Kog7, spațiu multicultural situat într-un Art Palazzo, găzduiește sâmbătă, 8 martie 2025, un vernisaj inedit: #poartariduri. O celebrare a asumării și a acceptării de sine.
Festivalul Internațional George Enescu 2025, unul dintre cele mai prestigioase evenimente internaționale dedicate muzicii clasice, va debuta pe 24 august 2025 la Sala Palatului din București. În concertul de deschidere vor evolua, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru, Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu” și reputatul violonist Nemanja Radulović.
Editura Polirom vă invită joi, 6 martie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), la o întâlnire cu medicul psihiatru Octavian Buda, prilejuită de lansarea celui mai recent volum al său, Privirea lui Thanatos. Epidemii, războaie, asasinate, masacre în șase istorii medicale locale și globale.
Recent, Miljenko Jergović, unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani de limbă croată din fosta Iugoslavie și printre cei mai apreciați scriitori balcanici ai generației sale, a fost tradus în limba română sub umbrela imprintului Anansi. World Fiction de la Editura Trei. Cartea cu care cititorii români au ocazia de a-l descoperi pe Miljenko Jergović este volumul de povestiri Marlboro de Sarajevo, o carte-cult în spațiul cultural balcanic, central și sud-est european.
“Sacrificiul regelui”, un roman-eveniment recent apărut la Crime Scene Press, care dezvăluie în sfârșit adevărul despre marele mister al lumii șahului – sau cum o incredibilă mașinațiune a KGB-ului a pus capăt, în plin Război Rece, carierei celui mai mare jucător din toate timpurile, Bobby Fischer.
Editura Tracus Arte anunță două noi apariții (”la marmota se harta de crepusculo”/ ”marmota se satură de crepuscul” de Víctor Rodríguez Núñez și ”Până când”, poezie de Carmen Firan) și o dezbatere online.
„Pornind de la tehnici folosite de elevi la ora de lucru manual în comunism, Mihaela Moldovan ne oferă în acest solo show un concept vizual cu mai multe perechi binare. Țesătura din hârtie în contrast alb-negru devoalează din perspectivă feministă raportul dintre artele aplicate și cele «majore», dintre realitatea trăită și cea imaginată, dintre ritmul cotidian și cel casnic, dintre timpul utilitar și cel al creației ori dintre timpul personal și cel dedicat celorlalți. Totodată, această selecție revizitează perspective identitare din toposul autohton aflate la intersecția dintre introspecția personală și memoria socială, respectiv dintre experiența comună și ieșirea din tipar prin actul creației. Fie că țese narațiuni în fir textil (precum instalațiile asemeni unor milieuri supradimensionate) sau în hârtie (precum lucrările de față), practica artistică actuală a Mihaelei Moldovan se concentrează pe gesturile repetitive ce pot fi revendicate antropologic ori ideologic, în sensul unui feminism subtil-subversiv.” – Ana Daniela Sultana
Pe 28 februarie, în ultima zi a iernii, Orchestra de Cameră a Filarmonicii Brașov, sub conducerea muzicală a lui Sebastian Tegzeșiu, a susținut un concert memorabil la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. Evenimentul a fost primit cu entuziasm de publicul de la malul mării, impresionat de interpretarea unui program deosebit. Concertul a debutat cu lucrarea „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, recompusă de Max Richter, o reinterpretare modernă care a adus un plus de profunzime muzicală prin îmbinarea elementelor baroce cu sonorități contemporane. Seara a continuat cu „Souvenir de Florence” de Piotr Ilici Ceaikovski, o lucrare plină de pasiune și dramatism, inspirată de călătoriile compozitorului în Italia.
Joi, 6 martie 2025, în Librăriile Cartier va avea loc ”Noaptea Cărților Deschise”, ediția a XVI-a. Cărțile Cartier se vor vinde la jumătate de preț (Librăria din Centru, bdul Ștefan cel Mare nr.126 și Librăria din Hol, str. București nr.68 și de pe cartier.md, librăria noastră online, cu livrare prin curieri).
Luni, 10 martie, de la ora 18, în Galeria Rotonda a Casei de Cultură a municipiului Timișoara (str. Miron Costin, nr. 2) va avea loc deschiderea expoziției de fotografie ”La micul fix” – Robert Șerban.