Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, desfășoară luni, 5 octombrie 2026, de la ora 16:00, un program dedicat arhitecturii, artei și dialogului cultural, demers organizat în contextul aniversării a 25 de ani de la înființare a Ordinului Arhitecților din România.
Evenimentul „Arhitectură, oameni, memorie și întâlnire – 25 de ani de la înființarea Ordinului Arhitecților din România” propune o întâlnire între arhitectură, arta contemporană, sculptură, muzică și patrimoniu, reunind profesioniști ai domeniului, artiști și oameni de cultură într-un spațiu construit, la rândul său, în jurul ideii de dialog.
Partener al acestui demers, Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău își deschide spațiile pentru o serie de expoziții și momente dedicate creației și memoriei culturale. Publicul va putea descoperi expoziția „ARHETIP”, semnată de artistul Mihai Chiuaru prezentă în Muzeul de Artă Contemporană, o expoziție de sculptură în aer liber, precum și o expoziție dedicată tinerilor arhitecți. Programul este completat de o expoziție de sculptură prezentă în Pavilionul Central care aduce în atenție opere tridimensionale aflate în patrimoniul instituției.
Unul dintre momentele centrale ale după-amiezii va fi „Arhitectură, artă & dialog”, o întâlnire care îi va avea ca invitați pe Dan Ababei, Gelu Tudorache, Constantin Amăiei, Liliana Bârgu, Ovidiu Ungureanu, Alin Popa și Adrian Jicu. Dialogul propus pornește de la relația dintre arhitectură și artă și se extinde către teme precum orașul, patrimoniul, memoria locului și responsabilitatea profesioniștilor față de spațiul construit și comunitate.
Atmosfera evenimentului va fi completată de momentul „povești și întâlniri”, un prilej de conversație informală și schimb de idei, precum și de ceremonia de înmânare a certificatelor de membru al Ordinului Arhitecților din România.
Dimensiunea artistică a programului va fi susținută de un moment muzical oferit de soprana Gabriela Iștoc și pianista Oana-Aida Avram, într-o întâlnire în care muzica se alătură arhitecturii și artelor vizuale pentru a construi un spațiu comun de reflecție și dialog.
Prin participarea la acest eveniment, Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău își reafirmă deschiderea către comunitatea profesională și culturală și către proiectele care pun în dialog diferite forme de expresie artistică și domenii ale creației.
La 25 de ani de la înființarea Ordinului Arhitecților din România, întâlnirea de la Bacău oferă un context pentru a privi arhitectura dincolo de dimensiunea sa profesională: ca parte a memoriei unui oraș, a patrimoniului său și a felului în care oamenii locuiesc, construiesc și dau sens spațiului comun.


