În noul său roman, „Viața ca un film”, Valérie Perrin – autoarea care și-a cucerit cititorii cu „Duminicile iubirilor pierdute”, „Apă proaspătă pentru flori” și „Trei” – își confirmă vocația de povestitoare a lumilor tăcute, a oamenilor care trăiesc în interstițiile dintre amintire și uitare. Romanul pătrunde în intimitatea secretelor de familie, acolo unde adevărul devine atât de incomod, încât e îngropat de viu. Protagonista, Agnès, trăiește o viață ordonată până în ziua în care primește vestea morții mătușii sale, Colette – pe care o înmormântase cu trei ani în urmă. Acest paradox tulburător declanșează o anchetă familială ce se transformă într-o explorare a propriei identități.
Secretul de familie și identitatea
„Viața ca un film” este, în esență, un roman despre adevărurile care dor. Agnès descoperă nu doar cine a fost Colette, ci și cine este ea însăși. Identitatea devine o construcție fragilă. Tăcerea – laitmotiv recurent în opera lui Perrin – are aici o dublă față: protecție și prizonierat. Personajele tac pentru a supraviețui, dar tăcerea le condamnă la nefericire.
Trauma și tăcerea
În familia lui Agnès, tăcerea este o formă de supraviețuire. Personajele au fost rănite și aleg să ascundă. Autoarea explorează trauma transgenerațională: durerile care se transmit fără cuvinte, prin atitudini, frici și tipare. Romanul ridică întrebarea: poți să fii liber dacă nu știi ce ți s-a ascuns?
Memoria și timpul
Romanul alternează între trecut și prezent. Fiecare capitol reconstruiește puzzle-ul memoriei, adesea prin amintiri incomplete.
Legăturile de sânge și loialitatea
Romanul pune sub semnul întrebării ce înseamnă să fii părinte: sânge, iubire, responsabilitate? Loialitatea între rude e pusă la încercare de adevăruri dureroase: uneori iubirea înseamnă să spui adevărul, alteori să taci.
Moartea și renașterea
A doua moarte a lui Colette devine un simbol al adevărurilor îngropate care trebuie dezgropate. Finalul aduce o formă de pace: viața continuă doar atunci când accepți să o privești fără frică.
A trăi în adevăr e singura formă de libertate
După toate secretele, greșelile și vinovățiile, „Viața ca un film” nu e un roman despre durere, ci despre ieșirea din minciună. Personajele învață că trecutul nu se șterge, dar poate fi privit cu alți ochi. Cine îndrăznește să-și „revadă filmul vieții” fără să se mintă – trăiește cu adevărat. Colette și Blanche nu lasă o scrisoare, ci o bandă sonoră a memoriei, pentru că vor ca Agnès să le audă vocea, să le simtă emoția. Ele nu cer nimic de la Agnès – nici iertare, nici înțelegere, ci doar îi oferă posibilitatea de a ști.
În „Viața ca un film”, Valérie Perrin nu scrie despre perfecțiunea vieții, ci despre curajul de a o privi până la capăt. Romanul devine o odă adusă sincerității târzii și iubirii care supraviețuiește tăcerii. Prin vocile Colettei ale lui Blanche și ale lui Agnès, autoarea ne amintește că adevărul nu e sfârșitul unei povești, ci începutul libertății.
La final, romanul propune o viziune luminoasă: familia nu este o condamnare, ci o poveste care poate fi rescrisă. Ceea ce primim de la cei dinainte nu este o sentință, ci un început. Adevărata maturitate constă în a prelua moștenirea fără a o imita. Ne definim prin oamenii din care venim, însă adevărata identitate se naște atunci când îi privim cu luciditate și învățăm să-i iubim fără a le repeta greșelile.
Perrin construiește povestea ca pe o peliculă: flashbackuri, detalii aparent nesemnificative, scene suspendate în timp. Cu o scriitură poetică, tandră și cinematografică, Perrin confirmă aici un stil inconfundabil – amestec de realism emoțional și compasiune discretă. Romanul nu se citește doar cu mintea, ci mai ales cu inima: e o poveste despre cum ne montăm propria existență, tăind cadrele dureroase, dar și despre cât de vital e, la un moment dat, să apăsăm „play” și să privim totul din nou, fără filtru.
Cristina Poterășoiu
„Viața ca un film”, Editura Litera, 2025, 640 de pagini
Traducere din limba franceză și note de Andreea Năstase.
Valérie Perrin s-a născut în 1967 în Remiremont, Franța. A crescut în Burgundia și s-a stabilit la Paris în 1986. Romanul ei de debut, „Duminicile iubirilor pierdute”, 2015, a câștigat Booksellers Choice Award și a fost bestseller mult timp după publicare. Al doilea roman al său,„Apă proaspăta pentru flori”, 2018, a câștigat Premiul Maison de la Presse și a fost tradus în peste 30 de limbi. Le Figaro littéraire a numit-o unul dintre cei mai bine vânduți zece autori din Franța în 2019, iar in Italia, „Apă proaspăta pentru flori”a fost cea mai bine vânduta carte din 2020. În 2021, a apărut romanul „Trei”, iar in 2024, cea mai noua carte a sa, „Viața ca un film”. Valérie Perrin locuiește acum în Normandia.
Cristina Poterășoiu este redactor și traducător, cu experiență de peste 20 de ani în domeniul editorial. A scris, coordonat și implementat mai multe proiecte câștigătoare în cadrul programului Europa Creativă al Uniunii Europene (2018-2025) și în cadrul programelor AFCN. A scris numeroase articole și recenzii de carte în publicații literare. A scris cărțile pentru copii „Dex și Eli, eroii lui Moș Crăciun” și „Dex și Eli, prietenii licuricilor”, publicate la Editura Ars Libri Junior. Este membră a Asociației Române a Traducătorilor Literari „Artlit” și a Societății de Gestiune pe Drepturi de Autor „OPERA SCRISĂ.RO”. Este Președinte al Asociației Rezonart.
