Într-o lume grăbită, în care visul pare adesea un lux, un grup de tineri din Centrul de Plasament Mia’s Children reușește să transforme scena într-un loc al speranței. Spectacolul „Spune-mi că nu visez!”, regizat de Camelia Popa, nu este doar o piesă de teatru, ci o poveste despre curaj, prietenie și descoperirea sinelui. Evenimentul are un scop nobil – toate fondurile obținute vor fi direcționate către centrul care le oferă acestor copii o șansă la o viață mai bună. Camelia Popa, regizoare cu experiență în film și teatru, lucrează benevol cu tinerii de la Mia’s Children, oferindu-le nu doar un rol pe scenă, ci și încrederea că pot străluci în propria lor poveste.
Cristina Poterășoiu a stat de vorbă, în exclusivitate pentru Agenția de Carte, cu regizoarea Camelia Popa.
Cristina Poterășoiu: Camelia, cum a luat naștere proiectul „Spune-mi că nu visez!”? Povestește-ne cum ai ajuns să lucrezi cu tinerii din centrul Mia’s Children și ce te-a motivat să faci voluntariat în acest domeniu artistic.
Camelia Popa: Cu 11 ani în urmă, montam la Sala Palatului, varianta teatrală a spectacolului „Frozen, regatul înghețat”,adaptare după filmul de animație cu același nume. Atunci, am ieșit pe scenă, m-am uitat în sală și mi-am spus că 10 locuri aleg sa le ofer gratuit copiilor din centrele de plasament. Mi-am sunat prietena, Florentina Dan, care deja lucra cu copii din aceste centre și i-am spus să aducă 10 copii. I-a adus. Și au fost extrem de bucuroși. M-au așteptat după spectacol să-mi mulțumească și de atunci a început colaborarea mea cu copii din centrele de plasament, iar cu copiii de la Mia’s children lucrez neîntrerupt de atunci.
Cristina Poterășoiu: Ce înseamnă teatrul pentru acești copii?
Camelia Popa: Pentru ei este una dintre cele mai bune forme de exprimare, de descoperire și de consolidare a încrederii de sine, de comunicare cu lumea exterioară.
Cristina Poterășoiu: Cum se schimbă ei în timpul repetițiilor, ce descoperi în privirile lor după fiecare spectacol?
Camelia Popa: Bucuria fiecăruia de a aparține, de a face parte din ceva mare și important, responsabilitatea lor față de oamenii care îi vor privi. Cu toții devin mai responsabili, mai atenți. Fiecare spectacol de teatru pe care îl facem, ca și fiecare film de scurt metraj pe care îl facem, reprezintă pentru ei câte un pas mai aproape de maturizare și responsabilitate.
Cristina Poterășoiu: Lucrând anterior cu copiii din centrele de plasament, ai pus în scenă mai multe spectacole caritabile. Ce aduce nou această piesă?
Camelia Popa: Tinerii de la Casa Mia găsesc un covor, făcut sul. Cum îl ating, covorul spune o poveste. Călin e convins că e un covor fermecat. Malvella, vrăjitoarea, vrea să-l distrugă, copiii însă îl salvează. În final, tinerii află cine a țesut covorul.
Cristina Poterășoiu: Titlul „Spune-mi că nu visez!” are o rezonanță puternică. Ce mesaj transmite publicului?
Camelia Popa: Această piesă de teatru este cea de-a doua parte din trilogia scrisă de scriitorul și dramaturgul Alexandru Teodorescu. O trilogie dedicată adolescentului și valorilor sale, precum și confruntarea acestuia cu tehnologia. „Spune-mi ca nu visez” – vorbește despre cât de prețioase sunt poveștile lumii, prinse în paginile atâtor cărți, și cum o posibilă dispariție a acestora poate duce chiar la sfârșitul lumii.
Cristina Poterășoiu: Cum reușești, ca regizoare, să păstrezi echilibrul între artă și misiune socială?
Camelia Popa: Nu am făcut niciodată această separare. Actul artistic în sine, pentru mine, are această misiune de a educa, de a lărgi orizonturi, de a te forma ca individ, de a te încuraja spre a-ți depăși limitele, a-ți depăși condiția. Fiecare individ are dreptul să fie parte din orice act artistic.
Cristina Poterășoiu: Cât de important este sprijinul comunității pentru ca aceste proiecte să continue? Cum pot oamenii să contribuie – prin donații, bilete sau parteneriate?
Camelia Popa: Nimeni și nimic nu se dezvoltă fără contribuția comunității. Acesta este și motivul pentru care nu moare cu totul cultura în România, pentru că mereu comunitatea o salvează. Da, oamenii pot ajuta și se pot implica în astfel de proiecte donând, cumpărând un bilet la spectacol și, desigur, noi suntem și vom fi întotdeauna deschiși către parteneriate care pot susține actul de cultură, implicit dezvoltarea acestor copii care în viitorul foarte apropiat vor fi parte a societății în care trăim și evoluăm. Bilete, aici: https://eventbook.ro/theater/bilete-spune-mi-ca-nu-visez-spectacol-caritabil
Cristina Poterășoiu: Într-o lume dominată de tehnologie, mai poate teatrul să schimbe destine? Crezi că arta are puterea de a vindeca, de a repara sufletul copiilor vulnerabili?
Camelia Popa: Știu că arta schimbă și salvează vieți, așa cum și tehnologia o face. Iar arta te ajută să te dezvolți, lărgindu-ți orizontul de cunoaștere și de înțelegere pentru a știi cum să le poți echilibra și cum nici una dintre ele să nu fie în detrimentul celeilalte. Arta salvează și schimba vieți și nimic nu va schimba asta.
Cristina Poterășoiu: Ce îți dorești să simtă publicul după ce părăsește sala?
Camelia Popa: Aș dori ca publicul să rămână cu sentimentul că generația care urmează nu este pierdută, că fiecare contribuție duce la o societate mai bună și mai sigură, că merită să faci parte din comunitatea care susține actul artistic și că e plăcut să știi că și tu ai contribuit la asta.
Cristina Poterășoiu: Ce urmează pentru Trupa009 și pentru copiii din Mia’s Children?
Camelia Popa: Urmează un film de lung metraj și două piese de teatru. Avem treabă și ne place să fim ocupați și să ne „jucăm” pe platourile de filmare și pe scenele de teatru, pentru că avem ceva de spus.
Cristina Poterășoiu: Ce ai învățat tu, personal, de la acești copii? Lucrând cu ei an de an, ce ți-au dăruit ei în schimbul efortului tău de regizor și mentor?
Camelia Popa: M-au învățat să observ, să fiu prezentă, m-au învățat că imaginația nu are limite, că nu există răspunsuri greșite sau corecte, ci doar răspunsuri, că iubirea nu are grade de comparație, că viața nu este pentru toată lumea și că bucuria este o alegere.
Cristina Poterășoiu: Care este visul tău pentru acești tineri – dincolo de scenă?
Camelia Popa: Visul meu pentru cei care sunt deja mai mari s-a împlinit și știu că va fi împlinit si de restul copiilor: iubirea și încrederea de sine și fericirea. Sunt cu adevărat niște minuni.
Camelia Popa este regizoare de film și teatru, cu o experiență de peste două decenii în televiziune și cinematografie. Din 2015, și-a dedicat o parte importantă a carierei lucrului cu copiii din centrele de plasament, unde folosește teatrul și cinematografia ca instrumente de educație și vindecare. A realizat deja nouă spectacole caritabile și tot atâtea filme de scurtmetraj cu acești tineri. În 2022, a fondat Trupa009, un proiect independent prin care transformă talentul, emoțiile și poveștile copiilor în artă. Camelia este un regizor cu suflet mare, care crede în puterea artei de a schimba destine și de a le reda copiilor încrederea în propriul vis.
Cristina Poterășoiu este redactor și traducător, cu experiență de peste 20 de ani în domeniul editorial. A scris, coordonat și implementat mai multe proiecte câștigătoare în cadrul programului Europa Creativă al Uniunii Europene (2018-2025) și în cadrul programelor AFCN. A scris numeroase articole și recenzii de carte în publicații literare. A scris cărțile pentru copii „Dex și Eli, eroii lui Moș Crăciun” și „Dex și Eli, prietenii licuricilor”, publicate la Editura Ars Libri Junior. Este membră a Asociației Române a Traducătorilor Literari „Artlit” și a Societății de Gestiune pe Drepturi de Autor „OPERA SCRISĂ.RO”. Este Președinte al Asociației Rezonart.
