La Țintă!

Noul val, din spuma mării

Jun 14th, 2018 | By admin
Noul val, din spuma mării

Asistăm, de cîtăva vreme, la un fenomen curios și care mie îmi dă mari speranțe. Apar în circuitul literar nume noi, și nu puține, despre care se vorbește cu încîntare chiar de a doua zi și care, culmea, cunosc imediat deliciile chinuitoare ale succesului literar. Acum cîteva zile, am fost la lansarea unui debutant sexagenar. Spre deosebire de pensionarii care își descoperă „pasiunea” pentru scris din plictiseală și trăgînd cu ochiul la avantajele materiale ale breslei oficiale (iar breasla îi primește cu brațele deschise, fără să se intereseze nici de valoare, nici de calitatea editurii), Ion Pleșa (autorul volumului „Anotimpuri care nu se repetă”) este un scriitor adevărat. Universul lui, re-compus din poveștile unei Șeherezade de pustă, este unul profund original. Nu am auzit o astfel de voce de multă vreme. A doua zi, am prezentat un alt autor nou venit (o autoare pe care o admir de la debut), Anca Vieru, cu romanul „Spulberatic”. Romanul e greu și ușor. Ușor de citit, greu de desfăcut în părțile componente. Anii ’50-’80 reprezintă, pentru literatura contemporană, un eșec. Autorii ori vor să spună totul, ori se încurcă în amănunte redundante. Ei bine, romanul de care vorbesc nu e nici tragic, nici încrîncenat, nici demonstrativ. O plăcere la lectură. E proaspăt și pasionant.



Cum a renunțat George Ivașcu la 7000 de mii de lei din banii de proiecte ai Ministerului Culturii și Identității Naționale?

Mar 13th, 2018 | By admin
Cum a renunțat George Ivașcu la 7000 de mii de lei din banii de proiecte ai Ministerului Culturii și Identității Naționale?

Despre George Ivașcu am scris cu entuziasm, acum mai bine de 25 de ani, despre rolul său memorabil din ”Mireasa mută” de Ben Johnson, în regia regretatului Alexandru Tocilescu, un spectacol al Teatrului de Comedie din București. Cum am avut șansa să îl cunosc pe actor înainte de Revoluție, i-am purtat lui George Ivașcu o vie simpatie. Atunci când a fost votat în funcția publică de ministru al Culturii, speranțele mele că ar putea să salveze ceea ce mai era de salvat din Centenar m-au mobilizat să scriu un editorial în care îi acordam mari șanse de împlinire. Și iată-mă acum pus în situația stânjenitoare și comică de a juca scena unei recitiri de rol ministerial, o scenă aflată între lipsa de performanță managerială și drobul de sare al incapacității și al impotenței de a fi un bun ministru al culturii. Când scriu acest text mă gândesc cum să împac capra orgoliului de a fi ministru cu varza ministerială a culturii. Sper, dragă George Ivașcu, ca prietenia pentru adevăr să ne ofere un viitor în care să ne putem privim ochi în ochi cu inocența cu care ne-am privit ani și ani de zile. Și acum, la o repede ochire, trebuie să afirm că sunt uluit de faptul că un ministru al culturii a semnat cu propria lui mână să renunțe la 7 milioane de lei, bani pentru proiecte culturale în 2018, pentru ca acești bani să fie gestionați, poate că mai bine, poate că mai eficient, de Institutul Cultural Român și de Ministerul de Externe. Îți pui întrebarea: la ce bun atunci un minister al culturii dacă el nu este în stare să organizeze evenimentele, proiectele și programele pentru Centenar, Europalia, Sezonul Franța-România ori președinția română a Consiliului Europei din 2019?



Un ministru care (ne) poate salva Centenarul!

Jan 26th, 2018 | By admin
Un ministru care (ne) poate salva Centenarul!

George Ivașcu, noul ministru al culturii, are una dintre cele mai importante dar și ingrate misiuni în anul aniversării Centenarului. În acest moment, spre deosebire de celelalte țări europene care își celebrează fiecare propriul Centenar (Ungaria, la 16 noiembrie 2018, Polonia, la 11 noiembrie 2018, Lituania, la 16 februarie 2018, Cehia și Slovacia, la 28 octombrie 2018), țări care au deja realizate programe consistente și unicat, cu pagini web dedicate, noi nu avem aproape nimic, în afară de câteva idei improvizate și un departament de specialitate condus de un fotbalist ratat! Nu avem nici resurse web dedicate, în română și engleză, nici proiecte, nici programe și evenimente pe măsura importanței actului istoric de la 1 decembrie 1918, nici o infrastructură de resurse umane și financiare prin care să fie realizate politicile și programele culturale ale ministerului. Problema Centenarului este piatra de moară la gâtul unei guvernări care mizează tot mai mult pe elementele naționale și pe cele identitare.



2018, Regalitatea, spiritul DaDa și resurecția valorilor identitare

Dec 17th, 2017 | By admin
2018, Regalitatea, spiritul DaDa și resurecția valorilor identitare

2018 se arată a fi un an al marilor schimbări sociale, politice, culturale și, mai ales, spirituale. Centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 2018 va fi sărbătorit într-un sat global ce a păstrat, peste mode și timp, multe dintre semnele schimbării de acum 100 de ani: spiritul DaDa față cu resurecția valorilor identitare și schimbarea paradigmatică a relațiilor sociale și a mijloacelor de producție. Astfel încât dezvoltarea suporturilor/adjuvanților de memorie laolaltă cu realizarea unor nanotehnologii ce vor face posibile țintirea precisă a persoanelor, obiectelor și a bolilor ne vor da dimensiunea reală a inteligenței artificiale, la 190 de ani de la nașterea lui Jules Verne (8 februarie 1828, la Nantes, în Franța). Pentru români, 2018 va fi anul în care celebrarea unor mari personalități din trecut ale Regalității vor pune în dezbatere publică valorile republicane și cele ale unei monarhii constituționale, într-un an declarat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Române ”Anul omagial al unității de credință și de neam” și ”Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. Astfel, pe 18 iulie 2018, vom comemora 80 de ani de la moartea Reginei Maria a României. Pe 15 octombrie 2018 vom sărbători 125 de ani de la nașterea Regelui Carol al II-lea. Privind spre 2018 ca la un an în care literatura română nici nu dispare, nici nu se predă, notez faptul că Nichita Stănescu ar fi putut împlini 85 de ani precum colegul său de clasă, marele critic și istoric literar Eugen Simion (la 25 mai).



Exerciții pentru resuscitarea sistemului de educație românesc

Nov 13th, 2017 | By admin
Exerciții pentru resuscitarea sistemului de educație românesc

Îmi place mult să lucrez cu copiii, indiferent de vârsta lor. Și pedagogia, și psihologia copilului mi s-au părut interesante în facultate, ca teme de studiu, dar nici măcar o secundă nu mi-a trecut prin cap să intru în sistemul educațional român, din cauză că mi se pare mult prea bolnav, într-o fază terminală chiar. Știu, educația alternativă, cluburile pentru copii și elevi, atelierele de creație, taberele, și lista poate continua, sunt variante bune, cu scop și rezultate, în care oamenii ca mine pot lucra cu adolescenți și copii, fără a fi de fapt ”în sistem”. Dar ce te faci cu învățământul obligatoriu, în care profesorii adevărați, cei cu chemare, sunt din ce în ce mai rari? Și ce faci cu cei care își asumă cu adevărat acest rol, de formatori, dar într-un mediu care îi descurajează aproape constant? Sunt mulți care au ales să nu se (mai) implice după ce li s-au pus bețe în roate și asta lasă loc pentru cei care nu ar avea ce să caute în domeniu. Dar locul elevului unde este?



Răul din literatură față cu reacțiunea!

Oct 10th, 2017 | By admin
Răul din literatură față cu reacțiunea!

O doamnă de la Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați m-a sunat să îmi ceară punctul de vedere cu privire la faptul că în multe opere literare canonice ale literaturii române aflate în programa școlară există multe scene de violență față de femei, violență în familie, discriminări față de femei, un adevărat bestiar de mentalități înrămate în rele și incorectitudini care îi influențează negativ pe elevi. Am răspuns că ficțiunea literară nu e realitate, nici măcar irealitatea din mintea cuiva care nu face diferența dintre autenticitatea textului literar și adevărul irefutabil! O banală problemă de gândire categorială și de comunicare este pusă pe tapet în mod și artificial, și fals pentru că merele nu pot fi tratate și consumate drept adevăruri atunci când nu pot fi nici pere, nici ceea ce proiectăm noi asupra unui text literar ori asupra unei imagini poetice. Iar argumentul că un text literar poate promova intoleranța sau violența e la fel de regretabil precum acțiunea din regimul comunist care impunea scriitorilor o listă de cuvinte interzise. Cenzorii comuniști, un fel de animiști materialiști-științific, se comportau la fel precum vigilenții corectitudinii de azi de parcă scrierea unui cuvânt va atrage și realitatea sa. A scăpa de fețele urâtului și ale răului, întruchipate fie și într-un text literar, e ca și cum cineva ar dori să trăiască într-un autism inodor, incolor, fără a i se înfățișa și fără a cunoaște nenumăratele fețe ale răului. Răul nu poate fi niciodată numai Celălalt, cum nu poate fi scos din discursurile fals moralizatoare și etice, într-o lume în care ficțiunea, spiritul critic și bucuria (re)interpretării au fost izgonite tocmai pentru a lăsa loc unei sărăciri de conținut literar și spiritual. Totul pentru a ajunge la comunicarea de masă fără comunicare, la societatea cunoașterii fără cunoaștere și la limba română fără literatura română!



Lupul roș, paznic la stâna drepturilor de autor!

Oct 1st, 2017 | By admin
Lupul roș, paznic la stâna drepturilor de autor!

Cu complicitatea unor funcționari și cu suportul unor avocați care s-au prins că banii vin mai repede de la utilizatori, scriitorii și autorii de opere scrise au fost rași, rând pe rând, de la plata drepturilor lor de autor recunoscute de legislația europeană. Mai întâi, s-a lucrat eficient la scăderea compensației pentru copia privată percepută importatorilor de aparate pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată și a importatorilor de hârtie, de la 5% la 0.5% pentru importatorii de echipamente tehnice, de la 1% la 0.1% pentru importatorii de hârtie. Copia digitală a fost omisă cu bună știință din textul care a modificat Legea drepturilor de autor, iar Copia de împrumut public pune Guvernul României în situația de infringement. Autorul are numai de pierdut, în timp ce apărătorii utilizatorilor și-au pus un lup roș paznic la stâna drepturilor de autor. Dovada? Cum se cheamă firma care îl apără pe utilizator să nu plătească la timp sau deloc banii cuveniți autorilor? Societatea civilă de avocați Roș și asociații!



Cum scăpăm de ”criminalul de război”, dincolo de retorică și stilistică?

Jul 3rd, 2017 | By admin
Cum scăpăm de ”criminalul de război”, dincolo de retorică și stilistică?

O lege trebuie aplicată, chiar dacă ne convine sau nu, chiar dacă ea a fost votată dintr-un interes de grup, partinic și/sau ideologic. Noi, cei care nu facem parte din puterea legislativă, avem pârghiile legale de a corecta, în sala de judecată, în contencios administrativ ori la Curtea Constituțională, legile care ne produc pagube morale sau materiale. Mai avem la îndemână puterea votului și puterea opiniilor noastre prezentate în manifestări publice legale ori în spațiul public (inclusiv pe rețelele de socializare!). Cu această convingere că ”nimeni nu e mai presus de lege” (art. 16 din Constituția României), încerc să deslușesc spinoasa problemă născută din punerea în aplicare a Legii nr. 217/2015 prin care mari personalități din perioada interbelică sunt tratate drept ”criminali de război” pentru că, în tinerețea lor, au aderat la Mișcarea Legionară.



Cultură de infringement?

Jun 1st, 2017 | By admin
Cultură de infringement?

Între 30-31 mai 2017, la Helsinki, în cadrul reuniunii de vară a membrilor IFFRO (International Federation of Reproduction Rights Organisations, federație ce are două reprezentante din România – Copyro și Opera Scrisă.ro), am avut ocazia de a cunoaște, direct de la surse și decidenți, aplicarea directivelor europene în materie. Fostul coordonator al implementării Dreptului de Împrumut Public (Public Lending Right – PLR) în Marea Britanie, dr. Jim Parker, actualul coordonator al rețelei internaționale PLR, a atras atenția asupra faptului că România tergiversează implementarea acestei directive, fiind în situația de a intra în procedura europeană de infringement. Întrebat de oficialii de la Bruxelles și de cei ai IFFRO dacă noii reprezentanți ai puterii politice de la București întreprind ceva concret în rezolvarea acestei probleme, am răspuns rabinic: Sunt prea mulți autori copy-paste printre decidenții politici ca să nu rezolve implementarea Dreptului de Împrumut Public în România! Dincolo de orice fel de diplomație, am luat exemplul Finlandei, țară care și-a trecut în programul său de aniversare a centenarului ”creșterea compensațiilor PLR (increase in PLR compensations as a part of Finland 100 centenary celebration)”. Creșterea este remarcabilă: de la 8,475 milioane de Euro, în 2016, la 14,2 milioane de Euro, în 2017, de la bugetul de stat! În clipa în care voi vedea într-un program de celebrare a celor 100 de ani de la Unire că Guvernul României se va achita de obligațiile sale europene și va da primii bani pentru PLR, voi putea afirma că trăiesc într-un stat normal și european. Până atunci, politicile publice vor fi doar o cultură de infringement!



Kirishitans, Raiul şi Iadul de lângă noi

Apr 12th, 2017 | By admin
Kirishitans, Raiul şi Iadul de lângă noi

Am văzut de două ori „Silence”, filmul de 159 de minute regizat de Martin Scorsese după romanul cu acelaşi nume scris de Shūsaku Endō. Cu cadre lungi şi picturale, parcă din gravurile maeştrilor din Ţara Soarelui Răsare, poate cea mai rafinată imagine dintre filmele nominalizate la recentul Oscar, “Silence” te provoacă să îţi oferi mai multe posibile răspunsuri atunci când Providenţa pare că tace şi pare că lasă istoria încremenită între îndoctrinare şi apostazie. Aceleaşi întrebări despre condiţia umană faţă cu intoleranţa religioasă te pun pe gânduri, vizionând filmul lui Scorsese, pe nedrept ne luat în seamă la premiile Academiei Americane de Film. În Japonia anului 1639, vânătoarea misionarilor iezuiţi, veniţi din Portugalia, este răsplătită pentru 150 de arginţi. Japonezii convertiţi de aceşti iezuiţi sunt numiţi Kirishitans şi asupra lor se exersează inimaginabile cazne până când aceştia ajung să calce cu tălpile pline de noroi pe o icoană a Maicii Domnului sau pe cea a Mântuitorului. Kirishitans îşi trăiesc şi îşi împărtăşesc credinţa pe ascuns, gata mereu de supliciul şi iadul de pe pâmânt ca un fel de plată pentru Raiul promis şi pentru Marea Linişte din lumea de dincolo. După 378 de ani, Kirishitans sunt vânaţi şi aruncaţi în aer fie în Egipt sau Franţa, fie în imaginarul unei lumi în care corectitudinea politică, consumismul şi post-adevărul ne fac tot mai singuri şi tot mai îndepărtaţi de luminile şi idealurile Umanismului!