”Iarmaroc de poezie”

Recomandari

”Iarmaroc de poezie”

În încercarea de a-și regăsi cititorii fideli ai (deja vechilor) târguri de carte, Casa de Editură Max Blecher, Revista „Poesis internațional” & Clubul de lectură Institutul Blecher organizează în premieră, timp de două weekenduri consecutive, un „iarmaroc de poezie”. Evenimentul se desfășoară sâmbăta și duminica (4-5 decembrie și 11-12 decembrie 2021), la Londohome (str. G-ral David Praporgescu 31, București), între orele 12:00-21:00. Veți găsi: cele mai noi apariții din colecțiile „Plantații”, „Opera Prima”, „Orfeu”, „Washoe” & cărți publicate „Hors collection”; autori & prieteni ai Casei de Editură Max Blecher; rarități: cărți ușor vătămate la un preț special; mijloace de transport pentru poezie și alte obiecte marca Tomagraph; tricouri personalizate marca Ion Barbu; cărți acompaniate de excelentul vin de la Crama Rotenberg; un microfon mereu deschis pentru lecturi de poezie; terasa încălzită a partenerilor noștri de la Londohome.

La Țintă!

Cînd îți privești viața la microscop Cînd îți privești viața la microscop

Îmi place cum scrie David Lodge. I-am citit primul volum de memorii, trei romane și o carte de povestiri. Mi se părea mai bun ca romancier decît ca autor de proză scurtă și mai convingător ca memorialist decît ca ficționar. Era totuși ceva, un „nu” imprecis care mi-a dat tîrcoale cînd am citit Născut într-un ceas bun. Așa se numește volumul întîi al memoriilor sale ale cărui borne sînt anul nașterii sale, 1935 și anul 1976. Acum, la al doilea, Norocul scriitorului* nu-ul acela a căpătat contur.
Lodge scrie și aici despre catolicismul său, despre meseria de scriitor și despre cum și-a scris  romanele, despre oameni pe care i-a cunoscut, despre persoane despre care doar a auzit, dar i-au zgîndărit curiozitatea. Și are nostalgia bunelor vremuri de odinioară, adică cele de dinainte de digitalizare, cele în care a fi scriitor însemna incomparabil mai mult decît acum. Și ca importanță și ca venituri. Să nu trageți de aici concluzia că în Norocul scriitorului ni se înfățișează un bătrîn autor acrit și ursuz căruia i-a cășunat pe noile vremuri.

Chinurile prin care trece un asasin timid Chinurile prin care trece un asasin timid

Circulă prin romanele de uz internațional o înțelepciune itinerantă care s-a banalizat din cauză că a trecut prin prea multe tastaturi. Păreri care se vor profunde – uneori sînt! – despre lume, viață și în special despre moarte, pe care le-ai citit în variațiuni și care trec de la un autor la altul, ca obiceiul mulțumirilor de la sfîrșitul cărții. Asasinul timid*, începe cu o asemenea colecție de probe de înțelepciune, uitasem un despre, care aici se și repetă: despre copilărie și adolescență.
Romanul Clarei Usón, autoare din Spania, zgîrie insistent la ușa sinuciderii. Am mai scris despre o carte de-a ei, Fiica Estului, care pînă atunci apăruse în 7 ediții; acum a ajuns la 11-a. Usón reia formula de succes de acolo. De astă-dată nu mai e vorba despre un general sîrb vinovat de genocid în timpul războaielor civile din Iugoslavia, ci despre misteriosul caz al unei adolescente spanioloaice – sună cam peiorativ „spanioloaică”, deși n-am nici o asemenea intenție în privința Sandrei Mozarovski – actriță în filme erotice cărora li s-a dat drumul după moartea lui Franco și care a cunoscut adevărata celebritate după moartea ei pe care presa din Spania a considerat-o suspectă. Ce are special Sandra? Presupunerea nedovedită a presei tabloide că ar fi fost amanta regelui Juan Carlos. Și presupunerea tot nedovedită că ar fi fost ucisă fiindcă regele voia să scape cumva de ea. Plus alte două presupuneri – că ar fi murit din cauză că ar fi căzut de la etaj fără să vrea și că s-ar fi sinucis.

Marcel Petrişor Marcel Petrişor

Marcel, care trecut prin maşina de tocat oameni a gulagului românesc, eliberat în 56, dus la Cluj, unde s-a apucat de strîns culturalnici şi studenţi să se alăture revoluţiei din Ungaria, rearestat, condamnat la moarte la 27 de ani, cu pedeapsa în timp comutată la „pe viaţă”, apoi iarăşi eliberat, la amnistia generală din 64. Marcel, care a apucat să-şi facă facultatea în anii 60, să traducă o droaie de volume din franceză (şi rusă, şi georgiană…), să scrie, pînă la sfîrşit, două duzini de cărţi, ultima apărută anul trecut, înainte ca Dana să moară de covid la Paris, şi înainte ca el să treacă tot prin covid, vara asta. Cele mai copleşitoare dintre cărţile lui rememorează iadul gulagului — Marcel, memorialist fără pată, ca Ion Ioanid, Soljeniţînul român. Marcel, care a predat la „Iulia Hasdeu” şi la „Spiru Haret” franceza şi universala, ba pînă şi, în anii 80, şi ore de atelier, nimic ridicol în asta din urmă, că a gătat în doi, cu un consătean la fel de straşnic ca el, o biserică în Ocişorul lui de baştină. L’Ocişor-les-deux-Eglises, un sat de şaizeci de fumuri, aşezat pe malul Crişului Alb, la vreo treizeci de kilometri de Brad-ul auriu, sat de poveşti la foc de seară, jumate rai si pe de-a-ntregul Macondo, pe care l-a înfrăţit, cînd se crăpa de 1990, cu Bruxelles-ul, drept pentru care sătenii au primit de la naşii belges ca la cinci frigidere pe cap de locuitor. Marcel, care (rimează cu Ştefan cel Mare, şoseaua-n lungul, jurul şi -potriva căreia am crescut) m-a luat la optşpe ani pentru o săptămînă să-i văd satul. Pe Valea Jiului ne-am oprit la o bisericuţă, în care a intrat cu pas apăsat, dar parcă din ce în ce mai uşor, aproape nu mai atingea covoarele prin naos, iar cînd a ajuns în faţa altarului s-a prăbuşit şi a rămas, muşuroi, în rugă mută, multă vreme. Credinţa lui e de-atunci stîlp necredinţei mele jucăuşe. La Ocişor m-a dus pe mirabili coclauri, mi-a arătat plante-flori-alte verzituri-animale, pe care le chema pe nume în română, latină şi germană, de mi-a umplut harta pînă a-nceput aceea să dea pe dinafară ca laptele fierbînd, din oală, şi apoi m-a trimis să bat din poartă în poartă şi să le întreb pe nane, că bărbaţii erau duşi la beţia de muncă cu coasa, cum a fost cu răscoala lui Horuţ, iar acelea îmi puneau la masă cîte un codru de pîine şi o stacană cu lapte numai spume călduţe şi-mi arătau cu degete noduroase, unde, în urmă cu două veacuri, fugiseră stră-străbunicele lor cu copiii şi cu bruma de scutece în codru, despre cum le ţineau spatele oamenii lor, să nu cumva să le şi îi înhaţe imperialii împopoţonaţi care veniseră să înăbuşească în sînge visul milenar de libertate al poporului român. Şi cu fiecare nume de floare, cu fiecare poveste a acelei fabuloase memorii orale, cu fiecare biblie din cele optsprezece pe care le avea biblioteca tatălui său, popă ortodox, deci iobag, că asta eram noi în Ardealul de-atunci, mă, iobagi! (multe în limbi neştiute, dar cartea sfîntă se păstrează la loc de cinste, că o poţi citi ori ba!), cu fiecare adormire-pe-dată sub duna care să fi avut ca la douăzeci de kile, cu fiecare gest care se pierdea în ceaţa luminoasă a propriei aure, satul îmi creştea, numele răsăreau din pămîntul băltit de sînge, dar atît de proaspăt că avea loc tot universul în el, ba mai şi rămînea niţel Lebensraum. De acolo venea Marcel; acolo, faute de pire, îl îngroapă azi.

Bucowski, înțeleptul din rigolă Bucowski, înțeleptul din rigolă

Pînă să ajungă scriitor profesionist, Bukowski a făcut multe altele și a băut constant. Scrisul l-a salvat de sfîrșitul pe care și l-a tot imaginat. Într-un spital pentru bețivii săraci. A apucat 74 de ani. A fost toată viața fidel micilor reviste literare care i-au publicat povestirile și poeziile încă de pe vremea cînd nu era decît un tînăr muncitor cu cîrca, bețiv și sărac, dar țanțoș și scria despre el însuși, despre companionii lui de băutură, despre femeile cu care se culca, bețive și ele, despre pisici, despre cum e să scrii, despre cum e să-ți ratezi moartea la milimetru „și despre etc”. Dar mai ales despre băutură. Trecea drept expert în mărcile de bere, în tăriile ieftine și în vinurile proaste.
În adolescență Bukowski făcea rost de bani cîștigînd concursuri bahice, iar mai tîrziu, cînd n-avea bani, își folosea arta oralității pentru a-i convinge pe vînzătorii de la buticuri să-i dea băutură pe datorie, atunci cînd cei cu care pierdea nopțile consumînd, dădeau greș. Proletar perpetuu. Autor a șase romane și a mii de povestiri și de poezii, plus fragmentele care nu duceau nicăieri, încît au rămas în stadiul de fragment.
În interviuri, Bukowski a răspuns cu maximă sinceritate și cu umor despre aceleași lucruri la care se tot întorcea în scris. În scrisori și în povestiri avea același stil neglijent-imprevizibil, mereu atrăgător, care a devenit treptat marca Bukowski. În fotografii, un tip ridat de tînăr, cu nas borcănat, mereu nebărbierit, aproape totdeauna cu o sticlă sau măcar cu un pahar pe jumătate gol în mână, care la bătrînețe are un zîmbet mehenghi, de clovn afumat la sfîrșitul programului.

Un guru al istoriei și al omenirii din viitor Un guru al istoriei și al omenirii din viitor

Din 2011 cînd Yuval Harari i-a dat bun de tipar, Sapiens* a devenit subiect de discuție în peste 40 de țări: îi face pe sceptici să exclame „V-am spus eu?!” pe naivi să se înfioare de naivitatea lor, pe optimiști să spună că mai avem șanse și pe pesimiști să declare satisfăcuți că ne paște apocalipsa. Cărțile de istorie ajung sus în topul vînzărilor dacă fac dezvăluiri de ultimă oră despre personalități care au trecut demult pe lumea cealaltă sau dacă reîncălzesc misterul  morții recente a vreunui VIP mondial. Dar cum de a ajuns în topul topurilor un op al cărui autor nu face altceva decît că cercetează cu ochi critic istoria omenirii? Și cum de a ajuns un guru mondial acest Yuval Harari?

Tipul are o formidabilă putere de sinteză și face parte din categoria cu puțini reprezentanți a celor care pun totul sub semnul întrebării. Dar are și un talent izbitor în mînuirea cuvintelor și știe să-și povestească abstracțiunile cu o expresivă și nuanțată simplitate. Harari ia la scuturat ideile primite de-a gata și nu se lasă impresionat de principiul autorității, indiferent de înălțimea la care se află o autoritate sau alta. Așa ajunge la concluzia că omenirea nu-și cunoaște istoria îndepărtată, ci se mulțumește să facă presupuneri despre ea. Ultimul lucru în care crede Harari e că istoria ar fi mama adevărului. De fapt avem o sumedenie de istorii care se bat cap în cap. Asta și pentru că nu putem pretinde că ne cunoaștem istoria cu mai mult de 900 de ani în urmă. Și nici asta prea bine. Fiindcă, atenție, ne avertizează Harari: istoriile sînt opera învingătorilor. Versiunea învinșilor e mai greu, dacă nu imposibil de restabilit.

”Cele mai adevărate, dar și cele mai împlinite estetic, cărți sau filme despre comunismul românesc au fost scrise/realizate înainte de 1989” ”Cele mai adevărate, dar și cele mai împlinite estetic, cărți sau filme despre comunismul românesc au fost scrise/realizate înainte de 1989”

Ioan-Pavel Azap s-a născut în 15 mai 1967 în satul Ticvaniul-Mic, jud. Caraș-Severin. A urmat clasele primare și liceul în satul natal și Oravița (1973-1985). Absolvent al Facultății de Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1995). Din 2003 este redactor la revista „Tribuna” (Cluj-Napoca). A publicat mai multe volume de poezie, proză, critică de film. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj și al Asociației Criticilor de Film a Uniunii Cineaștilor din România. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadecArte.ro cu scriitorul Ioan-Pavel Azap.

”Trăirile mele au devenit trăirile personajelor, nu-mi mai aparțin.” ”Trăirile mele au devenit trăirile personajelor, nu-mi mai aparțin.”

Cunoscut ca autor de proză scurtă, Mihail Victus (n. 1986, București) a publicat în diverse reviste: ”iocan”, ”Tribuna”, ”Ateneu”, ”Actualitatea literară” etc., obținând numeroase premii literare la concursurile consacrate: „Marin Preda”, „Ioan Slavici”, „Mihail Sadoveanu”, „Radu Rosetti” etc. Din decembrie 2014, investește o parte din timpul liber pentru revista digitală ”LiterNautica”, în calitate de cofondator și administrator. Este designer de mobilier și programator CNC. Website: www.mihailvictus.eu. Cărți publicate: ”Toate păcatele noastre”, 2021, ed. Litera | roman, ”Treisprezece. Proză fantastică”, 2021, ed. Litera | coautor | antologie de povestiri, ”Fracturi”, 2019, ed. Vremea | roman | nominalizat de AgențiadecArte.ro la categoria ”Cele mai bune cărți ale anului” și laureat al Premiilor „Cristian Săileanu”. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadecArte.ro cu scriitorul Mihail Victus.
„Toate păcatele noastre” (Ed. Litera, 2021) e un roman provocator, dar, oricât ar anima revolta interioară, acaparează cu naturalețe. Tu cum te raportezi acum, după publicarea romanului, la conținutul său? Ce s-a schimbat față de perioada în care l-ai gândit și scris?

Au trecut aproape cinci luni de când am terminat de scris prima variantă a romanului. Încep să mă mai distanțez, astfel încât să mă pot dedica altui proiect, dar subiectele, temele propuse acolo și personajele sunt încă aici și vor mai fi probabil pentru o lungă perioadă, dar nu atât de prezente încât să mă distragă. Cartea a fost scrisă și editată până ce-a ajuns la forma dorită. Nu aș schimba nimic. Eu mă voi schimba – poate că opiniile mele vor căpăta noi nuanțe, dar ceea ce am scris acolo va rămâne neschimbat și nu va exista dorința să schimb ceva. Am observat că sunt și scriitori care-și reeditează vechile publicații, modificându-le, dezvoltându-le. Dar trăirile mele, din momentul în care am scris cartea, au devenit trăirile personajelor, nu-mi mai aparțin.

Premieră în piață de artă: o icoană semnată de Arsenie Boca, scoasă la licitație Premieră în piață de artă: o icoană semnată de Arsenie Boca, scoasă la licitație

Icoana pe glajă „Maica Domnului Îndurerată”, semnată de părintele Arsenie Boca, este scoasă la vânzare miercuri, 8 decembrie, în cadrul Licitației de Crăciun – Artă Sacră. Este o raritate absolută apariția în piață a unei astfel de piese și mai ales pentru prețul de pornire de doar 350 de euro. Icoana realizată într-un atelier din Scheii Brașovului este datată 25 august 1945 și a fost oferită de părintele Arsenie Boca părintelui Ieronim Grovu de la Sâmbăta de Sus (poreclit „Starețu”). Pe verso icoanei de colecție se regăsește mesajul scris de Arsenie Boca: „Părintelui Ieronim Grovu („Starețu”). Dar de la credincioșii de la Mănăstirea Brâncoveanu, mult a ostenit și mai are”, urmată de semnătura părintelui.

Mirrors 2.0.21 – noua expoziție a artistului Augustin Răzvan Radu Mirrors 2.0.21 – noua expoziție a artistului Augustin Răzvan Radu

Fin observator al peisajului urban, Augustin Răzvan Radu redă în pictura sa, cu o subtilitate narativă, profund influențată de biografia și geografia sa interioară, segmente din imagini și secvențe din evenimente care îi marchează existența sau care îi atrag în mod deosebit atenția. În cea mai recentă serie a sa – Mirrors 2.0.21 – Augustin Răzvan Radu își păstrează preocuparea pentru detalii arhitecturale, însă, de această dată, clădirile nu mai sunt afectate de gloanțe, ci se repetă aproape aceeași structură, alternând doar cromatica. Desfășurată, preponderent, pe nuanțe de gri și de ocru, această nouă serie se află în acord cu starea de spirit din acest an a artistului – 2021, an evocat, de altfel, și în titlul noii sale personale – o stare de spirit indusă de o atmosferă solitară, monotonă chiar. Există, însă, în această selecție, atunci când virează spre rozuri stinse, și o notă de nostalgie cu tente de optimism. Astfel, noile sale lucrări funcționează ca o oglindire a sa proprie și, expuse alături de picturi din alte perioade de creație ale artistului, inspiră o viziune reconfiguratoare asupra unei lumi tot mai mult afectată de crizele prezentului. – Ana Daniela Sultana

„Orologii din nori” de Ramona Bădescu „Orologii din nori” de Ramona Bădescu

În 2021 a apărut „Orologii din nori”, al treilea volum scris de Ramona Bădescu, după „Floare de cireş” şi „Poveşti săltăreţe”, toate tipărite la Editura „Aius” din Craiova. Este o ediţie de buzunar, uşor de transportat de fanii cărţii pe hârtie, care include mici poeme de inspiraţie japoneză, haiku, un gen liric surprinzător, pe cât de simplu, în aparenţă, pe atât de complex în realitate. Despre haiku se spune că este o mică iluminare în rutina de zi cu zi, care reconfortează şi dă un sens existenţei. Structura volumului urmează cele patru anotimpuri, la care autoarea a adăugat şi pe al cincilea, unul discret, unde ne regăsim fiecare dintre noi, când simţim că ne pierdem în vâltoarea cotidiană. În prefaţa cărţii, semnată de Petrişor Militaru, găsim o interesantă cheie de lectură: „A pătrunde în universul poetic al Ramonei Bădescu înseamnă a percepe natura cu ochiul inimii, a-ţi deschide sufletul spre frumuseţea vie a naturii şi a te vindeca de asaltul de imagini artificiale promovate de cinematografie, mass-media şi de reţelele de socializare.”

Concert de Crăciun: Corul Preludiu şi Orchestra Română de Tineret Concert de Crăciun: Corul Preludiu şi Orchestra Română de Tineret

”Corul de camera Preludiu” şi ”Orchestra Română de Tineret” dirijate de Andrei Stănculescu vor evolua pe 8 decembrie 2021, ora 19, la Ateneul Român, într-un prim eveniment pe care îl susţin în această formulă, sub conducerea muzicală a tânărului dirijor. Soliștii concertului vor fi : Diana Alexe – soprană, Ștefania Chițulescu – mezzosoprană, Andreea Iftimescu – contralto, Andrei Lazăr – tenor, Jinxin Chen – bariton. Managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, Marin Cazacu declara : “Tânărul dirijor Andrei Stănculescu, actualul dirijor al Corului de camera Preludiu, apare pentru prima oară la Ateneul Român într-un concert vocal-simfonic în care corul Preludiu va interpreta atât un program a cappella cuprinzând colinde celebre din repertoriul românesc şi universal, cât şi, alături de Orchestra Română de Tineret, Oratoriul de Crăciun de Camille Saint-Saens, prin care aniversăm centenarul celebrului muzician francez.” În programul muzical pregătit de corul Preludiu pentru partea a cappella a concertului vor putea fi ascultate lucrări celebre de sezon precum Richard Oschanitzky – Două colinde laice, Gheorghe Cucu – Domnuleț și domn din cer, Alexandru Pașcanu – După datini colindăm, Valentin Teodorian – Legănelul lui Iisus, Paul Constantinescu – Minune prea mare, sau cunoscutele cântece de Crăciun internaţionale Le Roi des cieux, Noël Nouvelet, Cantique de Noël. În partea a doua, va fi prezentat Oratoriul de Crăciun op. 12 de Camille Saint-Saëns. Dirijorul Andrei Stănculescu declara înaintea concertului  ,,Acest concert reprezintă debutul meu pe scena Ateneului Român, o onoare și o responsabilitate imensă pentru orice muzician român și nu numai. Din fericire, am alături de mine două ansambluri extraordinare, pe care le cunosc și cu care am mai colaborat. Nici una dintre cele două nu are nevoie de prezentări, dar țin să spun că foarte rar în lume se întâmplă ca două formații de un asemenea nivel să se afle sub egida aceleași instituții, în cazul acesta Centrul Național de Artă Tinerimea Română”.

Regulamentul celei de-a XII-a ediții a Galei Tinerilor Scriitori Regulamentul celei de-a XII-a ediții a Galei Tinerilor Scriitori

Asociaţia EURO CULTURART anunță realizarea programului GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2021 pentru celebrarea celei de-a douăsprezecea ediții a Zilei Culturii Naţionale, sâmbătă, 15 ianuarie 2022, în format hibrid, fizic și online. Juriul va fi compus din trei critici literari, laureaţi ai ediţiilor 2012, 2014 şi 2015: Bianca Burţa-Cernat, Andreea Răsuceanu şi Cosmin Borza. Juriul va anunţa pe 8 ianuarie 2022 cele 3 nominalizări pentru Tânărul Poet al anului 2021, cele 3 nominalizări pentru Tânărul Prozator al anului 2021, precum şi cele 3 nominalizări pentru Tânărul Critic al anului 2021. Câştigătorii celor trei secţiuni vor fi desemnaţi şi prezentaţi la Gala Tinerilor Scriitori; de asemenea, marele câştigător, Tânărul Scriitor al anului 2021, ales dintre ei. Premiul CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2021 pentru autorul celui mai important volum de versuri din anul editorial 2021 va fi oferit în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a XII-a. Artistul vizual Mihai Zgondoiu va realiza afişul și diplomele Galei Tinerilor Scriitori.  Gala Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, în format hibrid, ce îi va avea ca invitați speciali pe muzicienii din trupa de blues&jazz Mike Godoroja & Blue Spirit. Gala Tinerilor Scriitori va fi difuzată de către Radio România Cultural (producător: Anamaria Spătaru). Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Coproducător: Radio România Cultural. Editorii și autorii sunt invitați să trimită cărți (anul editorial 2021!) pentru jurizare pe adresa str. Străbună nr. 26, sector 1, București, cu precizarea “Pentru Premiile Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2021″, până miercuri, 22 decembrie 2021, ora 11.00. AgenţiadeCarte.ro, partenerul tradiţional al proiectului, vă prezintă Regulamentul Premiilor GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI 2021.
Laureații de până acum ai  Premiului Cartea de poezie a anului sunt Ion Mureșan (2011), Ioan Es Pop (2012), Liviu Ioan Stoiciu (2013), Dan Sociu (2014), Octavian Soviany (2015), Teodor Dună (2016), Nora Iuga (2017), Dan Coman (2018), Romulus Bucur (2019), Angela Marinescu (2020) și Ruxandra Novac (2021).
Criterii de selecţie şi jurizare. Juriul va alege cărţi apărute în anul editorial 2021 ale unor autori care nu au depăşit vârsta de 35 de ani. Pentru activitate publicistică de excepţie în anul 2021 se poate acorda un premiu la secţiunea de critică literară pentru autori care nu au depăşit vârsta de 35 de ani. Nominalizările şi premiile juriului trebuie să încurajeze expresia literară autentică şi organică în limba română, experimentul şi exersarea unor formule inovative de stil, gândire şi limbaj literar.

AVERTISMENT: Textele de pe această pagină web sunt sub protecţia dreptului de autor deţinut de autori şi AgenţiadeCarte.ro. Reproducerea totală sau parţială este permisă doar cu acordul scris al redacţiei!