Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri, ediția a X-a

Recomandari

Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri, ediția a X-a

Turneul DUELUL VIORILOR revine în 2021 cu ediția a zecea prin 6 recitaluri ce vor avea loc la Târgu Jiu, Caracal, București, Deva, Brașov, Ploiești, în perioada 28  septembrie – 5 octombrie. Pe scenă vor urca Liviu Prunaru – concertmaestrul orchestrei Concertgebouw Amsterdam, care cântă pe vioara Stradivarius Pachoud și Gabriel Croitoru – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Filarmonicilor din Cluj-Napoca și Ploiești, care cântă pe vioara Guarneri del Gesu Catedrala (pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află), acompaniați de pianistul Horia Mihail. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

La Țintă!

„Să-ți amintești de mâinile mele cândva” „Să-ți amintești de mâinile mele cândva”

Neistovită inima vântului (Cartier, 2020) se intitulează antologia croită de Constantin Abăluță din opera poetică a lui Miron Kiropol, poet bilingv emigrat în Franța în 1969, pe care establishment-ul literar românesc l-a uitat aproape cu desăvârșire, la fel ca pe alți câțiva autori de neocolit ai generației sale, precum Vintilă Ivănceanu (stabilit la Viena în 1970, unde a decedat în toamna anului 2008) sau Dușan Petrovici (trăitor în Germania de aproape patru decenii).
Stingându-se în luna iunie a anului trecut la Paris, la 83 de ani, poetul originar din București nu a mai apucat, din păcate, să vadă publicată această selecție riguroasă din șaptesprezece volume de poezie apărute între 1967 și 2019. Puțin sau aproape deloc cunoscut în România, deși a publicat după 1990 constant, însă cărți masive scoase de edituri mai greu reperabile sau fără distribuție și ecouri, Kiropol este un poet relevant pentru literatura scrisă de generația debutată la sfârșitul anilor ‘60 ai secolului trecut. În plus, el este unul dintre acei autori ce demonstrează că receptarea poeziei este și un joc social nemilos cu cei discreți și abandonați, așa cum pare acest poet, în parcursul lor de durată. Motiv pentru care merită salutată târzia recuperare pentru care îi suntem datori lui Constantin Abăluță, antologia din „Cartier de colecție” readucându-l pe poetul parizian, fie și numai pentru un moment luminos și revelator, în atenția celor de azi.

Bulgakov despre Bulgakov Bulgakov despre Bulgakov

Prin cîte a trecut Bulgakov, Mihail Afanasievici în scurta lui viață! A fost sărac toată viața. Uneori atît de sărac încît a făcut și foamea și umbla cu pantofii rupți. L-au lovit și boli dureroase, încît el, medicul, devenise clientul confraților săi. A fost victima unor cabale distrugătoare puse la cale de mediocritățile literelor sovietice care i-au interzis piesele de teatru și l-au împiedicat să-și publică proza. I-a scris lui Stalin și guvernului. Stalin i-a telefonat într-o noapte, dar nu i-a răspuns la scrisori. Și-a aruncat de mai multe ori manuscrisele în sobă, pînă cînd a ajuns la concluzia că manuscrisele nu ard. A lăsat un roman neterminat. Varianta finală a capodoperei sale, Maestrul și Margareta, i-a dictat-o soției fiindcă el își pierduse vederea. Devotata Elena Sergheevna e cea care a a publicat romanul după 26 de ani de la moartea lui Bulgakov. Tot ea i-a păstrat cu sfințenie toate celelalte manuscrise, la fel ca Margareta, manuscrisul Maestrului. Fără neasemuita grijă a Elenei, din opera lui Bulgakov n-ar fi rămas mai nimic. Elena Sergheevna i-a păstrat și copiile după scrisori și cele trei jurnale și i-a recuperat, parțial, corespondența de la adresanți. Despre (aproape) toate astea și despre multe altele afli din scrisorile și din jurnalele lui Bulgakov. Volumul* a fost excelentissim prefațat de Ion Vartic, încît această prefață merită o relatare separată.

Nevăzut, necunoscut Nevăzut, necunoscut

Ipoteză: un scriitor din provincie are de zece ori mai multe șanse să rămînă nevăzut, necunoscut publicului, prin comparație cu unul dintr-un mare oraș.
O fi adevărat? Sau e o prejudecată? Publicul care nu cunoaște lumea literară e convins că talentul răzbește oricum. Doar e suficient să îl ai (talentul) și imediat vine, la pachet, recunoașterea. Nț. În primul rînd, cei mai mulți nu citesc cu ochii lor și nu înțeleg cu mintea lor. Le trebuie o perioadă îndelungată să se obișnuiască cu un nume nou, cu prezența lui în diverse împrejurări, cu discuții pro și contra, pînă cînd curiozitate binevoiește să deschidă un ochi. Curiozitatea e mai leneșă ca pisica. Țin să vă aduc aminte că, dacă nu era evaluat și impus publicului în cîteva pagini grele din Istoria literaturii…, Bacovia ar fi devenit un mare poet abia după moarte. Și nu foarte repede.
Cred că ăsta e și cazul autorului despre care vreau să vorbesc astăzi, deși nu e nici mort, nici timid. Păcatul lui e că a fost, pînă în urmă cu nu mult timp, gălățean. Într-o zi, și-a trimis romanul la editura Polirom, iar editura l-a publicat. Titlul romanului era (și este) Zilele noastre mărunte. Așa-i că nu ați auzit de el? Ei, cum nu ați auzit de romanul ăsta, așa nu ați auzit și de Cezar Amariei. Căci despre el e vorba. Cezar a publicat de curînd, tot la Polirom, un volum de povestiri: Exerciții de liniște. Fie vorba între noi, e un titlu care nu spune nimic, la fel cum chestia cu „zilele mărunte” sugerează o proză minimalistă a cotidianului cenușiu. Nimic mai greșit.

Supraviețuire Supraviețuire

După cei cinci ani pe care i-a lăsat să treacă după Cârtița de mansardă (2012), un volum de debut bine primit, premiat și comentat, Teodora Coman a publicat în ultimii patru ani foloase necuvenite (2017), soft guerrilla (2019) și recenta Lucy (Tracus Arte, 2021), scriitura sa arătând de la o carte la alta noi valențe și disponibilități, astfel că poeta sibiană se numără, alături de Andrei Dósa, Livia Ștefan, Radu Nițescu sau Alex Văsieș, printre poeții de vârf apăruți în literatura română a ultimului deceniu.
Evoluția Teodorei Coman de la biografismul atrabilar din prima sa carte la un discurs conceptual cu străfulgerări vizionare a trecut printr-o etapă civică (foloase necuvenite), apoi printr-una pronunțat protestatară, „angajată” politic (soft guerrilla) pentru a ajunge în Lucy la explorarea dimensiunii istorice și biologice a speciei – de la bipeda Lucy, hominida a cărei vârstă a fost stabilită la 3,2 milioane de ani, Lucy cea căzută „dintr-un copac / nu din paradisul abil pregătit / ca ea să cadă în păcat”, până la viitorul-deja-prezent al postumanității. Dar, dincolo de isme, schisme și teorii, discursul Teodorei Coman este preocupat de deriva și de atrofierea umanului, de „transferul dintr-un mediu în altul”, de extincție, adică de „marea catastrofă globală” pe care „doar cei fertili [o] pot repara”, dar și de adevăr, afecțiune și sinceritate într-o Românie de un „kitsch instigator, fulminant”, în care instanța poetică păstrează o conștiință puternică și un ton tranșant demistificator („continuăm sportul național de ratare / din toate pozițiile”).

Proba timpului meu Proba timpului meu

Cînd te întîlnești după douăzeci de ani cu un prieten, chiar dacă-i spui că e neschimbat sau dacă e o prietenă că arată splendid, îți zici după aceea că de fapt n-ai mințit – ai exagerat puțin! Cu cărțile clasicilor însă sîntem drastici la recitire, dacă ni se pare că nu se țin bine, deși la prima lectură, cea din adolescență, unele ne-au entuziasmat. La mine entuziasmul se cunoaște fiindcă simt nevoia să-mi somez prietenii să citească acea carte și să-mi spună ce părere au despre ea. Luna și focurile a fost prima carte de Pavese cu care m-am întîlnit în adolescență*. Un straniu roman despre memorie și mai ales despre cum ne apărăm de amintirile neplăcute sau de-a dreptul rușinoase. Mai înainte citisem din neorealistul Elio Vittorini Oameni și neoameni, care mă lăsase cît se poate de rece și Femeile din Messina, carte care și aia mă făcuse să mă întreb ce înțelege critica prin eticheta de mare scriitor aplicată acestui autor căruia i-am uitat cuprinsul cărților și pe care-l țin minte doar pentru că, din motive ideologice, a refuzat să publice Ghepardul lui Lampedusa.
Mai romanticul Pavese nu s-a lăsat contaminat de neorealismul triumfător al epocii, nu știu dacă programatic sau fiindcă nu i se potrivea. Scrie și el, ca și Vittorini, despre partizanii uciși de nemți în cel de-al Doilea Război Mondial, și despre colaboraționiștii împușcați de partizani, dar fără îngroșări ideologice, ci din perspectiva unui personaj care a fost prieten și cu unii și cu alții înainte de război. Luna și focurile mi-a plăcut în adolescență mai mult pentru enigmaticul personaj al romanului cu detectivistica lui de italian întors din America, vrînd să dea de urma părinților săi.
Cînd l-am recitit, m-au impresionat pagini care nu-mi spuseseră mare lucru la prima lectură. Paginile despre ce și cum uităm și despre metamorfoza pe care o cunosc personajele trecute prin filtrul memoriei. Dar mai ales un personaj multiform, cu o evoluție sinuoasă – satul. Mic acum, aproape neînsemnat, satul i se părea imens în copilărie protagonistului, căruia atunci i se spunea Țiparul. După război satul e sărăcit, mulți dintre prietenii și cunoscuții tipului care a revenit din America au dispărut, iar viața care se chinuiește să continuie are accese de veselie false, biet ecou al celor adevărate de odinioară. Țiparul își regăsește aici un prieten, Nuto, care îi povestește ce s-a întîmplat cu unul și cu altul în anii expediției sale americane. Inteligent, dar cam naiv, Nuto vrea, ca mulți din sat să uite de rănile războiului. Comunismul lui e explicat țărănește, astfel că lupta de clasă despre care pomenește el, e o afacere împotriva cîtorva persoane, bogații satului, care între timp au sărăcit, așa că și lupta de clasă a încetat.

”Îmi trebuie un spațiu în care nimeni să nu atingă aerul poeziei mele în scriere” ”Îmi trebuie un spațiu în care nimeni să nu atingă aerul poeziei mele în scriere”

Născută la Petroșani, în 1993, Gabriela Feceoru este o poetă româncă feministă. A publicat două volume de poeme: ”blister”, Cartea Românească, 2017 și ”vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv”, Charmides, 2019. A colaborat cu diverse reviste literare și platforme: ”Prăvălia culturală”; ”DLITE”; ”Zona nouă”; ”Bucovina Literară”; ”Apostrof”; ”Familia” și altele. A lucrat la revista ”Vatra”, (Târgu Mureș) și la site-ul ”monden.ro”. Antologii colective: ”#Rezist! Poezia”, coord. Cosmin Perța, Paralela45, 2017; ”Poezie călătoare”, Ediția a II-a, coord. Anca Zaharia, Cartea de după, 2019. În prezent locuiește pe blogul gabrielascrie.ro și pe buymeacoffee.com/gabrielascrie. Nominalizări: Premiul Național pentru debut în poezie ”Iustin Panța”, 2017; Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, 2018; Bac-Fest. Festival Național ”George Bacovia”, secțiunea debut, 2018; Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei, secțiunea debut, 2018; Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei, secțiunea poezie, 2020. Festivaluri internaționale de poezie: ”Z9; Poezia e la Bistrița”; ”Authors‘ Reading Month” etc. Receptare critică: Al Cistelecan, ”Nonșalanța terapeutică”, Astra, 2018; Cristina Timar, ”Manifest feminist codificat”, Vatra, 2020; Teona Farmatu, ”Impulsivități cerebrale”, poeticstand.com, 2020; Raisa Manolescu, ”Vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv sau despre urletele din noi care ricoșează (în noi)”, alecart.ro, 2020; Ramona Boldizsar, ”vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv”, Gabriela Feceoru, ramona.boldizsar.ro, 2021; Andrada Yunusoglu, ”Un manifest al vindecării”, citestema.ro, 2021; Gabriel Enache, ”Plasa cu ochiuri dese (…)”, semndincarte.ro, 2021; etc. Citări, cronici în lucrări de specialitate: Mihai Iovănel, ”Istoria literaturii române contemporane” (1990-2020), Polirom, 2021; Angela Nache Mamier, ”Matrițe stilistice din lirica de azi”, Minela, 2021; Grupaje de poeme traduse din limba engleză: ”Raed Wahesh – poeme”, Vatra, 2020; ”Yury R. Zavadsky – Omul liber nu s-a născut”, Bucovina Literară, 2020; ”Yury R. Zavadsky – poeme”, Astra, 2021. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadecArte.ro, cu poeta Gabriela Feceoru.

“Dorința de a scrie a mers mână în mână cu plăcerea de a citi” “Dorința de a scrie a mers mână în mână cu plăcerea de a citi”

Cunoscută mai ales ca poetă, Ligia Pârvulescu a debutat în volum la Casa de Editură Max Blecher, în 2014, cu volumul ”Fluvii de asfalt”. Pentru romanul ”Translucid” a primit premiul „Primul roman”, 2021, acordat de Editura Litera. Activă și apreciată în lumea literară bucureșteană, publică în mod curent în revistele de profil. Este avocată, preocupată în același timp de zonele subtile ale comunicării. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadecArte.ro, cu scriitoarea Ligia Pârvulescu.
”Am început să scriu cam de când am învățat să scriu, iar visul de a scrie a apărut din copilăria mică – ai mei îmi citeau povești seara înainte de somn și abia așteptam să pot să ajung să creez și eu asemenea povești; sau altfel de povești și poezii. Dorința de a scrie a mers, bineînțeles, mână în mână cu plăcerea de a citi. I-aș aminti pe Aldous Huxley și mai ales pe Hermann Hesse, cu “Lupul de stepă” în mod special, o carte care m-a marcat în mod deosebit. Cât despre persoanele care au avut o însemnătate deosebită în povestea aceasta cu scrisul, pot spune că părinții mei au avut o influență mare în a-mi trezi interesul pentru lectură și cred că, deși ei nu au avut gândul acesta pentru mine, fără ei nu aș fi ajuns să scriu și să public.” – Ligia Pârvulescu

Nora Iuga, Rodica Mandache, Maia Morgenstern, Marian Râlea –susțin teatrul independent, în Undercloud 2021 Nora Iuga, Rodica Mandache, Maia Morgenstern, Marian Râlea –susțin teatrul independent, în Undercloud 2021

Nora Iuga, Rodica Mandache, Maia Morgenstern, Marian Râlea – personalități marcante ale culturii române susțin teatrul independent, în Undercloud 2021, prezentând publicului două texte în premieră absolută: Ce-i aia apă verde pe cerul gurii? 53 de stări de Nora Iuga și Angela Baciu și Doamna Pylinska și secretul lui Chopin de Éric- Emmanuel Schmitt. Spectacolele-lectură pe texte citite în premieră absolută sunt o particularitate a Festivalului Independent de Teatru Undercloud.

Crenguța Mitrofan expune „De-a lungul liniei”, la Kunsthalle Feldbach Crenguța Mitrofan expune „De-a lungul liniei”, la Kunsthalle Feldbach

Crenguța Mitrofan este fascinată de ideea lui Klee conform căreia linia este un punct care se plimbă. În mod similar este descrisă linia și de Kandinsky: «urma punctului care se mișcă» sau «cel mai mare antagonism al elementului pictural primar – punctul». Linia este totodată și elementul de legătură care aduce împreună noul și vechiul, apropierea și depărtarea în practica artistică a Crenguței Mitrofan. Deși lucrările sale sunt realizate în mare parte într-o clădire istorică din centrul orașului Krems, acestea denotă vădită raliere la arta contemporană. Deși pictura sa abstractă este influențată estetic, pe lângă repere ale modernismului european, de diferitele sale geografii interioare, cele mai evidente jaloane sunt România, unde s-a născut, și Austria, unde locuiește. Artista lucrează în serii ample, care corespund diferitelor perioade ale vieții sale și folosește des culori de pământ care fac trimitere la o anume perspectivă asupra naturii, în sensul de mater natura. Cu alte cuvinte, Crenguța Mitrofan redă, prin formă și culoare, propriile stări de spirit. Interesant este faptul că substantivul «linie» este de gen feminin atât în germană, cât și în română sau italiană, cele trei limbi care îi determină felul de a se exprima.
Astfel, o constelație de linii care definesc personalitatea artistică a Crenguței Mitrofan se poate vedea în expoziția sa personală de la Kunsthalle Feldbach, «De-a lungul liniei», care aduce împreună lucrări de desen și pictură. De asemenea, selecția expozițională ne oferă posibilitatea unei generoase priviri de ansamblu asupra unui univers artistic subtil, de factură metaforică, care este gata să se releve celui care rezonează pe frecvențe similare și care se cere explorat ca atare, fără indicații subiective care ar putea să-i denatureze adevărata esență. (Ana Daniela Sultana)

O carte despre Constantin Silvestri, publicată de Editura ICR, lansată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu O carte despre Constantin Silvestri, publicată de Editura ICR, lansată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu

Volumul „Constantin Silvestri în cronici și interviuri, 1930-1959”, realizat de istoricul Cristina Enășescu și publicat de Editura Institutului Cultural Român, va fi lansat joi, 23 septembrie 2021, de la ora 16.00, în foaierul Ateneului Român, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, la standul Librăriilor Humanitas. La eveniment vor participa, alături de autoarea volumului, Mirel Taloș, președintele Institutului Cultural Român, Iosif Ion Prunner, președintele Fundației Silvestri, pianista Lena Vieru Conta. Lansarea de la Ateneul Român va avea loc înaintea concertului de la ora 16.30. Oratoriul Strigoii – manuscris enescian finalizat postum și înregistrat în premieră absolută la Berlin în 2019, cu Radio Symphonieorchester Berlin – va putea fi ascultat pentru prima dată în Festival, interpretat de Filarmonica George Enescu, condusă de dirijorul Gabriel Bebeșelea.

Mike Godoroja & Blue Spirit concertează vinerea aceasta, la Teatrul Godot Mike Godoroja & Blue Spirit concertează vinerea aceasta, la Teatrul Godot

Alături de invitaţii săi speciali – Crina Mardare, Mișu Cernea și Mihai Pocorschi, Mike Godoroja & Blue Spirit urcă pe scena Teatrului Godot, vineri, 24 septembrie2021, ora 20:00, pentru concertul extraordinar “De vină e toamna”. Muzician cunoscut și realizator de emisiuni TV și radio, ce promovează muzica blues, jazz şi rock, Mike Godoroja fondează în anul 1997 proiectul „Mike Godoroja & Blue Spirit”, în timp ce este și producător pentru renumita trupă Iris.

6 tineri artiști vizuali, la Eco Street Art, într-un duplex on-line București-Timișoara 6 tineri artiști vizuali, la Eco Street Art, într-un duplex on-line București-Timișoara

Sâmbătă, 18 septembrie 2021, au fost finalizate detaliile tehnice pentru formatul on-line și off-line al programului de arte vizuale Eco Street Art (#eco, #streetart, #ecostreetart), realizat de asociația Euro CulturArt, în parteneriat cu Spațiul de Artă Contemporană ATELIER 030202 din București, Teatrul de Comedie,  cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). 6 tineri artiști vizuali, studenți, masteranzi și doctoranzi ai Universității de Arte din București – Facultatea de Arte Decorative și Design și ai Facultății de Arte și Design din Timișoara – Ioana Cociș, Felix Cionte, Bogdan Matei, Sorina Popescu, Răzvan Răucescu, Andrei Șendrea, realizează, astfel, în urma unor ateliere on-line și off-line dedicate unor practici artistice street art și eco (moos art, dust art, pressure water art, folosirea unor materiale și tehnici eco și de street art, tipare ale imaginii poetice de tip eco street art etc), experimente, intervenții și documentări artistice în spații publice din București și Timișoara, în urma cărora va fi prezentată o expoziție și un video-art al programului.
În cadrul atelierelor on-line sunt invitați prof.univ.dr. Cosmin Paulescu, Decanul Facultății de Arte Decorative și Design – UNARTE București, și lect.univ.dr. Bogdan Rata – Facultatea de Arte și Design, UVT, Timișoara, precum și designerul biofilic Ana Constantinescu și artistul street art Irlo.
Artiștii și curatorii invitați vor folosi materiale ecologice (mușchi viu, hârtie reciclată, pigmenți/tușuri naturale, materiale biodegradabile, ceară de soia 100% ecologică, sistem pressure water art etc.), documentând pe parcursul proiectului moduri de viaţă, tehnici și practici artistice eco, urmărind în subiectele lor vizuale ”eco-grafiile și/sau ego-grafiile”.
Eco Street Art este un program de arte vizuale, curatoriat și coordonat de artistul vizual Mihai Zgondoiu și de scriitorul Dan Mircea Cipariu.
Radio România Cultural, Propagarta.ro și AgențiadeCarte.ro sunt partenerii media ai programului Eco Street Art.

AVERTISMENT: Textele de pe această pagină web sunt sub protecţia dreptului de autor deţinut de autori şi AgenţiadeCarte.ro. Reproducerea totală sau parţială este permisă doar cu acordul scris al redacţiei!