Între durere, vulnerabilitate și tandrețe ascunsă în gesturi mărunte, noul film al regizorului Ovidiu Georgescu, Jocul luminii, aduce în fața publicului o poveste despre iubirea umbrită de orgoliu dintre un tată și fiul său. Distribuit de PROMISSUM Production, filmul, care se va lansa din 6 mai în cinematografe, cu premiera de gală la Muzeul Țăranului Român, propune o experiență cinematografică intimistă, situată la granița dintre film și teatru, centrată pe unele dintre cele mai universale relații umane: cea dintre părinte și copil, marcată în această poveste de traumă și tensiune.
După zeci de mii de exemplare vândute în România, bestsellerul Măștile fricii semnat de Camelia Cavadia și publicat de Editura Trei va fi tradus și în macedoneană, la prestigioasa Matica Makedonska, prima editură independentă lansată în Macedonia liberă, în urmă cu 35 de ani. Este a treia traducere a acestui roman intens și emoționant, după apariția sa în limba spaniolă (Las máscaras del miedo), la Editura Omen, și în limba sârbă (Маске страха), la editura Prometej. Evenimentul marchează un nou pas important în parcursul internațional al cărții și al autoarei.
Miercuri, 15 aprilie 2026, de Ziua Mondială a Artei, Sala Teatrelli a devenit neîncăpătoare pentru un show de poezie și blues: „Marfă cu diamante”, organizat de Asociația Euro CulturArt & CREART și co-finanțat de: AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Co-producător: Radio România Cultural. Curator: Ana Daniela Sultana. Producător: Anamaria Spătaru. Membrii grupului MARFĂ - Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu - alături de invitatul special Florin Iaru au legat biografia și realitatea de poezia trăită ori visată! Mike Godoroja & Blue Spirit au emoționat publicul cu piese noi, compuse special pe versurile poeților grupului. Mihai Zgondoiu a trecut de la imagine la text, citind în premieră câteva poeme ce vor apărea pe rețelele de streaming. Secțiunea „Diamante din Cartier” ne-a făcut cunoștință cu viitorul: liceenii Rebecca Maria Cîrcea, Denisa Pleșca, Ioana Maria Vasilescu și Ștefan Matei Marinescu au citit poeme scrise în la atelierelor de scriere coordonate de Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru. Publicul a primit autografe pe volumul „Marfă cu diamante” (Editura Vellant). „Marfă cu diamante” anunță, în curând, lansarea primului album de poezie românească pe platformele de streaming (Spotify, Apple Music, YouTube Music). MARFĂ CU DIAMANTE: Poezia e noul tău playlist! Din cartier, pe rețelele de streaming și pe web - www.marfacudiamante.ro . AgențiadeCarte.ro este partenerul media al proiectului.
Concertul de la Ateneul Român, pe 20 aprilie, de la ora 19:00, aduce publicului din București o întâlnire rară cu violonistul Liviu Prunaru, într-un recital solo, parte din Turneul Național Concertmaestro, ediția a II-a. Într-un format rar întâlnit –recital de vioară solo – publicul este invitat la o experiență muzicală directă, intimă. Fără orchestră, fără artificii, concertul propune o întâlnire nemijlocită între artist și spectator, într-un spațiu emblematic pentru cultura română. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
În ultimii ani, diplomele Galei Premiilor Radio România Cultural au fost realizate de artiști importanți precum Ștefan Câlția, Dan Perjovschi sauFelix Aftene, devenind, dincolo de rolul lor simbolic, veritabile obiecte de artă. Anul acesta, ele vor purta semnătura artistei vizuale Ioana Nicoară, care va îmbogăți aceste trofee cu propria viziune artistică asupra fiecărui domeniu și a fiecărui laureat.
Ioana Nicoară este o artistă vizuală care îmbină animația, acuarela și realitatea augmentată în practica sa, explorând teme precum poveștile oamenilor, universul feminin, identitatea și comunitatea. Absolventă a Universității Naționale de Arte București, secția Grafică, artista își dezvoltă activitatea atât în atelier, cât și în zona producției de animație, colaborând cu studioul Reniform Production în proiecte culturale și comerciale.
Asociația Breasla Actorilor organizează în perioada 16 – 19 aprilie 2026, la Moinești, festivalul „Play on Hills – Spotlight on Youth | În Stare de Bine”, un eveniment dedicat tinerilor și comunității, care reunește spectacole de teatru, proiecții de scurtmetraje, intervenții artistice stradale, ateliere și întâlniri cu profesioniști din industria creativă. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
La 130 de ani de la nașterea sa, Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România (A.P.L.E.R.), în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, lansează joi, 16 aprilie 2026, ora 16.00, la sediul său din strada Nicolae Crețulescu nr. 8, proiectul Tzara DADA, un proiect interdisciplinar inspirat de opera lui Tristan Tzara și spiritul avangardei europene, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.). Cu acest prilej se va lansa platforma web www.tzaradada.ro și se va vernisa expoziția Tzara DADA, curatoriată de Cătălin Davidescu și Monica Morariu, care va cuprinde panouri informative, periodice dadaiste și fotografii din colecția muzeului, precum și o instalație de desene și pictopoeme, realizată de Mircia Dumitrescu și Mihai Zgondoiu.
Evenimentul se va deschide cu o conferință-dezbatere în cadrul căreia vor lua cuvântul Dalina Bădescu, Ioan Cristescu, Cătălin Davidescu, Cristinel Popa, Pavel Șușară și Ion Pop.
Și pentru că în acest an aniversăm și 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, scriitorul Dan Mircea Cipariu şi artistul vizual Mihai Zgondoiu propun, prin seria de pictopoeme din cadrul expoziției Tzara DADA, o reinterpretare a creațiilor și imaginarului sculptorului Constantin Brâncuşi printr-un filtru DADA.
„Lumile, textele și formele posibile sunt la ele acasă atunci când apelăm la inconștient ori la hazard. Așa putem traduce, în manieră DADA, chiar și forme și lumi posibile din universul Brâncuși. Punem la lucru hazardul, subiectivitatea și dicteul automat! Actul creației devine o fărâmă necenzurată, poetică și artistică oferită celor care mai au nevoie de curiozități și incertitudini. Și putem trece astfel, spontan, de felul înțepenit, grandilocvent și iconic în care (ne) celebrăm marile noastre personalități artistice. Tzara și Brâncuși pot fi (re)descoperiți prin joc superior și ingenuitatea de a (re)experimenta”. (Dan Mircea Cipariu)
„Pictopoemele desenate în cheie DADA, nu urmăresc să ironizeze sau să relativizeze opera lui Constantin Brâncuși. Ele propun o reconsiderare a dimensiunii experimentale care traversează actul creator modern. În proximitatea avangardei istorice, Brâncuși nu apare ca o figură izolată, ci ca un artist implicat într-un climat intelectual și artistic fertil, în contact cu personalități precum Tristan Tzara, Marcel Iancu, Francis Picabia sau Marcel Duchamp. Din această perspectivă, actul creator se conturează ca un teritoriu deschis, aflat între hazard, reflecție și libertate.” (Mihai Zgondoiu)
Evenimentul se va încheia cu proiecția spectacolului filmat Tzara arde și DADA se piaptănă (Fantoma de la Elsinore) de Ion Pop, Ștefana și Ioan Pop-Curșeu.
În cadrul proiectului Tzara DADA, co-finanțat de AFCN, A.P.L.E.R. va organiza, în București și în țară - la Oderheiu Secuiesc, Dumbrăveni (Suceava) și Giurgiu, zone defavorizate cultural, ateliere de scriere și lectură creativă dedicate adolescenților, lecturi publice cu poeți consacrați, tururi ghidate, expoziții, conferințe și un spectacol multimedia.
AgentiadeCarte.ro este partenerul media al proiectului TZARA DADA.
Miercuri, 15 aprilie 2026, ora 19.00, la Sala Teatrelli – CREART din București, Piața Lahovari nr. 7, de Ziua Mondială a Artei, cel mai vechi și activ grup poetic din România – MARFĂ – prezintă proiectul „Marfă cu diamante”, în cadrul unui show multimedia de poezie și blues. Grupul poetic MARFĂ, format din Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu, este însoțit pe scenă de invitatul special Florin Iaru. Mike Godoroja & Blue Spirit vor susține muzical acest show cu piese noi scrise pe versurile celor 5 poeți ai grupului. Live VJ-ing și video poetry: Mihai Zgondoiu. Curator: Ana Daniela Sultana. Producător: Anamaria Spătaru. Spectatorii vor putea primi autografele autorilor pe volumul „Marfă cu diamante”, publicat la Editura Vellant.
„Marfă cu diamante” este un proiect inovator de promovare a literaturii contemporane prin lansarea, în premieră, a primului album de poezie românească pe Spotify, Apple Music și YouTube Music, alături de platforma interactivă www.marfacudiamante.ro care integrează texte, audio și video poetry.
„Marfă cu diamante” este totodată un demers adresat publicului tânăr, prin ateliere de scriere creativă coordonate de Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru la care au participat adolescenți din 5 zone defavorizate cultural din București (Bucureștii Noi, Chitila, Dămăroaia, Pajura, Străulești). Patru liceeni de la atelierele de scriere creativă, Rebecca Maria Cîrcea, Denisa Pleșca, Ioana Maria Vasilescu și Ștefan Matei Marinescu, sunt invitați să citească poemele lor în secțiunea „Diamante din Cartier” a show-ului de la Sala Teatrelli – CREART.
Joi, 16 aprilie 2026, de la ora 19:00, Sala Mare a Filarmonicii Brașov devine spațiul unei întâlniri muzicale de amploare, în care una dintre cele mai cunoscute și iubite lucrări din istoria muzicii va prinde viață: Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, cu celebra sa „Odă a Bucuriei”.
Sub bagheta dirijorului Daisuke Soga, Orchestra Filarmonicii Brașov propune un concert vocal-simfonic care reunește forțe artistice din România și Japonia, într-o construcție sonoră amplă și emoționantă. Alături de orchestră vor evolua Corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, pregătit de dirijorul Eduard Dinu, precum și Membrii Asociației Simfonia a IX-a din Musashino, Japonia, contribuind la această interpretare colectivă a unei lucrări simbol pentru ideea de unitate și fraternitate.
Galeria Kulterra are plăcerea de a anunța deschiderea expoziției personale „Filcăi” semnată de Liviu Alexa, un proiect artistic care recuperează și reinterpretează un artefact cultural marginal, plasat la intersecția dintre memorie colectivă, subcultură și imaginar vizual contemporan.
Expoziția pornește de la fascinația artistului pentru universul cărților de joc și pentru potențialul lor simbolic, fiind inspirată atât de iconografia tarotului reinterpretată de Salvador Dalí, cât și de jocul tradițional Filcăi, specific Transilvaniei. În acest context, demersul artistic devine o formă de recuperare culturală și de resemnificare a unor imagini și practici aflate la limita dintre uitare și supraviețuire.