Dan Radu Mihai (n. 1972) este regizor, scenarist și scriitor. După studii de film și experiență în publicitate și producția cinematografică, și-a manifestat prezența la intersecția dintre imagine, text și narațiune în cadrul unor proiecte culturale care aduc împreună cercetarea istorică și tehnologia. În 2022, a publicat, împreună cu Dan Sociu, volumul de proză ”Monarh”, iar în prezent pregătește adaptarea acestuia pentru marele ecran, în calitate de regizor și co-scenarist al filmului. Câștigător al Concursului Național pentru Debut în Poezie ”Traian T Coșovei”, ediția a X-a, publică în 2025 volumul ”Plastic Jesus” la Editura Tracus Arte.
Tudor Voicu a dialogat, exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu scriitorul și regizorul Dan Radu Mihai.
”Plastic Jesus” pare să fie mai mult decît un volum de poezie – e o arhivă afectivă, digitală, poetică. Ce te-a făcut să construiești cartea în acest mod stratificat, ca un fel de metavers liric în care îi întîlnim pe Dan Sociu, Don Quijote, Florin Dumitrescu, Dan Mircea Cipariu, un stick USB și troleibuzul 95?
Apariția cărții e mai degrabă un fel de erupție decît un proces programat. Dacă tot ai spus de mod stratificat, poate că e bine de spus că aceste straturi sunt teme depuse în timp, similare straturilor geologice sau din cercetările arheologice, care au fost împinse dinăuntru și scoase la suprafață printr-un concurs de împrejurări. Am trimis la concursul Traian T Coșovei doar 3 din cele șapte părți ale volumului. Una din cele patru s-a născut firesc, zic eu, ca urmare a primei părți, celelalte fiind rodul unei căutări pe două tărîmuri, cel al filmului și cel al poeziei. Parte din personajele din filmul la care lucrez acum se regăsesc într-una din părțile volumului, iar cîteva din firele narative ale filmului se despletesc din altă parte a ”Plastic Jesus”.
Ai debutat în poezie, dar vii din zona cinematografiei. În ce fel te-a influențat formarea ta vizuală în scrierea poemelor din ”Plastic Jesus”? Scrii cu ”lentila” unui regizor sau cu vocea unui narator care tocmai a ieșit din montaj?
Cred că niciuna dintre variante nu se potrivește și asta pentru că, atît în ceea ce privește poezia, cît și filmul mă aflu în preajma aceluiași moment: debutul. Chiar dacă în zona filmului am activat cincisprezece ani și am făcut cîteva scurtmetraje și un film documentar, debutul în filmul de ficțiune se întîmplă chiar acum, cu ”Monarh”, un film care se bazează pe un scenariu pe care l-am scris împreună cu Dan Sociu. De scris, am scris cu mîna pusă peste gura din care am tăcut atît timp.
Volumul propune o poezie în care tehnologia, limbajul digital, dar și ”fantomele” și memoriile urbane se întâlnesc într-un mod profund uman. Cum ai reușit să echilibrezi aceste straturi, să păstrezi vulnerabilitatea printre metadate și viruși poetici?
E onorantă deschiderea acestei întrebări și îți mulțumesc pentru afirmația făcută. Cred că momentul actual mă surprinde într-o etapă în care ceea ce este omenesc este în centrul preocupărilor mele. Spun asta gîndindu-mă și la polarizările ideologice ale momentului, dar și la încercările de a privi viitorul în termenii unei eradicări a unei bucăți mari din ceea ce ne înconjoară azi. Sunt nenumărate voci care predică dispariții și mutații radicale, dar cred că lumea de mîine se va așeza peste noi în straturi și puține vor fi lucrurile care vor dispărea. Se vor restrînge, da, dar vor continua să licărească sau să emită de sub greutatea așternută peste ele. Ca atare, cred cu tărie că tehnologia și tot ce ține de ea are o dimensiune umană, așa cum omul are o natură divină moștenită de la creatorul său.
Partea finală a cărții face un viraj aproape SF. Cum s-a născut această lume? Și ce îți propui cu ea: să destabilizezi poezia clasică sau să o salvezi printr-o nouă mitologie?
Ar fi un gest de aroganță să îmi asum, chiar și la nivel de intenție, una din cele două variante. Este un exercițiu care se continuă cumva, așa cum spuneam mai sus, într-unul din firele narative din ”Monarh”. Textul este o meditație asupra unei ipoteze distopice: cum ar fi prelucrată memoria digitală a omenirii, în lipsa acesteia, de către tehnologie sau inteligența artificială. Ar fi posibil ca un astfel de demers care presupune selectare, procesare, arhivare de informații să fie un act creator?
Dacă ai fi tu însuți un ”custode din SCARP” și ai privi de la distanță acest volum, ce ai nota despre debutul tău în rețeaua de poezie românească? Ce ar înregistra sistemul tău poetic despre prezentul literar în care ai ales să apari?
E un exercițiu pe care l-a făcut un prieten de-al meu cu care mă cunosc de aproape patruzeci de ani și pentru care apariția volumului a fost o surpriză la fel de mare ca și pentru mine:) A stat de vorbă cu un program de inteligență artificială despre „Plastic Jesus” și a ieșit o conversație mai mult decît interesantă. O colecție de intuiții senzaționale amestecate cu naivități, bazaconii și platitudini prea generoase. Topicul este deschis și chiar mă gîndesc să mă alătur acestei discuții în trei, între autor, cititor și AI, să vedem ce iese. Dacă o voi face, poate va fi subiectul unei viitoare apariții. Nu știu dacă va fi sub forma unui text, imagine sau performance, dar cred că merită experimentat un astfel de exercițiu.
