La Țintă!

La marginea lumii

aug. 14th, 2020 | By
La marginea lumii

— Nu e vis, e abis.
Cu vorbele astea tîmpite o vrăjise în urmă cu treizeci de ani. Ce porcărie, cum a putut fi atît de oarbă, de proastă și de tută? Cînd l-a auzit rostindu-le (era într-o după amiază cu ger, la începutul lui februarie, mai exact pe 5 februarie 1990, vineri după amiază, în curtea institutului), a avut revelația că el e bărbatul vieții sale. E drept, și Ilior avusese aceeași revelație. Un pic altfel. Fata cu obraji roșii, care rîdea din nimic l-a făcut să-i bată inima puțin mai repede. Asta a fost tot. O chema și o cheamă și azi Valerica. Doar că acum se uită în gura lui, cum stă răsturnat pe pat, cu fața în sus, cu mîinile pe piept, ca și cum ar fi mort, și fierbe de nervi. Pufnește cu țîfnă cînd îl vede cît de frumos respiră în somn, cu fața aia a lui nesuferită, acum senină și luminoasă, cum nu e el niciodată. Toată ziulica e mohorît, împiedicat și nefolositor. Nu e bun de nimic, greșește în tot ce face și-i scoate sufletul Valericăi. Din visul de iubire a rămas abisul deznădejdii.



Un anunț mortuar: finanțarea culturii române

aug. 14th, 2020 | By
Un anunț mortuar: finanțarea culturii române

Circulă pe net o istorioară atribuită premierului britanic Winston Churchill conform căreia după ce i-a fost prezentat bugetul anual al Regatului Unit, în cadrul unei ședințe a cabinetului său, viitorul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură a tresărit la vederea neatribuirii niciunei lire sterline pentru cultură. Funcționarii Ministerului de Finanțe au adus drept argument faptul că Marea Britanie se afla în plin război, în a doua conflagrație mondială. „Suntem în război”, au spus funcționarii. „Şi atunci pentru ce luptăm?!”, a replicat Churchill. Cum nici Ludovic Orban nu e Winston Churchill, mă aștept, totuși, din partea președintelui Partidului Național Liberal, un om educat de la care am așteptări că se poate manifesta ca un adevărat om de stat, să scoată finanțarea culturii române din anunțul mortuar al notei de fundamentare pentru cea de-a doua rectificare bugetară a anului 2020. Altfel, am putea cu toții să constatăm că fără cultură, mai bine zis fără operele autorilor și creatorilor români contemporani, nu prea mai avem motive să luptăm pentru a fi români și europeni!
Nota de fundamentate pentru a doua rectificare bugetară a acestui an prevede tăieri drastice pentru bugetele Ministerului Culturii (se proiectează să fie tăiată o finanțare de 51,5 milioane lei) și ale Institutului Cultural Român (o tăiere de 11,5 milioane lei). Cum și din banii alocați pentru cultură de consiliile locale și județene din România au fost făcute deja tăieri semnificative, cei mai mulți dintre creatorii și autorii români se află la marginea subzistenței. Argumentul că nu sunt bani pentru cultura vie nu mai poate fi invocat pentru că Secretariatului General al Guvernului i-a fost prevăzută o creștere semnificativă de 124,8 milioane lei (în special mai mulți bani pentru biserici, după cum reiese din nota de fundamentare).



Re-Start și complementaritate

mart. 27th, 2020 | By
Re-Start și complementaritate

Sintagme șablon bântuie rețelele virtuale și discursurile mediatice. ”Ne aflăm într-un moment de cotitură”, ”lumea nu mai este și nu va ma fi la fel”, ”totul se va restarta”. Iar imaginile acestor sintagme sunt străbătute de jeturi cu dezinfectante, de izolete, de măști și echipamente individuale de protecție. Necesitatea unui altfel de a modela organizarea lumii, de a o re-inventa, de a-i da un sens existențial profund, pare tot mai stringentă și mai apăsătoare. Putem avea un model neapărat în și din antiteza la formalismul consumerist, la deconstructivismul ecologic, moral și spiritual, exersat până la scăparea de sub control a unei naturi umane tot mai egotice, tot mai amețită de omnipotența sa?  Cum ar putea acest proiectat model să reacționeze și să relaționeze în fața globalizării, în fața tabloidizării aspectelor intime ale vieții, în fața progresului prin creștere economică priapică și nesățioasă? Care ar fi pentru acest model obligațiile și drepturile contractului social? Orice răspunsuri am oferi, ajungem, inevitabil, la felul în care ne poziționăm: atomic (subatomic), ca un virus fără viață, dar care parazitează funcțiile, organele și organismele umane spre a le duce în vid, în neant; ori molecular, sintagmatic, în care oamenii să funcționeze în comunități de interese complementare prin care să fie întregite planuri existențiale morale și spirituale? Complementaritatea tuturor funcțiilor, organelor și organismelor vitale omului, sunt convins, ar trebui să fie cheia de re-scriere a noului model. Natura – mai ales prin funcția ei cea mai specială, natura naturans, natura creatoare – este modelul nostru de complementaritate pentru ființele ce suntem mereu puse sub presiunile realităților materiei și cele ale eului profund.



10 ani de AgențiadeCarte.ro, în peste 28954 de articole

mart. 1st, 2020 | By
10 ani de AgențiadeCarte.ro, în peste 28954 de articole

Pe 1 martie 2010, acum 10 ani, împreună cu scriitoarea Andra Rotaru, cu artistul vizual Mihai Zgondoiu și cu programatoarea Adriana Cocic Lucaciu am lansat AgențiadeCarte.ro. Acum, echipa noastră redacțională este completată de Simona Ioniță, Dorina Cioplea, Ana Daniela Sultana-Cipariu și Tudor Voicu. La o repede ochire, cum ar fi spus regretata scriitoare și jurnalistă Cornelia Maria Savu, cea care a fost până la trecerea sa în raiul poeziei editorialista Agenției, astăzi, 1 martie 2020, softul și contorul internațional de audiență ne comunică următoarele cifre: 28954 de articole și 1.840.266 de vizitatori unici! Dincolo de cifrele seci, AgențiadeCarte.ro a însemnat și înseamnă un spațiu unde sunt prezente, prezentate și comentate cele mai importante opere și personalități culturale, din toate generațiile și geografiile literare, artistice, culturale și spirituale. Astfel, conform acestui principiu, AgențiadeCarte.ro a fost și este spațiul virtual unde au apărut informații ori cronici despre creatori și autori din tabere diferite, dacă nu chiar adverse. Totul pentru a dovedi că și în ”virtual” există și normalitate, și bun gust. Curând, vom publica o antologie cu cele mai bune texte și interviuri publicate de AgențiadeCarte.  I-am recitit zilele acestea pe Ioan Groșan, care, de altfel, a editat la Polirom o carte de succes, ”Lumea ca literatură”, cu textele publicate pe AgențiadeCarte.ro, pe editorialiștii de azi ai Agenției – Florin Iaru și Cristian Teodorescu, pe câțiva dintre prietenii mei din lumea scriitorilor – Bogdan O. Popescu, Robert Șerban sau Florina Zaharia. Grație interviurilor, m-am putut reîntâlni cu scriitori sclipitori de care mi-e dor, cum au fost Traian T. Coșovei sau Andrei Bodiu. Cititorilor le urez cât mai multe experiențe culturale, artistice și spirituale!



26 de propuneri pentru 2019 – Anul Poeziei

ian. 5th, 2020 | By
26 de propuneri pentru 2019 – Anul Poeziei

Într-o discuție tihnită, de sfârșit de an 2019, pornind de la faptul că a fost un an al Poeziei, constatam împreună cu Claudiu Komartin că încheierea unui deceniu literar, în ultimii 40 de ani, a adus la apariția unor cărți, mai cu seamă în poezie, importante pentru configurarea generațiilor literare și  chiar pentru stabilirea canonului literar. În 1979, de exemplu, au fost publicate cărțile lui Mircea Nedelciu (”Aventuri într-o curte interioară”, proză scurtă), Mircea Dinescu (”La dispoziția dumneavoastră”) sau Nichita Stănescu (”Opere imperfecte”). În 1989, Bogdan Ghiu publica ”Manualul autorului”, Liviu Ioan Stoiciu – ”O lume paralelă” sau Mircea Nedelciu – ”Și ieri va fi o zi”. În 1999, au apărut și au fost premiate următorele titluri: ”Cârtița lui Pessoa” de Constantin Abăluţă, Ex Ponto, ”Mutilarea artistului la tinereţe” de Mariana Marin,  Editura Muzeul Literaturii Române și ”Pantelimon 113 bis” de Ioan Es. Pop,  Cartea Românească. În 2009, au apărut cărți semnate de Claudiu Komartin (”Un anotimp în Berceni”, Cartier), Andrei Terian (”G. Călinescu: a cincea esenţă”, Cartea Românească), Cristian Teodorescu (”Medgidia, oraşul de apoi”, Cartea Românească), Al. Mușina (”Regele dimineţii”, Tracus Arte), Mircea Mihăieş (”Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W.”, Polirom), cărți, de altfel, premiate și reeditate. Astfel, 2019 ni se arată ca un an cu titluri remarcabile pentru poezia română contemporană. Misiunea juriului celei de-a X-a ediții a Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2019 se anunță extrem de specială în a acorda laurii celor mai bune cărți de poezie, într-un an în care poezia a avut ce și cum să spună. În cele ce urmează, voi prezenta publicului AgențiadeCarte.ro cărțile de poezie (12 propuneri pentru debuturi și 14 propuneri pentru autori consacrați) care pot intra, oricând, într-un top al celor mai bune cărți ale anului 2019.



Încurcături, bîlbe, hopuri și alte hîțîneli

dec. 9th, 2019 | By
Încurcături, bîlbe, hopuri și alte hîțîneli

În lumea culturii române și mai ales în ograda literară e mare debandadă. Conform legislației, artiștii au dreptul de a se reuni în sindicate sau asociații care să le protejeze drepturile, să-i sprijine, să înlesnească schimburi culturale ori să-i facă cunoscuți.
Toate bune și frumoase, dar, nu știu de ce, mă lovesc deseori de o mulțime de întrebări „șmechere”, prin care, cred preopinenții, această teorie a reunirii și protecției artistice, s-ar dovedi nevalidă. „Dar cum a creat Eminescu? Cum a compus Enescu? Cum a pictat Luchian? Au avut ei nevoie de asociații? S-au descurcat singuri și au izbîndit prin valoare.” Aici sînt, de fapt, două întrebări cu final întortochiat. Nu, Eminescu nu a avut de partea lui o asociație sau o fundație, e drept. Dar a avut un cenaclu, Junimea, populat de oameni bogați și influenți, care l-au ajutat să obțină măcar cîteva posturi plătite bine sau s-au îngrijit de editarea primului volum de poezii. Enescu era dintr-o familie înstărită, nu s-a pus niciodată, la el, problema banilor. Luchian a trăit în mizerie o bună bucată de timp, pînă la moarte. În general, destinele artiștilor nu sînt unele de invidiat. Mulți au cunoscut mizeria, foamea, ignorarea, boala. Împotriva celor care cred că artistul „trebuie să sufere”, eu spun că, înainte de a fi artist, acesta e om și că, dacă ar fi fost protejat cît de cît, el ar mai putea oferi societății opere remarcabile.
Poate e suficient să menționez cazul lui Vincent Van Gogh, artist (nu-i așa?) ale cărui pînze se vînd acum la prețuri amețitoare, dar care, în timpul vieții, nu a cîștigat din artă aproape nimic (singurul tablou vîndut a fost achiziționat de fratele său, Theo). Vincent a fost un om care a suferit mult, iar în lipsa sprijinului material oferit de Theo, ar fi murit mult mai devreme. Și n-ar fi lăsat în urmă 900 de pînze. Cam așa stau lucrurile.



Aventurile literare ale Bibliei (7) Caragiale și Toma Necredinciosul 

nov. 22nd, 2019 | By
Aventurile literare ale Bibliei (7) Caragiale și Toma Necredinciosul 

Deși Caragiale tatăl nu era bisericos, el e unul dintre puținii noștri autori clasici care au scris cîte ceva de ținut minte pornind de la cartea sacră. Mă rog, în felul său. Schița lui despre Duminica Tomii vine în plină dezbatere publică despre credință și ateism. Chichirezul schiței e o durere de măsele. Adicătelea, ce facem cînd ne încearcă o durere trupească: o ținem cu laicitatea sau ne îndreptăm către Dumnezeu? Caragiale pare indecis, dar mai curînd de partea credincioșilor, cu toate că Toma Necredinciosul i-ar fi putut furniza muniție pentru neîncredere.



Primul Parlament al României față cu elitele!

nov. 20th, 2019 | By
Primul Parlament al României față cu elitele!

Nu e politician care să nu clameze cât de mult își iubește țara, cât de mult se luptă pentru apărarea interesului național ori cât de mult suferă pentru apărarea identității naționale. De la vorbe la fapte, însă, e fie un drum al demagogiei, fie o fatală neputință de a construi și a duce un lucru până la capăt, cu excepțiile rare care confirmă regula. Deși am avut un minister care ținea în și la coadă Identitatea Națională, deși pregătirile pentru Centenar au prins mai multe guverne, deși liderii politici sunt cei care fac cea mai gălăgioasă bravadă despre patrie și patriotism, iată că, nici măcar în mod formal, cei care conduc România de azi pe mâine nu au fost în stare să celebreze momentul fondator al deschiderii Primului Parlament al României Mari, acum exact 100 de ani, la 20 noiembrie 1919, la Ateneul Român. Ar fi fost, astfel, un moment în care ne-am fi putut arăta nouă și lumii euro-atlantice că avem și ceva care ne unește, care nu dezbină, anume idealurile pentru care au luptat și au murit milioane de români. Singura mărturie on-line despre evenimentul de acum 100 de ani o găsim pe pagina web a Camerei Deputaților, la butonul special intitulat ”Parlamentari ai Marii Uniri”. Nu Parlamentul României, nu Guvernul României, nu Administrația Prezidențială organizează un eveniment de celebrare, ci Muzeul Național al Literaturii Române din București! Cine va studia biografiile celor care au făcut parte din Primul Parlament al României Mari va putea lesne ajunge la concluzia că elita noastră culturală, științifică și spirituală era atât de bine reprezentată încât se confunda, în mare parte, cu Parlamentul României. Arc în timp, după 100 de ani, elita României în Parlamentul României este sublimă, dar lipsește (aproape) cu desăvârșire!



reStartul literaturii și al programei

oct. 28th, 2019 | By
reStartul literaturii și al programei

Pentru o săptămână, între 20-26 octombrie 2019, împreună cu Florin Iaru am fost invitați să predăm cursuri de scriere creativă și să selectăm textele literare ale unor adolescenți din Pecica, Nădlac și Arad, în cadrul a două programe – reStart literar și Arad LiterArt, organizate de scriitorul Ioan Matiuț și Centrul Cultural Județean Arad. A fost al doilea an consecutiv în care am putut să ne întâlnim cu adolescenții care mai au atracție pentru scrisul și cititul în limba română și cu profesorii de limba și literatura română. Bun prilej de a lua pulsul, în direct, asupra fenomenului citirii și recitirii operelor literare, canonice sau vii. Un fenomen care îi influențează decisiv pe adolescenții cu care ne-am întâlnit, în sensul profund ori subtil cu care ei scriu și exersează gândirea, spiritul critic și limbajul în limba română. Într-o proporție edificatoare contrazisă doar de excepțiile care confirmă regula, și profesorii, și elevii sunt constrânși de o programă care expediază literatura, ficțiunea și imaginația în formalismul sec al tehnicilor, al tropilor și al comunicării. Cum spunea inspirat Florin Iaru, totul ține de talentul și de știința de carte a profesorului pentru că un curriculum prost poate fi salvat de un profesor cu har pe când un profesor neinspirat și neactualizat literar nu poate salva pe nimeni. Restartul literaturii și al cititului ar trebui să pornească de la o programă prin care adolescenții să nu fie obligați să memoreze și să turuie diferite ”conținuturi” mestecate de către alții, o programă care să nu se bazeze pe memorare și pe modelul istoricist expirat care dă în fiecare zi un comentariu pe facebook de tipul ”literatura e biografia autorului”. Ca să nu avem viitori urmași care vor promova gândirea conservei și a formalismului, acest restart literar ar trebui să pună în valoare spiritul critic al elevului, creativitatea lui de a înțelege, a sintetiza și de a comenta un text literar. Altfel, îndepărtarea de literatura română va da cititori cât mai puțini, cu o gândire tot mai clișeizată de noile tehnologii și de consum.



Aventurile literare ale Bibliei (6) Cartea jucată de Dostoievski

oct. 21st, 2019 | By
Aventurile literare ale Bibliei (6)  Cartea jucată de Dostoievski

Cea mai bună tehnică pentru a șterge deosebirile dintr-un caz dat, încît să poți spune după aceea tot ce vrei tu, în pofida acestor deosebiri e să privești lucrurile de atît de sus încît ele să nu mai conteze.
Pentru Raskolnikov al lui Dostoievski, cel din Crimă și pedeapsă, justificarea că o omoară pe bătrîna cămătăreasă e că oamenii de stat pot ucide cu ajutorul altora sute de mii de oameni fără să fie acuzați de crimă. Pe atunci însă nu se inventaseră legi împotriva războiului și nici împotriva genocidului. Singurele legi erau cele care condamnau crimele individuale, așadar și crimele lui Raskolnikov.
Că bătrîna cămătăreasă era o ființă odioasă, asta putea intra la circumstanțe atenuante pentru criminal, dar nu și la scutirea lui de pedeapsă. Așa că Raskolnikov, care a sfîrșit prin a mărturisi n-a fost condamnat la moarte, ci la deportare în Siberia.