AcasăPostcard

Postcard

Premii de o valoare considerabilă au însoțit trofeele „Matei Brâncoveanu”

Miercuri, 7 decembrie 2016, la Sala Atlas a hotelului Radisson Blu, profesioniști tineri din 10 domenii au fost nominalizați pentru Premiile „Matei Brâncoveanu”, cele mai consistente distincții românești rezervate realizărilor dintr-un an. Este a doua ediție a Galei în care sunt acordate trofeele ce completează demersul de identificare a celor mai importante contribuții aduse societății românești în arte și științe susținut de Fundația Alexandrion. Întreprinderea se orientează asupra creației intelectuale sau artistice afirmate în anul care se încheie sub semnătura unor creatori care au depășit faza debutului și acum sunt în momentul în care s-au afirmat deja, după cum spunea Președintele juriului, Ion Bogdan Lefter la Gala din acest an. Pe lângă arte și științe umane, în 2016, juriul a luat în considerare și realizările tinerilor din două noi domenii: Medicină și Economie.

Studii bizantine şi postbizantine

Sâmbătă, 26 noiembrie 2016, la sediul Uniunii Elene din România, a avut loc o nouă ediţie a Simpozion-ului care începând din mai 2010 are loc în fiecare an, fiind organizat de Societatea Culturală Bizantină în parteneriat cu Uniunea Elenă din România. Alte trei instituţii partenere au sprijinit efortul organizatorilor: Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi Societatea Română de Studii Bizantine. În fiecare an, aceiaşi specialişti (de la academicieni, istorici şi cercetători la cadre didactice şi membri ai Societăţii Culturale Bizantine şi ai Uniunii Elene din România) dezbat teme de acut interes şi de cele mai multe ori de surprinzătoare actualitate. Aşa cum a fost cazul şi acum, când cele cinci comunicări prezentate au abordat diverse faţete legate de „Ortodoxie şi erezii în spaţiul bizantin”. Între cei care onorează cu consecvenţă evenimentul se numără academicienii Răzvan Theodorescu şi Constantin Bălăceanu-Stolnici, prof.univ. Nicolae Şerban Tanaşoca, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene, prov.univ. Tudor Teoteoi ş.a.

Expoziţia „APA“, la Galeria ICR Viena

În perioada 8-22 decembrie 2016, Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu galeria Daliko din Krems prezintă expoziţia „Wasser“ („Apa“). Vernisajul expoziţiei are loc joi, 8 decembrie, de la ora 18.00, la galeria ICR Viena, în prezenţa artiştilor Mircea-Titus Romanescu, Ana Rus, Paul Popescu, Vasile Soponariu şi a curatorului Dalia Blauensteiner. Proiectul este realizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România şi își propune să evidențieze importanța apei ca resursă naturală, ca element de purificare și regenerare.

Cinci tururi ghidate pentru vizitarea sălii Omnia

Sâmbătă, 10 decembrie 2016, între orele 12:00 și 17:00, Centrul Național al Dansului București (CNDB) organizează cinci tururi ghidate pentru vizitarea sălii Omnia. Vizitele sunt parte dintr-un program care prefațează #PremiileCNDB2016, eveniment care are loc în aceeași zi cu începere de la 19:30, la sala Stere Popescu.

Simpozionul „Şcoala de Arte a pictorului M. H. Maxy (1941-1945)”, la MNAR

Luni, 12 decembrie 2016, ora 11:00, în sala de conferințe a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) va avea loc simpozionul „Şcoala de Arte a pictorului M. H. Maxy (1941-1945)". Vor lua cuvântul: Călin Stegerean, directorul Muzeului Naţional de Artă al României, Alma Redlinger, pictoriţă formată la Şcoala lui Maxy, istoricii de artă Luiza Barcan, Adrian Buga, Valentina Iancu, Ana Maria Negoiţă (ICR) și Ana Maria Vicol, scriitorul Florin Buhuceanu, Vasile Petrovici, colecționar. Moderator: Mihaela Varga, istoric de artă.

ICR Lisabona decernează titlurile onorifice „Amicus Romaniae“ 2016

Joi, 8 decembrie 2016, ora 19.00, la sediul din său din Rua do Barão nr.10, Institututul Cultural Român de la Lisabona continuă tradiţia acordării titlurilor onorifice „Amicus Romaniae“. Titlul onorific „Amicus Romaniae“ a fost instituit în 2009, ca semn al recunoştinţei şi aprecierii ICR Lisabona faţă de personalităţi din mediul cultural şi instituţional portughez, susţinători ai activităţii institutului privind diseminarea valorilor culturii române în spaţiul lusitan.

Gala Premiilor Matei Brâncoveanu

Miercuri, 7 decembrie 2016, ora 19:30, Hotel Radisson Blu din Bucuresti (Sala Atlas) găzduiește cea de-a doua ediție a Galei Premiilor Matei Brâncoveanu, premii pentru artiști tineri, acordate de Fundația Alexandrion. AgențiadeCarte.ro vă prezintă nominalizările.

TRAFFIC STRINGS prezintă „ClassiComicShow” pe scena Ateneului Român

Marți, 20 decembrie 2016, ora 19.00, la Ateneul Român, Fundaţia Solidaritatea Culturală pentru România ARS XXI organizează, sub Înaltul Patronaj al M.C.P.N, în colaborare cu FILARMONICA „GEORGE ENESCU” şi TVR, în cadrul Galei „Crăciun pentru toţi” spectacolul "ClassiComicShow" cu TRAFFIC STRINGS. Producător – Lucian Moraru.

“Micii Jurnaliști”, la Opera Comică pentru Copii – ediția a II-a

Duminică, 4 decembrie 2016, 12 copii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani au luat parte la a doua ediție a programului “Micii Jurnaliști” la Opera Comică pentru Copii. Tinerii gazetari au văzut cea mai nouă premieră din stagiune - spectacolul “Spărgătorul de Nuci” (balet de P.I. Ceaikovski, regia: Cătălin Caracaș) - după care au participat la turul ghidat în culise și la conferința de presă special organizată pentru ei.

Cauza a peste 4000 de pacienți sociali, susținută într-un concert caritabil de Crăciun

Joi, 8 decembrie 2016, începând cu ora 19:00, pe scena Teatrului Evreiesc de Stat, vor urca violonistul Alexandru Tomescu, artistul care a câștigat dreptul de a cânta la vioara Stradivarius Elder-Voicu și artista Irina Sârbu & Band. Muzica are darul de a uni oamenii, indiferent de credințele, originile, background-ul social sau aspirațiile lor. Pentru a promova și susține accesul la sănătate al pacienților fără venituri și asigurări sociale și la educație al copiilor ce provin din familii dezavantajate, Fundația Policlinici Sociale Regina Maria organizează Concertul Caritabil de Crăciun.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508