Salonul Internațional de Carte Bookfest va avea loc între 29 mai și 2 iunie 2013, la ROMEXPO, pavilioanele C1-C5. Ediţia a VIII-a a Bookfest a început, însă, de mult timp, dacă luăm în calcul promovarea intensă şi organizarea sa, anunţurile editurilor participante, seminariile şi conferinţele ce se vor desfăşura, traducerile editoriale pregătite şi focusul pus pe cele trei ţări invitate de onoare: Germania, Austria și Elveția. Cu o ofertă de 1.000.000 de titluri pentru un public divers şi 300 de evenimente interactive, mă aştept ca Bookfest să reuşească să devină un bun mediator între cititori, scriitori, artişti şi personalităţi culturale. De asemenea, să devină un bun exemplu de “Aşa, da!”, un spaţiu în care nu numai cititorul român să aibă la dispoziţie o paletă largă de oferte, dar şi cititorul internaţional. Pentru că, de multe ori, reuşita unui târg de carte trebuie să răspundă unor cerinţe în pas cu globalizarea, să se decentreze un pic de la propria identitate, să fie generos şi cu ceilalţi, minoritari sau nu.

Public în acest colţ de pagină electronică textul meu („Un ardelean din Chiojdeanca”) pregătit pentru antologia omagială „Eugen Simion – 80”, Editura Tracus Arte, carte ce va fi lansată joi, 23 aprilie 2013, în Aula Academiei Române (Calea Victoriei nr. 125), în sesiunea omagială pe care Academia Română i-o dedică Profesorului şi criticului literar Eugen Simion. Cuvântul de deschidere al sesiunii omagiale va fi rostit de către academicianul Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române. Vor vorbi despre opera şi personalitatea ilustrului sărbătorit acad. Marius Sala, vicepreşedintele Academiei Române, acad. Viorel Barbu, prof. Michael Metzeltin, membru de onoare al Academiei Române, acad. Grigore Brâncuş, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, dr. Ştefan Colceriu.

Te cruceşti! Guvernul României a aprobat zilele trecute un memorandum cu tema “Unele măsuri pentru repatrierea osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi”. O societate franceză de avocaţi (nu ştim cum a fost aleasă şi nici cum se numeşte ea, deşi va primi doar anul acesta 90 000 lei!) va reprezenta interesele statului român pentru repatrierea osemintelor marelui sculptor. Dar oare acest bâlci naţionalist-mediatic chiar asigură interesele statului român? Să-l iei pe Brâncuşi dintr-un panteon cultural universal cum este Cimitirul Montparnasse din Paris, vizitat anual de peste un million şi jumătate de turişti, şi să-l aduci într-o zonă românească fără infrastuctură de transport, turistică şi culturală nu ţine de interesul statului român ci doar de ridicol şi gândire mediocră!

Sunt tot mai puţini bani pentru cultură şi tot mai puţine programe culturale în mass-media. Efectele pe termen scurt şi mediu vor fi dezastruoase pentru continuitatea spiritului identitar românesc şi pentru nivelul de educaţie, cultură şi spiritualitate al populaţiei. Deşi produsele culturale de calitate sunt încă ieftine în România, ele sunt în pericol de a-şi pierde dimensiunea socială şi comunitară prin faptul că din ce în ce mai puţină lume are acces la acestea. Atunci când s-a discutat despre liniile directoare ale noii Constituţii, i-am trimis un mesaj jurnalistului şi senatorului Sorin Roşca Stănescu pentru a-l ruga să adauge următorul principiu constituţional: „Accesul democratic la resurse culturale şi educaţionale de calitate. Cultura scrisă naţională este element de securitate identitară şi naţională. Statul asigură resurse pentru accesul democratic la resurse culturale şi educaţionale de calitate”. Cum nici cei din USL, nici cei din opoziţie nu se dau de ceasul morții atunci când aud de cultură, propunerea n-a avut nici-o urmare. Problema banilor pentru cultură rămâne şi ea ar trebui să fie, în al doisprezecelea ceas, rezolvată. Altfel, ne vom plânge tot mai mult de enormul decalaj de civilizaţie dintre noi şi Occident, de fatalitatea care stă cu noi la o masă din ce în ce mai săracă şi cu oameni cu destine de azi pe mâine!

În noua limbă de lemn europeană, proiectul şi formatul au reuşit să pună în pagina realităţii vechiul vis al birocraţilor comunişti de a uniformiza şi de a formaliza creativitatea şi gândirea. Omul „societăţii cunoaşterii” trăieşte cu prefabricate şi cu şabloane! Transferul de cunoaştere devine, tot mai mult, un drum personal şi, adeseori, stingher. Autorul nu este încurajat să fie mai stăpân pe mijloacele sale de expresie, să lucreze la perfecţionarea de sine, ci i se cere – în numele unei supravieţuri la limita subzistenţei – să înveţe să facă proiecte.