Proiectul „5.0: Portal Vizual. Informare și dezinformare prin nonficțiune – Filmul documentar”, realizat de Asociația Rezonart, își propune să ofere elevilor de liceu (cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani) posibilitatea de a-și dezvolta competențele de educație digitală și comunicare (valori europene și gândire critică) prin intermediul producției de mini-filme documentare. Desfășurat pe o perioadă de 5 luni, proiectul implică în mod direct 50 de elevi și 10 profesori coordonatori din 10 licee: Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” Sascut, județul Bacău; Liceul Tehnologic „Horea” Marghita, județul Bihor; Colegiul Național „Mihai Viteazul” Slobozia, județul Ialomița; Liceul Tehnologic „Dacia” Pitești, județul Argeș; Liceul Teoretic „Petru Cercel” Târgoviște, județul Dâmbovița; Liceul Teoretic „Ion Barbu” București, sector 5; Liceul Tehnologic „Carol I”, Valea Doftanei, județul Prahova; Colegiul Tehnic de Arhitectura „Ioan N. Socolescu”, București, sector 1; Colegiul Economic „Costin C. Kiritescu”, București, sector 6; Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau”, Brănești, județul Ilfov. Rezultatul va include realizarea, de către elevii participanți, a 10 mini-documentare.
AgentiadeCarte.ro a purtat un dialog cu Raluca Bibiri, lector al atelierului „Semiotica și fluxul semnificațiilor în filmul documentar” în cadrul proiectului „5.0 Portal vizual. Informare și dezinformare prin nonficțiune – Filmul documentar”, proiect co-finanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). „Cu toții suntem vulnerabili în fața dezinformării, indiferent de nivelul de educație. În prezent, sunt multiple adevăruri care pot fi instrumentate în serviciul unui anumit interes, care nu coincide cu al nostru. Inclusiv încurajarea educației poate lua o turnură contrară principiilor educației, în funcție de conținutul programei școlare” spune Raluca Bibiri.
– Cum îi ajută studiul semioticii pe elevi să înțeleagă mai bine procesul de informare și dezinformare din filmul documentar?
Raluca Bibiri: Semiotica este doar una dintre nenumăratele modalități prin care chestionăm filmele documentare și nu numai – limbajul literar și cel vizual în general. Orice discurs audiovizual care ni se prezintă drept documentar are la bază o arhitectură relativ simplă, ce rezultă din succesiunea a diferite etape de producție. Analiza filmului documentar presupune un proces complex de deconstruire a acestor etape. Preproducția înseamnă alegerea unei teme (de ce acea temă? în ce context mai larg? qui prodest?), alegerea interlocutorilor, a spațiilor relevante etc. Nimic nu este întâmplător, totul este filtrat printr-un proces de selecție. Urmează etapa de producție: încadraturile, conținutul cadrelor (filmăm într-o cameră dezordonată sau facem interviul într-un salon elegant?), montajul, înșiruirea a varii momente într-o unică cronologie (deși pot fi sute de permutări). Și tot așa, e un lung proces ce stă sub semnul deciziei realizatorilor, al comanditarilor, al intereselor economice și lista continuă. Semiotica, despre care eu am fost invitată să discut în cadrul proiectului „5.0 Portal vizual”, vizează încadraturile și înlănțuirea semnificațiilor la nivel de montaj. Este o lectură analitică a limbajului cinematografic, prin care reducem ansamblul vizual la elementele constitutive – semne, semnificații, simboluri – și la sensul pe care îl generează alăturarea lor.
– Ce înseamnă, în termeni simpli, să „citești” imaginea? Cum pot elevii să învețe să decodifice simbolurile, culorile, gesturile sau montajul pentru a descoperi mesajul ascuns?
Raluca Bibiri: Când spunem imagine, ne referim la o reprezentare a realității. Din start invocăm o interpretare. Cum spuneam mai devreme, cineva construiește acea imagine, o recontextualizează într-un discurs vizual, un montaj. Ceea ce decodificăm este limbajul care comunică o intenție – intenția echipei de realizare – și jocul în care intră semnele/semnificațiile, atrase în fluxul unei aparente realități prin alăturarea unor imagini, îmbinarea unor elemente vizuale. Realizatorul trece realitatea prin propriul filtru, o reconstituie, modelând-o după propriile valori, criterii estetice, interese, iar noi trebuie să facem drumul invers, să aplicăm filtre analitice, pentru a reconstitui acești parametri adesea subiectivi de reprezentare/interpretare a realității. De regulă, cei care studiază filmul documentar – în cazul meu, masteranzii Centrului de Excelență în Studiul Imaginii, unde eu țin cursuri – dobândesc, în timp, prin exercițiu continuu de analiză, o abilitate aparte de a privi dincolo de interfața ecranului. Ajung să dezvolte analize extrem de complexe asupra producțiilor audiovizuale, adesea contraintuitive. La nivel masteral, operăm cu aparate critice diverse: psihanaliza imaginii, fenomenologia imaginii etc. Sunt metode de analiză interdisciplinare, comune cu cele dezvoltate în domeniul filmului de ficțiune.
Analiza semiotică ar fi doar un prim pas de interpretare a cadrului cinematografic documentar, care poate stimula curiozitatea elevilor de liceu, îi poate atrage către o educație aprofundată în această direcție, prin alegerea unei facultăți de profil sau, de ce nu, chiar prin studiu individual și extinderea ariei de preocupări.
– Într-un proiect care explorează informarea și dezinformarea, cum îi învățați pe elevi să distingă între intenția artistică și manipularea prin imagine?
Raluca Bibiri: Ne aflăm într-un moment istoric în care multe dintre certitudinile noastre pot fi ușor relativizate în raport cu un cadru mult prea larg pentru a-l cuprinde fiecare dintre noi individual. Filmul documentar este un fragment doar din acest complex informațional dificil de deslușit. Vedeți, de pildă, curentul apărut în ultimii ani al vedetelor care (își) finanțează documentarele despre propria viață. Sunt acestea conforme cu realitatea? Au la bază filmări reale? Cel mai probabil da, însă ne asigură acest tip de expunere accesul la realitatea vieții personajelor? Cu siguranță nu. Firește că sunt multiple genuri documentare, de la cele spectaculare, în mare parte ficționalizate, până la cele științifice – care păstrează ambiția obiectivității. Îndrăznesc să afirm că filmul documentar este un gen care nu atrage persoane cu apetit pentru dezinformare, aș spune că majoritatea acestor producții au la bază o documentare serioasă, iar dezinformarea apare nu din rea-voință, ci din convingeri eronate, care pot distorsiona realitatea.
– Expresia „fluxul semnificațiilor” sugerează o mișcare continuă a sensurilor. Cum le explicați elevilor că un mesaj vizual nu este fix, ci se poate transforma în funcție de context și privitor?
Raluca Bibiri: Prin intermediul analizelor vizuale. Știm încă din pandemie că a te poziționa în fața camerei de filmat cu o bibliotecă în spate sugerează o anumită pregătire intelectuală. Dacă biblioteca este veche și ticsită cu cărți, deja vorbim de erudiție. Se întâmplă același lucru cu alegerea locului în care filmezi un interlocutor, dincolo de ceea ce se comunică verbal. Ochiul nostru nu poate face abstracție de fundal, de elementele care înconjoară interlocutorul. Adesea echipele de filmare reorganizează spațiul – ordinea de pe birou, obiectele care apar în cadru, pentru a obține un anumit efect aparent estetic, însă substanțial ideologic – ce trebuie și ce nu trebuie „văzut”. De aici, ne putem imagina ingerința prin montaj, câte astfel de filtre intervin pentru a ni se livra mesajul dorit. Un exercițiu bun este remontarea unui material sau imaginarea altor asocieri vizuale; atunci realizezi cel mai bine câte mesaje pot fi generate cu aceleași imagini. Și, cum bine ați spus, publicul constituie și el un filtru – se ține cont de așteptările privitorului, ce poate înțelege, cu ce se simte confortabil sau cu ce îl putem provoca. Toate acestea nu reflectă „realitatea”, ci modul în care o intermediem în comunicarea interumană, este un limbaj uman.
– Cum se îmbină acest tip de analiză vizuală cu alte dimensiuni ale proiectului – gândirea critică, valorile europene sau etica digitală – în formarea unei priviri educate asupra realității vizuale?
Raluca Bibiri: Analiza vizuală implică gândire critică, iar, pentru a avea o abordare critică, avem nevoie de valori stabile. Și nu vorbim aici de inflexibilitate, de a nu privi dialectic realitatea, fiecare perspectivă este importantă și avem nevoie de multiperspectivism. Valorile europene nu sunt însă dogmatice, așa cum sunt multe dintre valorile tradiționale sau conservatoare. Ele sunt un cumul dinamic, gândit și regândit continuu, prin dezbateri în cadrul unor grupuri competente de specialiști. Mediul academic contribuie și el la aceste examinări continue. Inclusiv o anumită categorie a filmului documentar, cel axat pe experiment vizual, pe chestionarea unor comodități ale noastre, de gândire, de privire, oferă un exercițiu constant de interogare a valorilor. Ceea ce nu înseamnă relativizarea radicală a valorilor, ci asigurarea că avem o bază comună de înțelegere a modului în care trăim împreună la nivel comunitar, iar această bază comună este ajustată permanent, ținând cont de schimbările sociale. Proiectul „5.0 Portal vizual” a fost gândit extrem de inteligent, pentru a aduce împreună un ansamblu de parametri ce condiționează receptarea mesajului vizual de către tineri. Deși analitic decupăm anumite aspecte – de pildă analiza unui cadru cinematografic –, nu putem izola și reduce interpretarea la o secvență filmică, într-o realitate vizuală extrem de complexă. Tinerii elevi au înțeles din acest proiect că, pentru a avea acces la realitatea lumii actuale, este necesar să aprofundăm fiecare dintre acești factori de influență și să îi corelăm în mod inteligent. Nu ne mai permitem ceea ce numim „analfabetism vizual”, întrucât cea mai mare parte a vieții noastre se derulează prin intermediere vizuală digitală, în mare parte contactul nostru cu realitatea este mediat și remediat într-un context tehnologic problematic sub aspect etic.
Raluca Bibiri este Lector dr. la CESI (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii) din cadrul Universității București. Proiectele sale de cercetare explorează metodologiile postumaniste de interogare a raportului culturii vizuale și materiale cu ecosistemele, prin stabilirea unor conexiuni și continuități în țesătura epistemică extinsă transdisciplinar în jurul problematicilor feministe intersecționale. În aria sa de cercetare, se regăsesc diferențele sexuale și de gen, psihanaliza poststructuralistă, estetica matrixială, studiile traumei, diverse forme de reprezentare vizuală, cu accent pe componenta cinetic-performativă – instalație video, film experimental, documentar, ficțiune. Interesele sale recente vizează mediul colaborativ al artelor, într-un spațiu al coabitării și al integrării mai-mult-decât-umanului; disoluția granițelor disciplinare și deschiderea transmedială a spațiului reprezentării; teoriile transumaniste ale corporalității cyborg și vizualitatea în mediul virtual.
REZONART este o organizație neguvernamentală culturală dedicată promovării creativității și expresiei artistice în mai multe discipline, construită pe fundația solidă a experienței vaste în domeniul cultural a fondatorilor săi. Cu experiență în muzică, film, fotografie, video, literatură și radiodifuziune, echipa REZONART aduce cunoștințe și pasiune în fiecare proiect pe care îl realizează (www.rezonart.ro).
[…] Descoperă interviul complet aici. […]