O idee care adeseori funcționează buimăcitor de bine – să vinzi ceva la reducere! Mai totdeauna nu contează la ce anume se face reducerea. Cuvîntul în sine are o forță de atracție uriașă. Drept care dacă un magazin anunță o reducere la prețul tigăilor, aproape instantaneu apare o coadă imensă la ușa prăvăliei, coadă alcătuită în mare parte din persoane care n-ar avea nevoie de o tigaie nouă, dar nu rezistă ofertei.
La cărți însă situația se schimbă, uneori radical. Posibilul cumpărător inocent e suspicios în fața anunțului de reducere a prețului. Prima întrebare pe care și-o pune eventualul achizitor în inocența lui e ce se ascunde în spatele ofertei. Am văzut diverse reacții de pe fb după ce editura Polirom a anunțat că într-o anumită zi din septembrie reduce cu 50% prețul cărților din colecția biografii romanțate.
Din cîte știu colecția asta are mare trecere la cititori; vînzări mari, tiraje epuizate la anumite titluri. Deci obiectul ofertei sînt cărți de succes, nu din categoria celor care îmbătrînesc în depozite. Însă amatorul de reduceri care nu e la curent cu trebușoarele astea pune pe tirizia îndoielilor sale vreo experiență nefericită cu tigăile luate la superofertă cu reducerea de o zi a prețului cărților din pomenita colecție.
Am citit cea mai mare parte dintre biografiile romanțate de la Polirom. Am și scris despre ele în Cațavencii. Am început cu excelentissimul roman biografic Caragiale. Scrisoarea pierdută de Bogdan Alexandru Stănescu. Am avut o revelație citind Cioran. Ultimul om liber de Andrei Crăciun, acest scriitor de mîna întîi care a recidivat memorabil cu un roman despre pasionalul iubitor al adevărului cu orice risc, Panait Istrati, în colecția Ego Proză, la aceeași editură. M-a emoționat Bogdan Crețu cu Nichita. Poetul ca și soldatul, un roman psihologic în care autorul, mare admirator al lui Nichita Stănescu, a izbutit să se apropie cu o subtilă simplitate de genialul său personaj fără a transforma textul într-un encomion plictisitor, ca mai toate encomioanele.
Mi-a plăcut Labiș. Jurnalul pierdut, cu toate că nu împărtășesc părerea ultraînaltă a lui Cosmin Perța despre etica de revoluționar a lui Labiș.
Cu volumul ei despre Hortensia Papadat Bengescu, Ana Maria Sandu a readus convingător și cuceritor în atenție o prozatoare uitată pe nedrept și delicata ei poveste de amor cu E. Lovinescu.
În Preda. Adevărul ca o pradă, Bogdan Răileanu a descoperit o cheie perfect potrivită pentru lacătele din viața și scrisul lui Marin Preda. În reconstituirea împrejurărilor morții neașteptate a autorului Vieții ca o pradă, Răileanu s-a ținut la distanță de autorii teoriei că Marin Preda ar fi fost asasinat de Securitate. I-a citat fără să-i creadă, deși, să recunoaștem, ar fi fost ademenitor să ia în serios această pistă, în biografia romancierului.
Cînd am început să citesc biografia lui Hasdeu pe care George Cornilă a subintitulat-o Duhuri m-am temut că autorul își șarjează personajul care la bătrînețe o luase pe cărările spiritismului. Finețea și profunzimea scrutării psihologice, dar și talentul exersat al acestui autor (și) de proză fantastică l-au ajutat pe Cornilă să construiască un personaj a cărui tragedie se desfășoară în lumea umbrelor.
În cei patru ani de la Polirom a colecției de biografii romanțate, a cărei idee îi aparține lui Adrian Botez, cel ce o și păstorește, au apărut 19 titluri. Cărți una și una, încît fereastra de o zi în care prețul acestor biografii a scăzut la jumătate ar fi meritat niște cozi lungi, ca pe vremuri la librăria Cărții Românești, peste drum de secția de miliție, în așteptarea Celui mai iubit dintre pământeni.
Cristian TEODORESCU
