„Suntem ori prea-prea, ori foarte-foarte ! Parol, monşer!”. Interviu imaginar cu I.L. Caragiale

ian. 29th, 2021 | By | Category: Postcard

Nu numai pe scenă, ci și în viața de zi cu zi, se joacă programat sau involuntar piesele lui Caragiale, pentru că şi în anul acesta al pandemiei şi vaccinării vom cunoaşte multe drame, dar şi comedii specifice lumii româneşti. Nu pentru că au loc elecțiuni tumultuoase și bufonade publice, ci pentru că oricare dintre noi poate deveni, intenţionat sau nu, unul dintre personajele lui, la birt, în tren, în vizită, la tribuna parlamentară, la datul cu părerea etc.

Acest „Molière” al românilor, contemporan întotdeauna, probabil şi în viitorul lumii nanoroboţilor, ne-a lăsat o moştenire culturală şi identitară impresionantă, asemeni marilor scriitori naţionali ce sunt embleme ale ţărilor lor. Din păcate, comediile sale sunt perfecte doar în limba română pentru că orice fel de traducere nu poate să cuprindă spiritul, fonetica, ritmul, originalitatea frazelor şi replicilor pline de umor românesc, din aceste scrieri-oglindă. Românii iubesc fără rest piesele lui de teatru şi pe autorul lor, şi îşi amintesc cel puţin o dată, prin mijlocirea presei, a şcolii, a teatrelor, că la 1 februarie este ziua sa de naştere, iar în aceste zile împlineşte 169 de ani de nemurire. M-am reîntâlnit cu scriitorul I.L. Caragiale (n.1 feb. 1852 – Haimanale, jud. Prahova, d.9 iunie 1912, Berlin, Imperiul German), marele maestru al râsu-plânsului, în prag de aniversare, şi am stat de vorbă, la Berăria Gambrinus, erijându-mă în Rică Venturiano, publicist şi studinte în drept, şi am realizat acest interviu imaginar.

 

La Gambrinus

(personaje: Rică Venturianu și Nenea Iancu)

 

R.V.: Nene Iancule, iertați-mă dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare, vreau să vă spun și eu ceva, ca orice român, ca orice fiu al țării sale: știți câți Cațavenci și Brânzovenești s-au pripășit în mahalele noastre în ăștia 100 de ani, de când ai plecat?

 

Nenea Iancu (își pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu șvarț, scoate un vraf de hârtii și gazete și le așază pe masă, apoi își trage batista și-și șterge cu eleganță fruntea): În aceste momente solemne, în care eu aniversez un centenar şi şaizeci şi nouă de ani de la naștere, mă gândesc la țărișoara mea, la România, la fericirea ei, la progresul ei, la viitorul ei! Dar care Brânzovenești, stimabile, care Cațavenci? Ăia citeau gazete, Aurora Democratică, Voința Națională, mergeau cu caleașca, aveau cel mult un birjar și onoare de familist. Scăpau la Didina și Mița Baston doar când mangafaua era la Ploiești, căci și ele corespundeau la amoarea lor. Bârfele și politica se făceau în frizerie, la Nae Girimea, cu câte un plastograf și o scrisoare pierdută, nu la televiziune şi pe Facebook. Era la fel ca acum, o soțietate fără moral și fără prințip, da’ ultra progresistă.

 

R.V.: Curat ultra progresistă, coane Iancule! Dați-mi voie, acuma suntem în  Europa! Europa este cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor… şi… idei subversive… Mă-nţelegi, mai în sfârşit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact… vreau să zic într-o privinţă, poporul, naţiunea, România… ţara în sfârşit… cu bun-simţ, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie şi să recunoască, de la care putem zice depandă… De criză, monșer. Parol!

 

Nenea Iancu (profund emoționat, soarbe o dată şi cu aerul resignat): Onorabile, ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu… N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre… D-ta eşti gazetar, eşti confrate cu mine… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura! Nu voi, stimabile, să știu de Europa, eu voi să știu de România mea și numai de România…

 

R.V.: Da, știi, monșer, nu este precum la 1918, daţi-mi voie, la 44, la 34, la 54, la 64, la 74, asemenea şi la 84 şi 89, şi eţetera, întru cât ne priveşte…  E groasă rău!

 

Nenea Iancu: (ușor enervat, se ridică și zice: Băiete, două mari!) Cum domle? Avem și noi faliții noștri? Anglia-şi avea faliţii ei, Franţa-şi avea faliţii ei, până şi chiar Austria-şi avea faliţii ei, în fine, oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi avea faliţii săi (îngroaşă vorbele.)… Numai noi, nu. Cum ziceam: această stare de lucruri nu mai putea dura! Da’ Conu Leonida cum luptă cu reacțiunea?

 

R.V.: Monșer, mai bine să trecem la cestiune. În teatrul acesta care îți poartă numele şi pălăria ţi se joacă piesele mereu. Caramitru (e neam cu matale? Ion-Ion; Caragiale – Caramitru; el director, dumneata director, la același teatru) a făcut o integrală. Ca dumneata, mai rar! Se zice că ești cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini și până în prezent, Editura Minerva, București, 1985, n.n.)

 

Nenea Iancu (minunându-se): Ei, aș! Nu mă-nnebuni! În timpul meu, bobocule, m-au acuzat de plagiat. Cică aș fi scris „Năpasta” după o lucrare a unui ungur. Un maţe goale, coate fripte! După ce am câștigat procesul intentat mizerabilului care m-a atacat, am plecat, cum știi, definitiv la Berlin. (încet, aparte). E bine că se joacă!… Mai întâi și-ntâi istoria ne învață anume că un popor care nu merge înainte, stă pe loc, ba chiar dă înapoi, că legea progresului este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe (râde. Mai luăm una mică?).

 

R.V. (șovăind): Dacă e bal, bal să fie, nene! Se spune prin târg că ți s-a făcut o statuie prin ’57, dar că, zic gurile sparte, corpul n-ar fi al matale, ar fi al lui Lenin, doar capul îți aparține. (râde maestrul). Rezon! Da’ nu te amărî, lui Mihai Viteazul i-au făcut-o mai rău: i-au pus capul pe un trup al  Ioanei d’Arc.

 

Nenea Iancu (cu un oftat): Bravos, națiune! Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

 

R.V.: Curat constituțional!

 

Nenea Iancu: Nu mă întrerupe, venerabile! Ai puțintică răbdare! După ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric și din punctul de vedere de drept, voi încheia, precum am zis, cât se poate mai scurt: suntem ori prea-prea, ori foarte-foarte. Ei bine, voi progresul și nimic alt decât progresul. Acu trebuie să plec. Eu am, n-am treabă, la 12 trecute fix merg în târg.

 

R.V: Atunci, salutare, neică, și mersi!

 

Nenea Iancu: O mie de ani pace!

 

Distribuţia:

Nenea Iancu = Ion Luca Caragiale

Rică Venturiano = Maria Dobrescu

 

„Împrejurările prin care a trecut și trece țara noastră și care-mi întristează așa de adânc bătrânețele mie să-ți fie îndemn în dragoste pentru patrie. Dumnezeu să-ți facă ție parte de vremuri mai bune la bătrânețe! Noi am început cu veselie și sfârșim cu mâhnire. Să vă dea vouă, tinerilor, Domnul să nu mai vedeți nici un rău arătându-se pe biata noastră țară”.  (I.L.Caragiale, într-o scrisoare către fiul său Mateiu, trimisă de la Berlin prin Delavrancea)

 

„Caragiale a fost cel mai mare român din câți au ținut un condei în mână și o torță aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torța arde și nu se va stinge niciodată” (Barbu Ștefănescu Delavrancea)

 

Maria Dobrescu

 

Număr de vizualizări :935


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro