În 19 noiembrie 2025, la Galeria The Institute de la Combinatul Fondului Plastic, are loc vernisajul expoziției „SIMU Revival”, un proiect inițiat și coordonat de istoricul de artă Raluca Băloiu, realizat cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici din România și finanțat de Primăria Sectorului 1 prin concursul de proiecte din 2025. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Volumul ”inima hiperkinetică” (apărut recent la Editura EIKON), debutul în poezie al Cristinei Bogdan, antropolog și conferențiar universitar la Literele bucureștene, și-a început turneul de promovare la Galați – unde a avut loc un eveniment de lansare în Casa Cuza Vodă, pe 13 noiembrie – și la Brăila, unde a fost prezentat în cadrul Cenaclului literar Beyond Words, în Sala Pro Arte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, în ziua de 14 noiembrie. Săptămâna aceasta și săptămâna viitoare, cartea va fi prezentată în două evenimente așezate simbolic în aceeași zi – joia – ca o punere în oglindă a alfabetului doamnelor și a alfabetului domnilor (pentru a relua sintagmele din titlurile volumelor Ioanei Pârvulescu). Astfel, joi, 20 noiembrie, de la ora 18,30, în hub-ul cultural Bogdania, de pe strada Olari, nr. 20, vom afla cum citesc doamnele poezia Cristinei Bogdan. Dialogul moderat de jurnalista Alice Năstase Buciuta va reuni intervențiile scriitoarei Ioana Pârvulescu, editoarei Eli Bădică, poetei Mina Decu și profesoarei Oana Ursache. Respirația poetică a Cristinei Bogdan va fi resimțită datorită rostirii actriței Ioana Calotă-Philippide.
Muzeul de Artă Brașov vă invită la al treilea și ultimul eveniment al acestui an din seria „Re:Imagine Brașov – micro/MACRO”, care va avea loc vineri, 21 noiembrie 2025, între orele 17:00- 20:00, la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21. Sălile muzeului se vor transforma în spațiu de inspirație, atelier pentru artiști și cadru pentru discuții.
Librăria Șt. O. Iosif din Brașov găzduiește joi, 20 noiembrie 2025, începând cu ora 17:30, lansarea noului volum de poezie semnat de Angela Baciu, i-am scris lui Brauner un poem, apărut la Editura Cartea Românească. Evenimentul se desfășoară în cadrul seriei „Seri literare brașovene”, sub forma unei dezbateri cu tema „Despre rostul poeziei, azi”.
La întâlnire vor participa: Angela Baciu, Anca Ianchiș, Rodica Bretin și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuțiile vor fi moderate de Augusta Oniță-Bagoly.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Librăria Șt. O. Iosif, Uniunea Scriitorilor din România, Revista Epithet și Editura Cartea Românească.
Celula de Artă prezintă „Full Season” – o expoziție ce încheie sezonul din 2025 al Galeriei Verticale, spațiul Celulei de Artă aflat în incinta Random Space, care va avea vernisajul pe 18 noiembrie, de la ora 18:00, la Muzeul Naţional Tehnic “prof. ing. Dimitrie Leonida”(Str. Candiano Popescu nr. 2, în Parcul Carol I, București). Expoziția reunește lucrări semnate de artiștii care au expus în Galeria Verticală: Alexandra Hotico, Alexandra Țecu, Cătălin Gabriel Angelescu, Dana Cîrtog, Ioana Vîlcu, Sabina Stan și Teodora Grindei, cărora li se alătură artistele invitate Oana Iordăchescu, Otilia Boeru și Raluca Ilaria Demetrescu. Expoziția este curatoriată de Anca Spiridon și Mircea Laslo, iar designul de expoziție este realizat de Bogdan Negulescu. Publicul va putea vizita lucrările și instalațiile artistice până pe 30 noiembrie, de miercuri până duminică, între orele 9:30 – 17:00. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Fundația Dacia pentru România se alătură Fundației Regale Margareta a României în calitate de sponsor al ediției 2026 a programului național Tinere Talente – o amplă platformă de sprijin dedicată tinerilor artiști talentați din domeniul artelor vizuale și al muzicii clasice. Prin această colaborare, Fundația Dacia pentru România contribuie la formarea artistică și dezvoltarea personală a noii generații de artiști, susținând viitorul cultural al României și promovând egalitatea de șanse în accesul la educație și cultură.
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău susține prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Contemporan „Andrei Vartic” prin participarea actriței Elena Ivanca (Teatrul Național Cluj-Napoca). Festivalul va avea loc la Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău în perioada 19-23 noiembrie 2025. Această primă ediție a festivalului se va desfășura sub genericul „Umanitatea are rădăcini comune” – un adevăr rostit de Andrei Vartic, fondatorul teatrului, care astăzi devine punctul de plecare pentru un dialog artistic despre identitate, apartenență și valorile care ne unesc dincolo de granițe.
Galeria Romană vă invită la un eveniment special, cu rădăcini profunde în arta și spiritualitatea românească, marți, 18 noiembrie 2025, începând cu ora 19:00, Bd. Lascăr Catargiu nr. 1.
Cuvântul de deschidere va fi susținut de dl. Erwin Kessler, directorul Muzeului Național de Artă al României. În cadrul vernisajului va fi lansat volumul "Pictura ca valoare", scris de Dl. Ion Grigorescu. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Turneul Național ”Vioara și Enescu” ajunge, în această săptămână, la Iași (18 noiembrie), Bistrița (20 noiembrie), Deva (21 noiembrie), marcând continuarea proiectului început în 2012 printr-o ediție aniversară Enescu ’70.
Ediția din acest an va avea un final grandios, la București, pe 7 decembrie, o Gală de Crăciun, care-l va avea ca invitat special pe violonistul Liviu Prunaru, cu care Gabriel Croitoru „se duelează” de mai bine de un deceniu în proiectul ”Duelul viorilor”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentelor.
Muzeul de Artă Brașov aduce pentru prima dată la București expoziția „Her Art Story”, un proiect dedicat recuperării și valorificării contribuției femeilor în istoria artei românești. Expoziția, itinerată în aer liber la exteriorul Palatului Suțu, poate fi vizitată între 1 și 30 noiembrie 2025, accesul fiind liber și nonstop.
Proiectul inițiază un dialog esențial între arta trecutului și cea contemporană, oferind ilustratoarelor de astăzi prilejul de a readuce în prim-plan vocile femeilor artiste de odinioară. Expoziția reunește lucrările a 17 artiste remarcabile din colecția Muzeului de Artă Brașov, însoțite de prezentări biografice care oferă contextul istoric și artistic al parcursului lor.