AcasăPostcard

Postcard

Tabăra de voluntariat „Centrul de resurse pentru patrimoniul imaterial – Alexandra Enescu”

Asociația SINAPTICA anunță tabăra de voluntariat „Centrul de resurse pentru patrimoniul imaterial - Alexandra Enescu”, care se derulează între 25 și 31 august 2019. Activitățile din timpul taberei sunt sprijinite financiar de sponsorul Athenaeum Construct SA și se desfășoară cu implicarea Comunei Isverna. 

Acord de colaborare între editurile românești și chineze, semnat la Târgul de Carte de la Beijing

Târgul Internațional de Carte de la Beijing, organizat de Institutul Cultural Român, reprezentanţa sa din capitala Chinei şi Centrul Cărţii, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, la care România este țară invitată de onoare în perioada 21-25 august 2019, a continuat cu o serie de manifestări editoriale la care au participat oficialități din partea română și chineză. Ceremonia de semnare a Acordului de colaborare între Asociația Editorilor din România (AER) și Asociația Editorilor din Republica Populară Chineză a avut loc, joi, 22 august. Actul a fost semnat de Ana Nicolau, directorul editurii Nemira, reprezentantă AER, și Hu Zhigang, secretarul de partid adjunct al Universităţii pentru Studii Străine din Beijing. La eveniment, au participat Béla Dan Krizbai, vicepreședinte ICR, Zhao Haiydun, ministrul adjunct al Departamentului pentru Promovare din China.

”On the Roof”, pe scena Galei HOP 2019

Câțiva dintre tinerii câștigători ai preselecției HOP 2019 s-au întâlnit pe acoperișul TNB să facă un spectacol. Sub îndrumarea maestrului Gigi Căciuleanu – directorul artistic al acestei ediții – actorii dansează cuvinte inventate și fac să „miște” Amfiteatrul TNB. Sunt pe drumul căutărilor către ceea ce înseamnă să fii DansActor și vor să fie văzuți. Unde altundeva, dacă nu la Gala Tânărului Actor HOP?

Vera Crăciun şi cărţile copilăriei, la Târgul pentru Școală EXCELSIOR

Întâlnirea cu scriitoarea Vera Crăciun şi cărţile copilăriei este programată sâmbătă, 24 august 2019, ora 12:30, în cadrul Târgului pentru Școală EXCELSIOR, în incinta Palas Mall Iaşi, Atrium, nivel 0. Evenimentul are în program lansarea cărții „Primăvara florilor”, prezentată de scriitorii Nicolae Busuioc și Vasile Fluturel, dar şi lectură artistică, din cartea prezentată, în interpretarea copiilor coordonaţi de Ina Paladi, director la Teatrul „Studio Lux Art” Iaşi.

Despre victime ale nazismului și stalinismului…

”Dincoace și dincolo de tunel ”(Polirom, 2019) este cea mai sumbră carte a MARIANEI GORCZYCA. Gravitatea subiectului (din lămuririle postfeței, o obsesie veche a autoarei) cuprinde suprafețe empatice mari: tulbură, înduioșează, revoltă, doare...

„Cultură de învățătură”

Asociația SINAPTICA - Mehedinți anunță implementarea proiectului cultural „Cultură de învățătură”, realizat în parteneriat cu Muzeul Regiunii Porților de Fier, Televiziunea RTS și Școala Gimnazială Podeni. Proiectul cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, se derulează între 15 iulie și 15 noiembrie 2019 şi urmărește crearea unui produs media cu caracter educațional. Pe durata implementării, vor fi realizate 12 emisiuni educaționale care folosesc patrimoniul cultural aflat pe teritoriul județului Mehedinți pentru a familiariza elevii din ciclul gimnazial cu noțiuni din materii de studiu cum sunt: fizica, matematica, istoria, geografia, educația tehnologică, educația civică. 

Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii” de la Sinaia – editia a XX-a – la final

Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii”, ediția a XX-a, care a început la Sinaia pe 16 iulie, se încheie pe 22 august 2019, cu un concert extraordinar susținut la Sala Casino din Sinaia de Orchestra Naţională de Tineret a Olandei, dirijată de Anthony Hermus, cu un program ce va cuprinde Stravinsky – Le baiser de la fee: Divertimento, Serghei Rachmaninov – Variatiuni pe o tema de Paganini op. 43, solist pianistul Alexander Romanovsky, Hector Berlioz - Simfonia fantastica op. 14.

„Arta pe înțelesul tuturor”: Mary Cassatt, o artistă de referință a impresionismului

Sâmbătă, 24 august 2019, ora 11.00, la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck (strada Vasile Alecsandri, nr. 16), Muzeul Municipiului București vă invită să participați la o nouă întâlnire din seria prelegerilor care se desfășoară sub genericul ”Arta pe înțelesul tuturor”, cu tema „Mary Cassatt. Prima femeie-pictor americancă din grupul impresioniștilor francezi”, care va fi susținută de Oana Maria Ciontu, masterand în anul I la „Istoria artei și filosofia culturii”, din cadrul Universității din București. Cuvântul de deschidere va aparține doamnei Elena Olariu, director adjunct al Muzeului Municipiului București, Departamentul de Artă. În cadrul întâlnirii, va fi prezentat complicatul drum parcurs de o femeie-artist la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu atenția îndreptată în principal spre Mary Cassatt, una dintre cele trei artiste de referință ale Impresionismului, alături de Berthe Morisot și Marie Braquemond. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Parisul devine principalul centru cultural și social al Europei, caracterizat de o atmosferă elegantă și creativă datorată atât Expoziției Universale, cât și noilor inovații urbane întreprinse de Napoleon al III-lea. De altfel, destinul acestor pictorițe este asemănător celui avut de alte artiste românce remarcabile, precum Cecilia Cuțescu Storck, autoarea unor lucrări de referință create în Capitala Franței.

Preselecție pentru Premiile Constantin Brâncoveanu

Fundația Alexandrion reamintește celor interesați că lista nominalizărilor pentru Premiile Constantin Brâncoveanu, ediția a VI-a, 2019, va rămâne deschisă până la data de 28 august. Conform Regulamentului oficial al Premiilor, propunerile pot fi trimise către Fundație, urmând ca juriul să decidă câștigătorii.

Expoziție de pictură și grafică de Liusic Vrapciu și Vladimir Păun-Vrapciu, la Muzeul Național al Țăranului Român

În perioada 26 august - 9 septembrie 2019, Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește la Sala Irina Nicolau expoziția de pictură și grafică „Conexiune în Brahma”. Vernisajul va avea loc marți, 27 august 2019, ora 17. 00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508