La Țintă!

Exerciții pentru resuscitarea sistemului de educație românesc

Nov 13th, 2017 | By admin
Exerciții pentru resuscitarea sistemului de educație românesc

Îmi place mult să lucrez cu copiii, indiferent de vârsta lor. Și pedagogia, și psihologia copilului mi s-au părut interesante în facultate, ca teme de studiu, dar nici măcar o secundă nu mi-a trecut prin cap să intru în sistemul educațional român, din cauză că mi se pare mult prea bolnav, într-o fază terminală chiar. Știu, educația alternativă, cluburile pentru copii și elevi, atelierele de creație, taberele, și lista poate continua, sunt variante bune, cu scop și rezultate, în care oamenii ca mine pot lucra cu adolescenți și copii, fără a fi de fapt ”în sistem”. Dar ce te faci cu învățământul obligatoriu, în care profesorii adevărați, cei cu chemare, sunt din ce în ce mai rari? Și ce faci cu cei care își asumă cu adevărat acest rol, de formatori, dar într-un mediu care îi descurajează aproape constant? Sunt mulți care au ales să nu se (mai) implice după ce li s-au pus bețe în roate și asta lasă loc pentru cei care nu ar avea ce să caute în domeniu. Dar locul elevului unde este?



Răul din literatură față cu reacțiunea!

Oct 10th, 2017 | By admin
Răul din literatură față cu reacțiunea!

O doamnă de la Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați m-a sunat să îmi ceară punctul de vedere cu privire la faptul că în multe opere literare canonice ale literaturii române aflate în programa școlară există multe scene de violență față de femei, violență în familie, discriminări față de femei, un adevărat bestiar de mentalități înrămate în rele și incorectitudini care îi influențează negativ pe elevi. Am răspuns că ficțiunea literară nu e realitate, nici măcar irealitatea din mintea cuiva care nu face diferența dintre autenticitatea textului literar și adevărul irefutabil! O banală problemă de gândire categorială și de comunicare este pusă pe tapet în mod și artificial, și fals pentru că merele nu pot fi tratate și consumate drept adevăruri atunci când nu pot fi nici pere, nici ceea ce proiectăm noi asupra unui text literar ori asupra unei imagini poetice. Iar argumentul că un text literar poate promova intoleranța sau violența e la fel de regretabil precum acțiunea din regimul comunist care impunea scriitorilor o listă de cuvinte interzise. Cenzorii comuniști, un fel de animiști materialiști-științific, se comportau la fel precum vigilenții corectitudinii de azi de parcă scrierea unui cuvânt va atrage și realitatea sa. A scăpa de fețele urâtului și ale răului, întruchipate fie și într-un text literar, e ca și cum cineva ar dori să trăiască într-un autism inodor, incolor, fără a i se înfățișa și fără a cunoaște nenumăratele fețe ale răului. Răul nu poate fi niciodată numai Celălalt, cum nu poate fi scos din discursurile fals moralizatoare și etice, într-o lume în care ficțiunea, spiritul critic și bucuria (re)interpretării au fost izgonite tocmai pentru a lăsa loc unei sărăciri de conținut literar și spiritual. Totul pentru a ajunge la comunicarea de masă fără comunicare, la societatea cunoașterii fără cunoaștere și la limba română fără literatura română!



Lupul roș, paznic la stâna drepturilor de autor!

Oct 1st, 2017 | By admin
Lupul roș, paznic la stâna drepturilor de autor!

Cu complicitatea unor funcționari și cu suportul unor avocați care s-au prins că banii vin mai repede de la utilizatori, scriitorii și autorii de opere scrise au fost rași, rând pe rând, de la plata drepturilor lor de autor recunoscute de legislația europeană. Mai întâi, s-a lucrat eficient la scăderea compensației pentru copia privată percepută importatorilor de aparate pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată și a importatorilor de hârtie, de la 5% la 0.5% pentru importatorii de echipamente tehnice, de la 1% la 0.1% pentru importatorii de hârtie. Copia digitală a fost omisă cu bună știință din textul care a modificat Legea drepturilor de autor, iar Copia de împrumut public pune Guvernul României în situația de infringement. Autorul are numai de pierdut, în timp ce apărătorii utilizatorilor și-au pus un lup roș paznic la stâna drepturilor de autor. Dovada? Cum se cheamă firma care îl apără pe utilizator să nu plătească la timp sau deloc banii cuveniți autorilor? Societatea civilă de avocați Roș și asociații!



Cum scăpăm de ”criminalul de război”, dincolo de retorică și stilistică?

Jul 3rd, 2017 | By admin
Cum scăpăm de ”criminalul de război”, dincolo de retorică și stilistică?

O lege trebuie aplicată, chiar dacă ne convine sau nu, chiar dacă ea a fost votată dintr-un interes de grup, partinic și/sau ideologic. Noi, cei care nu facem parte din puterea legislativă, avem pârghiile legale de a corecta, în sala de judecată, în contencios administrativ ori la Curtea Constituțională, legile care ne produc pagube morale sau materiale. Mai avem la îndemână puterea votului și puterea opiniilor noastre prezentate în manifestări publice legale ori în spațiul public (inclusiv pe rețelele de socializare!). Cu această convingere că ”nimeni nu e mai presus de lege” (art. 16 din Constituția României), încerc să deslușesc spinoasa problemă născută din punerea în aplicare a Legii nr. 217/2015 prin care mari personalități din perioada interbelică sunt tratate drept ”criminali de război” pentru că, în tinerețea lor, au aderat la Mișcarea Legionară.



Cultură de infringement?

Jun 1st, 2017 | By admin
Cultură de infringement?

Între 30-31 mai 2017, la Helsinki, în cadrul reuniunii de vară a membrilor IFFRO (International Federation of Reproduction Rights Organisations, federație ce are două reprezentante din România – Copyro și Opera Scrisă.ro), am avut ocazia de a cunoaște, direct de la surse și decidenți, aplicarea directivelor europene în materie. Fostul coordonator al implementării Dreptului de Împrumut Public (Public Lending Right – PLR) în Marea Britanie, dr. Jim Parker, actualul coordonator al rețelei internaționale PLR, a atras atenția asupra faptului că România tergiversează implementarea acestei directive, fiind în situația de a intra în procedura europeană de infringement. Întrebat de oficialii de la Bruxelles și de cei ai IFFRO dacă noii reprezentanți ai puterii politice de la București întreprind ceva concret în rezolvarea acestei probleme, am răspuns rabinic: Sunt prea mulți autori copy-paste printre decidenții politici ca să nu rezolve implementarea Dreptului de Împrumut Public în România! Dincolo de orice fel de diplomație, am luat exemplul Finlandei, țară care și-a trecut în programul său de aniversare a centenarului ”creșterea compensațiilor PLR (increase in PLR compensations as a part of Finland 100 centenary celebration)”. Creșterea este remarcabilă: de la 8,475 milioane de Euro, în 2016, la 14,2 milioane de Euro, în 2017, de la bugetul de stat! În clipa în care voi vedea într-un program de celebrare a celor 100 de ani de la Unire că Guvernul României se va achita de obligațiile sale europene și va da primii bani pentru PLR, voi putea afirma că trăiesc într-un stat normal și european. Până atunci, politicile publice vor fi doar o cultură de infringement!



Kirishitans, Raiul şi Iadul de lângă noi

Apr 12th, 2017 | By admin
Kirishitans, Raiul şi Iadul de lângă noi

Am văzut de două ori „Silence”, filmul de 159 de minute regizat de Martin Scorsese după romanul cu acelaşi nume scris de Shūsaku Endō. Cu cadre lungi şi picturale, parcă din gravurile maeştrilor din Ţara Soarelui Răsare, poate cea mai rafinată imagine dintre filmele nominalizate la recentul Oscar, “Silence” te provoacă să îţi oferi mai multe posibile răspunsuri atunci când Providenţa pare că tace şi pare că lasă istoria încremenită între îndoctrinare şi apostazie. Aceleaşi întrebări despre condiţia umană faţă cu intoleranţa religioasă te pun pe gânduri, vizionând filmul lui Scorsese, pe nedrept ne luat în seamă la premiile Academiei Americane de Film. În Japonia anului 1639, vânătoarea misionarilor iezuiţi, veniţi din Portugalia, este răsplătită pentru 150 de arginţi. Japonezii convertiţi de aceşti iezuiţi sunt numiţi Kirishitans şi asupra lor se exersează inimaginabile cazne până când aceştia ajung să calce cu tălpile pline de noroi pe o icoană a Maicii Domnului sau pe cea a Mântuitorului. Kirishitans îşi trăiesc şi îşi împărtăşesc credinţa pe ascuns, gata mereu de supliciul şi iadul de pe pâmânt ca un fel de plată pentru Raiul promis şi pentru Marea Linişte din lumea de dincolo. După 378 de ani, Kirishitans sunt vânaţi şi aruncaţi în aer fie în Egipt sau Franţa, fie în imaginarul unei lumi în care corectitudinea politică, consumismul şi post-adevărul ne fac tot mai singuri şi tot mai îndepărtaţi de luminile şi idealurile Umanismului!



România Memoriei!

Oct 17th, 2016 | By admin
România Memoriei!

În bătăliille personale, de grup, etnice, religioase sau după felul şi chipul unor taxonomii sociale şi etice, memoria joacă un rol identitar. A avea memorie fără mecanisme prin care să o putem accesa devine o problemă şi de suport tehnic, şi de infrastructură a circuitului valorilor sociale şi spirituale. Realitatea lipsei de memorie mi-a fost declanşată după ce am citit, în ultima vreme, ştiri şi pagini web despre România unui viitor mai recent sau mai îndepărtat. Fie că e vorba despre o comisie prezidenţială, fie că este vorba despre o platformă lansată de un prim-ministru, România pare a fi proiectată doar într-o manieră de mecanică a Viitorului, într-o ipoteză în care constructul futurologic e apanajul bancherilor, tehnocraţilor şi al hipsterilor. Cu toate că stindardul Marii Uniri de la 1918 este fluturat ca punct de plecare într-o (re)configurare a priorităţilor naţionale, propunerile care privesc rolul identitar al culturii române vii şi al patrimoniului oferit de creatorii români contemporani sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire! Ce fel de Românie proiectăm fără să avem în vedere modul în care îi accesăm memoria? Fără a rezolva marile probleme tehnice de stocare a informaţiei, fără a gândi, la priorităţi, ca ţara noastră să devină un furnizor cu rază regională şi europeană de stocare şi prelucrare a informaţiei, vom putea imagina un viitor care nu va rezista mai mult de câţiva ani pe un suport electronic. Iată de ce propunerea mea se numeşte – România Memoriei!



Loc pentru râsu’-plânsu’, Net şi consum

Sep 14th, 2016 | By admin
Loc pentru râsu’-plânsu’, Net şi consum

“Sieranevada” e unul dintre cele mai româneşti şi universale filme bune pe care le-am văzut în ultimii 26 de ani pentru că el înregistrează, cu încetinitorul vieţii trăite (şi nu a celei visate!), şabloanele din epoca post-postmodernităţii, unde există atâta loc pentru simulare, picamere şi consum. Trei ore de parastas devin trei ore de intrare, cu privirea care fuge de gros-plan-ul extenuant al ştirilor rele de la televizor, într-un fel care să ne dovedească gradul zero al scriiturii/dicţiunii/trăirii în epoca Net-ului. Realitatea devine un mod stereotip de a rula cotidianul şi evenimentele lui.



Dracul nu e chiar așa de negru, merge la școală și face și voluntariat

Jul 13th, 2016 | By admin
Dracul nu e chiar așa de negru, merge la școală și face și voluntariat

De la an la an, adolescenții (la această vârstă controversată) șochează măcar o parte din generațiile anterioare. Babele își scuipă în sân, preoții se închid în biserică și înalță rugăciuni fierbinți, iar vecinii care își trăiesc 90% din viață la scara blocului dau dezaprobator din cap când trece vreun adolescent cu o freză ce sfidează legile gravitației sau vreo fată cu blugii rupți și părul colorat curcubeu. ”Ăștia n-au nimic în cap”, ”nu mai citesc nimic”, ”pe vremea mea…” sunt doar câteva dintre refrenele care se perpetuează cu brio printre cei care au uitat că au fost adolescenți sau, mai rău, printre cei cărora mereu le-a fost teamă să aibă o personalitate. Ei bine, eu cunosc liceeni care fac voluntariat în muzee și biblioteci și nu, nu sunt inadaptați social sau ”tocilari”. Sunt tineri cool, care merg la școală și, culmea! mai și citesc din plăcere!



Mecena nu e sigur român!

Jun 6th, 2016 | By admin
Mecena nu e sigur român!

Nu trebuie doar să priveşti la ştirile rele de la la televizor ca să afli despre situaţia precară în care se află cultura, educaţia şi chiar infrastuctura sportivă din ţara noastră. Televiziunile au făcut vedete de carton pentru nişte consumatori care sunt din ce în ce mai dezorientaţi. Actele de mecenat pentru proiecte culturale sunt atât de discrete, încât ai putea crede că e mai uşor să sari de la 10000 de metri înălţime decât să dai de industriaşi şi capitalişti care să finanţeze proiecte pentru minte, inimă şi literatură, doar de amorul artei. Cu rarele excepţii care confirmă regula, putem afirmă fără a greşi prea mult că Mecena nu e sigur român! Ne-o confirmă, de altfel, şi Mircea Eliade care, într-o conferinţă radiofonică din august 1934, se plângea de faptul că milionarii români nu sprijină cultura română! Accesoriile cu cristale Swarovsky şi cu perle dau mult mai bine “la cameră”, decât construirea unei galerii de artă, a unei biblioteci sau a unei piste olimpice de canotaj! Înainte de a-i pune în aceeaşi oală pe toţi milionarii români în lei sau euro, putem remarca lipsa de viziune şi chiar de interes naţional a decidenţilor politici faţă de gestul mecenatului. Mecanismele greoaie şi birocratice ale statului îi descurajează pe oamenii cu bani să sprijine acte de cultură, programe info-educaţionale sau de cercetare. Asta pentru ca statul vrea să ia el banii pentru a-i cheltui, cel mai adesea, după interesele de trib ale celor care se ocupă astăzi de soarta culturii, a educaţiei şi a sănătăţii, la nivel local sau naţional! În loc să-i încurajăm pe milionari să creeze asociaţii şi fundaţii, construcţii culturale şi premii, punem piedici şi cote mici de deducere pentru profitul distribuit în acte de mecenat.