Obiectele au memorie. O candelă, un nuc, o ceașcă de ceai, o floare presată între paginile unei cărți, o jucărie din copilărie, lada unui pat sau cerceii mamei pot deveni, dacă sunt privite îndeajuns de atent, începuturile unor povești sau imagini poetice. Despre felul în care obiectul trece din realitate în literatură și despre ceea ce trebuie să se întâmple cu el odată intrat într-un text s-a discutat la întâlnirea din 1 octombrie a atelierelor de formare din cadrul proiectului „Mentorat pentru lectură – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi / reteauacreativa.ro”.
Proiectul, organizat de Asociația OPERA SCRISĂ.RO, se desfășoară între 1 septembrie și 30 noiembrie 2026 și formează zece profesoare de limba română din București și județul Constanța, care vor lucra, la rândul lor, cu 200 de adolescenți în cadrul atelierelor de scriere creativă. Mentorii programului de formare sunt Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru.
Florin Iaru a pornit de la textele scrise de profesoare din proiect în jurul unui obiect și de la o întrebare aparent simplă: ce anume îl face pe cititor să vadă acel obiect? Nu este suficient ca autorul să știe despre ce scrie. Trebuie să existe în text acel detaliu care îi permite și celui care citește să facă descoperirea.
„Întotdeauna ar trebui să existe elementul esențial, elementul definitoriu al obiectului pe care îl înfățișezi”, a explicat Florin Iaru. În cazul unui personaj, detaliul poate fi la fel de concret: un semn particular, o privire, o ureche tăiată – acel lucru în jurul căruia cititorul începe să construiască imaginea întregului.
Discuția a pornit de la „Candela”, un poem în care obiectul era construit mai ales prin semnificațiile sale morale și simbolice. Florin Iaru a făcut un experiment: dacă titlul ar dispărea, ar mai putea cititorul să descopere singur obiectul?
Problema nu era lipsa simbolurilor, ci absența acelui semn concret care să producă recunoașterea: „Elementul definitoriu al candelei este flacăra aia micuță. Eu țin minte din camera bunicii mele. Era singurul lucru luminos în camera aia întunecoasă. Pentru mine ea este elementul definitoriu. După aceea este forma, după aceea e simbolistica. După aceea este alinarea pe care o duce.”
Aici s-a conturat una dintre ideile centrale ale întâlnirii: literatura nu ar trebui să-i ofere cititorului concluzia înainte ca acesta să aibă șansa să o descopere.
„Conceptul, un concept vag în mintea mea, se reordonează și pot să-l definesc și să devină al meu. Descoperirea în interiorul textului este mai bună decât descoperirea din titlu.”
De fapt, exercițiul avea o miză dublă. Profesoarele scriau, dar în același timp învățau să privească textele din perspectiva viitorilor lor elevi. Cum recunoști un adolescent care „are ceva de spus”? Cum intervii într-un text fără să-i iei autorului vocea? Cum îi explici ce lipsește fără să scrii în locul lui?
Pentru Florin Iaru, un exerciție de scriere creativă poate deveni tocmai un asemenea instrument de descoperire: „Îi dai ceva, o întâmplare din viața ta și găsești tu unul care are o ciudățenie care-ți place, care e o promisiune”.
Logica poeziei nu este matematică
De la obiect, discuția a ajuns firesc la coerența textului. Un poem poate ascunde lucruri, poate lucra prin contradicții, poate refuza explicația directă. Dar aceasta nu înseamnă că poate renunța la propria logică.
„Chiar și un text poetic care este jucat pe prea multe lucruri ascunse are o logică a lui. E o logică poetică, nu una de aia obișnuită, A plus B fac C. O logică poetică care este a sentimentului și acolo contează mai mult credibilitatea, coerența.”
Observația avea să revină pe parcursul întregii întâlniri. Uneori, autorul știe atât de bine povestea din spatele textului, încât nu mai observă că cititorului îi lipsesc tocmai elementele necesare pentru a o reconstrui.
„Nu poți să stai alături de cineva și, tu, autor, să explici ce ai vrut să spui. Tot ceea ce vrei să spui trebuie să fie în text”, a insistat Florin Iaru în timpul analizei poemului „Cerceii mamei”. Cititorului trebuie să-i fie oferite „proptele de semnificație” care să-l ajute să înainteze prin text.
„Lasă-mă pe mine să mă emoționez”
O altă discuție a pornit de la o povestire despre o fetiță de șase ani și bunica ei. Florin Iaru a remarcat tandrețea relației dintre cele două personaje, dar a formulat și una dintre cele mai tranșante recomandări ale serii:
„Am să te rog să nu fii extrem de emotivă când scrii. Lasă-mă pe mine să mă emoționez. Nu te emoționa tu. Fii mai calmă și un pic mai rece când scrii. Scriitorul poate plânge, se poate enerva, poate trăi alături de personajele sale, dar emoția nu trebuie explicată cititorului. Ea trebuie produsă prin ceea ce personajele fac, spun și lasă nespus.”
„Fii foarte calmă. Cam ca o muscă care observă ce se întâmplă în casă”, a continuat Florin Iaru. „Îmi spui ce se întâmplă și asta îmi place foarte mult. Eu, cititorul, ghicesc și ghicesc și ghicesc, și-mi place.”
Este, poate, una dintre cele mai folositoare lecții pentru profesorul care va conduce, la rândul său, un atelier de scriere: să-l învețe pe elev nu ce trebuie să simtă cititorul, ci cum să construiască o situație în care acesta va ajunge singur la emoție.
„Vizualizând, ideile vin mult mai bogate și mai materiale la noi”
Într-un alt text, o căprioară gonflabilă din copilărie trecea de la fascinația obiectului nou la degradare și, în cele din urmă, la dispariție. Florin Iaru a văzut aici materia unei proze și, mai ales, prilejul unei alte lecții: diferența dintre imagine și concept.
Când autorul explică faptul că frumusețea sau sacralitatea s-au pierdut, literatura riscă să se retragă în spatele ideii. Mult mai puternic este să arate lucrurile între care cititorul va descoperi singur pierderea.
„Vreau ca toată viața asta care se desacralizează să fie vizibilă, să o faci să o văd, să văd întâmplarea și în mintea mea să spun: bă, lucrurile legate de sacralitate s-au dus dracului.”
Și apoi concluzia, legată direct de lucrul cu elevii:
„Vizualizând, ideile vin mult mai bogate și mai materiale la noi. Adică așa să le cereți și elevilor, pentru că și ei sunt tentați să explice, să conceptualizeze.”
Între floarea de lămâiță și lada patului
Obiectele au continuat să intre unul câte unul în atelier. O floare de lămâiță presată într-o carte veche și-a păstrat „petalele albe, parfumul amestecat cu mirosul de tipar și praful de bibliotecă”. Pentru Florin Iaru, tocmai această materialitate susținea emoția: floarea indica durata, iar parfumul amestecat cu mirosul cărții o lega de lumea din jurul ei.
În „Lada patului”, „hainele de moarte”, șervețelele de la câte o cumetrie, ghemele de lână, dantelele și mirosul de gutuie alcătuiau o lume în care vederea și mirosul lucrau împreună. „Sunt și vizuale, și olfactive”, a observat Iaru, remarcând construcția aproape sinestezică a textului.
În poemul despre Islanda, procedeul era opus economiei de mijloace din alte texte. Aici imaginile se succedau caleidoscopic: vulcan, ghețar, vânt, ocean, plaje negre, cai, case, auroră boreală. „Permanent este o invazie de vizual, astfel încât eu călătoresc odată cu tine”, a spus Florin Iaru. „Ai o atenție caleidoscopică în jurul subiectului.”
Când cititorul și poemul „se întâlnesc”
Una dintre discuțiile cele mai interesante ale serii a plecat de la întrebarea simplă dacă există poezii care ne plac foarte mult.
„Când spui «îmi plac mult», asta înseamnă că între cititor și poem se stabilește o relație afectivă”, a spus Florin Iaru.
O profesoară a completat: „Se întâlnesc niște sensibilități.”
Iar de aici mentorul a formulat condiția acestei întâlniri: personajul sau vocea poetică trebuie să capete suficientă consistență încât cititorul să poată intra într-o relație cu ea. Trebuie „să sufere, să fie tristă, să aibă o decepție, să viseze”, să existe ceva care o definește. Altfel, „legătura între text și cititor nu se creează niciodată”.
În fond, acesta a fost firul care a legat aproape toate discuțiile serii: literatura îi cere autorului să lase urme suficient de clare pentru ca cititorul să poată merge singur mai departe. Nici prea multe explicații, nici un labirint fără ieșire. Obiectul trebuie văzut, emoția trebuie descoperită, iar sensul trebuie construit de cititor cu ajutorul textului.
La final, tema următoarei întâlniri a mutat exercițiul spre proză. Florin Iaru le-a cerut profesoarelor să aleagă unul dintre evenimentele importante ale unei vieți – o căsătorie sau un divorț – și să îl transforme într-o povestire scurtă: ceea ce în viață poate fi dificil, „din punctul de vedere al prozatorului, este excepțional”.
Înainte de închiderea întâlnirii, raportul dintre mentor și participante a fost rezumat chiar de Florin Iaru:„Pentru mine nu sunteți în niciun caz cursanți sau elevi, ci, dimpotrivă, parteneri, prieteni și colegi.”
Tudor VOICUPartea superioară a formularului
Proiectul „MENTORAT PENTRU LECTURĂ – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi / reteauacreativa.ro”, organizat de Asociația OPERA SCRISĂ.RO și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, a început, luni, 14 septembrie 2026, cu prima întâlnire online din programul de formare. Proiectul se desfășoară în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2026, în București și în județul Constanța, și reunește 10 profesoare de limba și literatura română, care vor lucra cu aproximativ 200 de adolescenți. Mentorii programului de formare sunt scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru.
Cele zece profesoare din rețeaua creativă sunt, din București, dr. Ileana-Dorica Boltașu (Colegiul Național „Iulia Hasdeu”), dr. Cristina Issa (Colegiul Național „Constantin Brâncoveanu”), dr. Lavinia Dumitrescu (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”), dr. Anca Boldea-Pînzariu (Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”) și dr. Diana Alina Ene (Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”), iar din județul Constanța, dr. Daniela-Maria Varvara (Școala Generală „Gheorghe Lazăr”, Corbu), Marinela Oprea (Liceul Teoretic „George Călinescu”, Constanța), Cristina Vasile (Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, Năvodari), Ecaterina Donea (Liceul Tehnologic Cogealac) și Anca Alexandru (Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”). reteauacreativa structura site reteauacreativa structura site
Proiectul se derulează în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București și cu Muzeul de Artă Constanța, unde va avea loc și sesiunea-pilot „Ekphrasis dobrogean”, susținută de Dan Mircea Cipariu, Ana Daniela Sultana și Mihai Zgondoiu. Parteneri media: Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro. Programul complet, textele profesoarelor și, din 9 noiembrie 2026, textele premiate la concursul național pot fi urmărite pe reteauacreativa.ro.
Ediția I cuprinde 8 ateliere de formare a profesoarelor (80 de ore), 30 de ateliere de scriere creativă în licee, 4 lecturi publice – cu Daniela Varvara, Ana Maria Sandu, Vasile Ernu și Cosmin Perța –, un concurs național de creație literară cu premii în valoare totală de 10.000 de lei, jurizat de Cătălina Bălan, Bogdan Ghiu și Andrei Novac, și două Gale: pe 12 noiembrie 2026, în Sala Mare a Muzeului de Artă Constanța, și pe 19 noiembrie 2026, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din București, ambele cu un concert Mike Godoroja & Blue Spirit.
Proiect cultural „MENTORAT PENTRU LECTURĂ – Rețeaua profesorilor și liceenilor creativi / reteauacreativa.ro” este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Partea inferioară a formularului
