spot_img

„Ororile comise de trecuta dictatură depăşesc cu mult orice reprezentare literară”

Constantin Mateescu şi-a lansat de curând volumul de povestiri “Ramona vals. Povestiri din Epoca de Fier”, Editura Cartea Românească, un volum al unor ani în care personajele sunt prinse într-un context social şi politic oprimante, dar care nu uită să-şi trăiască şi savureze tinereţea. Andra Rotaru a purtat un dialog în exclusivitate cu autorul acestui volum ce aduce o nouă mărturie asupra anilor `50-`60 şi asupra “epocii de fier”.

Aţi debutat revuistic în 1965, cu o povestire în revista Flacăra, iar editorial în anul 1966, cu volumul “Rochia cu anemone”. Cum a fost întâmpinat volumul dvs.? Uitându-vă în urmă, aţi schimba ceva?

Debuturile cu patruzeci de ani în urmă aveau altă poveste decât acelea din vremurile noastre. Alt farmec, dacă se poate spune aşa. Alte obstacole, alte primejdii. Existau doar două edituri („de stat”) în toată ţara şi o foarte riguroasă supraveghere ideo­­logică. Să tipăreşti o carte, la jumătatea anilor ’60, constituia aproape un miracol.

Volumul „Rochia cu anemone”, tipărit în colecţia „Luceafărul” (a de­butanţilor), a fost neaşteptat de bine întâmpinat de presă: peste zece cronici, unele graţioase, altele mai puţin amabile. Nu-mi făceam însă iluzii: cartea apărea într-un moment de uşoară relaxare ideologică, după cincisprezece ani de litera­tură „realist-socialistă” şi marca, într-un anume fel, o noutate, o deschidere.

Dacă, uitându-mă în urmă, aş schimba ceva? Da. Totul!

Aţi debutat oarecum în plină maturitate, în jurul vârstei de 40 de ani. A contat această experienţă acumulată, faţă de a celorlalţi debutanţi ai anilor `60? Se făceau discriminări pe criterii de acest fel?

Am debutat la vârsta de 37 de ani, ceea ce nu mi se pare prea târziu pen­tru un prozator. Sunt scriitori importanţi ca Radu Petrescu, Mircea Horia Simio­nescu, Al. Ivasiuc şi Nicolae Breban care au debutat chiar mai târziu decât mine. Motivul e cunoscut: niciunul dintre ei n-a acceptat să publice literatura ce se cerea în anii ’50 şi începutul anilor ’60. Alţii au făcut-o. Problemă de principiu.

Bineînţeles că experienţa, mediul de viaţă sunt benefice pentru un pro­zator, îi pot fertiliza creaţia, dar toate astea nu fac doi bani dacă autorul e lipsit de har. Viaţa trăită în comunism, experienţa de viaţă, cum i-aţi spus, nu mi-a folosit aproape la nimic în epoca aceea, deoarece am refuzat să scriu litera­tură „angajată”. Ca să pot publica fără să fac concesii ruşinoase mi-am aruncat pri­virea spre perioada interbelică, pe care o cunoş­team, în care, practic, m-am format şi care mi-a fost însoţitoare şi sfătuitoare pentru mai toate cărţile tipărite până la vremea schimbărilor din ’89.

De-a lungul timpului aţi scris mult despre oraşul natal, Râmnicu-Vâlcea. Pentru volumele de eseistică dedicate acestui oraş aţi fost distins şi cu titlul de “Cetăţean de onoare al municipiului”. Ce v-a fascinat la acest oraş, ce are diferit de celelalte prin care aţi trecut?

Cine n-a cunoscut oraşul şi poposeşte în Râmnic pentru întâia oară, întâlneşte aici o aşezare liniştită, mai curată decât alte localităţi din cinul ei şi mai cochetă, o mică oază de lumină năzărită între două dealuri împădurite şi cursul larg al Oltului. Oraşul, cunoscut încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, e înconjurat de o salbă de mici localităţi balneo-climaterice cu ape dătătoare de sănătate şi speranţă, ca să nu mai vorbesc de mi­nu­natele lăcaşuri de închinăciune ce împânzesc judeţul, unele străvechi, ctitorite de cu­vioşi voievozi cu barbă. Cum să nu-ţi placă locurile acestea? Virgil Ierunca spunea că Râm­nicul e cel mai frumos oraş pe care l-a văzut în viaţa lui, şi a văzut destule, slavă Dom­nului. Fireşte, exagera, dar râmnicenii sunt dispuşi să creadă ad literam cuvintele ilus­tru­lui vâlcean plecat în Franţa cam la aceeaşi vârstă la care eu însumi am părăsit oraşul.

La urma urmei, am trăit aici primii douăzeci de ani ai vieţii, adică anii care lasă cele mai pregnante amintiri, şi e firesc să fiu atât de ataşat de urbe. Verile mi le petrec la Râmnic. Când mă întorc în capitală, rămân vreme îndelun­gată cu nostalgia momentelor în care zăboveam spre seară în apropierea naturii generoase a Episcopiei, scăldată în lumina crepusculară a vecerniilor.

Cel mai recent volum al dvs., “Ramona Vals. Povestiri din Epoca de Fier”, Editura Cartea Românească, tocmai a apărut. El poate fi povestea unor ani `60 plini de deliciile tinereţii personajelor, dar şi de realităţile crude în care-şi trăiesc această tinereţe. De la ce a pornit scrierea acestui volum de povestiri?

Am lucrat la această carte patru ani. Ea nu putea fi tipărită (şi nici măcar scrisă) în epoca la care se referă povestirile, din motive lesne de înţeles pentru cei ce au parcurs textele mele. Acum, însă, aceste întâmplări pot fi narate şi tocmai asta am făcut. E de mirare că foarte puţini scriitori, contemporani ai „epocii de fier”, au folosit acest filon de inspiraţie. „Ar fi fost de aşteptat”, scrie Nicolae Manolescu într-un editorial recent din România literară, „ca, în condi­ţiile dispariţiei cenzurii, aceste romane (despre «epoca de fier», n.n.) să devină mărturii majore referitoare la regimul trecut. N-a fost să fie aşa, cu foarte puţine excepţii”.

Acţiunea povestirilor mele a pornit, deci, de la realitatea anilor ’50-’60, pe care au descris-o cu atâta cruzime, emoţie şi talent (Ion Ioanid, Florin Constantin Pavlovici) memorialiştii de după ’90. Citind aceste impresionante mărturii, e imposibil să nu-ţi dai seama că ororile comise de trecuta dictatură depăşesc cu mult orice repre­zentare literară. Această realitate – atât cea concentraţionară cât şi cea a „detenţiei în libertate” – poate oferi tot atâtea subiecte incitante cât a oferit şi holocaustul hitlerist pentru oamenii de artă, care nu obosesc nici astăzi, după trecerea a 70 de ani de la oribilele crime ale nazismului, să evoce acele vremuri de tristă amintire.

În “Ramona Vals” sunt suprinse acele vremuri în care “stăpânul de la Kremlin îşi dase duhul şi fusese expediat cu mare pompă să-şi odihnească veşnicia în Piaţa roşie alături de comilitonul său mai vârstnic, Lenin”. Personajul principal e înconjurat de o atmosferă cu încărcătură politică, la care trage cu coada ochiului, continuându-şi totodată îndeletnicirile specifice vârstei. Există multe asemănări între viaţa personajelor şi propria dvs. biografie?

Personajele mele, ca şi ale altor prozatori care au scris despre teribilii ani ’50-’60, sunt tineri obişnuiţi, care învaţă sau muncesc ca să-şi câştige exis­tenţa, care petrec, văd filme, ascultă muzică, iubesc şi suferă şi uită. Spre deose­bire, însă, de eroii prozelor publicate în timpul trecutei dictaturi, în care tenta politică (presiunea uriaşă a regimului) e estompată de cenzura instituţionalizată până la totala dispariţie, eroii mei se mişcă într-o realitate în care intimitatea e subminată continuu de o teamă mocnită, persistentă, dublată de o suspiciune generalizată, uneori fără contur precis. E avantajul de a scrie în libertate. Sunt exact tinerii pe care i-am cunoscut şi în preajma cărora am trăit în vremea stu­den­ţiei şi în anii de după studenţie. Bineînţeles că personajele prozelor mele seamănă cu mine dar şi cu mulţi alţi tineri, unii mai puţin norocoşi, care au fost devoraţi treptat în vâlva necruţătoare a vremurilor.

În anii aceia, doar pentru posesia unei fotografii a lui Troţki sau a unei cărţi neagreate de partid, puteai să fii dus în detenţie sau să dispari fără urmă. Cum trec personajele cărţii peste terorile şi temerile omniprezente?

Una din multele absurdităţi ale epocii la care ne referim era şi interdic­ţia de a ţine în casă cărţi inconfortabile pentru regim. Nu e vorba neapărat de tomuri insurecţio­nale, ci pur şi simplu de literatură ce prezenta o altă viziune a vieţii decât aceea agreată de estetica impusă de puterea populară. În această categorie foarte largă intrau nu numai textele marilor filosofi idealişti, dar şi crea­ţia unor scriitori occidentali de mare reputaţie, ce nu prizau regimurile co­mu­niste din răsăritul Europei. Eugen Ionescu, de pildă, a fost jucat pe scenele bucureştene la mulţi ani după reprezentarea lui în Cehia, Polonia sau Ungaria. Îmi amintesc că piesa „Scaunele” circula la noi în samizdat, scrisă stângaci, pe foi volante, şi cât a stat în casa noastră m-a bântuit teama (ce ar putea să pară azi ridicolă) de a fi descoperită de organele poliţiei politice.

Cum puteau trece „personajele” peste aceste presiuni din partea autori­tăţilor poli­tice? Ferindu-se. Fentând. Jucând întristătoarea farsă a schizofreniei. Cine nu îşi juca cum trebuie rolul, dispărea în mod firesc din peisaj. E cazul multor scriitori care au fă­cut ani grei de puşcărie pentru că li s-au găsit în casă cărţi „interzise”. În această at­mo­­sferă de teroare, oamenii continuau totuşi să trăiască. Să-şi ofere micile porţii de spe­ran­ţă, de emoţie, de fericire. E treaba sociologilor, specialişti în patologia regimu­rilor con­cen­traţionare, să explice cum putea coabita teama cu satisfacţiile pe care ţi le oferă viaţa.

Pentru mulţi dintre tinerii de acum, acest roman reprezintă o mărturie a anilor “de rezervaţie”, cum spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu. Există rezervaţii în orice timp am trăi, consolidate de tipul nostru de adaptare la ele?

Tinerilor de astăzi, ce pot călători în străinătate când vor şi unde vor, le e greu să înţeleagă povestea multor oameni de ştiinţă şi cultură care, invitaţi să participe la con­ferinţe sau congrese internaţionale de prestigiu, nu puteau să ono­reze invitaţiile pen­tru că nu primeau avizul poliţiei politice. Le e greu să înţe­leagă şi de ce tinerii n-aveau la dispoziţie cărţi şi publicaţii ştiinţifice sau cul­turale occidentale, de ce n-aveau acces decât la filmele ruseşti sau româneşti (îndoctrinate), de ce televiziunea (unică) le oferea numai imaginea schimonosită a dictatorului şi a soţiei sale, de ce corespondenţa le era drastic controlată. Toate acestea, şi încă multe altele pe care spaţiul nu-mi îngăduie să le înşir, înseamnă constrângerea de a trăi „în rezervaţie”. Cei care cutezau să treacă fără voie gra­niţa acestei rezervaţii, erau răpuşi de gloanţe. Sau căpătau mulţi ani de închi­soare.

Vorbind de rezervaţia în care am fost siliţi să ne târâm aproape o jumătate de secol, nu trebuie să glumim. Că oamenii sunt construiţi în aşa fel încât să se adapteze la condiţiile cele mai vitrege de mediu sau de oprimare politică şi socială, e cu totul altă chestiune.

Care au fost cele mai dificile momente ale scrierii acestui volum?

Am publicat de-a lungul timpului atât romane cât şi nuvele, povestiri şi schiţe şi pot spune că proza scurtă se scrie mult mai dificil decât romanul. Mă refer în primul rând la modul de construcţie a povestirilor, concis şi foarte economic, ce presupune eliminarea tuturor lesturilor inutile. Momentul cel mai dificil apare, însă, când începi o nouă povestire. Asta înseamnă alt subiect, altă poziţionare a naratorului, alţi „interpreţi” şi altă atmosferă. Şi grija de a nu te repeta faţă de textele anterioare. Observ că tinerii de astăzi debutează îndeobşte cu un roman. Cred că fac bine. Povestirea presupune o îndelungă exersare a condeiului.

Dacă nu aţi fi trăit în acele vremuri, v-ar fi atras ca temă literară înfăţişarea acelor timpuri?

Presupun că da. Experienţa comunistă e un teren fertil pentru literatură. Ea oferă scriitorilor o miză excepţională, superioară marasmului plictisitor în care se com­place societatea noastră astăzi. Războaiele, dezastrele şi dictaturile constituie o bună sursă pentru literatură, pentru artă în general. Asta nu înseam­nă că tinerii care au „ratat” experienţa comunistă nu pot produce opere viabile inspirându-se dintr-o cu totul altă realitate decât cea totalitaristă.

Ce ne mai pregătiţi acum?

Lucrez la un volum de proze cu trimiteri, de rândul acesta, la întâm­plări din „epo­­ca de aur”. E foarte trist ce scriu. Sunt printre puţinii supravie­ţui­tori care mai pot da măr­turie (literară) despre acele vremuri tulburi. De la o vârstă încolo e hazardat să ai pro­­iecte de durată. M-am bucurat deunăzi să-l aud pe un post de televiziune pe Neagu Dju­­vara spunând că vrea să mai trăiască atât cât să mai scrie patru cărţi. Păcat că n-avem prea multe personalităţi de statura intelectuală a acestui domn distins şi jovial care a poposit la noi, după eveni­mentele din ’89, ca să ne aducă speranţa unui zâmbet şi mesa­jul său de boierie.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508