spot_img

Tablou emoționant al speranței și suferinței la Teatrul Odeon, regizat de Carmen Lidia Vidu

Suferința îndeplinește o varietate de funcții în viața unei ființe umane. Ea poate provoca o degradare a personalității sau poate favoriza o dezvoltare a personalității. Sigmund Freud a privit cultura ca o sursă de suferință, iar comportamentaliștii au considerat că nu este nevoie de o analiză a experienței interioare a omului. Schimbarea radicală a viziunii asupra suferinței a fost produsă în lucrările lui Viktor Frankl, care credea că a fi om înseamnă a suferi. Teoria suferinței a lui Max Scheler sugerează că acest sentiment are un scop, iar fiecare individ are sarcina de a găsi motivul propriei suferințe. Problema psihologică elementară, întâlnită în suferință, este aceea de a da suferinței un sens.

Regizoarea Carmen Lidia Vidu prezintă pe scena Teatrului Odeon din București un spectacol, al cărui scenariu îl și semnează, despre suferințele pe care ne este tare greu să le dezvăluim celorlalți, de teamă că nu vom fi înțeleși și că vom fi judecați.

„Îmi doresc să fiu sincer și să pot spune că am schizofrenie, iar oamenii să înțeleagă”, spune unul dintre personaje, interpretat de Niko Becker. ”Simt atașament față de boală pentru că simt că este singurul lucru pe care îl am”.

Sentimentele de vinovăție, rușine, frică, rana de abandon și modalitățile prin care învățăm să ne mulăm pe ceea ce se așteaptă de la noi, toate acestea vin să completeze tabloul suferinței umane. Textele adaptate de Carmen Lidia Vidu, apărute în genrevista.ro, ne fac să înțelegem de ce facem ceea ce facem, ne întorc la propria copilărie și la propriile suferințe, căci fiecare dintre noi avem amintiri dureroase pe care, de cele mai multe ori, le ținem bine închise acolo undeva în minte, în suflet.

Actorii oferă personaje atât de vii încât este aproape imposibil să nu simți furnicături pe șira spinării sau să nu lăcrimezi.

Actrița Ruxandra Maniu dă viață textului Patriciei Cîrtog despre experiența tulburărilor de alimentație. ”La o masă de prânz, mama îmi spune că ar trebui să am grijă la ce mănânc. Îmi atrage atenția că am luat în greutate și îmi spune că, dacă am ambiție, voi reuși să dau jos câteva kilograme. Mă pufnește plânsul. Urmează să țin prima mea dietă”.

Actrițele Ioana MărcoiuSabrina Iașchevici, Nicoleta Lefter aduc în scenă răni de abandon, de nedreptate.

”Părinții mei stau de vorbă lângă piața Doina. Ia-ți-o, spune mama, împingându-mă către tata. Nu mai știu ce au vorbit până la întrebarea: La cine vrei să rămâi?. Mâna mamei e ca un clește. La tata, răspund.”,  text de Mădălina Aldescu, interpretat de Ioana Mărcoiu.

”Îmi găsesc liniștea în mirosul de tămâie și de lumânări de ceară de albine”, spune personajul interpretat de Eduard Trifa.

Textul Oliviei Bunescu, adaptat de Carmen Lidia Vidu și interpretat de actrița Mădălina Ciotea, vorbește despre hărțuireși agresiune sexuală.

Teme profunde despre suferințe omenești pe care de cele mai multe ori le trăim în tăcere, chiar și astăzi, când sursele informaționale ne-ar putea ghida către curaj și asumare.

Finalul spectacolului, la fel de emoționant. Pe scenă, o inimă mare peste care cad fulgi de zăpadă, imaginea vine și ne invită să privim măcar puțin la propriile inimi și la ale celorlalți.

Apariția video a renumitului doctor Gabor Maté completează întregul tablou al ”Sentimentului fragil al speranței”.

”Nimeni nu e nebun, nici tu nu ești nebun…. Diagnosticele nu explică nimic, vorbesc despre lucruri…”

”E o posibiluitate de a deveni tu însuți, de a deveni puternic, chiar acum în acest moment. Acesta este răspunsul meu la titlul spectacolului”, Gabor Maté.

***

SENTIMENTUL FRAGIL AL SPERANȚEI

texte adaptate din “Gen, revistă”

Texte adaptate după: Marina Cebanu, Elena Zah, Patricia Cîrtog , Octavia Bortișcă, Olivia Bunescu, Denisa Harbuz, Mădălina Aldescu

Cu: Sabrina Iașchevici, Niko Becker, Eduard Trifa, Mădălina Ciotea, Ruxandra Maniu, Nicoleta Lefter, Ioana Mărcoiu

Scenariul și regia Carmen Lidia Vidu

Scenografie Adrian Damian

Muzica Mihai Dobre

Ilustrații și video-design Ioana Ilaș Bodale

Costume Olivia Stoica

Apariție video: Dr. Gabor Maté

Grafica afiș Dan Perjovschi

Simona IONIȚĂ

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508