AcasăPostcard

Postcard

Poezie românească tradusă în chineză şi dezbateri literare, în prima zi a Târgului Internaţional de Carte de la Beijing

Târgul Internaţional de Carte de la Beijing (BIBF), ediţia a XXVI-a, s-a deschis miercuri, 21 august, cu o serie de evenimente la standul României, ţară invitată de onoare. „China este singura ţară din lume care și-a păstrat ADN-ul cultural. Chinezii vorbesc despre Marele Zid cultural care le-a păstrat identitatea de milenii”, a spus Jidi Majia, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din China, în cadrul dezbaterii „Interferenţe culturale româno-chineze”, care a avut loc în prima zi a târgului la standul României. La discuţii au fost prezenţi scriitorii şi traducătorii: Xu Wende, Gao Xing, Ding Chao, Corneliu Antoniu, Eugeniu Nistor, Marius Stoicescu, Corneliu Zeană. 

ColorsTalk aduce artiștii stradali în fața publicului

În august, la București, se demarează – ColorsTalk, un proiect de producție și expunere a 10 lucrări de street art, într-un proces inversat, de la producție la integrare în contexte urbane (publice sau private) în care creațiile devin vizibile. 6 artiști urbani din România: Pisica Patrata, Maria Bălan, John Dot S, Robert Obert și 2 din afara țării: Sam Worthington și dinho bento, alături de elevi ai școlilor de artă din București vor lucra pe panouri de dimensiuni medii, în fața publicului din Capitală. Creațiile acestora vor fi integrate și expuse în locuri publice, după care vor fi obiectul unei licitații de fapte bună. Orice persoană fizică sau privată, ONG sau Asociație va putea licita pentru cele 10 lucrări prin fapte bune făcute pe perioada de desfășurare a ColorsTalk. Marți, 20 august 2019, de la ora 19,00, ColorsTalk se lansează la Grădina cu Filme - Cinema & More, din cadrul CREART - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, printr-o conferință cu tema: Street art: libertate și constrangeri in termeni (i)legali. Participă: Dănuț Albu: Subinspector în cadrul Serviciului de Ordine Publică, Direcția Generală de Poliție a Capitalei, Arhitect Doctor Emil Ivănescu, președinte al Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România, Arhitect Dr. Cătălin Pau, membru al Ordinului Arhitecților din Romania și artiștii ColorsTalk din România: Pisica Pătrată, Maria Bălan, John Dot S, Robert Obert.

Expoziția de bijuterie contemporană ”Mapping Beauty”, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Începând cu 21 august 2019, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, expoziția de bijuterie contemporană ”Mapping Beauty” reunește creațiile a șase artiste românce selectate de platforma AUTOR. Lucrările explorează corpul uman din perspective foarte personale, iar întregul demers invită privitorul să-și definească propria hartă a conceptului de frumusețe. “Întâlnirea cu bijuteria de artă este o experiență unică pentru fiecare persoană. Operând dincolo de ornamental, aceste piese ne cheamă într-un spațiu în care atât privitorul cât și cel care alege să le poarte se angajează într-un dialog, unde povestea se re-construiește constant, în funcție de noi și noi factori, ce țin în primul rând de auto-cunoaștere”, a declarat Dan Pierșinaru, Director al platformei AUTOR. Artistele selectate de platforma AUTOR sunt Alina Carp, Cleopatra Coșulet, Mihaela Cherciu, Teodora Rus, Diana Toboșaru și Carla Szabo.

Hrisov de întemeiere a Forumului Cultural ”Brâncoveniana”

A fi martorul unui moment istoric înseamnă că sufletu-ţi vibrează întru eternitate. Şi, rogu-vă, nu credeţi că am rostit cuvinte mari, prea bine ştiind că orice rostire este „umbra faptei”, după cum glăsuia, cândva, în străvechime, Democrit din Abdera.

Premiera spectacolului ”Mătrăguna”, la Teatrul Nottara

Joi, 19 septembrie 2019, ora 19.00, va avea loc spectacolul ”Mătrăguna” găzduit de Teatrul Nottara și produs de către Asociația Cuturală Didascalia.

Revista ”Arena literară” și cititorii săi

Semnalăm bogatul şi consistentul sumar al recentului număr al revistei „Arena literară”, Bucureşti, aprilie-iunie 2019, coordonat de un prestigios colectiv de literaţi. Editorialul fiecărui număr este semnat de dl. Aureliu Gogi, redactorul-şef al acestei publicaţii semestriale. O atenţie deosebită se acordă în acest al XIII-lea număr Concursului Naţional „Radu Cârneci”, ediţia a II-a. Drept răsplată, sunt reproduse câteva dintre poemele premiate ale autorilor: Nicolae Dincă, Georgeta Muscă-Oană, Petru Solomonaru, Vasile Toma. Acestora li se adaugă poeţii: Corin Bianu, Şerban Codrin, Virgil Dumitrescu, Lidia Lazu, Lavinia Elena Niculicea, N.N.Negulescu, Ion C. Ştefan, Nicolae Ţăranu.

Proiecția filmului „23 august. 1944 / 2019”

Vineri, 23 august 2019, ora 10.30, la Căminul „Moses Rosen” (Str. Jimbolia nr. 105, București), va avea loc proiecția filmului „23 august. 1944 / 2019”- variantă în lucru.

O nouă mărturie arhitectonică despre Mănăstirea Văcărești

Joi, 22 august 2019, ora 18.30, la Palatul Suțu (Bdul Ion. C. Brătianu), Muzeul Municipiului București invită persoanele interesate să participe la vernisajul expoziției tematice „Memoria arhitecturii: Mărturiile unor arhitecți despre Mănăstirea Văcărești”.

11 producţii şi coproducţii cinematografice româneşti, la Sarajevo Film Festival 2019

Cea de-a 25-a ediţie a Sarajevo Film Festival se desfăşoară în perioada 16-23 august 2019. Organizat sub motto-ul „Sarajevo mon amour“, festivalul prezintă 11 producţii şi coproducţii cinematografice româneşti, dintre care nouă filme sunt incluse în programul competițional. Regizorul Cristi Puiu va fi prezent în cadrul programului „Directors Summit“ al Talents Sarajevo, iar la propunerea Ambasadei României în Bosnia şi Herţegovina, organizatorii au acceptat invitarea doamnei Irina Margareta Nistor pentru susţinerea de workshop-uri în cadrul secţiunii dedicate tinerelor talente. Institutul Cultural Român de la Viena este pentru al cincilea an la rând partener al Sarajevo Film Festival, sprijinind prezenţele româneşti la festival.

Târgul pentru Școală EXCELSIOR, ediția a VI-a

Din 2014, Librăriile SEDCOM LIBRIS Iaşi vă prezintă un produs educațional și comercial necesar pentru pregătirea logisticii unui nou an școlar și universitar. Târgul pentru Școală EXCELSIOR s-a consacrat ca fiind o platformă eficientă de unde se pot face, confortabil, relaxat şi informat, toate cumpărăturile pentru noul an şcolar: ghiozdane, rechizite, manuale și bibliografie școlară, seturi creative și mii de articole folositoare, papetărie de calitate și cărți minunate pentru copii, profesori și părinți. Ediția a VI-a EXCELSIOR poartă un motto sugestiv „Cunoașterea înseamnă libertate, evoluție și putere”, se desfășoară în incinta Palas Mall Iaşi, în Atrium, nivel 0, zilnic de la ora 10.00 la ora 22.00, de pe 21 august până pe 15 septembrie 2019, şi va reuni, și anul acesta, sub trinomul calitate – diversitate – celebritate, zeci de branduri îndrăgite de papetărie și birotică, precum şi mii de cărți de la cele mai apreciate edituri de profil din România, în total peste 50.000 de articole diverse (produse de papetărie și cărți) la preţuri atractive.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508