Există cărți care spun povești și există cărți care folosesc povestea pentru a pune întrebări despre condiția umană. Volumul Trezirea al Mirelei Nicolae aparține celei de-a doua categorii. Plecând de la personaje și mituri familiare sau de la situații inspirate din viața contemporană, autoarea construiește parabole despre identitate, iubire, libertate, orgoliu și transformare interioară.
În paginile sale, Șeherazada, Frumoasa din Pădurea Adormită, un Magician, o Vrăjitoare sau personaje aparent obișnuite devin expresii ale acelorași întrebări esențiale: Ce ne împiedică să fim noi înșine? Cum ne schimbă iubirea? Ce înseamnă, cu adevărat, să ne trezim la propria viață? Nu este o carte care oferă rețete. Este o carte care deschide uși. Iar uneori, cea mai importantă ușă este cea pe care o descoperim în noi înșine.
Dialogul care urmează, purtat de Cristina Poterășoiu și Mirela Nicolaie, este o invitație de a păși dincolo de poveste, acolo unde literatura se întâlnește cu întrebările esențiale despre om.
Cristina Poterășoiu: –Mirela, ai ales să scrii povești într-o perioadă în care literatura contemporană merge mai degrabă spre realism. Ne mai pot spune ceva Șeherezada și Frumoasa din Pădurea Adormită? Cum se naște dialogul dintre personajele tradiționale și omul contemporan?
Mirela Nicolae: -Ambele personaje reprezintă femeia care alege și care are această putere: să decidă asupra propriului destin. Șeherezada optează pentru o viață de familie și nu de povestitoare (deși s-ar putea spune că timp de 1001 de nopți s-a dedicat unei astfel de îndeletniciri), pe când Frumoasa din Pădurea Adormită se hotărăște să cerceteze lumea de aici și lumea nevăzută chiar dacă și-ar fi putut alege o familie.
Dialogul dintre personajele tradiționale și omul contemporan apare ca urmare a lecturii. Lectura dezvoltă imaginația, capacitatea de concentrare și de sinteză, persuasiunea, înțelegerea.
Cristina Poterășoiu: -De unde au pornit poveștile tale: dintr-o imagine, dintr-un simbol, dintr-o întrebare sau dintr-o experiență de viață?
Mirela Nicolae: -Am început să scriu povești în timpul pandemiei, iar prima poveste scrisă, Cioburile, mi-a fost inspirată de-o metaforă audio despre sufletul unui prieten, profesor și pedagog, pe care acesta mi-a împărtășit-o într-o seară de primăvară.
Cristina Poterășoiu: -Aproape toate personajele din poveștile tale trăiesc într-o iluzie despre ele însele. De ce ne este atât de greu să ne vedem așa cum suntem?
Mirela Nicolae: -Motivele sunt numeroase și variază, cred, de la persoană la persoană: traume emoționale, griji cotidiene, carențe educaționale. Din păcate, nici la școală, nici în familie nu suntem învățați să ne cercetăm temeinic sinele, să ne descoperim pe noi înșine cu ceea ce avem bun și mai puțin bun. Adesea, corecțiile pe care le primim ca adolescenți și copii sunt dure, chiar brutale și atunci sinelui îi este greu să se mai perceapă în mod corect.
Cristina Poterășoiu: -De ce ai ales povestea ca instrument de explorare psihologică și nu eseul sau literatura motivațională propriu-zisă?
Mirela Nicolae: -Îmi plac poveștile și basmele. Le consider un instrument excelent de transmitere a informațiilor, inclusiv a celor educaționale sau motivaționale. Dacă este îndrumat, din momentul în care un copil învață să citească, el se va apropia de povești și basme. Gândiți-vă la succesul planetar pe care l-a avut cartea „Harry Potter” cu ecranizarea aferentă! Cartea a fost cumpărată și citită de toate generațiile. Iar exemplele pot continua cu preocuparea cineaștilor pentru adaptările moderne ale unor basme și povești, deoarece sunt vândute foarte bine pe piață fiind apreciate indiferent de vârsta spectatorilor.
Cristina Poterășoiu: -Într-una dintre povești, despărțirea devine cea mai importantă lecție de iubire. De ce uneori pierderea ne învață mai mult decât prezența?
Mirela Nicolae: Suferința este mai mare, uneori uriașă, chiar de nesuportat. Ca să te împaci cu pierderea ai nevoie să sublimezi iubirea, să dai la o parte acțiunile și întâmplările care ți-au provocat rănile, să accepți cicatricile și să mergi mai departe.
Cristina Poterășoiu: -Cum vezi relația dintre iubire și transformarea interioară?
Mirela Nicolae: -Ca pe o relație biunivocă: nu ne putem transforma interior fără iubire și nu putem iubi fără a ne transforma pe noi înșine.
Cristina Poterășoiu: -Ce loc ocupă orgoliul în universul personajelor tale și ce te-a determinat să abordezi această temă?
Mirela Nicolae: -Unul important: propriul meu orgoliu și orgoliul altor oameni pe care i-am cunoscut și care mi-au devenit o sursă de inspirație în scrierea unora dintre poveștile volumului. Orgoliul este una din trăsăturile predominante ale contemporanilor noștri de-aceea am simțit nevoia să scriu despre el în poveștile mele.
Cristina Poterășoiu: -Cât din tine se regăsește în aceste personaje?
Mirela Nicolae: Și mult, și puțin. Mult, deoarece în câteva povești m-am inspirat din propria mea experiență de viață; puțin, pentru că modele mi-au fost cunoscuți sau povești auzite.
Cristina Poterășoiu: -Care a fost povestea cel mai greu de scris și de ce?
Mirela Nicolae: -Scriu destul de ușor. Cel mai dificil îmi este să redactez sfârșitul unei povești, să îmi imaginez cum i-ar plăcea cititorului să se termine o istorioară. Finalurile de la Marele premiu și de la Confesiuni au fost cele mai dificil de pus pe hârtie.
Cristina Poterășoiu: Am observat că personajele tale nu sunt împărțite în oameni buni și oameni răi. Mai degrabă există oameni adormiți și oameni aflați în procesul trezirii. Ce înseamnă „trezirea” unui om?
Mirela Nicolae: -Trezirea înseamnă conștientizarea sinelui în raport cu societatea, remarcarea diferențelor de personalitate și caracter pe care o persoană le are și corectarea defectelor. Trezirea mă duce cu gândul și la descoperirea iubirii sub toate formele ei, la îmbrățișarea prieteniei, aprecierea mentoratului și solidarității. Trezirea este despre acceptarea de care vorbeam mai devreme, dar și de dorința de a fi mai bun și tolerant.
La sfârșitul acestui dialog rămâne poate cea mai importantă concluzie: poveștile nu îmbătrânesc atâta vreme cât omul continuă să-și pună aceleași întrebări despre iubire, libertate, sens și propria devenire.
Literatura Mirelei Nicolae nu oferă răspunsuri definitive și nici rețete de viață. Ea propune un exercițiu de reflecție, invitând cititorul să privească dincolo de întâmplări și personaje, spre propriile alegeri și propriile căutări. În fond, fiecare poveste poate deveni o oglindă, iar fiecare cititor își descoperă în ea un alt chip.
Mirela Nicolaeeste jurnalistă din anul 1991, specializată în presa radiofonică și de internet. Pe parcursul carierei a realizat peste trei mii de emisiuni educaționale, mai multe sute de emisiuni științifice, economice, culturale și câteva mii de rubrici și materiale de actualitate din toate genurile de profil. La Radio România Cultural unde lucrează, a parcurs toate etapele profesionale: reporter, redactor, redactor de rubrică, realizator, realizator-coordonator. În prezent realizează la RRC emisiunile „IClasă” și „Născut în România”. A creat primul site al RRC și, de câțiva ani, își gestionează propriul blog: eucultural.eu. A conceput și coordonat numeroase concursuri și programe educaționale pentru școlari și studenți, a lucrat în proiecte cu finanțare europeană.
Cristina Poterășoiu este redactor și traducător. A scris, coordonat și implementat trei proiecte câștigătoare în cadrul programului de traduceri literare Europa Creativă al Uniunii Europene (2018-2023). A fost Director Executiv al Asociației Editorilor din România. A scris numeroase articole și recenzii de carte în publicații literare. A scris cărțile pentru copii Dex și Eli, eroii lui Moș Crăciun și Dex și Eli, prietenii licuricilor. În prezent, este Director de Program la Editura Ars Libri. Este membră a Asociației Române a Traducătorilor Literari „Artlit” și a Societății de Gestiune pe Drepturi de Autor „OPERA SCRISĂ.RO”.
