Echipa „Frunzele fragile” de la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” din Arad este a patra echipă calificată la Gala Premiilor AR ARAD RENSHI, după „Rachete marionete” de la Colegiul Național „Vasile Goldiș”, „Pisicile astronaute” de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” și „Hidrantul scuipător de foc” de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”. Echipa, condusă de căpitanul Bianca Ioana Gheorghieș, a câștigat locul I la atelierul de scriere creativă desfășurat joi, 15 octombrie 2026, între orele 13.00 și 14.30. Pe locul al II-lea s-a clasat echipa „Victimele Pedagogicului” (căpitan Sofia Elena Bej), iar pe locul al III-lea echipa „Dinți de lapte” (căpitan Mara Palconi). Elevii de gimnaziu și de liceu ai colegiului, împărțiți în patru echipe, au scris două poeme înlănțuite sub îndrumarea scriitorilor Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru. Alături de ei a fost Ovidiu Balint, managerul Hub Cultural mARTA. Juriul a fost format din Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru, Ovidiu Balint și scriitorul Cristian Moldovan, profesor de limba și literatura română la colegiu.
AR ARAD RENSHI este un concurs literar interșcolar în format renshi, organizat de Hub Cultural mARTA și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Renshi (連詩) este o formă japoneză de poezie colaborativă. Poemul se scrie în lanț și fiecare autor pornește de la imaginea cu care a încheiat autorul dinaintea lui.
Atelierele continuă vineri, 16 octombrie, de la ora 12.00, la Colegiul Național „Moise Nicoară”. De la ora 13.00, atelierele se mută la Curtici (luni, 19 octombrie), la Ineu (marți, 20 octombrie) și la Chișineu-Criș (miercuri, 21 octombrie).
AR ARAD RENSHI reunește liceeni din nouă școli din județul Arad: Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Curtici, Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” Chișineu-Criș, Liceul Tehnologic Chișineu-Criș, Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu, Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Național „Vasile Goldiș” și Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad. Între 19 și 21 octombrie, la casele de cultură din Chișineu-Criș, Curtici și Ineu au loc trei spectacole-lecturi cu Ioana Crăciunescu, Lucia Cuciureanu, Ana Maria Chiorescu, Dragana Lepoiev, Robert Șerban și Andrei Mocuța. Gala Premiilor AR ARAD RENSHI are loc joi, 22 octombrie, de la ora 17.00, în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Arad. La gală vor citi scriitorii Ioana Crăciunescu, Romulus Bucur și Alexandru Higyed și va cânta trupa Mike Godoroja & Blue Spirit. Premiile proiectului însumează 25.000 de lei. Toate textele scrise în ateliere vor apărea într-o antologie la Editura Mirador, care va fi lansată pe 20 noiembrie la Filarmonica din Arad. Coordonatorul proiectului este Ovidiu Balint.
AgentiadeCarte.ro este partenerul media al proiectului AR ARAD RENSHI.

Dan Mircea Cipariu le-a propus elevilor o traducere românească a cuvântului renshi: „o leapșa poetică”. Le-a explicat că scrisul este, de fapt, tot o traducere: „De când ne naștem și până când murim, traducem în cuvinte imagini mentale și pe cele ale memoriei. Creierul nostru lucrează cu imagini. Chiar și abstracțiunile le ținem minte doar dacă le legăm de ceva concret. Așa se explică de ce cea mai puternică imagine poetică se naște din alăturarea a două substantive concrete.”
Florin Iaru a pornit de la o întâmplare din adolescența lui. Scrisese „un întuneric invizibil și verzui” și se credea genial, până când un prieten l-a întrebat: „Bă, dacă e întuneric, de ce e invizibil?” „Cu cinci minute înainte eram convins că sunt un geniu. Cinci minute mai târziu eram convins că sunt un prost.” Concluzia lui: abstracțiunile, frumusețea, gingășia sau nemurirea „ne lasă absolut reci”. În schimb, două cuvinte banale puse împreună, ca în Flori de mucigai a lui Tudor Arghezi, produc brusc o viziune. O bancă de școală poate fi „plină de iluzii”, un ghiozdan poate fi „plin cu nimic”. Iaru i-a încurajat pe elevi să nu se teamă de „prostioare” în lucrul de echipă, pentru că ele pun în mișcare mintea celorlalți: „Istoria lumii este o istorie a prostiilor pe care inteligența le-a reparat.” Și a precizat: „Nu vă mai temeți să spuneți prostii. La ore, nu. Dar între voi, da.”

Înainte de concurs, sala a făcut un exercițiu de încălzire. Elevii au strigat cuvinte concrete: pernă, cărămidă, pluș. Din ele a ieșit repede un vers: „Pluș ca un tatuaj de cenușă”. Dan Mircea Cipariu a arătat apoi cum un substantiv concret devine personificare dacă primește un verb: „Mămăliga dansează”. Regulile au fost stricte. Echipele nu au avut voie să folosească niciun cuvânt din poemul de dinainte și au scris fără rimă, cu cât mai puține conjuncții, prepoziții și gerunzii, în 3–6 versuri, în spiritul de haiku, cum ar fi spus Nichita Stănescu. Pentru a alege cele mai puternice imagini dintre toate variantele, le-au selectat „ca la montajul de film”.
Cele patru echipe și-au ales nume și au scris în ordinea stabilită la începutul atelierului. După cele trei minute, căpitanul fiecărei echipe a citit textul scris împreună cu echipierii și apoi l-a scris pe tablă, sub numele echipei.
Echipa clasată pe locul I în fiecare atelier merge la Gala Premiilor. Acolo vor concura opt echipe finaliste: câte una din cele cinci colegii arădene, de la Curtici, de la Ineu și de la Chișineu-Criș.

Echipele de la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”:
Locul I – Frunzele fragile: Bianca Ioana Gheorghieș (căpitan, XI A), Ayan Sarac (VII A), Miriam Rut Marian (VIII A), Sara Elisabeta Nicoară (X A), Medeea Maria Popa (X A). Antrenor: Dan Mircea Cipariu.
Locul al II-lea – Victimele Pedagogicului: Sofia Elena Bej (căpitan, X D), Ștefania Lara Popescu (IX C), Ioana Daniela Bîscă (IX A), Elena Iasmina Gui (X A), Sara Maria Adam (X B). Antrenor: Florin Iaru.
Locul al III-lea – Dinți de lapte: Mara Palconi (căpitan, X A), Iris Grîu (VII A), Cristina Alexandra Arhip (IX B), Paula Francesca Prodan (X A), Amalia Gabriela Mîrnea (X A). Antrenor: Ovidiu Balint,
Junimea poetelor dispărute: Maria Ștefania Pătru (căpitan, XI B), Maria Miruna Florea (IX C), Larisa Onaca (X D), Raluca Onaca (X D), Bianca Socian (X D). Antrenor: Ioan Matiuț

Poemele renshi scrise la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”:
I
Un fulg destrămat
Tras de gravitație, cu inima grea
Suspină
Spre inima somnului
Junimea poetelor dispărute
Capac
Tablou ca o scorbură cu gheare
și țestoase
Sar de pe un nor pe gresia
din bucătărie
Sparg ușa
Pipăi avionul din felinar
Frunzele fragile
Crăiasă, crăiasă, ce cheie la tine este?
Veștedă de rugina gerului
Deschizi scorbura și iese: întunericul.
Victimele Pedagogicului
O piscină de nori sufocă
Plapuma precum o curea.
Săgeată în actorul cu dinți de lapte
Șemineul fermoar de răsărit,
Ținta dintr-o lupă de amintiri.
Dinți de lapte
II
Otrava acului de albină
Ucide oaia din cărămidă
Scrum zboară prin aer,
Înghițind sufletele necălăuzite
Junimea poetelor dispărute
Ramă
Adâncitură cu gene și hanorac
Tresar firmitură cu firmitură
Și acum un platou cu
Sushi sos și castraveți
Din biletul de adio
Ciob ciob ciob
Evadează aparatura de modă veche
Frunzele fragile
Imnul vocilor din timp
Rădăcinile ancorei străpung gustul copilăriei
Încearcă să reconstruiască amintiri.
Orez cu lapte.
Victimele Pedagogicului
O crimă scrisă pe un papion
Felinar dansator.
Spart de un glonț de bezea
Acele de ceas dezgroapă
Puzzle-ul din așchii de sânge.
Dinți de lapte
Foto: Viorel Gantner

Proiectul cultural AR ARAD RENSHI este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


