Agenția de cArte

Agenția de cArte
38774 ARTICOLE17 COMENTARII

STICH / Octavian George Gugu / GALATECA / CAMERA NEAGRĂ

Miercuri, 8 februarie 2023, ora 18:00 Galateca vernisează STICH, primul proiect NEO ART CONNECT din 2023, în Camera Neagră. Creat de arhitectul Octavian George Gugu și realizat de RAMATIS, scaunul STICH a primit Premiul secțiunii Arhitectura amenajărilor interioare / design de obiect la Anuala de Arhitectură București, ediția 2022, al cărei partener este și Galateca. În cadru parteneriatului cu OAR București și Anuala de arhitectură, galeria a premiat câștigătorul secțiunii „Arhitectura amenajărilor interioare / design de obiect” cu găzduirea unei expoziții în perioada 8 februarie - 6 martie 2023. Astfel publicul larg va avea șansa să afle povestea acestui obiect de design, la intersecția dintre artă și știință într-un nou proiect NEO ART CONNECT. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

”Cursa de șoareci” aniversează la TNB reprezentația cu numărul 100

Pusă în scenă la Teatrul Național ”I.L.Caragiale” în decembrie 2017, în regia cu nerv a lui Erwin Șimșensohn, cu o distribuție DUBLĂ, piesa Agathei Christie, ”Cursa de șoareci” a ajuns la reprezentația cu numărul 100, care va fi sărbătorită în seara zilei de 14 februarie 2023, pe scena mare. Spectatorii care vor fi prezenți în Sala ”Ion Caramitru” a TNB la această reprezentație aniversară vor asista la o experiență inedită, având ocazia de a vedea pe scenă, de-a lungul celor două părți ale spectacolului, pe TOȚI actorii, care vor interpreta, pe rând, partiturile personajelor. Capodoperă a genului polițist, ”Cursa de șoareci” a avut premiera la Londra, în 1952, şi de atunci se joacă neîntrerupt cu mare succes, fiind considerat cel mai longeviv spectacol din istoria teatrului.

COLECȚIA 2 GALATECA& FRIENDS

În 2023 Galateca revine cu o nouă selecție de lucrări din portofoliul galeriei sau din expoziții de anvergură găzduite de-a lungul timpului. COLECȚIA 2 GALATECA& FRIENDS are ca temă portrete urbane și se concentrează pe pictură, mix media pe canvas și fotografie. Lucrările alese au fost prezentare în expoziții ce au rămas cu siguranță în memoria publicului prin originalitate și viziune, fiind create de Marshall Arisman, Anca Boeriu, Cornel Brad, Liviu Bulea, Jim Dine, Simon Henwood, Cornel Lazia, Mic Răzvan Dan, Ioan Sbârciu, Albert Sofian, Aurel Tar, Nicoleta Tarcea, Alec Vianu.

Corina Șuteu vine la “Întâlnirile SpectActor” – 2023

Primul invitat al Întâlnirilor “SpectActor 2023” este Corina Șuteu, teatrolog, manager cultural, ministru al Culturii (2016-2017), director al ICR New York (2006-2012). Aceasta va susține, duminică, 12 februarie, de la ora 11,oo, conferința “Când Cultura e la margine…” urmată de un dialog cu publicul prezent. Prezintă Nicolae Coande. “Aflată întotdeauna, aparent central, în discursurile politicienilor, cultura este, în realitate, un domeniu neglijat de guverne, ea devenind fie un pur instrument de propagandă electorală, fie o ‘cenușăreasă’ a celor care decid pentru resurse. Conferința de față va explica de ce un mod inovator de a privi cultura, ca parte integrantă și esențială a procesului economic ar putea provoca o importantă schimbare în bine a contextelor în care ne ducem azi existența.”

”Colecții. Casa artistului”. Emisiune Romfilatelia

Romfilatelia introduce în circulație joi, 9 februari 2023., emisiunea de mărci poștale ”Colecții. Casa artistului”, alcătuită din 4 timbre și un plic prima zi. Emisiunea este dedicată artistului Alexandru Țipoia, considerat al patrulea pilon spiritual al artei românești care susține „arhitectura imaginii” secolului XX, alături de Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba și Ion Țuculescu. Artist complex, „un spirit plural în vaste domenii”, după cum declara Acad. Răzvan Theodorescu, Alexandru Țipoia a creat o operă cu un aristocratic rafinament al exprimării, o simfonie în culori ce alcătuiește un univers de o frumusețe aparte. Pe timbrele emisiunii sunt redate următoarele opere: pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei este ilustrată lucrarea intitulată TORS II. De asemenea, sunt redate lucrările Brâncuși (pe timbrul cu valoarea nominală de 2,30 lei), Natură moartă cu figură antică (pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei) și Străduță veche în București (pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei).

Alexandru Tomescu, Răzvan Suma și Sînziana Mircea urcă pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului “Viața într-o valiză”

Violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Răzvan Suma și pianista Sînziana Mircea sunt capetele de afiș ale concertului „Viața într-o valiză”, organizat pe 25 februarie de Radio România Cultural și Orchestrele și Corurile Radio, pentru a marca un an de la invazia Rusiei în Ucraina. Alături de cei trei muzicieni, pe scena Sălii Radio va mai urca flautista Maria Velia din Ucraina, studentă în anul al doilea la Universitatea Națională de Muzică din București. “Războiul din Ucraina m-a făcut să conștientizez, o dată în plus, fragilitatea existenței noastre. Pacea, libertatea și siguranța fiecăruia dintre noi pot fi puse în pericol înainte să ne dăm seama. Muzica este cea care ne poate reda speranța și încrederea!” , a declarat Alexandru Tomescu. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

SWORDS – Spoken Word Sessions prezintă: E581 – live performance by PEACE THE GUN & Mugur Grosu

Al treilea episod din seria de evenimente SWORDS - Spoken Word Sessions aduce un spectacol în premieră la București: E581 – live performance by PEACE THE GUN (Dumitru Fanfarov, Von Aim și Eugen Gavriliuc) & Mugur Grosu – duminică, 12 februarie 2023, de la ora 19:00, la Control Club. Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventbook. Pe teritoriul României și al Republicii Moldova, Drumul european E581 este o componentă a coridorului IX european (cale ferată și șosea, pe o distanță de 3400 de km): Helsinki – Sankt Petersburg - Moscova - Kiev - Chișinău - București - Dimitrovgrad - Istanbul -Alexandropolis. Pe scena din Control Club, E581 propune publicului o experiență imersivă, în care momentele spoken word se îmbină cu pasaje muzicale, într-un spectacol inedit.

Secolul al XVII-lea în documente și imagini din patrimoniul MMB

Muzeul Municipiului București etalează periodic părți din bunurile sale culturale deținute în bogatul patrimoniu arhivistic din Colecția de Documente. Este un demers util publicului, care are ocazia de a afla noi informații despre istoria Țării Românești, despre faptele unor voievozi și motivele pentru care erau emise diverse hrisoave, dar și despre cum erau realizate aceste înscrisuri deosebite, care s-au păstrat până în zilele noastre. Vernisajul expoziției tematice „Secolul al XVII-lea în documente și imagini din patrimoniul MMB”, la care sunt invitați să participe toți cei interesați, intrarea fiind liberă, va avea loc pe data de 17 februarie 2023, la ora 18.00, la Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr 2). AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

În curs de apariție la Editura Tracus Arte

După încheierea unui an, în care editura Tracus Arte a fost aproape de cititori, încercând să selecteze cele mai bune titluri și să ofere bogate experiențe de lectură, ne face plăcere să deschidem anul cu trei volume în curs de apariție.

Ziua Internațională a Limbii Elene la MNLR

În anul 2007, data de 9 februarie a fost desemnată Ziua Internațională a Limbii Elene. Această sărbătoare își propune să sublinieze rolul fundamental pe care această limbă l-a avut de-a lungul timpului. Limba elenă este vorbită neîntrerupt în ultimii 400 de ani, având același alfabet în ultimele 24 de secole. În vederea recunoașterii și sărbătoririi limbii elene peste tot în lume în ceea ce privește contribuția sa la modelarea culturii vestice de-a lungul secolelor, a fost aleasă această zi deoarece este și ziua oficială a aniversării poetului național grec, Dionysis Solomos, cel care a scris imnul național elen, “Hymn to Liberty” (Ύμνος εις την Ελευθερίαν’). Limba greacă este limba fondatoare dacă luăm în considerare terminologia științei occidentale, în special a astronomiei, matematicii, logicii și filosofiei. Numeroase cuvinte grecești îmbogățesc vocabularul altor limbi, culminând cu terminologia medicală internațională, în cadrul căreia 80% din termenii specifici au rădăcini elene. Literatura antică greacă cuprinde opere fundamentale precum poemele epice Iliada și Odiseea, dialogurile lui Platon și lucrările lui Aristotel. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Noutati