Agenția de cArte

Agenția de cArte
38744 ARTICOLE17 COMENTARII

Noutăți Editura Tracus Arte

”În căutarea liniștii”, de Gheorghe Filip. Volum de proză scurtă, în pregătire la Editura Tracus Arte. ”Cealaltă ființa a mea”, de Ramona Müller. Volum de versuri apărut cirând la Editura Tracus Arte.

Biblioteca 9: Janeta Iuga, ”Act de eliberare”, Editura Tribuna, 2023

”Publicarea volumului de faţă, demn de orice top al debuturilor anului acestuia, constituie premiul acordat de către Editura Tribuna în cadrul Premiilor naţionale pentru debut în poezie “Traian T Coşovei”, ediţia a VIII-a, 2022. E o obligaţie de onoare să menţionăm aici sprijinul constant şi efectiv pe care Tribuna îl acordă de câţiva ani poeziei tinere şi poeţilor debutanţi. O listă impresionantă de nume notabile ale liricii tinere s-au afirmat la Cluj. Debutul editorial al Janetei Iuga e un demers în aceeaşi logică a pariului pe viitor pe care îl fac Mircea Arman şi echipa sa într-o literatură pauperizată şi în degringoladă axiologică.” Adrian SUCIU

Premiile ”Ficțiunea”: nominalizări

Premiile FICȚIUNEA, ajunse la a II-a ediție, își propun să recompenseze artiști valoroși din varii domenii, pentru detalii, pentru noutăți excepționale, pentru realizări care fac parte din marea schimbare pe care o parcurgem. Propunerile vin de la filialele ACF și de la colaboratorii revistei Ficțiunea OPTm. Nu vom ține cont de notorietatea sau de vizibilitatea artistului, ci de calitățile creației. Fiecare premiu este acordat de un singur membru al juriului, prin puterea argumentului public. ACF & revista Ficțiunea OPTm vor acorda anul acesta 6 premii, respectiv, pentru stil, operă-manifest, fictiune psihologică, personaj, final și fictiune de popularitate. De asemenea, există un premiu special, al revistei Ficțiunea OPTm. AgențiadecArte.ro este partener media al Premiilor Ficțiunea OPTm.

Povești din spatele bucatelor bio și riscurile obsesiilor ecologiste

Patru cățeluși ca spuma laptelui se joacă cu patru fetițe. Două pisicuțe zen sunt smotocite ori mângâiate de Mălina Ionescu și Andreea Medar. Ioana Iuna Șerban își fixează privirea melancolică pe florile de gura leului și pe scânteiuțe, iar Ana Daniela Sultana își face plimbarea de dimineață la schitul din Aluniș. Poeții și artiștii vizuali află poveștile din spatele bucatelor bio și organice de la Aluniș Retreat. Doamna Doina care face curățenie și are grijă de gospodăria minunatului loc de retragere aduce lapte și brânză de la văcuța ei. De la doamna Chivoiu vin ouăle, iaurtul și brânza. Produsele ”verzi” sunt aduse de la Bogdan Suliman care are una din cele mai diverse grădini de permacultură din România. Domnul Suliman coordonează, de altfel, grădina experiment de la Aluniș Art Center - "Grădina sănătății". A treia zi de rezidență Aluniș Eco LiterArt, marți, 13 iunie 2023, a adus mai mult de trei ceasuri bune de călătorii la Vulcanii Noroioși și Tabăra de sculptură de la Măgura. Mihai Zgondoiu s-a întors în timp vizitând ce a mai rămas din tabăra de sculptură pentru liceeni din Poiana Pinului, Buzău. Zgondy a participat chiar la prima ediție a acestei tabere, în 1997, când era elev al Liceului de Arte din Sibiu. În deja tradiționala conferință de seară, Dan Pleșa a vorbit și despre riscurile obsesiilor ecologiste. ”Planta nu e o bijuterie imuabilă. Aici, la vreo câțiva kilometri de Aluniș este fundul mării de acum milioane de ani. Planeta și natura planetei sunt ele însele niște forțe care au sensul lor, puterea lor de evoluție care trebuie înțelese și e clar că încă suntem departe de a înțelege totul. Ar trebui să fim mai înțelepți când alegem tehnologiile care ne îmbunătățesc viața pentru că o tehnologie bolnavă și distructivă deși rezolvă o problemă, naște alte două noi probleme care de multe ori sunt mai dificile și mai distructive pentru mediu decât problema rezolvată”, a spus Dan Pleșa. Maia Ștefana Oprea a continuat intervențiile-desene (materiale: cărbune găsit, cerneală, ulei) pe o clădire din Aluniș, abandonată din 1946, și presupus bântuită până de curând. Maia este inspirată de împrejurimi și de poezia lui Eliot. Florina Zaharia a continuat să scrie la noul ei proiect, ”Grădinile Poeziei”.

Întâlnire cu Eric-Emmanuel Schmitt în UNDERCLOUD1(6)

Anul acesta Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD va găzdui patru spectacole internaționale de excepție. Festivalul va avea loc în perioada 19-25 iunie 2023, pe Calea Griviței din București, și va aduce în prim-plan evenimente semnate de renumiți artiști din întreaga lume. Momentul cheie al festivalului va fi întâlnirea cu Eric-Emmanuel Schmitt în spectacolul ”M.Ibrahim et les Fleurs du Coran”, o creație remarcabilă a autorului, o călătorie emoționantă în care vei fi provocat să răspunzi la întrebări despre propria existență: Cum să scapi de singurătate, de blestemul nenorocirii? Cum să înveți să zâmbești? Toate acestea prin intermediul unui spectacol descris ca fiind „plin de subtilitate, finețe și delicatețe”. AgențiadecArte.ro este partener media al Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD.

„Treptele unei vieți” – expoziția lui Adrian Săvoiu la Muzeul Municipal Câmpulung-Muscel

Sâmbătă 17 iunie 2023, ora 11, are loc vernisajul expoziției „Treptele unei vieți”, pe care scriitorul Adrian Săvoiu a deschis-o la Muzeul Municipal Câmpulung-Muscel. Așa cum este intitulată, expoziția își propune să prezinte marile etape ale vieții autorului, începând cu anii copilăriei și ajungând până în prezent. O primă vitrină destinată „celor care i-au dat nume” - străbunicii, bunicii și părinții – cuprinde vechi fotografii de familie, care schițează un arbore genealogic întins pe trei generații. Între exponate se află un document ce poate trezi multă emoție: ultima carte poștală trimisă de Ion Săvoiu de pe front, în toamna anului 1916, către familie. Într-o a doua vitrină, pot fi văzute – printre altele - prima compunere scrisă în clasa I, observații despre natură consemnate la vârsta de nouă ani, prima poezie de la 14 ani, cea dintâi pagină din jurnalul început în adolescență, carnetele de note, ierbarul din liceu etc. În alte vitrine sunt expuse volume, albume, antologii, manuale și auxiliare școlare, care împreună reprezintă un capitol important din viața autorului.

Expoziție-instalație scenografică de Octavian Neculai, la Galeria CREART

Instalația scenografică "Două într-una. O poveste..." din spațiul white cube al Galeriei CREART este un experiment plastic inedit pentru autorul său, Octavian Neculai. Lucrarea are ca punct de plecare "Noaptea de Sânziene" a lui Mircea Eliade atât prin motto-ul sub inspirația căruia aceasta a prins contur, anume pasajul în care este evocată puterea regelui Midas de a transforma în aur tot ce atinge, cât și prin ipostaza personajului care se află în fața unei alegeri. Dacă existența multiversurilor paralele - conform fizicii cuantice - se verifică, practic fiecare decizie pe care o luăm generează un nou univers; dar ce se întâmplă oare atunci când din două variante le alegem pe amândouă? "Două într-una" este povestea posibilă nu doar a două mirese, ci, având în vedere biografia lui Octavian Neculai, poate fi și o poveste despre felul în care un creator urmează simultan două direcții artistice diferite: arhitectura și scenografia. Aflată astfel la interferența dintre practici artistice și chei de citire, construcția  vizuală ne oferă prilejul unei incursiuni în imaginarul artistului, dar și un imbold prin intermediul căruia fiecare să își asume drumul alchimic al transformării de sine. (Ana Daniela Sultana)

Viața ca un depozit eco

A doua zi de rezidență Aluniș Eco LiterArt, luni, 12 iunie 2023, a adus soare, o foarte scurtă ploicică de amiază, explorări în care am descoperit o floră bogată și diversă (între care minunații clopoței de grădină în nuanțe de albastru electric), asini blânzi care se lăsau fotografiați, mireasma clătitelor cu flori de salcâm și a gemului de căpșuni, atelierul de scriere creativă ținut de Dan Mircea Cipariu, prezentarea lui Mihai Zgondoiu despre proiectele lui eco din ultimii ani, filmările de noapte în raze ultraviolete făcute de Mălina Ionescu și Andreea Medar, pregătirile Maiei Ștefana Oprea de a face câteva intervenții în cărbune pe o casă din 1946 ce așteaptă să fie consolidată și restaurată, poemele scrise de Florina Zaharia, Ioana Iuna Șerban și Dan Pleșa, documentația pentru textele curatoriale ale Anei Daniela Sultana. Până târziu în noapte, artistele și curatoarele au desfăcut firul ecologic în patru pentru a putea stabili împreună liniile directoare ale conceptului curatorial pentru Aluniș Eco LiterArt. Mihai Zgondoiu a prezentat câteva dintre proiectele ecoart pe care le-a curatoriat: „Predicțiile pământului. Despre gândirea și practica ecologică”, inițiat de Muzeul Național Cotroceni în 2021, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, fiind prezentat în 2022 publicului din Paris, Luxemburg și Londra, în iunie 2023 având o ultimă reprezentare la Muzeul de Artă din Brașov; ”Young Artists for Earth” (2022) sau ”Eco Street Art” (2021). Zgondy a mărturisit că nu este un artist eco, ci doar unul atent la ce sens dă lucrurilor, obiectelor și mediului. Inspirația lui de (re)citire eco a realului imediat se revendică din experiența părinților și bunicilor care refoloseau și reciclau aproape totul din casă și grădină. Madlena lui Zgondy este, în acest caz, locul de sfori și resturi textile ale bunicii, altfel spus viața ca un depozit al unor obiecte bune întotdeauna când te aștepți mai puțin. Acest filon al celor trei R din lumea părinților și bunicilor – ”recuperare. recondiționare. refolosire” – l-au dus mai aproape de gândirea eco pe care încearcă să o exerseze în proiecte ecoart. Prezentarea lui Zgondy a fost rezonată de intervențiile despre economia de consum care a schimbat felul de viață al părinților noștri și a noastră (Dan Pleșa), reziliența bunicilor noștri (Maia Ștefana Oprea) ori marketingul eco și tensiunea dintre tendințele inovatoare și cele de reîntoarcere la practici vechi (Mălina Ionescu).

Viața din Țările Române între 1837-1840, reflectată într-o fascinantă expoziție de gravură la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Raffet. Ilustrații de călătorie”, eveniment care va avea loc la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr 2), miercuri, 14 iunie 2023, începând cu ora 17.00. „Noua expoziție își propune să aducă în fața vizitatorilor o serie de gravuri semnate de artistul francez Denis Auguste Marie Raffet. Piesele aflate în patrimoniul Muzeului Municipiului București au fost create ca ilustrații de călătorie, în anul 1837, în timpul unei expediții științifice la care a luat parte Raffet. Litografiile expuse urmăresc această incursiune, iar printre ele se numără imagini care reprezintă Țările Române, adevărate mărturii istorice majestuos realizate.” - dr. Nicoleta Bădilă, muzeograf și curator, Biroul Istorie Modernă și Contemporană, Secția Istorie - Muzeul Municipiului București. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Din Franța la București: Pianista DANA CIOCÂRLIE cântă MOZART la Sala Radio

Vineri, 16 iunie 2023 (19.00), pe scena Sălii Radio va urca pianista DANA CIOCÂRLIE. Stabilită de mulți ani în Franța, artista a făcut parte în 2018 dintre cei trei finaliști nominalizați la „Victoriile Muzicii Clasice”/„Victoires de la Musique Classique” – premiu anual acordat în Franța pentru performanță în muzica clasică. Nominalizarea s-a datorat proiectului pe care Dana Ciocârlie l-a inițiat în jurul Integralei pentru pian ce poartă semnătura lui Robert Schumann. Alături de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, Dana Ciocârlie va interpreta în fața publicului bucureștean Concertul nr. 25 pentru pian și orchestră compus de MOZART. Evenimentul va fi dirijat de dirijorul german CHRISTOPH KÖNIG, care a urmat studii de perfecționare sub tutela unor celebri muzicieni, ca Sergiu Celibidache și Sir Colin Davis. Începând din stagiunea 2023 – 2024, acesta va prelua conducerea orchestrei simfonice a radioteleviziunii spaniole. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Noutati