“Amintirile nu sunt despre viaţă, ci despre moarte”

În cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2011, Cosmin Perţa şi-a lansat un nou volum de poeme, intitulat “Fără titlu”, Editura Paralela 45, colecţia “Avanpost”. Cititorii de poezie au avut ocazia să asiste la recitaluri ale autorului, în cadrul unor evenimente literare recente, iar unele poeme din acest volum au reuşit, astfel, să le devină familiare. Andra Rotaru a dialogat cu autorul volumului “Fără titlu”, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Ai lansat, de curând, un nou volum de poeme, intitulat „Fără titlu”, Editura Paralela 45, colecţia „Avanpost”. De ce ai optat pentru acest titlu?

Iniţial, într-o variantă avea un titlu: Nimic despre viaţă. Am renunţat la el pentru că mi s-a părut prea facil. Bunicel, dar incomplet. În cărţulia asta este prezentată o poveste de viaţă a unui personaj timid, vicios, antisocial, uşor schizoid, de la o copilărie feerică, dar claustrantă, până la o maturitate angoasantă în care nu-şi găseşte locul. Cred în complexitatea acestui volum, destinul personajului cărţii rămâne neîncheiat, oscilează mereu între salvare şi damnare, fără a ajunge la un act decisiv şi multe dintre poemele cele mai bune ale acestei cărţi sunt intitulate Fără titlu pentru că există în ele o tensiune care, la final, îţi dă câteva secunde impresia că nu ştii nimic. Nu era uşor, prin urmare să pui titluri sau un titlu, cartea aceasta, pentru mine, bineînţeles, este opinia subiectivă a autorului, are în textul ei ceva ce nu pot numi, am preferat aşadar să nu numesc nicicum volumul, să îl las deschis, aşa cum şi este, de fapt.

„amintirile sunt ca iarba uscată,/ numai ce le ostoieşti la foc domol şi dispar”

Da, prima parte a cărţii, şi o bună parte din cea de a doua, aduc în prim-plan termenul acesta de amintire/amintiri, dintr-o perspectivă poetică, deoarece amintirile sunt incomplete, sunt neclare, nesigure, sunt amintiri care zilnic sunt procesate şi modificate de nevoile de echilibru ale unui creier labil, împleticit. Amintirile în cazul acesta suplinesc de multe ori afecţiunea, bucuria, micile vanităţi etc. Amintirile folosite ca un panaceu pentru dezechilibre mentale. Există însă, în conştiinţa personajului, şi faptul că niciuna dintre aceste amintiri nu este autentică, veritabilă, că toate au fost mixate, remixate, pentru a îi servi, pentru a îi induce o linişte artificială. Această conştiinţă deschide în faţa personajului un spaţiu întunecat, liniştea conferită de amintirile prefabricate nu mai funcţionează, din spaţiul obscur al minţii ies monştri.

Câteva dintre poemele incluse în acest nou volum au apărut în colecţia „no name”, coordonată de un cristian, cu ceva timp în urmă. Care au fost premisele de la care a început crearea acestei cărţi?

Da, o parte dintre poeme au apărut în Bocete şi Jelanii, la invitaţia lui un cristian. Cartea aceea de atunci, deşi pare greu de crezut, nu are nicio legătură cu intenţia acestei cărţi. Să mă explic. Primul poem scris din Fără Titlu a fost Poem despre singurătate, au urmat ciclul de poeme (de urlat, de amintit etc), pe urmă am scris poemele Fără titlu şi chiar la capăt Poemul din final. Citind cartea mi-am dat seama că o parte din poemele din Bocete şi Jelanii îi sunt cumva precursoare, că de acolo porneşte, deşi într-o altă formă, dar mi-am mai dat seama că unele poeme de acolo reluate ar completa, ar întregi, ar rotunji destinul personajului cărţii. De acolo i-am extras prin urmare copilăria şi o parte din adolescenţă, compunând astfel un tablou cât mai complet al personajului. Nu am introdus toate poemele din Bocete şi Jelanii şi toate cele introduse sunt revizuite, versuri în plus şi în minus, dar mai ales în minus. De asemenea nu au fost probleme cu drepturile, B şi J era un samizdat, fără isbn, aşa că nu am întâmpinat niciun obstacol.

Odată cu înaintarea în vârstă simţi nevoia, în poezie, să recuperezi sau să revii asupra timpurilor serene ale vieţii de odinioară?

O spui de parcă aş avea 60 de ani. 🙂 Problema personajului meu am explicat-o. Dacă este să mă refer la mine, ceea ce bănuiesc că intenţionează întrebarea ta, trebuie să îţi mărturisesc că timpurile serene încă par a mă însoţi. Copilăria o redescopăr prin ochii copiilor mei, dragostea nu m-a părăsit nicio clipă, la boemie nu am renunţat cu totul… Sunt locuri, spaţii fizice care îmi pot provoca melancolia, dar nu acţiuni, întâmplări, gesturi, acestea se repetă, sunt vii în continuare. Cât despre spaţiile pe care le regret, acelea nu pot fi reconstruite. Fie au dispărut deja, fie sunt mult prea departe.

Adeseori, bărbatul-persoanj al poemelor pare să nu se poată ierta pentru că nu face tot ceea ce ar fi putut să realizeze.

Da, e cu dublu tăiş şi cu dublă faţetă lamentaţia lui. Pe de o parte există o autentică nemulţumire de sine, o dorinţă de a face mai mult, de a se îndrepta, de a se dedica doar lucrurilor care contează, dar dorinţa aceasta pe cât este de arzătoare pe atât este de paralizantă, reuşind doar să îl complacă într-o lâncezeală auto-contemplativă, ineficientă şi extrem de dureroasă, pe de altă parte personajul are şi momente în care este de fapt mulţumit de realizările sale şi atunci pozează, se martirizează, pune în scenă un mic spectacol pentru a stoarce lacrima publicului credul, dar lui această poză tot rău îi face, tot hăuri şi goluri îi deschid în suflet. El este astfel o veşnică victimă, un muribund care urlă şi când nu îl doare şi vrea să asiste toată lumea, în direct, la moartea lui.

Poate viaţa căpăta un sens, în absenţa amintirilor?

Bineînţeles. Viaţa este ce facem acum, în momentul ăsta. Viaţă e să faci bine acum. Uite, eu acum scriu la interviu, iar iubita mea şi cei 2 copii stau pe lângă uşi, nerebdători să plecăm la ţară. Viaţă ar fi să plec mai repede. Ceea ce voi şi face. Amintirile nu sunt despre viaţă, ci despre moarte, (cred că se înţelege asta din carte) despre ceva care nu mai există. Din păcate nu ne putem lipsi de toate lucrurile care nu mai există, dar să ne scuturăm de câteva mortăciuni e chiar indicat.

Volumul îi este dedicat lui Vladimir, cel mai nou membru al familiei tale. Ce speri să fie acest volum pentru el, când va creşte?

Păi, ce să fie, ce să fie: în primul rând poezie, apoi un ghid romanţat al greşelilor unui personaj care îl are drept model pe tatăl lui. Este o experienţă de viaţă acolo care poate că îi va folosi. Mie nu mi-a folosit la nimic, dar pe el poate că îl va ajuta să fie un bărbat mai bun decât mine. Eu sunt, totuşi, un om destul de închis, deşi par jovial şi prietenos, de fapt sunt ascuns sub zeci de carapace, interiorizat până la non-comunicare de multe ori. Cel mai bine mă exprim în scris, prin urmare nu ştiu cum mă voi înţelege cu Vladimir peste 16 ani, dar ce am scris rămâne. Sub dedicaţia către Vladimir scrie: „Aceasta nu este literatură”, a nu se înţelege că înseamnă că nu este poezie şi ficţiune, ci că nu este doar literatură, că este un pic mai mult decât literatură. Din bucăţica aceea, dincolo de literatură, va avea Vladimir de învăţat.