Sâmbătă, 21 martie 2026, de Ziua Internațională a Poeziei, de la ora 17.00, la Cărturești Verona din București (str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15), a avut loc evenimentul de lansare a antologiei “Marfă cu diamante”, Editura Vellant. Au participat autorii: Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa, Bogdan O. Popescu, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru. Evenimentul a fost moderat de scriitoarea Livia Ștefan. Artistul vizual Mihai Zgondoiu a semnat coperta și cele 7 ilustrații ale antologiei.
“Marfă cu diamante” este un proiect organizat de Asociația Euro CulturArt și CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, co-finanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) și susținut de Radio România Cultural. AgentiadeCarte.ro este partenerul media al proiectului.
Livia Ștefan: ”Bună ziua, astăzi se relansează o antologie care inițial s-a numit Marfă, în 1996, deci fix acum treizeci de ani. Apoi, la 15 ani distanță, s-a numit Marfă reîncărcată și acum se numește Marfă cu diamante, pentru că au și doi dintre autorii antologiei Aer cu diamante, care a apărut acum 44 de ani, Florin Iaru și Mircea Cărtărescu. Pe lângă marfarii originali, Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Bogdan O. Popescu și Dan Pleșa, se mai află alături de noi și artistul Mihai Zgondoiu, care a participat cu ilustrații și la Marfă reîncărcată. E foarte incitant, de fiecare dată când faci un volum de poezie, să vezi cu ce vine și artistul care ilustrează și cum vede, cum înțelege și cum citește poezia. Și aș vrea să deschid această discuție în primul rând cu Mihai.”
Mihai Zgondoiu: ”Bună ziua! Nu era în programul meu acest intro, dar o să fiu scurt și la subiect. Încă de la a doua antologie, de la Marfă reîncărcată, am venit să fac parte din această echipă și cu majoritatea dintre marfari cred că mă știu de 20 de ani. Deci, dacă tot vorbim de cifre, într-adevăr, când a apărut Aer cu diamante mă nășteam eu, acum 44 de ani. Probabil că era în destinul meu cumva să ajung în această ecuație și, mai mult, cred că aproape la fiecare dintre ei, cel puțin la Bogdan O. Popescu și la Dan Mircea Cipariu, am ilustrat cărțile în ultimii ani cu mare drag. Am fost artistul prieten cu scriitorii încă din anii 2000. Cred că prima mea meserie a fost cea de copertator de carte. Acum mai fac, așa, cum să zic, din când în când, doar pentru prieteni, coperți de carte, de drag, dar nu mai fac cu aceeași anduranță ca în anii 2000 și sunt bucuros că am putut să ilustrez din nou acest volum colectiv. Aici o să vedeți că ilustrațiile pornesc fiecare cu câte o literă. Cumva, am prelungit ideea pe care am avut-o și la Marfă reîncărcată. Au mai apărut doi scriitori, cum bine ați precizat, din Aer cu diamante, Florin Iaru și Mircea Cărtărescu. Acolo am făcut un alt fel de ilustrație în formă de Pixel art, pentru că în anii 80 ilustrațiile erau Pixel art și cumva m-am jucat puțin în zona asta. Cred că poemele sunt ceea ce fac cartea asta foarte importantă. Eu doar am venit în jurul lor, în ajutorul lor și m-am bucurat pentru asta.”
Livia Ștefan: ”Apropo de prietenie, și o să vă las pe fiecare să ne răspundeți scurt la întrebarea asta. 1996 era o perioadă în care se debuta colectiv, cum zicea Bogdan O. Popescu în prefață. Și mie mi-a plăcut teribil lucrul ăsta, cum mi-a plăcut și la Aer cu diamante, că se simte ceva dincolo de individualism, de orgoliu personal. E o prietenie puțin mai altfel. Cum ați crescut în acești 30 de ani alături de aceste antologii? Cum se simte poezia în acești ani?”
Bogdan O. Popescu: ”În primul rând, aș începe prin a mulțumi lui Florin Iaru și lui Mircea Cărtărescu pentru că ne cunoaștem de 40 de ani și ei nu numai că au avut deschiderea și generozitatea să ne primească pe lângă ei și ne-au învățat lucruri, dar mai mult, mult mai mult decât atât, au ajuns să fie prieteni cu noi și asta e absolut excepțional. După aceea trebuie să fac niște corecturi – nu este aceeași antologie, ci sunt volume colective. Deci e vorba de un eveniment unic în istoria literaturii române. Nu are legătură cu valoarea, dar istoricește este un eveniment unic, în sensul în care nu a mai existat un grup de autori care să publice un volum colectiv și, același grup de autori, încă un volum colectiv. Ei bine, noi suntem la al treilea. Ceea ce într-adevăr te duce cu gândul la solidaritate, la prietenie legată de poezie și care astăzi are acest caracter intergenerațional, ceea ce iarăși este fantastic. Ei bine, astăzi, generația noastră, iată că avem marea bucurie, onoare să primim între coperțile acestui volum colectiv doi din mentorii noștri într-ale poeziei și ale vieții, cel puțin în ceea ce mă privește, Mircea Cărtărescu și Florin Iaru.
Cred că legătura dintre generațiile noastre a fost una foarte profundă și această carte, Marfă cu diamante, se distinge prin autenticitate. Adică totul este justificat aici, că acești șapte autori (5+2), adică plus cele două diamante, se cunosc de 40 de ani, au niște legături absolut profunde de-a lungul timpului. Sunt oameni care s-au cunoscut, oameni care au stat împreună, au discutat despre poezie timp de patru decade, aproape și mai mult decât atât. Sigur că s-a creat o lume care nu este simplu de inventat în niște rigori de respect, solidaritate, prietenie, beatitudine în ceea ce privește poezia. Nu vreau să monopolizez. Iartă-mă! Am simțit nevoia să fac aceste precizări. Sigur că poate să fie vorbărie foarte multă și de cea mai bună calitate. Vreau să pasez microfonul. Spune-mi tu cui să-l pasez?”
Livia Ștefan: ”Haideți să continuăm cu domnul Mircea Cărtărescu”
Mircea Cărtărescu: ”Bună seara! Eu sunt un pasager clandestin în marfarul vostru, dar sunt foarte bucuros că încă nu m-ați detectat, așa că pot să merg cu voi mai departe. Exact cum spunea Bogdan, în primul și în primul rând, dincolo de calitatea extraordinară a acestei antologii, e vorba de prietenie. Eu cred că ăsta este cuvântul cheie. Este cuvântul care ne unește, iar faptul că este aici o prietenie transgenerațională este foarte rar. Eu am fost întotdeauna extraordinar de flatat și de emoționat și de mișcat de faptul că oameni cu cincisprezece ani mai tineri decât mine au ținut foarte tare la mine și la prietenii mei de generație, între care Florin este aici. Aș fi vrut foarte tare să fie și ceilalți. Au ținut foarte tare la noi, s-au inspirat din poemele noastre așa cum au fost ele și le-au dus mai departe. Într-un fel, au dus mai departe nu maniera propriu-zisă a poeziei noastre, ci cultul poeziei, ca să zic așa, au dus mai departe cultul poeziei, care este un lucru cât se poate de frumos în această lume cât se poate de urâtă. E un lucru minunat că ne-am adunat aici pentru o carte de versuri, în condițiile în care cărțile sunt așa cum sunt, piața cărții așa cum este, totul parcă se destructurează și se duce de râpă, nu de Florin. Sunt foarte, foarte bucuros că am fost și eu, ca și Florin, acceptat între colegii noștri mai tineri de generație și sper că nu le-am ciobit sau le-am stricat prea tare jucăria cu micile noastre texte aflate undeva, să zicem, nu știu dacă în vagonul de dormit sau vagonul restaurant.”
Livia Ștefan: ”Florin, în calitate de diamant, vrei să ne spui și tu ceva?”
Florin Iaru: ”Mircea a zis lucrul cel mai important. Ceea ce a caracterizat generația din care facem noi parte a fost prietenia și a fost o prietenie, amestecată așa, ca un soi de aluat, și cu valoare. Deci cam toată generația 80 n-a avut numai valoare, că valoare au avut și alte generații, dar dușmăniile au fost nesfârșite și distrugătoare. Generația 80 a fost o generație a prieteniei. Ne-am strâns și noi niște molecule, hai să ne combinăm. Ei însă se știau, erau prieteni și decizia de a ieși împreună într-o carte de versuri, în loc să iasă fiecare pe piață separat, este unul din elementele care definesc nu numai o poezie, dar și umanitatea din jurul lor. E, cum zicea Mircea, fir-ar să fie! De ce a vorbit el primul? În clipa în care oamenii ies pe piață animați nu numai de dorința absolut normală, naturală, de a fi individualități, dar animați și de un sentiment de solidaritate, și acest sentiment de solidaritate caracterizează câteva generații sau câteva etape ale istoriei. În general, în perioadele foarte nașpa ale omenirii, oamenii ori se distrug reciproc, ori se sprijină reciproc. Anii 90 au fost o perioadă total haotică, groaznică, dezechilibrată, lipsită de minime direcții clare. Abia acum le vedem. Dar faptul că ai niște prieteni, asta îți dă un soi de sol sigur dedesubt. Al doilea lucru care îi unește este, dincolo de dragostea de a scrie poezie, dragostea mult mai rară de poezie. Pentru că, în general, din ce am văzut eu acum, oamenii iubesc să scrie poezie, dar urăsc s-o citească. E un fenomen.
Adică, dacă o să vă uitați în cinematografie, în literatură, în multe arte, tot ce a fost înainte dispare doar prin efectul de lipsă de control. Bă, eu sunt un geniu, n-am nevoie să citesc ce au făcut alții și asta îmi aduce aminte de perioada în care eram în armată cu Alexandru Mușina, cu Dan Arsenie, cu Traian T. Coșovei, cu Geo Iorga, cu mai mulți. Și noi, filologii, eram în mijlocul unei armate de sportivi, de oameni care dăduseră la sport. Erau niște munți, niște pachete de mușchi. Și noi, poeții, mă rog, viitorii poeți, săream pe fereastră să ne adăpostim la Plenița, un dâmb sub cazarmă, ca să nu fim foarte departe, să nu ne prindă garda și acolo. Sandu Mușina mi-a zis Bă, eu m-am săturat de ceilalți. Nu mai am de gând să citesc pe nimeni altcineva. Pentru că mă influențează. Și cel mai amărât din grupul nostru de filologi, care n-a scris niciodată nimic, a zis foarte interesant: Dar pe voi cine o să vă citească?
Omul care a fost cel mai influențat de această intervenție, cu totul și cu totul neașteptată, este chiar emițătorul enunțului, Alexandru Mușina. După aia, Mușina a devenit un mare promotor al literaturii. El a înălțat o nouă generație, a muncit la Galați și la Codlea, la Budila Express. A muncit și a căutat talente. A făcut împreună cu alți prieteni o universitate în Brașov, care este una cel puțin onorabilă. Dar să ne întoarcem. Toți ăștia mai tineri ne-au fost într-un fel discipoli sau prieteni, sau elevi, sau urmași. Și ceea ce e deosebit față de foarte multe generații a fost această capacitate de a lega prietenie nu pe bază de interes, nu pe bază de bani, nu pe bază de orgoliu, nu pe bază de notorietate, ci mai degrabă un aer al timpului. E ceva în aer care te face să te apropii de moleculele negative. Nu știu dacă știți, ionii negativi sunt foarte pozitivi.”
Livia Ștefan: ”Și deși sunt toți foarte diferiți între ei, că asta îmi și place foarte mult, fiecare a venit cu stilul lui propriu. Dintre toți, Dan Pleșa a ales proza în mod special și chiar vroiam să te întreb, Dan, cum a fost pentru tine reîntoarcerea la poezie?”
Dan Pleșa: ”Răspund scurt, foarte greu. Eu vorbesc foarte mult la lansările altor autori și nu sunt pregătit să vorbesc la o lansare la care am scris. Așa că, fiind și Ziua poeziei, am zis să scriu o poezioară. Nu apare aici în volum, e fără titlu sau are un titlu foarte original, Marfă cu diamante.”
Dan Mircea Cipariu: ”O zi fastuoasă. Pleșa a avut un moment unic de sinceritate când, la interviul pe care ni l-a luat Anamaria Spătaru la Radio România Cultural, el a spus, a fost sincer, pentru că eu și Popescu i-am spus Băi, dacă tu nu reușești să scrii textele respective, ți le scriem noi, dar le semnezi tu. Și domnul Iaru, aici de față, în figura alăturată, chiar mi-a scris, zicea: A reușit Pleșa să-și scrie textele? și eu am răspuns: Minune dumnezeiască, joi seară, adică acum patru zile, a reușit și Pleșa să scrie textele și să le publice. Dar acum continuă și nu se mai oprește. Anamaria ne-a întrebat ceva foarte simpatic și cel mai mult mi-a plăcut răspunsul pe care l-a dat Sorin Gherguț, a spus Anamaria: Am fost curioasă să-l întreb pe Sorin care ar fi chestiunile tari, pozitive, ce îi place și ce nu-i place. Așa că îl rog pe Sorin Gherguț să spună ce îi place și ce nu-i place la antologia Marfă.”
Sorin Gherguț: ”O să zic ce a picat la montaj. Nu că nu-mi place, dar mi-ar fi plăcut să fie și fete în antologie, dar poate data viitoare. Îmi place foarte mult că e cu diamante și asta e ca și cum puștiul care juca fotbal în Drumul Taberei ar juca o repriză cu, am stat un pic să mă gândesc aici și să-mi aduc aminte, Van Basten și Maldini.
Apropo de ce îmi place și ce nu-mi place. Alaltăieri am primit cartea și mi-am recitit de două ori grupajul și-mi place din ce în ce mai mult, adică și pe mine trebuie să mă oprească cineva. Și de fapt, acum, vorbind un pic mai serios, ce a făcut proiectul ăsta a fost să mă stimuleze. Sunt texte pe care nu le-aș fi scris dacă nu participam la Marfă, texte pe care le începusem, dar probabil că nu le-aș fi încheiat niciodată. Sau texte pe care le scrisesem, dar cine știe când și dacă le-aș fi publicat. Asta nu înseamnă neapărat că ăsta e un lucru bun. E de resortul cititoarelor și al criticii să se pronunțe.”
Dan Mircea Cipariu: ”Ați văzut că am fost un fel de moderator cu Livia, așa că o să-l rog pe Florin Dumitrescu să ia cuvântul. Probabil că voi știți că încă din anii 90 el scria versurile pentru Timpuri Noi și pentru Sarmalele Reci și a fost, într-un fel, ideea mea de a-l convinge să vină spre grupul nostru. Eu cu Gherguț, cu Pleșa și cu Popescu ne știam de la Cenaclul Săgetătorul, unde de altfel am aflat că fusese și Florin Iaru. Ei bine, Florin Dumitrescu, care făcea niște ateliere legate de publicitate, era cred că în vremea aceea chiar copywriter, a venit cu propunerea acestui titlu, despre care aș vrea să ne spună mai multe lucruri interesante.”
Florin Dumitrescu: ”Pe vremea aceea marfă era un superlativ. Noi eram tineri și atunci, în jargonul tineresc, se folosea marfă ca și cum ai spune astăzi cool. Între timp a fost și beton, dacă mai țineți minte. Deci asta a fost marfă la modul acela, dar și pentru că începuse societatea de consum și în România și toți eram o marfă, și cartea devenea tot mai mult o marfă și mai puțin un obiect de venerație. Și era, să zicem, o nuanță ironică în toată chestia asta. Da, uite așa îmi aduc aminte. Bună întrebare. Mulțumesc! Da, am mai zis și la radio chestia asta, că eu m-am bucurat mult că m-ați chemat, dar eu pe vremea aceea nu aveam încredere foarte mare în formula asta de poezie și de aceea m-am și apucat de făcut texte de muzică, pentru că ziceam că poezia e puțin pe făraș.
Noi până la urmă am crescut împreună și, mă rog, fiecare cu traseele individuale. Și acum am ajuns să trăim acest vis frumos de a scoate o carte împreună cu maeștrii noștri, cu Mircea și cu Florin și de asta vă sunt recunoscător tuturor că ați anticipat mai bine și ați știut ceva. Ați avut o mână bună.”
Dan Mircea Cipariu: ”Înainte de a citi fiecare câte un poem. Eu sunt bucuros, fericit că iată, biografia se întoarce, cum ar fi scris Florin Iaru, cu care fac de vreo 5 ani sau 7 ani atelier de scriere creativă, se întoarce la locul faptei, nu neapărat ca un lunetist profesionist. Pentru mine e cu adevărat o izbândă a biografiei, faptul că acum publicăm această carte cu profesorii noștri de scriere creativă. Mai mult decât atât, că pot face ateliere de scriere creativă cu Florin Iaru și în acest proiect Marfă cu diamante. Dacă vă veți uita pe pagina web Marfă cu diamante, veți vedea acolo o secțiune Diamante de cartier, în care am selectat elevi din șase licee din București, foarte, foarte buni, cu care am lucrat foarte bine și îmi dau seama că vocația extraordinară a lui Florin Iaru, pe lângă aceea de deschidere, este aceea de pedagog. El are o capacitate extraordinară de a emula și de a-i face pe tinerii adolescenți, dar nu numai pe ei, să își găsească exact tehnicile și mijloacele de construcție stilistică, literară atât de necesare pentru a scrie un text foarte bun. Și iată că visul nostru, acela de a scrie alături de maeștrii noștri, se împlinește. Și asta cred că ține, cum am spus, cum au spus și Bogdan O. Popescu și Mircea Cărtărescu, ține de fapt de această minune. Cred că e chiar o minune a noastră, anume aceea de a crea față către față, chip către chip, un sentiment puternic de prietenie literară, care pornește în primul și în primul rând de la respectul față de opera celuilalt și cu atât mai mult cu cât astăzi există atâtea câmpuri minate între generații.
Ceea ce facem noi chiar e spectaculos, pentru că creează o coloană, un fir. Și mi-a plăcut foarte mult unul dintre textele cele mai frumoase pe care le-am citit și care m-a făcut să îmi doresc să fiu scriitor. A fost un text al lui Mircea Cărtărescu, când Nichita Stănescu ar fi trebuit să împlinească 80 de ani și Mircea a povestit ceva foarte frumos. A spus despre faptul că Arghezi îl văzuse, trecând pe Calea Victoriei, pe Eminescu, iar Mircea a spus ceva foarte frumos. Deci faptul că eu l-am văzut pe Arghezi, care l-a văzut pe Eminescu, înseamnă că și eu l-am putut vedea pe Eminescu. Astfel încât tot ceea ce facem noi acum înseamnă că, de fapt, noi toți cei de aici, conectați prin priviri, îi putem vedea la rând pe Mircea Cărtărescu, pe Arghezi sau pe Eminescu.”
La finalul evenimentului, cei șapte autori au citit câte un poem pe care-l semnează în volumul ”Marfă cu diamante”, apoi au oferit autografe cititorilor. Lansarea antologiei ”Marfă cu diamante” a fost mai mult decât un simplu eveniment editorial: a fost o întâlnire vie între poezie, memorie, prietenie.
Tudor VOICU
fotografii: Cristian SULTANA
Poți citi poeme pe www.marfacudiamante.ro sau poți asculta emisiunea „Marfă cu diamante” realizată de Radio România Cultural (producător: Anamaria Spătaru): https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/produs-de-radio-romania/audio-marfa-cu-diamante-la-radio-romania-cultural-id52736.html
