AcasăPostcard

Postcard

Marta Petreu, laureată a Premiului ”Scriitorul anului 2021”

Marta Petreu este laureata Premiului Scriitorul anului 2021, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, pentru volumul ”Blaga, între legionari și comuniști”, apărut în colecția „Plural” a editurii Polirom, și în ediție digitală. Premiul i-a fost decernat autoarei la Iași, vineri, 5 noiembrie, în cadrul Galei Scriitorilor Anului 2021, organizată de Uniunea Scriitorilor din România. Marta Petreu a fost premiată ex aequo cu Daniel Cristea-Enache – pentru volumul Linia de contur (editura Spandugino).

Omagiu adus lui Nicolae Iorga la Festivalul ”Bookcity” din Milano

Cel mai mare festival de carte din Milano și Lombardia va deschide porțile unei noi ediții care va reuni peste 1 500 de evenimente, manifestare care se va desfășura în prezența publicului în perioada 17 – 21 noiembrie 2021. Un eveniment cu caracter internațional promovat de Departamentul de Cultură al Orașului Milano și de Asociația BOOKCITY MILANO, formată din Fundația Corriere della Sera, Fundația Giangiacomo Feltrinelli, Fundația Umberto și Elisabetta Mauri și Fundația Arnoldo și Alberto Mondadori. Pentru a zecea oară, editura Rediviva este inclusă în programul SCRITTI DALLA CITTÀ MONDO, un eveniment promovat pentru BookCity de Biroul Cultural al Municipiului Milano, CITTÀ MONDO – Municipiul Milano. La această ediție editura Rediviva si Centrul Cultural Italo Român vor aduce un omagiu istoricului si omului de cultură NICOLAE IORGA 1871-1940, la 150 de ani de la nașterea sa prin prezentarea recentului volum publicat: BREVE STORIA DEI ROMENI (ed. REDIVIVA, 2021), o reeditare a lucrării apărută în anul 1911 în limba italiană prin efortul Ligii unității culturale a tuturor românilor, ca un semn de apreciere adus poporului italian care în acel an sărbătorea cei 50 de ani de unitate.

”Călătorii în timp” – Expoziție la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”

Simpozionul Național de Estetică, eveniment cu tradiție desfășurat la Centrul de Cultură „George Apostu”, va debuta joi, 11 noiembrie 2021, cu vernisarea expoziției „Călătorii în timp”. Expoziția, găzduită în perioada 11 noiembrie – 22 noiembrie 2021 de Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, reunește un fond de 125 de lucrări de pictură, sculptură, grafică și fotografie, semnate de 37 de artiști. Lucrările prezentate publicului sunt realizate de artiști români și străini, pe parcursul a cinci ediții ale „Rezidenței Tescani”.

”Casa tradițională – reper identitar”, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Consiliul Județean Olt și Muzeul Județean Olt, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, vă aşteaptă joi, 11 noiembrie 2021, de la ora 15.00, la vernisajul expoziţiei ”Casa tradițională – reper identitar”, care va avea loc la Sala Acvariu. România a avut un bogat patrimoniu construit în satele care, în unele locuri, încă mai încântă ochii vizitatorilor. Depopularea satelor, lipsa banilor, nepăsarea sau ignorarea valorilor arhitecturale tradiţionale au dus, în timp, la situaţii nefireşti: casele de la ţară sunt fie lăsate să se dărâme, fie li se schimbă arhitectura odată cu reabilitarea lor.

„ConnectArts – Note”

Marți, 9 noiembrie 2021, orele 17:00, Asociația Culturală ISVOR marchează finalizarea proiectului „ConnectArts – Note” printr-un eveniment „cu prezență fizică”, găzduit de Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB), Sala „Constantin Silvestri” (Strada Știrbei Vodă nr. 33). Evenimentul „ConnectArts – Note: Pop Up Showcase” va cuprinde audiții de muzică și poezie în proiecte colaborative, vizionarea filmelor produse în cadrul celei de-a treia ediții „ConnectArts” și discuții ale echipei proiectului cu studenții UNMB, publicul-țintă principal, atât despre rezultatele obținute până acum cât și despre ce își propun să realizeze – împreună – în viitor.

„Carnavalul Animalelor”, proiect cultural susținut de Radio România Muzical

În perioada 10-19 noiembrie 2021, zilnic de la ora 18.30, Radio România Muzical va difuza – prin intermediul paginii facebook – o serie de 10 interviuri video cu tinerii muzicieni implicați în realizarea proiectului cultural „Carnavalul Animalelor”: Roxana Cîrciu – pian, Andrei Gologan – pian, Valentin Șerban – vioară, Andrei Stanciu – vioară, Alexandru Spînu – violă, Izabela Ghergu – violoncel, Vlad Rațiu – contrabas, Diana Nedelea – flaut, Sebastian Antoneac – clarinet, Irina Rădulescu – marimba, glockenspiel. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Spectacolul pentru copii ”A II-a B” ajunge în mai multe cartiere bucureștene

”A II-a B”, un spectacol pentru copii creat de Oana Răsuceanu, se va vedea în această săptămână în mai multe școli bucureștene, pe scena virtuală ”unteatru cinematic”. Miercuri, 10 noiembrie și joi, 11 noiembrie 2021, copiii din clasele a II-a și a III-a din Școala Generală Nr. 307, Școala Generală Nr. 311, Școala Generală Nr. 169, Școala Generală Nr. 197, Școala Generală Nr. 59 și Liceul Teoretic Bulgar “Hristo Botev” vor putea urmări spectacolul în cadrul unor transmisiuni live de pe scena Teatrului UNTEATRU. Clasa a II-a B este un loc pe care spectatorii îl vor recunoaște imediat. Este spațiul în care fiecare dintre noi s-a aflat la un moment dat, în pielea unuia dintre personajele prezentate pe scenă. Protagonista spectacolului este Gabi, o fetiță de 8 ani, care începe clasa a II-a într-o nouă școală. Un loc care îi aduce colegi noi și posibil viitori prieteni. Însă, odată trecut pragul noii clase, nimic din ceea ce Gabi înțelesese până atunci despre mersul la școală, joaca în pauze, teme făcute, lecții învățate și prietenie, nu pare să mai aibă vreun sens. Gabi intră pe un teren minat. Un teren în care ea este nouă.

Muzeul Municipiului București lansează filmul documentar dedicat Civilizației Gumelnița

Muzeul Municipiului București lansează filmul documentar „Aventuri în epoca de piatră”. Noua producție oferă în premieră informații inedite despre o civilizație veche și misterioasă, mai veche cu aproape o mie de ani decât dinastiile predinastice egiptene: Civilizația Gumelnița. Sursa de inspirație a documentarului este expoziția tematică „Civilizația Gumelnița. Viața în sud-estul României acum 6500 de ani” fiind prezentată, de asemenea, activitatea de cercetare arheologică din cadrul Muzeului Municipiului București.

Actorii Mircea Andreescu și Ion Grosu revin la ARCUB

Actorii Mircea Andreescu și Ion Grosu își dau întâlnire cu iubitorii de teatru din Capitală, pe 17 și 26 noiembrie 2021, la Sala Mare ARCUB, pentru două reprezentații ale spectacolului „Nunzio” de Spiro Scimone, în regia Alinei Hiristea. Timp de aproximativ 90 de minute, protagoniștii spectacolului îi vor purta pe spectatori într-o poveste fascinantă, menită să le amintească de puterea fiecăruia de a-i vindeca pe ceilalți, prin propriul exemplu, prin candoare, discreție și prin acel senzor tainic de umanitate ce poate fi activat în fiecare dintre noi. Împreună cu actorii, publicul va explora povestea contemporană a unui ucigaș plătit, un hit-man (Ion Grosu) care poate fi îmblânzit și vindecat de frustrare și ură de către un bătrân naiv până la tragi-comic, un homeless (Mircea Andreescu).

”Next on stage. Perspective în scenografie”

În cea de-a treia zi a ”Festivalului Național de Teatru 2021”, debutează Conferința intitulată „NEXT ON STAGE. Perspective în scenografie”, care se va desfășura în direct, online, în perioada 8-11 noiembrie 2021. Accesul la eveniment se poate face de pe Contul de facebook al FNT – www.facebook.com/fntfestivalulnationaldeteatru (cu preluarea transmisiei live de pe canalul YouTube al UNATC). NEXT ON STAGE. Perspective în scenografie este un eveniment inițiat de Laboratorul de design decor virtual și realitate augmentată din cadrul centrului de cercetare CINETic al UNATC București în parteneriat cu FNT 31, care își propune să analizeze situația actuală a scenografiei în România și încearcă să identifice soluții specifice ce pot îmbunătăți sistemul de creație și producție. Conferința urmărește să evidențieze aspecte ale poziției scenografului în cadrul echipei de creație și să dezbată relația acestuia cu ceilalți artiști ce contribuie la realizarea imaginii scenice, designeri de lumină sau video.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508