Agenția de cArte

Agenția de cArte
38743 ARTICOLE17 COMENTARII

Dan Mircea Cipariu realizează ateliere de lectură și scriere creativă în cadrul proiectului ”Țesem legături”

Luni, 18 septembrie 2023, la Școala Gimnazială din comuna Colți, județul Buzău, au debutat primele ateliere de lectură și scriere creativă susținute de Dan Mircea Cipariu, în cadrul proiectului ”Țesem legături”, organizat de Asociația Centrul de Artă Aluniș și finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Pilonul IV / Componenta 11 – Turism și cultură, INVESTIȚIA I5 „Creșterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural”. ”Mă bucur să pot avea ateliere cu copiii și adolescenții de la Școala Colți, care îi cuprinde și pe cei din satul Aluniș, și cu cei de la gimnaziul și Liceul Teoretic Radu Vlădescu din Pătârlagele. De asemenea, cu câțiva maturi și seniori din Aluniș care mai păstrează încă legende locale ori istorii subiective ale unui spațiu special, considerat a fi Athos-ul românesc. În urma acestor ateliere de lectură și scriere creativă, vom publica un fanzin pe hârtie ecologică și în format electronic, astfel încât țesăturile de idei, gândiri și cuvinte să dea samă despre geografia spirituală unică din Ținutul Buzăului, devenit oficial, din aprilie 2022, Geoparc internațional UNESCO. Elevii din Colți, îndrumați de învățătorul Nicu Scutaru, m-au surprins cu asocierile lor ingenioase și cu povești surprinzătoare în care magia și inocența joacă rolurile principale.”, a mărturisit scriitorul Dan Mircea Cipariu. Proiectul „Țesem legături” are în vedere documentarea și promovarea moștenirii culturale locale și a patrimoniului imaterial local prin implicarea prioritară a actorilor culturali locali și a comunității. Activitatea de documentare se realizează prin interviuri cu localnicii, vizite în gospodării și la stâne. Comunitatea locală este încurajată să contribuie cu exponate, cunoștințe și povești atât pentru expoziții cât și în desfășurarea atelierelor/șezătorilor. Proiectul prevede dezvoltarea de aptitudini și cunoștințe artistice / de creativitate pentru comunitatea locală precum și promovarea incluziunii, a diversității și a toleranței prin mijloace artistice, ateliere de creație și șezători. AgențiadeCarte.ro este partenerul media al proiectului ”Țesem legături”.

”Nebun după tine”. Despre Parisul anilor nebuni la superlativ!

”Spectacolul despre viața acestor staruri înseamnă mai mult decât săli de teatru de o eleganță strălucitoare, costume fermecătoare, ecouri ale hiturilor și bisuri. Dincolo de tot ceea ce s-a conservat în arhive, dincolo de autobiografii, povești mondene, istorii personale și cancanuri apărute în ziarele de scandal, Eric-Emmanuel Schmitt imaginează povestea acestei relații în care cele două vedete se transformă în personaje credibile, iar actele lor, capătă alte justificări. În lumea teatrului, destinele artiștilor stau sub semnul efemerității. E un mediu concurențial atroce. Iubirea adevărată este rară, iar timpul și cei din jur nu-i ajută întotdeauna să reziste.” Edith Negulici

”Aluniș Eco LiterArt”: nici abuz, nici refuz!

”În mod paradoxal, cea mai prestigioasă revistă științifică din lume și cea mai longevivă totodată (apare din 1869) se numește „Nature”. Paradoxul provine din vechea polemică știință vs. natură, actuală și la momentul de față, discuție care nu a dus la un consens nici până în ziua de azi, continuând să atragă de fiecare dintre tabere adepți vehemenți care să polarizeze subiectul. În acest context, într-o perioadă de supertehnologizare precum cea pe care tocmai o traversăm, o retragere în munți poate trece drept o acțiune subversivă sau, oricum, una împotriva curentului, un gest radical. Însă, există de fapt o tendință tot mai pronunțată în acest sens în lume, căci se coagulează pe tot mapamondul comunități rurale în care comuniunea cu natura să fie restabilită, o anume autonomie energetică dobândită și o condiție ecologică neapărat împlinită, fără însă a renunța la conexiunea la internet, desigur. În acest registru se încadrează și satul Aluniș din Munții Buzăului, un loc în care tehnologia și natura, istoria și legenda, tradiția și ecologia se întrepătrund, germinând o nouă obște, bazată pe afinități și valori comune. În „Aluniș Eco LiterArt” au fost folosite practici și intervenții non-invazive într-o estetică a efemerității (inscripțiile realizate de Mălina Ionescu și Andreea Medar, deși vizibile doar cu ajutorul lămpii UV se vor estompa și, în cele din urmă, șterge, chiar dacă poate mai lent decât intervențiile cu cărbune și cerneală ale Maiei Ștefana Oprea), ambele video-performance-uri rezultate în urma rezidenței de creație aducând zidurile Alunișului în spațiul expozițional de la ATELIER 030202. Cele trei artiste invitate în proiect au sondat capacitatea versatilă a artei vizuale de a se asocia cu textul, recurgând la citate literare în lucrările realizate la Aluniș, într-un limbaj propriu: la Andreea Medar și Mălina Ionescu este vorba chiar de un alfabet secret pe care îl utilizează și în alte contexte, iar la Maia Ștefana Oprea, este vorba de grafia sa îmbinată cu un stil conceptual de life drawing. La rândul lor, cei trei poeți participanți au fiecare o relație aparte cu artele vizuale: Ioana Iuna Șerban este curatoare la MARe/Muzeului de Artă Recentă, Dan Pleșa a curatoriat Being George Roșu / George Roșu, Imaginarium Fotograficus / Cristina Șoiman și Traversare / Daniel Bălănescu, iar Florina Zaharia a participat în mai multe proiecte similare, Eco dosART fiind un exemplu elocvent. O sinergie, deci, a textului literar cu noile media, a naturii cu tehnologia și a ecosofiei cu biografiile subiective ale artiștilor.” (Ana Daniela Sultana)

Turneul Național ”Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia 2023” continuă în această toamnă în orașele din țară

Miercuri, 20 septembrie 2023, de la ora 19:00, unii dintre cei mai buni tineri violonceliști din țară, conduşi de violoncelistul Marin Cazacu, vor concerta la Ateneul din Focșani (concert care face parte din Festivalul ”Classic for teens”), cu un program clasic- jazz - rock. Intrarea este liberă. De la Ateneul din Focșani, Ansamblul ”Violoncellissimo” va deschide seria de octombrie a Turneului Național ”Violoncellissimo - Clasic la puterea a treia 2023”, ediția a V-a, pe scena Ateneului Român din București pe 7 octombrie, de la ora 19:00. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

”The Network”, o inițiativă culturală dedicată învingătoarelor violenței domestice

Pe 21 septembrie 2023 Asociația Art Revolution lansează ”The Network”, proiect interdisciplinar care îmbină teatrul cu tehnologia și care își propune să deschidă dialogul asupra rolului comunităților în a oferi sprijin și solidaritate pentru victimele violenței în familie. ”The Network” demarează cu patru reprezentații ale spectacolului documentar ReStart, urmate de discuții cu specialiști din domeniu. În luna noiembrie, Art Revolution, va lansa o aplicație care va oferi o experiență new media, în completarea mărturiilor din spectacolul de teatru. ”The Network ”este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul programului ”București Acasă 2023”.

Caravana „Teatru Oriunde” ajunge în parcurile bucureștene

”Teatru Oriunde” prezintă spectacole gratuite pentru copii și adulți, în weekendul 15-17 septembrie, în Parcurile Bordei, Circului și Carol. Participarea este gratuită. În acest weekend, publicul bucureștean este invitat la spectacole de teatru în aer liber. Teatrul ambulant al Asociației Sirius Art revine în trei dintre cele mai populate parcuri din Capitală: Parcul Bordei, Parcul Circului și Parcul Carol. ”Teatru Oriunde – Bordei – Circului – Carol” este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

Festivalul ”Classic for Teens”  revine cu ediția a IV-a

Focșaniul va deveni, timp de 9 zile, capitala culturală a tinerilor. Festivalul ”Classic for Teens” revine între 20 şi 28 Septembrie 2023 la Focşani, cu a patra ediţie, director artistic fiind şi în acest an Mara Dobrescu, pianistă de origine română stabilită în Franța. Pe scena sa vor urca muzicienii cunoscutului ansamblu ”Violoncellissimo” condus de maestrul Marin Cazacu și ai ”Orchestrei de cameră” a prestigiosului ”Conservator Santa Cecilia” din Italia, sub bagheta dirijorului Biagio Micciula. Muzicieni din 9 țări, Austria, Franța, Italia, Republica Moldova, Ucraina, Korea, China și România vor oferi publicului focșănean un regal muzical de excepție. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

7 zile-maraton de cultură românească la Berlin. 20 de artiști și manageri culturali au celebrat la Berlin universalitatea operei lui Dimitrie Cantemir

În perioada 3-10 septembrie 2023, la Berlin, în galeria Fantom s-a derulat proiectul cultural de anvergură „Divanul. Cantemir. Spirit universal”, inițiat de Galeria Galateca și Asociația Culturală Neo Art România și curatoriat de Andreea Sandu și Anca Boeriu. 22 artiști și manageri culturali, prin intermediul formelor şi mediilor contemporane de exprimare, au creionat o epocă intensă şi relevantă atât prin tematica actuală cât şi prin elementele de inspiraţie, prezentând din diferite puncte de vedere personalitatea marelui erudit român. AgențiadecArte.ro a fost partener media al evenimentului.

Concursul Internațional ”Gheorghe Petrașcu” devine o tradiție

Concursul Internațional de Artă Plastică ”Gheorghe Petrașcu” se transformă într-o tradiție a orașului Tecuci. Muzeul de Istorie “Teodor Cincu” și Asociatia Pro Valores, organizează a doua ediție a competiției dedicată memoriei primului mare pictor român devenit academician. Întrecerea se adresează iubitorilor libertății absolute reprezentată de imaginație, în încercarea de a descoperi noi talente îndrăgostite de universul culorilor, formelor și expresiilor. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

O nouă ediție a Zilelor Filmului Românesc în Republica Moldova

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină, pentru al 9-lea an consecutiv, organizarea Zilelor Filmului Românesc în Republica Moldova, singurul eveniment în cadrul căruia spectatorii de pe malul stâng al Prutului pot vedea la cinematograf, gratuit, cele mai bune filme românești realizate de-a lungul timpului și cele mai noi și mai apreciate producții cinematografice din România, premiate la marile festivaluri internaționale. Anul acesta, printre invitații de onoare ai festivalului se numără Andrei Gorzo, profesor universitar şi unul dintre cei mai importanţi critici de film din România, care își va lansa la Chișinău cele mai recente două volume: „Viața, moartea și iar viața criticii de film” şi „Beyond the New Romanian Cinema: Romanian Culture, History, and the Films of Radu Jude”.

Noutati