Omul post-istoriei simte că este copleșit de taxonomii, tehnici, tehnologii și ideologii. Re-sacralizarea spațiului său existențial o exersează prin diferite eresuri de tip new age, prin cursuri de dezvoltare personală ori printr-o compulsivă agregare sectară. Atacurile de panică, tot mai des întâlnite la omul post-istoriei, sunt întreținute de atacuri egotice asupra spiritului critic și asupra libertății de expresie. O portiță de salvare sufletească și chiar spirituală este aceea de a priza o poetică a lacrimilor sau, cum inspirat a formulat-o regretatul profesor și teoretician literar Romul Munteanu, să acceseze o literatură a lacrimilor pentru a se elibera de turbioanele interioare ori existențiale. În #plânsul*, o carte de poezie revelatoare a Florinei Zaharia, această poetică a lacrimilor prinde formă și conținut, oferindu-ne o ieșire din spaime, frici și angoase.
#plânsul e o scufundare în interior și în imaginar ca ”o tehnică liniștită de îmblânzit spaimele / și distrus izolarea”, ca un act inițiatic ori terapeutic de a elibera ”subteranele, ah, subteranele”. Nu e, însă, în cartea Florinei Zaharia vorba de un plâns fiziologic, ci de unul poetic, proiectat, imaginat, ca un mijloc de cercetare a ambiguității limbajului singurătății ori al alienării. Semnul însingurării pândește #plânsul și se insinuează tot mai mult între jocurile secunde ale textului: ”o singură cabină”, ”un singur corp acum”, ”când dau peste singurătățile tale / vreau să beau din ele”, ”tu erai, de fapt, /singurul miracol”, te las să scrii / în scrisul meu gol / să-l umpli chiar cu /singurătatea / și lipsa lui de sens”, ” scrisul, scrisul, scrisul. /singura salvare”, ”între mine și el erau tristeți și singurătăți”.
#plânsul este acompaniat de un montaj verbal al imaginilor poetice de alienare. Imagini din imagini construite, proiectate ori visate, având rolul de a scana ambiguitatea geografiilor și timpurilor interioare. Totul între ”imaginea aia suprarealistă” și ”imaginea ta”, ”în estuarul unui ocean imaginar”, ”imaginea are miros de iasomie”, ” imagini care curg încet”.
#plânsul are miza de a reconfigura eul poetic și cel auctorial, dar, mai ales, miza de a însufleți viața și existența: ”eu vreau să exiști /să ridic din tine cuvinte /și să merg apoi cu picioarele lor”.
#plânsul Florinei Zaharia e cartea unui fel de a salva biografii și insule din interior!
Dan Mircea CIPARIU
*Florina Zaharia – #plânsul, Editura Junimea 2021
