea de a alege între a fi și a avea în vremurile consumerismului, dar, mai ales, de consum de sine. Acest veritabil eveniment editorial, pus la cale de prietenul nostru Ioan Cristescu, președintele APLER, sunt convins că va produce certe delicii de lectură!”, a spus Dan Mircea Cipariu, vicepreședintele APLER.
AgențiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.
MIRCEA DINESCU (n. 1950, Slobozia) debutează cu poezie în 1967, în revista ”Luceafărul”, și editorial cu ”Invocație nimănui” (1971), volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut. Este redactor la ”Luceafărul” (1976 – 1982) și ”România literară” (1982 – 1989). Talentul literar remarcat de numeroși critici (Lucian Raicu, Alex Ștefănescu, Nicolae Manolescu) este încununat cu numeroase premii literare (Premiul Herder, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Poezie, Premiul Academiei Române pentru Literatură ș.a.). În urma interviului acordat în februarie 1989 cotidianului Libération în care ataca explicit regimul Ceaușescu, este supus arestului la domiciliu și i se ia dreptul de semnătură. După revoluția din 22 decembrie 1989 este președintele Uniunii Scriitorilor (1990 – 1993) de unde a demisionat în urma unui scandal. Înființează revistele de satiră politică Academia Cațavencu (1990), Plai cu boi (2001) și Aspirina săracului (2003). A fost membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Mircea Dinescu este și fondatorul portului cultural Cetate (Dolj), primul port cultural din Europa. Prezență activă, una dintre personalitățile cunoscute ale societății civile, Mircea Dinescu are constante intervenții critice, televizate și publicistice. Volume publicate (selectiv): ”Invocație nimănui” (Cartea Românească, 1971); ”Elegii de când eram mai tânăr” (Cartea Românească, 1973); ”Proprietarul de poduri” (Cartea Românească, 1976, 1978); ”La dispoziția dumneavoastră” (Cartea Românească,1979); ”Teroarea bunului simț” (Cartea Românească, 1980); ”Democrația naturii” (Cartea Românească, 1981); ”Exil pe o boabă de piper” (Cartea Românească, 1983); ”Rimbaud negustorul” (Cartea Românească, 1985); ”Moartea citește ziarul” (Cartea Românească, 1990); ”Femeile din secolul trecut. Poezii noi” (2004 – 2010), cu desene din seria Erotica Magna de Dan Erceanu (Fundația pentru Poezie Mircea Dinescu, 2010); ”Iubirea mea să scoată țări din criză” (Fundația pentru Poezie Mircea Dinescu, 2011); ”Colierul din bomboane de colivă”, apărut la Editura Fundației pentru Poezie Mircea Dinescu în 2017. În 2018, Mircea Dinescu a lansat la Londra o antologie de poeme din perioada 1973-2013, sub titlul „Întoarcerea barbarilor” / “The Barbarians’ Return”, la Bloodaxe, una dintre cele mai influente edituri de poezie din spațiul anglo-saxon. În 2019, i-a apărut volumul de poezie ”Scaunul cu trei picioare”, Editura Fundației pentru Poezie Mircea Dinescu. În 2023, publică volumul de poezie ”Corabia nebunilor”, Editura Fundației pentru Poezie Mircea Dinescu.