Până de curând credeam că în viaţa copiilor şi a tinerilor se află doar două categorii de adulţi: cei care îi încurajează să citească, le deschid şi alimentează gustul pentru lectură, şi categoria adulţilor care habar n-au că există şi o astfel de preocupare. Dar se pare că se dezvoltă şi un al treilea tip, monstruos, care oferă copiilor spre lectură opere ale literaturii universale rescrise, scurtate, ciuntite şi schingiuite, “pentru că deşi sunt frumoase, aceste cărţi sunt prea groase”. Serios? Adică le mănâncă tinerilor şi copiilor din programul de televizor şi internet, din preocupările lor atât de elevate şi formatoare de caracter? Zilele trecute mi-au picat ochii, într-o librărie, chiar pe ”Vrăjitorul din Oz”, carte care mi s-a părut suspect de subţire. Şi ce am citit pe coperta patru, un fel de argument pentru rescrierea operelor relevante, m-a îngrozit şi mi-a adus aminte, în acelaşi timp, de episodul pe care vi-l povestesc mai jos.Mulţi ani, şcoala la care am învăţat (Liceul de Muzică şi Arte Plastice Târgu Jiu) se afla la câteva minute de serviciul mamei mele şi chiar şi mai aproape de secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene Gorj. Aşa că încă din clasa I, de câteva ori pe săptămână, de la şcoală treceam pe la bibliotecă, împrumutam o carte, mergeam la mami la serviciu şi citeam până îşi termina programul şi apoi mergeam împreună spre casă. Într-o zi, eram, cred, în clasa a III-a, s-a întâmplat să iau de la bibliotecă “Vrăjitorul din Oz”. Mi-a plăcut atât de tare încât am citit-o în două ore. Pentru că se apropia de final programul de lucru al mamei, m-am grăbit să mă întorc la bibliotecă, să las cartea abia terminată şi să iau o alta, speriată că nu voi avea ce să citesc acasă. (Da, părinţii mei aveau bibliotecă dar mie mi se părea mai interesant ce găseam în cea publică, şi nu, nu îmi petreceam tot timpul liber jucându-mă. Deja mă prinsese bucuria lecturii.) Şi, după cum vă spuneam, m-am întors la bibliotecă. Are rost să vă povestesc că bibliotecara m-a luat la rost când m-a văzut, crezând că nu mi-a plăcut cartea şi că am abandonat-o după câteva pagini? Eram atât de jignită, contrariată şi sufocată de supărare încât, cu cea mai firavă dar hotărâtă voce pe care am avut-o vreodată i-am spus: „Ba am citit-o şi, dacă nu mă credeţi, puteţi să mă întrebaţi din ea!” Nu ştiu dacă m-a crezut sau pur şi simplu a văzut că nu vreau să mă întorc cu aceeaşi carte acasă, aşa că m-a lăsat să îmi aleg altceva. Nu mai ştiu ce carte am ales, nici nu mai contează, şi poate că dacă nu s-ar fi întâmplat aşa nici nu aş mai fi ţinut minte când anume sau cât de repede am citit ”Vrăjitorul din Oz”.
Poate că sună patetic, dar îmi doresc cu adevărat ca niciun copil să nu fie văduvit de bucuria cuvântului scris, să nu i se ofere calea mai uşoară pentru că, de fapt, cea mai importantă este călătoria literară în sine şi tot ceea ce acumulezi pe parcurs.
Şi totuşi astfel de cărţi sunt scrise, publicate şi comercializate în librării având, astfel, girul atâtor adulţi pe care ar trebui să îi oblige măcar conştiinţa, dacă nu şi legea, să ofere produse literare de calitate.
Dorina CIOPLEA-VĂDUVA
