„Remember ANDO – Octavian Andronic. CoronANDOgrafii”, la MNLR

dec. 10th, 2022 | By | Category: Eveniment

Luni, 12 decembrie 2022, începând cu ora 18:00, la Muzeul Național al Literaturii Române – Str. Nicolae Crețulescu 8 – va avea loc vernisajul expoziției „Remember ANDO – Octavian Andronic. CoronANDOgrafii”. Expoziția aduce în atenția publicului o serie de ANDOgrafii – lucrări de grafică, respectiv caricatură realizate în stilul-semnătură al graficianului – care au ca sursă de inspirație începuturile perioadei marcate de COVID. „Remember ANDO – Octavian Andronic. CoronANDOgrafii” se deschide la fix doi ani de la trecerea în eternitate a renumitului grafician și jurnalist Octavian Andronic și este un proiect organizat la inițiativa fiice sale Ana Ștefania Andronic – BUZU, de asemenea artist vizual, dar și director artistic al galeriei de artă contemporană SENSO. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.

Expoziția prefațează o amplă retrospectivă postumă cu lucrări din toată cariera lui ANDO, expoziție programată în calendarul evenimentelor de anul viitor de la Muzeul Național al Literaturii Române (Calea Griviței 64). Expoziția „Remember ANDO – Octavian Andronic. CORONAgrafii” poate fi vizitată la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu 8 în perioada 12 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023.

„Privite retrospectiv, lucrările pot căpăta o aură de premoniție, întrucât ANDO – Octavian Andronic s-a stins din viață chiar în acest context pandemic, însă, ele dezvăluie mai de grabă preocuparea specifică a jurnalistului față de ceea ce se întâmplă în cotidian. Este, totodată, vorba despre un duet vizual tată-fiică (nu e prima dată când expun împreună, dar e prima expoziție când ANDO se află în altă dimensiune), un tandem grafic peste spațiu și timp, a cărui miză este moștenirea artistică și culturală nu doar a unui urmaș, ci a unui spirit critic. În centrul expoziției este, literalmente, un plămân – instalație realizată de Alexandru Micloș – care pe de o parte servește drept suport sau display pentru ANDOgrafii și pe care, pe de altă parte, se sprijină, de fapt, întreg conceptul expozițional, la nivel simbolic. Nu întâmplător, în medicina chineză, Meridianul Plămânului controlează sentimentul de pierdere. Grafica este o practică artistică sub umbrela căreia regăsim mai multe forme de expresie plastică, de la design de afiș și pagini web, la gaming, ilustrație, animație, caricatură și bandă desenată (pentru a numi doar câteva), având, e drept, la bază, desenul. Este, în același timp, și numitorul comun împărtășit de ANDO – Octavian Andronic și de BUZU – Ana Ștefania Andronic, al unui limbaj intim aparținând constelației familiale și artistice a celor doi. Cum ar putea fi onorată memoria unei mari personalități culturale altfel decât printr-un asemenea act artistic, personal și vizual?” (Ana Daniela Sultana, curator).

Mai multe informații, aici: https://mnlr.ro/remember-ando-octavian-andronic-12…/

Agenda culturală a MNLR, perioada 12-18 decembrie 2022

Miercuri, 14 decembrie 2022, ora 17.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

Muzeul Național al Literaturii Române și Asociația Radu Beligan vă invită miercuri, 14 decembrie 2022, de la ora 17.00, la sărbătorirea vieții și carierei Simonei Bondoc și acordarea Premiului de actorie Radu Beligan pe anul 2022. Invitat de onoare: Simona Bondoc.

Participă: Irina Margareta Nistor, Raluca Tulbure, Ioana Crăciun, Oana Pellea, Anamaria Beligan.

Picto-impulsuri de Oana Maria Cajal, „Une promesse de bonheur” (inspirată din viața și cariera Simonei) și „Vraja vocilor” (inspirată din colaborările Simona Bondoc – Radu Beligan).

Amfitrion: Loreta Popa

_________

Joi, 15 decembrie 2022, ora 10.30
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8

În contextul celor 125 de ani care se împlinesc de la nașterea lui Tudor Vianu, Muzeul Național al Literaturii Române organizează Colocviul „Pe unde a trecut a făcut lumină.”– Tudor Vianu 125, joi, 15 decembrie 2022, începând cu ora 10.30, la sediul MNLR de pe str. Nicolae Crețulescu nr.8.

În cadrul evenimentului va avea loc o sesiune de comunicări dedicate marelui om de cultură, critic și istoric literar, estetician, filosof, poet, profesor, traducător și diplomat.

Vor participa:

Mircea Martin, critic și teoretician literar, eseist, editor, profesor, Vlad Alexandrescu, istoric al ideilor, profesor, Sorin Alexandrescu, critic, istoric și teoretician literar, eseist, profesor, Gelu Ionescu (prezent la eveniment online), critic și istoric literar, eseist, memorialist, profesor, Toma Pavel (prezent la eveniment printr-o intervenție video), critic și teoretician literar, eseist, prozator, profesor, Mihai Zamfir, scriitor, istoric și critic literar, profesor, Oana Fotache Dubălaru, profesor doctor la Facultatea de Litere a Universității din București, Roxana Eichel, lector doctor la Facultatea de Litere a Universității din București, Luana Stroe, coordonator al Editurii Muzeul Literaturii Române, asistent universitar în cadrul Facultății de Litere a Universității din București, cercetător și critic literar, Ruxandra Câmpeanu, doctor în Filologie, redactor de carte, traducătoare, Andreea Teliban, cercetătoare și doctorandă, Școala Doctorală Litere din cadrul Universității din București.

Moderatori:

Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, profesor universitar doctor la Facultatea de Arte și la Facultatea de Științe Sociale și ale Naturii din cadrul Universității Hyperion, editor, cercetător literar și manager cultural

Vasile Gribincea, redactor la Muzeul Național al Literaturii Române, doctorand la Facultatea de Litere a Universității din București, eseist, cercetător

Detalii, aici.

________

Vineri, 16 decembrie 2022, ora 16.00
Sala Perpessicius, Sediul MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8
 
Lectură pentru copii mari și mici din cartea „Poveste de iarnă” semnată Vanda Florea. Intrarea este liberă.

________

Concurs de scriere creativă | Primul meu turn de fildeș

Scriitorul Ion Minulescu ne-a povestit despre primul său turn de fildeș din copilărie. Acolo a citit literatura înaintașilor, dar și marile povești de dragoste. Tudor Arghezi se izola în camera de reverie, o mică încăpere, în care se retrăgea pentru a se dedica în totalitate scrisului: „Scriam de zece ori, ștergeam de zece ori și nici a unsprezecea oară nu eram mulțumit…”. Lui George Bacovia îi plăcea singurătatea unei odăi mici în care așternea, vers după vers, la un birou mic, având mereu alături o cutie de chibrituri, stiloul, pipa, vioara, iar Anton Pann scria în ceea ce numea „camera de gândire”. Un etaj „ca un porumbar ieșit deasupra acoperișului”, cum spunea Radu Tudoran, o tindă de vreo șase metri pătrați și o odaie mică, în care dascălul își afla liniștea și inspirația.

Vizitează Casele Memoriale ale scriitorilor români din București aflate în custodia Muzeului Național al Literaturii Române și scrie și tu un text de minimum 150 de cuvinte în care să ne povestești despre locul tău secret, în care îți place să te retragi.

Textele vor fi redactate în Word, Times New Roman, 12, la 1,5 rânduri, cu diacritice și vor fi trimise pe adresa case.memoriale@mnlr.ro în perioada 5 decembrie 2022 – 10 ianuarie 2023.

Cele mai interesante texte vor fi premiate.

Cei interesați de o activitate interactivă suplimentară, conexă concursului lansat de noi, sunt invitați să participe la un atelier de scriere creativă, înscrierea textelor în concurs nefiind condiționată de acest atelier însă.

Unde se află turnul tău de fildeș?

  • Prețul biletului este de 11 lei. 
  • Programările se pot face de marți până duminică la numărul de telefon 0727.398.978. 
  • Datele rămase disponibile sunt 5, 10 și 12 ianuarie.
  • Coordonator ateliere: Oana Oros
  • Cu participarea muzeografilor: Adrian David, Alexandra Mihai, Dorothea Nicolescu, Lelia Spirescu, Mădălina Șchiopu

Atelier de scriere creativă: Primul meu turn de fildeș

Învățăm la atelier ce înseamnă expresia: a te izola într-un turn de fildeș și cine a folosit-prima dată. Vom discuta despre ce reprezintă actul de a scrie un text, despre tipuri de texte, despre cum au scris marii autori, cercetându-le manuscrisele. Printr-o serie de exerciții, transformăm scrisul impus de temele școlare într-o îndeletnicire plăcută! În final, vom răspunde împreună, la întrebarea: de ce spunem povești? Scrie-ne și tu despre turnul tău de fildeș și noi te vom premia.

Expoziții temporare

Sărbătorile de iarnă în viziunea scriitorilor români | Expoziție MNLR în București Mall-Vitan
București Mall Vitan, Calea Vitan 55-59

5 – 18 decembrie 2022

O perioadă de răgaz, de reflecție, dar și de emoții și bucurii împărtășite alături de cei dragi – iată câteva moduri prin care am caracteriza sărbătorile de iarnă, care încep cu Moș Nicolae (6 decembrie) și ajung până în anul următor, cu sărbătoarea Sf. Ion (7 ianuarie). 

Nelipsitul brad de Crăciun este o tradiție relativ recentă în România, făcându-și apariția la mijlocul secolului al XIX-lea. Astăzi, în jurul bradului, fiecare familie se bucură de un timp prelungit, de povești și de daruri.

Cum au fost și cum sunt, oare, sărbătorile de iarnă pentru scriitori?  După cum veți descoperi în expoziția organizată de Muzeul Național al Literaturii Române în București Mall-Vitan, unii scriitori preferau să ia o pauză de la călătoriile lungi și dese, cum este Vasile Alecsandri, iar pe alții, Crăciunul îi surprindea mai mereu pe drum, așa cum reiese din scrisoare lui Panait Istrati, care se afla „în Egipt, în Siria sau aiurea”.
Alături de povești, veți putea arunca o privire în casele scriitorilor prin intermediul fotografiile selectate de muzeografii de la MNLR, care surprind o atmosferă luminoasă, caldă, reflectată de unii scriitori în operele lor.

Detalii, aici.

______

Expoziția de pictură Școala de la Bistrița
Muzeul Național al Literaturii Române, Sălile „Petru Creția”, „Al. Condeescu” și „Al. Oprea”, Calea Griviței 64-66

29 noiembrie – 17 decembrie 2022

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să vizitați expoziția de pictură „Școala de la Bistrița”.
 
Expoziția întrunește o selecție de lucrări realizate în cadrul simpozionului cu același nume. În vară, la Colibița s-au întâlnit în două serii, în perioada 28 iunie-5 iulie și 9-15 iulie, artiști veniți din zone diferite ale țării și artiști internaționali, invitați din orașele înfrățite cu județul Bistrița-Năsăud.

Expun 60 de artiști din România, Republica Moldova, Germania și Israel: Dan Badea, Costin Brăteanu, Marius Crăiță-Mândră, Miruna Budișteanu, Dragoș Burlacu, Lucia Călinescu, Dorin Crețu, Vioara Dinu, Maria Gliga, Damian Furdui, Radu Hangan, Alexandru Lupșe, Marcel Lupșe, Sarah Raluca Miulescu, Adina Mocanu,  Mariana Moldovan, Sever Moldovan, Aurel Marian, Maurice Mircea Novac, Ștefan Pelmuș, Ioan Sbârciu, Crina Stănescu, Alexandru Șerban, Vasile Rață, Ruslan Roșca, Cristian Târnovan, Paul Târziu, Vasile Tolan, Eugen Alupopanu, Anne Katrin Altwein, Roni Ankori, Cătălin Burcea, Anca Boeriu, Gabriel Caloian, Cezarina Caloian, Claudiu Ciobanu, Marinela Ciobanu, Alexandru Gavrilaș, George Cernat, Marian Coman, Oana Coșug, Raluca Ilaria Demetrescu, Mihai Gitman, Daniela Grapă, Eusebiu Josan, Georgiana Manea Josan, Marinala Măntescu, Mircea Mocanu,  Mitruț Peiu, Bogdan Pelmuș, Magdalena Pelmuș, Mihai  Percă, Maria Pop-Timaru, Ionit Rahmani, RICO RIG, Ramona Seifert, Iris Shlomovich, Loredana Stancu, Mirela Trăistaru, Rafael Wolf.
 
Simpozionul „Școala de la Bistrița”, ajuns la ediția a VIII-a, este un eveniment de tradiție, care din anul 2013 oferă anual artiștilor plastici din țară și din străinătate un spațiu de creație și un prilej de dialog intercultural. Școala de la Bistrița este un grup artistic în continuă expansiune. Grupul a luat naștere în jurul rezidențelor artistice anuale organizate la Bistrița-Năsăud (2003-2007) și mai apoi la Tescani – Bacău (2008 – prezent). 
 
Proiectul este co-organizat de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița, bucurându-se de sprijinul financiar al Consiliului Județean Bistrița Năsăud și al Primăriei Municipiului Bistrița.

Expoziția poate fi vizitată de marți până sâmbătă, în intervalul 10.00-18.00.

_________

Evenimente on-line

mini-Cafeneaua critică on-line:
Luni, 12 decembrie 2022, ora 19.00
Joi, 15 decembrie 2022, ora 19.00
pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter
 

Desfășurată din primăvara lui 2018 la Muzeul Național al Literaturii Române – MNLR, Cafeneaua critică, longevivul proiect de dezbateri culturale inițiat în 1994 de criticul Ion Bogdan Lefter, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, și-a suspendat edițiile săptămânale în perioada martie 2020-ianuarie 2021 din cauza pandemiei generate de coronavirusul SARS-COV-2. În plină criză sanitară mondială, deci în imposibilitate de a-și relua întâlnirile cu invitați speciali și cu public, Cafeneaua critică a revenit totuși la 1 februarie 2021 sub forma unor mini-Cafenele critice on-line pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de facebook a Muzeului. În locul obișnuitelor dezbateri ample pe subiecte de actualitate culturală, mini-Cafenelele critice oferă dialoguri cu personalități literare, artistice, intelectuale despre chiar viața din timpul pandemiei.

 
Toate episoadele mini-Cafenelei critice on-line pot fi accesate aici.

_________

Duminică, 18 decembrie 2022, ora 11.00 
pe site-ul MNLR și pe pagina de Facebook a MNLR

Poezie și creație cu Loreta Popa
Invitată: Victoria Dicu

Număr de vizualizări :110


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro