Romanul ”Vieţile paralele”, de Florina Ilis, tradus în limba franceză

Recomandari

Romanul ”Vieţile paralele”, de Florina Ilis, tradus în limba franceză

Romanul ”Vieţile paralele ”(Cartea Românească, 2012, disponibil şi în ediţie digitală), de Florina Ilis, roman-document despre existenţa lui Mihai Eminescu, a fost publicat în limba franceză, la Éditions des Syrtes. Traducerea este semnată de Marily le Nil, iar prefaţa volumului îi aparţine lui Ghislain Ripault. ”Vieţile paralele” debutează la 28 iunie 1883 şi se încheie la 15 iunie 1889. Două date înregistrate în memoria colectivă, care consolidează şi, deopotrivă, subminează mitul Poetului naţional. Romanul a fost distins cu Premiul „Liviu Rebreanu” pentru proză al USR Filiala Cluj, Premiul pentru „cel mai bun roman românesc” al anului 2012, Premiul pentru „Proză” al Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul editorial 2012, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, 2013, şi Premiul Radio România Cultural, la secţiunea „Proză”, ediţia 2013.

La Tinta!

„Noi când ne mai vedem?” „Noi când ne mai vedem?”

Telefoanele, scrisorile electronice, sms-urile, cometariile de pe facebook curg necontenit. Fotograme din ultimii ani îmi trec în minte pe repede-înainte. Aproape toate au legătură cu scriitori care au trecut pragul sau cu care am făcut multe proiecte culturale. Trenul Regal, Maratonul de Poezie şi Jazz, Programul de Carte, AgenţiadeCarte, lansări de carte, evenimente literare. Realitatea celor mai mulţi dintre aceşti scriitori a pus ştampila unui destin de nenoroc şi, mai cu seamă, o receptare a cărţii şi a biografiei tot mai aproape de un punct zero, acolo unde indiferenţa a atras sărăcie şi moarte. Foarte mulţi artişti români au plecat la Domnul fără să primească din partea autorităţilor o protecţie socială care să-i salveze de la mizerie şi umilinţă. Cazul Corneliei Maria Savu – poetă şi jurnalistă care va marca istoria ultimilor 40 de ani! – este pilduitor. Într-o ţară în care administraţiile locale şi centrale nu dau niciun leu pentru susţinerea actului creator prin burse, rezidenţe literare, bani pentru documentare sau pentru mobilitate, într-o ţară în care nu există un fond naţional pentru susţinerea artiştilor aflaţi în nevoie sau suferinţă, Cornelia Maria Savu şi-a dus ultimii ani de viaţă cu conştiinţa că a fi creator înseamnă doar a-ţi purta crucea zilei de mâine. Pe cei care au scris şi au afirmat că scriitorii şi artiştii sunt nişte profitori, nişte asistaţi sociali, nişte oameni care produc doar fantasme şi suferinţe, i-aş duce în casa Corneliei Maria Savu pentru a vedea cu ochii lor că, în antecamera morţii, când nu mai ai nimic de apărat şi nu ţi se mai oferă o motivaţie socială, umanitatea, sensibilitatea, creaţia şi ultima speranţă găsită în Dumnezeu pâlpâie, cu slove de pix ieftin, doar într-un manuscris. Îi rog pe bunii mei prieteni să ne gândim cum să ducem până la capăt un fond naţional pentru creatorii români aflaţi în nevoie sau în suferinţă şi o Lege pentru burse, rezidenţe şi mobilitatea creatorilor prin care autorităţile locale şi naţionale să poată acorda susţinere pentru creatorii români.

Don Traian Don Traian

Mai bine de trei săptămâni, am rulat pe laptop-ul meu fotografii şi documente cu Traian T. Coşovei. Multe copii după cartea lui de identitate (în ultimii ani, ca pentru un decar autentic, începeam propunerile de lecturi publice sau de premii cu el), multe fotografii cu Ştefania, soţia lui cea prearăbdătoare, cu Florin Iaru, cu Bogdan O. Popescu (cu mine şi cu Bogdan, Traian a scos, separat, două cărţi sensibile: „Mahalaua de azi pe mâine. Poeme trăite de Dan Mircea Cipariu şi Traian T. Coşovei”, Editura Vinea, 2000, şi „ Pisica neagră, pisica moartă”, Editura Crater, 2001), cu Mihai Zgondoiu (artist vizual care i-a făcut câteva portrete memorabile), cu serile de la Vălenii de Munte oferite de profesorul Constantin I. Găucan (împreună cu regretaţii Romul Munteanu şi Ion Sălişteanu), cu maestrul George Mihăiţă, cu fotograma unei felii de poezie (un tort, la propriu, cu un desen şi un poem al lui Traian, poem care a circulat ca un viral: „Iubito, / dacă aş fi un secret / ce ai face cu mine? / M-ai păstra / sau l-ai spune?”), cu jupânul bistroului Poarta Schei nr.4 din Braşov, Viorel Bachide (de care îl lega patima pentru fumat!), cu Ioan Cristescu (editor şi susţinător entuziast al lui Traian). Cu cât termenul de predare al acestui text se apropia, cu atât neputinţa mea de a scrie ceva literar şi stilistic despre Don Traian devenea tot mai pregnantă, un fel de angoasă lirică pe care o străbăteam cu gândul că clipa trăită în acele fotograme lasă trecutul la…prezent!

Nu votez un preşedinte căruia nu-i pasă de cultură şi care refuză spiritul critic! Nu votez un preşedinte căruia nu-i pasă de cultură şi care refuză spiritul critic!

Pentru actualul ministru interimar al culturii, dl. Victor Viorel Ponta, „promovarea culturii române şi a valorilor româneşti” este o lungă listă bifată de neîmpliniri. Dacă în mandatul domnului Adrian Năstase şi al academicianului Răzvan Theodorescu au fost inaugurate cinci muzee naţionale, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (o donaţie chiar a familiei Năstase!), Muzeul Cinegetic de la Posada, Muzeul de Artă Vasile Grigore (pictorul şi colecţionarul a fost unchiul lui Adrian Năstase!), Muzeul de Artă Ion Irimescu, Guvernul Ponta a desfiinţat Biblioteca Pedagogică Naţională “I.C. Petrescu” din Bucureşti şi nu a găsit nici până acum un sediu pentru Muzeul Naţional al Literaturii Române, deşi dl. Ponta a promis că va rezolva situaţia. Numai protestele publice ferme au făcut ca Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul Antipa să nu fie desfiinţate. Deşi accesul democratic al cetăţeanului român la resurse culturale de calitate este prevăzut în Constituţie, la articolul 33, Guvernarea Ponta s-a îngrijit, prin Ordonanța Guvernului nr. 17 din 23 august 2012, să radă finanţarea proiectelor culturale ale Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), oprind banii de la Loteria Română pentru a acoperi şi în acest fel cheltuielile pupuliste şi pentru pomeni electorale. Practic, AFCN este în moarte clinică, fără banii de la Loterie nu se mai poate finanţa niciun proiect cultural în 2015! În acest moment, industriile culturale din România sunt cele mai decapitalizate şi mai lipsite de susţinerea statului.

La ce bun Ministerul Culturii? La ce bun Ministerul Culturii?

De Ziua Limbii Române, Ministerul Culturii nu a propus şi nu a finanţat niciun eveniment! Nu s-a îngrijit să redacteze un amărât de comunicat, aşa cum a făcut, de pildă, preşedintele Traian Băsescu. Evenimentele importante dedicate Zilei Limbii Române au fost organizate de primarul Neculai Onţanu şi de către Institutul Cultural Român. Nici în cazul nefericit al Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, ministerul condus de scriitorul Kelemen Hunor nu a făcut nimic în afară de a critica Primăria Municipiului Bucureşti. Lipsa din peisaj a Ministerului Culturii ne determină să punem sub lupa realităţii existenţa acestei instituţii a statutului. În acest moment, direcţiile judeţene se ocupă doar de procesul de descărcare de sarcină arheologică şi de urmărirea virtuală a clădirilor de patrimoniu. Aceste direcţii nu au buget pentru evenimente culturale, artistice şi ştiinţifice şi nu au de implementat nici-un plan naţional de infrastructură naţională. Ministerul Culturii – cu cele mai mici salarii ale funcţionarilor din administraţie! – nu are nici bani şi nici programe pentru un fond de mobilitate, burse şi rezidenţe, nu are nici bani şi nici programe pentru achiziţia unor opere vizuale, literare sau muzicale ale unor creatori contemporani.

Un eveniment identitar şi exponenţial pentru Capitala Culturală europeană Un eveniment identitar şi exponenţial pentru Capitala Culturală europeană

În ultima vreme, după ce am participat la evenimente culturale importante la Timişoara, Craiova, Cluj, Iaşi şi Bucureşti, problema desemnării unui capitale culturale europene în România ridică şi probleme de infrastructură culturală, şi de identitate şi viziune culturală. Autorităţile locale din oraşele amintite au înţeles imensa oportunitate de investiţii şi de imagine generată de intrarea în competiţia pentru capitala culturală europeană. Peste tot unde am fost, am spus că fiecărui oraş îi lipseşte un eveniment cultural identitar şi exponenţial. Chiar dacă Clujul are TIFF-ul, Craiova – Festivalul Shakespeare, Iaşiul şi Timişoara – un festival internaţional de literatură şi un festival internaţional al educaţiei, aceste evenimente nu au ajuns să aibă o dimensiune europeană de prim rang şi nu sunt cotate în primele 5 evenimente anuale ale fiecărui gen artistic. Am dat exemplul Sibiului care, dacă nu ar fi avut Festivalulul Internaţional de Teatru iniţiat de Constantin Chiriac şi dacă nu l-ar fi avut pe Chiriac însuşi, nu ar fi avut miză pentru a fi ales capitală culturală europeană. Cei de la Paphos, în Cipru, unde am fost, în 2009, cu o delegaţie condusă de primarul Neculai Onţanu, au reuşit să convingă juriul european şi să obţină titlul de capitală culturală europeană, în 2017, cu conceptul „Uzina culturală în aer liber” şi festivalul de operă în aer liber din cetatea antică, cu o istorie de aproape 20 de ani. A fost mai important pentru ciprioţi conceptul şi programul în faţa infrastructurii! Sunt tare curios să aflu ce va prevala pentru români?

Dialogul de carte

“Eu, ca prozator, sunt Dumnezeu, doar dacă Dumnezeu însuşi îmi permite să fiu Dumnezeu.” “Eu, ca prozator, sunt Dumnezeu, doar dacă Dumnezeu însuşi îmi permite să fiu Dumnezeu.”

Cornel George Popa este prozator, dramaturg şi regizor. Absolvent al Facultăţii de Construcţii (Iaşi, 1986) şi al Academiei de Teatru şi Film, secţia Regie film (Bucureşti, 1997), a lucrat peste zece ani în presa scrisă (1986-1997), apoi în televiziune, teatru şi publicitate. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (1997). „Viaţa mea sexuală” reprezintă debutul său cinematografic. Textul său cu acelaşi titlu a obţinut Premiul UNITER 2004 pentru cea mai bună piesă românească a anului. Cartea ”Salonul de masaj”, de Cornel George Popa, a apărut la Editura Allfa, în colecția Strada Ficțunii- Lista lui Alex Ștefănescu. „Salonul de masaj (erotic) aflat în centrul atenției lui Cornel George Popa este un paradis artificial și, în același timp, un loc de pierzanie, comparabil cu acela descris de Mircea Eliade în nuvela La Țigănci. Faptele sunt povestite la persoana întâi, într-un stil patetic-repetitiv, de lamentație deznădăjduită, chiar de proprietara salonului, acuzată pe nedrept de uciderea a patru bărbați și condamnată la douăzeci de ani de închisoare. Ce se va întâmpla cu această femeie – care are și o fetiță de aproape patru ani, Miruna Silvestri Mircescu, destinatara din viitor a spovedaniei – veți afla, stimați cititori, pe cont propriu, întrucât, sunt convins (bazându-mă pe propria mea experiență) nu veți lăsa cartea din mână până la parcurgerea ultimei pagini.“ (Alex. Ștefănescu). În exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, Simona Ioniţă a purtat un dialog cu Cornel George Popa despre cea mai recentă apariţie editorială a sa, “Salonul de masaj”.

Studioul de carte

“Nu cred că există plantă care să nu facă bine!” “Nu cred că există plantă care să nu facă bine!”

Pictorul bistrițean Marcel Lupșe este invitat, în aceste zile, cu o expoziție, la Consulatul General al României la München de către Cristina Simion, managerul galeriei de artă Tiny Griffon Gallery, din Nürnberg. În pictură nu este nimic întâmplător. Cel puțin, în cea medievală, afirmă Marcel Lupşe. Întâmplarea, fiica vitregă a Destinului, cum ar fi spus I.L.Caragiale, a făcut să îl întâlnesc, în Pinacoteca Veche din München, pe Georg Lecca, un mare iubitor de artă românească şi un prieten de peste douăzeci de ani al lui Marcel Lupşe. Înainte de a lua acest interviu, Veronica Kirchner a petrecut câteva ore în încăperile Alte Pinakothek , cei doi prieteni fiindu-i dascăli răbdători și generoși în dezvăluirea unor taine ascunse în arta marilor maeștri ai artei medievale și renascentiste. Pentru AgenţiadeCarte.ro, un trialog despre grădina ideală şi despre tămăduirea prin artă purtat de Veronica Kirchner cu Marcel Lupşe şi Georg Lecca.

Postcard

Bilanţ remarcabil al proiectului european „Cities on stage” Bilanţ remarcabil al proiectului european „Cities on stage”

Proiectul european „Cities on stage / Oraşe pe scenă”, la care Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu este partener, a ajuns în decembrie 2014 la finalul celei de-a doua etape. Bilanţul perioadei 2012-2014 este unul remarcabil: 673 de activităţi (din care 209 reprezentaţii pe scenele celor 7 parteneri), 678 de artişti implicaţi în proiect, 109.025 de participanţi la diversele activităţi (din care 51.611 spectatori) şi 170 de reprezentaţii în turnee, în alte ţări decât cele ale partenerilor principali. „Cities on stage / Oraşe pe scenă” este un proiect finanţat cu sprijin din partea Comisiei Europene prin Programul Cultura şi îşi propune să susţină un dialog creativ între Théâtre National din Bruxelles (Belgia), Folkteatern din Göteborg (Suedia), Odéon-Théâtre de l’Europe din Paris (Franţa), Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu (România), Teatro de la Abadía din Madrid (Spania), Teatro Stabile di Napoli (Italia) şi Festivalul de la Avignon. Pe parcursul a cinci ani, teatrele partenere şi-au propus să realizeze şapte co-producţii ce au la bază scenarii originale. Astfel, între 2011 şi 2016 cei şapte artişti selectaţi pentru scrierea textelor, Fabrice Murgia (Belgia), Lars Norén (Suedia), Joël Pommerat (Franţa), Gianina Cărbunariu (România), Antonio Araujo (Brazilia), Emma Dante (Italia) şi Olivier Py (Franţa) şi-au propus să realize o cronică provocatoare asupra lumii din jurul nostru, dând naştere unui repertoriu de spectacole noi, conectate la noile realităţi ale continentului aflat într-o continuă transformare. Din echipa creatorilor mai fac parte regizorii Nathalie Garraud (Franţa), Armel Roussel (Belgia), Mélanie Mederlind (Suedia), Vlad Massaci (România) şi David Iodice (Italia). Pe lângă cele şapte co-producţii, proiectul susţine o serie de programe secundare, printre care ateliere de lucru cu publicul, seminarii, activităţi educative pentru tineri şi workshop-uri pentru actori.

Cronica de carte

Poezia poeziei nepoetice Poezia poeziei nepoetice

Sunt riduri de expresie sau de oboseală, ori de viciu, de dezhidratare etc. Ridurile arată adevărata faţă a individului – faţa interioară. Cum spunea Cioran: după vârsta de 50 de ani, fiecare e responsabil de chipul pe care îl are. Chirurgia estetică practicată de Mihail Vakulovski în volumul ”Riduri” (Casa de Pariuri Literare) se bazează pe un sistem cu laser de precizie şi ironic. Dumitru Crudu găseşte că la faculté maîtresse a acestei poezii este energia angajată: „o poezie a înfruntării/confruntării, o poezie a disputei, o poezie a luptei şi în niciun caz a sleirii, deznădejdii, epuizării şi resemnării”. Pe de o parte aşa este, dar mai există o parte în care ironia ascunde dezamăgiri.

Agenda de carte

Lansare de carte: “Ocolul zilei în optzeci de lumi”, de Julio Cortázar Lansare de carte: “Ocolul zilei în optzeci de lumi”, de Julio Cortázar

Luni, 22 decembrie 2014, ora 18:30, la Librăria Bastilia (Piața Romană nr. 5 ), va avea loc lansarea volumului ”Ocolul zilei în optzeci de lumi”, de Julio Cortázar, apărut la Editura Art. Traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari. Invitaţi: Marin Mălaicu-Hondrari, Mircea Cărtărescu, Dan Coman şi Laura Albulescu. “Ocolul zilei în optzeci de lumi” este o colecţie de povestiri, recenzii de carte, articole despre cronopi faimoşi, ca Thelonious Monk sau Louis Armstrong. Textele sunt însoţite de fotografii şi ilustraţii atent alese de autor, venind în completarea imaginarului construit de Cortázar. De la povestea lui Jack Spintecătorul, la poezii şi întâmplări autobiografice, volumul de faţă îl duce pe cititor într-o călătorie fascinantă prin optzeci de lumi, desfăşurată sub privirea atentă și îngăduitoare a motanului Theodor W. Adorno.

Eveniment

Soprana Leontina Văduva lansează albumul ”Verdi-Wagner: Corespondențe” Soprana Leontina Văduva lansează albumul ”Verdi-Wagner: Corespondențe”

Luni, 22 decembrie 2014, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, va avea loc lansarea albumului recitalului ”Verdi-Wagner: Corespondențe”, în prezența cunoscutei soprane Leontina VĂDUVA. La evenimentul organizat de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Libraria Humanitas de la Cișmigiu, în parteneriat cu Radio România și sub patronajul Ambasadei Italiei la București, vor lua cuvântul producătorul muzical Oana Drăgulinescu, jurnalistul şi realizatorul TV Marius Constantinescu şi președintele Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură, Mihai Stan. Agențiadecarte.ro este partener media al evenimentului.

Proiecte

”Cum îi mai merge Muzeului Naţional al Literaturii Române?” – cu Ioan Cristescu şi echipa MNLR, la Cafeneaua critică ”Cum îi mai merge Muzeului Naţional al Literaturii Române?” – cu Ioan Cristescu şi echipa MNLR, la Cafeneaua critică

Miercuri, 17 decembrie 2014, orele 19.00-21.30, la Club A (Bucureşti, Str. Blănari nr. 14), va avea loc ediția a 145-a a Cafenelei critice. Tema discuției: ”Cum îi merge Muzeului Naţional al Literaturii Române?”. Participă: universitarul şi criticul de teatru Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române şi echipa MNLR. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Astăzi una dintre cele mai cunoscute şi mai prestigioase instituţii culturale bucureştene, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) are în urmă o istorie interesantă, cu mai multe etape distincte, în cei 57 de ani de la inaugurarea sa în 1957 (ceea ce face din anul 2014 unul oarecum-aniversar, dată fiind… concordanţa cifrelor!). Fondatorul, nimeni altul decît Perpessicius, l-a gîndit ca pe un centru de cercetare şi editare în jurul unui fond arhivistic. L-au continuat, pînă în 1989, Alexandru Oprea, Adriana Daia, Nicolae Ciobanu şi Pavel Pereş, iar la începutul anilor ’90, după căderea regimului comunist, Dan Petrescu şi Petru Creţia. Director din 1991, Dan Alexandru Condeescu a transformat MNLR într-un centru cultural multilateral, la profilul iniţial adăugîndu-se evenimente literare, teatrale, plastice ş.a.m.d. L-au continuat, după 2007, Elena Flueraşu, Radu Călin Cristea, Lucian Chişu. Director din februarie 2014, Ioan Cristescu a avut de gestionat episodul de-a dreptul dramatic al evacuării Muzeului din sediul de pe Bulevardul Dacia în care funcţiona din 1967. Aflat acum „în refugiu”, mutat provizoriu, cu întreaga arhivă, în Casa Scînteii, MNLR e în aşteptarea atribuirii unui nou sediu, pe măsura importanţei sale. Între timp, organizează evenimente publice în alte spaţii aflate sub aceeaşi tutelă administrativă a Primăriei Bucureştiului: în foaiere şi săli de teatru etc. Agențiadecarte.ro este partener media.

AVERTISMENT: Textele de pe această pagină web sunt sub protecţia dreptului de autor deţinut de autori şi AgenţiadeCarte.ro. Reproducerea totală sau parţială este permisă doar cu acordul scris al redacţiei!