„Marfă cu diamante”: lecția poeziei autentice, din cartierele Bucureștiului până pe scena Teatrelli


În cadrul proiectului „Marfă cu diamante”, adolescenți din cinci zone defavorizate cultural ale Bucureștiului – Bucureștii Noi, Chitila, Dămăroaia, Pajura și Străulești – participă, până la sfârșitul lunii mai, la ateliere de scriere creativă coordonate de Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru.

Din aceste întâlniri se conturează nu doar un exercițiu literar, ci un proces real de formare artistică, bazat pe rigoare, dialog și sinceritate critică. O parte dintre participanți: Rebecca Maria Cîrcea, Denisa Pleșca, Ioana Maria Vasilescu și Ștefan Matei Marinescu vor citi în secțiunea „Diamante din Cartier” în cadrul celui de-al doilea show multimedia de poezie și blues “Marfă cu diamante”, organizat la Sala Teatrelli – CREART, miercuri, 15 aprilie 2026, ora 19.00, de Ziua Mondială a Artei.

„Marfă cu diamante” este un proiect inovator de promovare a literaturii contemporane prin lansarea, în premieră, a primului album de poezie românească pe Spotify, Apple Music și YouTube Music, alături de platforma interactivă www.marfacudiamante.ro care integrează texte, audio și video poetry.

„Marfă cu diamante” este organizat de Asociația Euro CulturArt, în parteneriat cu CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, și este co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. Co-producător: Radio România Cultural.

Miercuri, 15 aprilie 2026, ora 19.00, la Sala Teatrelli – CREART din București, Piața Lahovari nr. 7, de Ziua Mondială a Artei, cel mai vechi și activ grup poetic din România – MARFĂ – prezintă proiectul „Marfă cu diamante”, în cadrul unui show multimedia de poezie și blues. Grupul poetic MARFĂ, format din Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu, este însoțit pe scenă de invitatul special Florin Iaru. Mike Godoroja & Blue Spirit vor susține muzical acest show cu piese noi scrise pe versurile celor 5 poeți ai grupului. Live VJ-ing și video poetry: Mihai Zgondoiu. Curator: Ana Daniela Sultana. Producător: Anamaria Spătaru. Spectatorii vor putea primi autografele autorilor pe volumul „Marfă cu diamante”, publicat la Editura Vellant.

Intrarea: liberă, în limita locurilor disponibile (puteți solicita invitații la adresa de email: office@agentiadecarte.ro până vineri, 10 aprilie 2026, orele 12.00).

Atelierul a fost deschis de Florin Iaru:

Bună tuturor! Mă bucur că ne revedem. Am primit patru manuscrise, de la Ioana Maria Vasilescu, Ștefan Matei Marinescu, Costy Magher și Alexia Curicheriu. Nu o să discutăm doar despre ele, o să vorbim, ca de obicei, de mai multe lucruri.

Când eram de vârsta voastră, îmi doream să fiu genial. Nu eram. Aveam colegi mai buni decât mine. Talentul e ceva care vine și pleacă, crește și scade, ca în viață. Important este cât de mult îți dorești și cât muncești.

În poezie însă, prea multă muncă poate strica, ajungi să fie mai multă muncă decât poezie. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să cunoști mecanismele, să știi să recunoști când ceva e sau nu e poezie.

Problema este că nimeni nu explica clar: de ce e bine sau de ce nu e bine un text. „Îmi place” sau „nu-mi place” nu e suficient. Trebuie explicat.

Dan Mircea Cipariu:

Am citit textele voastre și vă spun ce am observat.

Costy a trimis patru poezii. Ștefan – două texte, inclusiv „Rubens la cuptor, în suc propriu”. Alexia – mai multe poeme, inclusiv unul cu o structură interesantă. Ioana – două poeme. Înainte de toate: ce mi-a plăcut este încercarea voastră de a găsi o voce proprie.

Încă de la început, discuția a mutat accentul de pe tehnică pe autenticitate.

„O poezie nu este bună pentru că respectă reguli sau are expresii frumoase. Este bună pentru că exprimă o personalitate, o viziune. Tehnica este doar un instrument”, a subliniat Dan Mircea Cipariu.

Aceeași idee a fost completată de Florin Iaru, care a insistat asupra raportului dintre talent și muncă:
„Talentul e ceva care vine și pleacă. Important este cât de mult îți dorești și cât muncești. Dar în poezie, prea multă muncă poate strica – ajungi să fie mai multă muncă decât poezie.”

Un alt punct esențial al atelierului a fost demontarea unei idei frecvente: că poezia modernă ar fi arbitrară.

„Mulți cred că poezia modernă înseamnă să pui cuvinte la întâmplare. Nu este adevărat. Este nevoie de cultură poetică, de  o istorie a poeziei”, a explicat Dan Mircea Cipariu.

Spre deosebire de poezia clasică, unde rima și ritmul oferă sprijin, poezia modernă cere o altă formă de construcție: „Cititorul trebuie să poată vedea, simți, imagina. Poezia trebuie să producă o experiență.”

Una dintre cele mai ferme direcții ale atelierului a fost eliminarea discursului explicativ din poezie. „Explicația omoară poezia. Poezia trebuie să fie imagine, nu argument”, a fost una dintre observațiile centrale ale lui Florin Iaru.

Această idee a fost reluată în mai multe rânduri: „Poemul trebuie să fie vizual, senzorial, sinestezic. Nu explicativ.”

Participanții au fost încurajați să se oprească exact în punctul de maximă intensitate poetică: „După o imagine foarte bună, simți nevoia să explici – iar asta slăbește poemul.”

Dincolo de scriere, accentul a fost pus pe rescriere și selecție. „Când scrii, aduni multe lucruri. Dar cititorul nu are nevoie de tot. Unele elemente trebuie eliminate pentru a rămâne esențialul. Un poem are două-trei elemente puternice în jurul cărora se construiește tot. Nu poți pune totul într-un singur text”, a explicat Florin Iaru.

Textele adolescenților au fost analizate individual, cu accent pe direcțiile de dezvoltare.

La Ștefan Matei Marinescu a fost remarcat curajul experimental:

„Textul funcționează ca o cercetare a limbajului.” În același timp, a fost semnalat riscul supraîncărcării: prea multe imagini pot deveni „previzibile și obositoare”.

La Alexia, punctul forte a fost maturitatea expresiei:

„Textele par scrise de un poet format, nu de un adolescent.” Totuși, observația critică a vizat tendința de a explica excesiv după o imagine reușită.

În cazul lui Costy Magher, Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru au remarcat evoluția: „Se vede un salt clar în stil și imaginar.” Dar și necesitatea unei direcții clare: „Un poem trebuie să aibă un nucleu. Dacă mergi în prea multe direcții, cititorul se pierde.”

Pentru Ioana Maria Vasilescu, principala dificultate identificată a fost dispersia:
„Fiecare vers merge în altă direcție.” Cu toate acestea, al doilea poem a fost apreciat pentru forța de început: „«Eu sunt timp» – este o intrare foarte puternică.”

Dincolo de observațiile punctuale, atelierul a propus și o metodă de lucru:

„După ce scrieți, întrebați-vă: ce este cu adevărat important aici? Ce poate fi scos fără să afecteze sensul?”

De asemenea, participanții au fost încurajați să evite formulele care slăbesc discursul poetic:
„Cuvinte precum «poate», «parcă», «cumva» diminuează forța afirmației.”

Atelierul „Marfă cu diamante” nu a fost doar un exercițiu de scriere, ci o formă de disciplinare a sensibilității și a expresiei. Dincolo de corecții și sugestii, mesajul central a fost unul clar: poezia autentică nu se explică, ci se construiește prin selecție, claritate și curaj.

„Important este că sunteți deja într-o zonă în care căutați autenticitate. Asta contează cel mai mult”, a spus Florin Iaru.

Iar Dan Mircea Cipariu a concluzionat: „Se vede progresul. Continuați.”

www.marfacudiamante.ro

Tudor VOICU

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508