Agenția de cArte

Agenția de cArte
38783 ARTICOLE17 COMENTARII

Ștefan Dimitriu, în ”Treizeci” de fotograme esențiale

Pe scriitorul Ștefan Dimitriu l-am întâlnit nu prin scrierile teatrale sau muzicale ori prin scenariile de film. Nici prin proză (lectura unui roman și jumătate înseamnă prea puțin din ce s-a tipărit sub semnătura acestui autor). Întâlnirea ne-a fost lirică, grație volumului cu TREIZECI de poeme lansat în Gaudeamusul recent, pe care le-am citit într-o emoție nocturnă. Și cu părerea că vin din vremuri – stări – registre diferite și că (re)definesc forța creatoare și sensibilitatea unui scriitor contemporan de prim raft.

Disperări austere

Anunțat de un grupaj consistent apărut în „Vatra” înainte de pandemie, cel mai recent volum al Letiției Ilea, un singur poem (Limes, 2022), a apărut de-abia de câteva luni, confirmând, dacă mai era nevoie, la douăzeci și cinci de ani de la debutul cu eufemisme, prezența statornică a unei autoare mai degrabă neglijate de critică. Și e păcat că-i așa: poetă care nu a scăzut nivelul, ba dimpotrivă – o văd într-o continuă, deși nespectaculoasă, evoluție –, traducătoare experimentată din franceză (limbă în care i-au apărut cinci cărți, cea mai recentă în 2021) și cadru universitar, Letiția Ilea nu ține să-și revendice zgomotos o poziție pe scena literară, deși ar fi mai îndreptățită decât alții să o facă.

9 concerte, 6.500 de spectatori și un sunet care vestește Crăciunul de 60 de ani: ”Madrigal”

În perioada 4 – 20 decembrie 2022 Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a susținut 9 spectacole care s-au desfășurat cu casa închisă, în cadrul turneului național „Pe drumul Crăciunului”, care a avut loc la Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și București. Invitați speciali ai Corului Madrigal au fost actorii Ofelia Popii și Marius Turdeanu. Evenimentele s-au bucurat de cronici elogioase și mesaje emoționante. Spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului” va fi difuzat pe 24 decembrie, de la ora 10:00, la postul de radio Europa FM și, tot în ajun de Crăciun, va putea fi vizionat la Televiziunea Română, pe canalul TVR Cultural. AgențiadecArte.ro a fost partener media al evenimentului.

Finaliști apelului de  proiecte NEO ART CONNECT

Luni, 12 decembrie 2022, reprezentanții galeriei Galateca și membrii boardului au prezentat la Rezidența 9 cele 15 proiecte câștigătoare ale programul de burse și mentorat NEO ART CONNECT. În cadrul evenimentului s-au nominalizat finaliștii apelului de proiecte NEO ART CONNECT, încheiat pe 4 decembrie 2022. Juriul a ales din cele 60 de propuneri de proiecte din 6 orașe (București, Timișoara, Arad, Iași, Cluj, Oradea) cele 5 proiecte câștigătoare a burselor şi sesiunilor de mentorat și cele 10 aplicații ce vor fi prezentate online și în cadrul Anualei de artă și știință NEO ART CONNECT 2023. Juriul a fost format din Anca Boeriu, Suzana Dan, Roxana Lăpădat, Emil Ivănescu, Andrei Tudose, Mihai Zgondoiu și Andreea Sandu. Proiectul pilot a interconectat lumea artei românești contemporane, reușind să suscite interes și să atragă din ce în ce mai mulți parteneri pentru a susține tinerii artiști din domenii precum design, arhitectură, artă, performance sau multimedia, ce realizează lucrări multidisciplinare, la interferența cu domenii precum medicina, ecologia, noile tehnologii în TIC sau alte domenii inovatoare. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

”Bestia” de Carmen Mola, romanul dezbătut mai mult ca meciurile de fotbal în pub-urile spaniole

Când romanul ”Bestia” publicat de Editura Trei câștiga premiul Planeta în valoare de 1 milion de euro, autoarea, Carmen Mola, era deja un nume celebru în Spania și nu numai. Trilogia de romane polițiste care o are ca protagonistă pe Elena Blanco se vânduse în sute de mii de exemplare și fusese adaptată pentru televiziune. Carmen Mola era deja o scriitoare populară când „bomba” literară a deceniului a fost detonată la decernarea premiului Planeta: în spatele pseudonimului Carmen Mola se ascundeau 3 bărbați, scenariști de televiziune – Agustín Martínez, Jorge Díaz și Antonio Mercero. Pseudonime literare sunt utilizate dintotdeauna, dar decizia celor 3 de a folosi un nume feminin a fost dezbătută de toată lumea, de la scriitori, la politicieni și simpli oameni. „Nu ne-am așteptat la o dezbatere publică atât de virulentă”, a spus Antonio Mercero într-un interviu pentru Iberia Plus Magazine. „Timp de câteva săptămâni am fost atacați din toate părțile. Ne tot întrebam ce s-a întâmplat, dar pe de altă parte, a fost cool, pentru că dintr-o dată, intram într-un bar și oamenii vorbeau despre Carmen Mola în loc să discute despre meciurile de fotbal, ca de obicei”, povestește scriitorul spaniol.

Au fost desemnate piesele câștigătoare ale Concursului NEW DRAMA, edițiile a VI-a și a VII-a

Pe 17 și 18 decembrie 2022 au avut loc la Sala Studio a Teatrului EXCELSIOR spectacolele lectură create pe baza textelor finaliste ale Concursul de dramaturgie pentru adolescenți NEW DRAMA, edițiile a VI-a și a VII-a. În urma jurizării, au fost desemnate câștigătoare piesele ”Vita Vitae” de Antonio-Daniel Petrică (15 ani, Giurgiu), în regia Andreei Drăgan și ”Un fluture răstoarnă o piesă de domino.exe” de Daria Ancuța (18 ani, Constanța), în regia Taniei Drăghici. Juriile celor două ediții au fost compuse din Teodora Petre – regizor, Victor Morozov – dramaturg, Ana Udroiu – actriță, Alex Popa – actor, Alex Călin – actor, respectiv Monica Stoica – regizor, Victor Morozov – dramaturg, Andreea Hristu – actriță, Mihai Mitrea – actor, Doru Bem – actor.

MIC REPREZENTANT AL UNIVERSULUI, expoziție în cadrul ”MNArT Open View”, la Muzeul Național de Artă din Timișoara

Începând cu data de 21 decembrie 2022 Muzeul Național de Artă din Timișoara expune în cadrul proiectului „MNArT Open View” un documentul fotografic al acțiunii grupării NOIMA, „MIC REPREZENTANT AL UNIVERSULUI”, a cărei concept îi aparține pictorului Constantin Flondor. Proiectul „MNArT Open View” permite accesarea colecțiilor de artă private, transpunându-le în spațiul public, prin intermediul micro-galeriei de pe strada Mercy. Acțiunea land art a fost întreprinsă de grupul NOIMA, în 2021, la Șirnea, județul Brașov. A urmat la finele aceluiași an deschiderea unei expoziții la Galleria 28 din Timișoara. În cadrul expoziției au fost prezentate alături de documente fotografice, lucrări de pictură semnate de Constantin Flondor și membrii grupului NOIMA.

”Să fii scriitor de poezie fără a fi mai întâi cititor, mi se pare aproape un non-sens”

Romeo Aurelian Ilie s-a născut pe 27 februarie 1988, la Slobozia, Ialomița, și este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și al unui master în teologie la Universitatea din București. Din anul 2008 publică poezii, cronici de carte și eseuri literare și teologice în diverse reviste culturale, printre care: ”Convorbiri literare” (Iași), ”Timpul” (Iași), ”Timpul din România” (Ediția de Chișinău a revistei Timpul), ”Tribuna” (Cluj - Napoca), ”Actualitatea literară” (Lugoj), ”Bucovina literară” (Suceava), ”Poesis International” (București), ”Dilema Veche” (ediția on-line), ”Fragmented Voices” (Cehia), ”A Too Powerfull Word” (Serbia), ”New York Magazine” (S.U.A.), ”Kametsa” (Peru). În anul 2018 a debutat cu volumul de poeme ”Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul” la editura ”Tracus Arte”, în urma câștigării premiului „1, 2, 3 și” în cadrul Premiului Național pentru Debut în Poezie „Traian T. Coșovei”, ediția 2017, iar în anul 2022, i-a apărut un al doilea volum de poeme, ”Lacrima Tatălui”, la editura ”Casa de pariuri literare”. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadecArte.ro, cu scriitorul Romeo Aurelian Ilie. - Care sunt călăuzele tale poetice, oameni (scriitori sau nu) și texte (literare sau nu)? - De data asta, o întrebare grea. Cu siguranță o primă călăuză rămâne Biblia și formarea mea teologică în sine. Iar în „Lacrima Tatălui” nu fac niciun efort să ascund asta, ba chiar prima parte a volumului este cât se poate de transparentă în acest sens. Dar tind să cred că te-ai referit totuși la călăuze ceva mai pământene și ceva mai contemporane. Iar în acest caz nu aș putea să pun degetul pe un autor anume sau pe un text anume. Cu siguranță, că-mi place sau nu să recunosc, sunt rodul tuturor scriitorilor de la care am avut câte ceva de învățat și al tuturor cărților citite care m-au marcat.

Lansare de carte: „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?”, de Răzvan Rughiniș

Miercuri, 21 decembrie 2022, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?”, în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre. Despre impactul Big Data, al algoritmilor care ne ghidează interacțiunile de pe rețelele de socializare și despre cine deține și cum sunt folosite datele noastre personale, vor vorbi Răzvan Rughiniș, Constantin Vică și Vlad Zografi, coordonator al colecției Știință a Editurii Humanitas.

”O bunică de milioane” – Un imn pentru dragostea de viață care sfidează vârsta

Teatrul Dramaturgilor Români, instituție publică de cultură în subordinea Primăriei Municipiului București, anunță avanpremiera spectacolului O BUNICĂ DE MILIOANE de Alexandra Ares și Dinu Grigorescu, regia Teodora Câmpineanu – marți, 20 decembrie, ora 19:00, în sala „Iosif Naghiu”. Viața are un scenariu prestabilit: odată ce te-ai născut va trebui să și mori, altă cale nu există. O BUNICĂ DE MILIOANE este o comedie fantastică despre căutarea tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte, o călătorie inițiatică spre tărâmul umbrelor, despre miracolul continuu de a exista, de a muri și învia în fiecare zi. Nepotul favorit dorește să scape de bunica lui pentru a pune mâna pe casa acesteia din centru. Doar că simpatica bunică nu vrea să moară… O tragicomedie despre inevitabila dispariție individuală și despre mercantilism, un imn pentru dragostea de viață care sfidează vârsta.

Noutati