”Limba Română – Teste grilă pentru admiterea în învățământul superior. Ediție revizuită și adăugită pe baza normelor prevăzute de DOOM”, ed. a III-a

nov. 3rd, 2022 | By | Category: Agenda de carte

”Cartea este pașaport pentru admitere, un pașaport pentru limba română”. Cartea se adresează mai multor categorii de persoane preocupate de perfecționarea cunoștintelor de limba română și de optimizarea performanțelor în acest domeniu: în primul rând, absolvenților de liceu care susțin proba de concurs la limba română pentru admiterea în instituții de învățământ superior; apoi, elevilor din învățământul preuniversitar dornici de performanță și, în special prin a doua parte a lucrării, tuturor celor care doresc să stăpânească mai bine limba română, în conformitate cu cele mai recente norme în vigoare. Lucrarea este formată exclusiv din teste-grilă, cu variante de răspuns dintre care una (și numai una) este corectă.

În prima parte, testele sunt grupate în funcție de principalele domenii ale limbii: fonetică, ortografie, ortoepie, punctuație; lexic; morfologie; sintaxa propoziției; sintaxa frazei.

Partea a doua permite familiarizarea cu cele mai importante norme prevăzute de ediția din 2021 a Dicționarului ortografic, ortoepic și morphologic (DOOM). Testele care vizează acest obiectiv se concentrează per domenii de maxim interes, precum: despărțirea cuvintelor în silabe, accente, variante lexicle și ortografice, variante verbale și variante substantivale (forme de plural și de genitive-dativ).

Rezolvarea tuturor testelor sunt indicate în final.

Varietatea și complexitatea testelor, gradul lor de dificultate fac din lucrarea de față un instrument de lucru indispensabil pentru cei care se pregătesc să fie admiși în cele  mai exigente facultăți unde limba română este disciplină de concurs.

”Adresăm mulțumiri doamnei doctor Oana Alis Zaharia, lector la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București pentru sprijinul acordat la redactarea acestei lucrări.” – Autorii

”Limba Română – Teste grilă pentru admiterea în învățământul superior. Ediție revizuită și adăugită pe baza normelor prevăzute de DOOM”, ed. a III-a

Autori: Luiza Popescu, Tatiana Costache și Gheorghe Lăzărescu

Isbn: 9789737288677

272 pagini

Editura Meteor Press

Număr de vizualizări :63


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro