„Nu trăim vremuri grele, trăim vremuri haotice”

mai 13th, 2012 | By | Category: Studioul de carte

La Editura Herg Benet a apărut volumul de poezie „În burta grasă a peştelui de duminică” de Sorin Lucaci. „Fără poezie, totul i se pare aiurea, grosolan şi zevzec. Şi atunci se apucă să reconstruiască lumea după pofta lui, cu exoticale şi târguri de provincie, ca pe vremea rafinaţilor simbolişti. În lumea asta recondiţionată se poartă aripile, deşertul şi citricele.”, a scris Felix Nicolau. Andra Rotaru a dialogat cu Sorin Lucaci despre acest volum, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Mulţi dintre scriitori scriu pe site-uri şi/sau bloguri personale despre colegii dispăruţi înainte de vreme. Volumul tău se deschide cu versurile „în patria mea poeţii mor prea devreme”

Am scris acest poem imediat după moartea poetului maramureşean Ion Zubaşcu; chiar dacă nu l-am cunoscut personal, l-am apreciat ca scriitor şi mi-am dat seama că pot cu uşurinţă să generalizez acest mesaj la nivelul comunităţii poeţilor în special, şi a scriitorilor, în genere, din România. Frustrările, angoasele existenţiale, nemulţumirile, atât în calitate de scriitori, cât şi cele personale, lipsa de apreciere literară sau de receptivitate din partea publicului larg, bolile care ne macină, toate acestea duc la un final implacabil, „mult prea devreme”, din păcate. Faptul că suntem codaşii Europei la citit şi fruntaşi la umplerea coşului zilnic cu alimente. Mai sunt „cazuri” în literatura contemporană, scriitori care ne-au părăsit prea devreme: George Vasilievici, Constantin Virgil Bănescu etc. Uite acum o dau în chestii cu tentă de asistenţă socială şi nu vreau.

Soarta scriitorilor (majoritari) din România e trist-înduioşătoare, contextul în care aceştia se formează, creează şi mor e perfect descrisă în versurile „în patria mea poeții își amanetează iluziile cărțile iubitele/ își amanetează degetele și ajung doar de-și/ povestesc poemele unor necunoscuți la vreo nuntă sau înmormântare”

Este un aspect trist şi totodată concret, real al societăţii noastre contemporane, o societate consumeristă care şi-a schimbat valorile, în care majoritatea scriitorilor din România duc o viaţă disperată (poate cuvântul e prea dur şi are alte conotaţii) în care societatea ingrată nu le apreciază şi nu le recunoaşte măcar eforturile, dacă nu şi meritele literare. Nu trăim vremuri grele, trăim vremuri haotice.

Ce s-a întâmplat de la momentul „n-am chef să învăţ” – până la cel revelatoriu? Care sunt primele amintiri legate de poezie?

Primele amintiri legate de poezie provin din perioada anilor ’86 – ’87 când, cu totul întamplător o colegă de liceu, actualmente cadru universitar la Facultatea de Litere, m-a luat pe sus, la figurat, şi m-a dus

la Cenaclul Săgetătorul, condus pe vremea aceea de distinsul profesor de biologie al liceului Gheorghe Lazar, dl.Tudor Opriş. În acel moment s-a instalat „virusul” poeziei. După aceea am participat împreună cu colegii de cenaclu: Dan Mircea Cipariu, Bogdan O. Popescu, Marius Stoian, Dan Pleşa la taberele de creaţie literară care se organizau în fiecare vară, în diferite locaţii din ţară (Timişoara, Suceava, Cluj Napoca).

Mai exista în perioada acelor ani, înainte de ’89 şi o emulaţie creatoare în liceele bucureştene, eu absolvind un liceu cu profil umanist (filologie-istorie), de a deveni cât mai bun. Exista şi un soi de „întrecere” literară, benefică, aş spune eu, pentru formarea noastră ca tineri scriitori, dincolo de prieteniile, specifice unei astfel de activităţi extraşcolare.

„Doar luxul contează”

Sunt multe şi în acelaşi timp, puţine lucruri de spus, referitoare la această expresie „doar luxul contează”. Azi numai luxul contează, luxul şi banii. Un ins cu tupeu, bani, vilă, maşini, va avea întâietate oricând înaintea unuia modest, timid, cu bun simţ, cumsecade etc.

Când ajunge ceea ce e de neînlocuit, de înlocuit?

Când „îşi bagă dracul coada”:) glumesc, poate sunt eu mai conservator şi consider că unele lucruri nu trebuie înlocuite doar aşa de dragul schimbării, să arătam că facem şi noi ceva; când lucrurile merg bine, trebuie lăsate să-şi continue mersul firesc, mai devreme sau mai târziu vor fi şi ele înlocuite.

„Sorin Lucaci este un poet mizantrop şi deloc cabotin”, a scris Horia Gârbea. Ce ştii cu siguranţă că nu eşti?

Nu sunt ipocrit şi făţarnic, lăudăros, deşi toate sună a clişee. Am lucrat în media 18 ani, dar nu am căutat cu obstinaţie să mă promovez ca scriitor. Prefer să stau deoparte şi să privesc. Asta nu înseamnă că nu-mi place să mă implic în tot felul de proiecte. Îmi plac lucrurile bine făcute.

Ce se află în burta grasă a peştelui de duminică?

O altă lume, o lume mai bună, o lume ideală, ideatică, metaforic vorbind, creată de noi după „gustul şi asemănarea noastră”, o lume imaginară în care ne refugiem după orele petrecute la job, o lume a iluziilor, a viselor neîmpărtăşite în lumea reală, o lume spre care tindem cu nesaţ, dar care, exact ca o fată morgana, când credem că suntem mai aproape de ea, se îndepărtează, se diluează, dispare, ca apoi să reapară alimentându-ne setea de ireal, de fabulos, de fantastic.

Număr de vizualizări :1435


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro