Astăzi, 12 martie 2010, ora 12:00, în amfiteatrul A01 al Universităţii de Vest ( din Timişoara (bd. V. Pârvan 4), are loc lansarea volumului “Memoria salvată” de Smaranda Vultur şi Adrian Onică, apărut la Editura Universităţii de Vest, Timişoara.
Mâine, 13 martie 2010, ora 12:00, la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică Braşov (în Aula Magna a Universităţii „Transilvania” Braşov, Bd-ul Iuliu Maniu nr.41A), scriitorul Zoltán Rostás vine pentru o întâlnire cu cititorii şi pentru o discuţie pe marginea volumelor “Activişti mărunţi”, “Jurnal de cămin”, “Strada Latină nr. 8” şi “Cealaltă jumătate a istoriei”, publicate la Curtea Veche, în colecţia Actual.
Nedebutat încă individual, dar în prag de debut, Dragoş Ghiţulete este în lumina reflectoarelor de multă vreme. Dacă nu i-am auzit până acum vocea auctorială, cu siguranţă i-am auzit-o pe cea de pe calea undelor. Oare seamănă una cu alta?
Nu e mai "mare" de-o aruncătură de băţ ca vârstă, dar zice doar că e născută la 23 august. În schimb, timpul alocat volumului la care lucrează e precis: 3 ani. O prezenţă oarecum stranie în sens apreciativ, Medeea Iancu ne lasă să tragem cu coada ochiului la volumul său în lucru.
Dacă stăm să ne gândim, expresia de florile mărului era benefică în perioada copilăriei, diafană pentru urechile adulţilor. Nu dădeai explicaţii, nu cauzai pagube. Acum, Alexandru Potcoavă ne lasă şi fără replica aceasta, interogându-ne tot cu ea, până când nu mai ştim de unde să începem nici măcar noi să ne întrebăm- şi încotro să ne ducem.
Bucureşti, ora 18:30, la Institutul Francez, Sala Elvira Popescu, are loc conferinţa “Ce este realitatea?”, susţinută de Basarab Nicolescu, un eveniment editorial Curtea Veche...
Încă o carte apărută la Editura Polirom va fi ecranizată în anul 2010: “Să nu mă părăseşti”, de Kazuo Ishiguro (traducere de Vali Florescu). Un roman declarat de prestigiosul cotidian Time drept „cel mai bun roman al anului 2005”, şi care totodată s-a aflat printre titlurile finaliste la Booker Prize, Arthur C. Clarke Award şi National Book Critics Circle Award în 2005.
Aşa cum ne-am propus de la început, nu omitem cărţile pe care cititorii ni le semnalează, mai ales când ele merită toată atenţia noastră şi a voastră. Scriitoarea Mariana Criş ne-a atras atenţia despre apariţia unei cărţi semnate de scriitorul şi criticul literar Felix Nicolau, "Anticanonice - cronici stresante ", Editura Tritonic, 2009.