„Crash test dummies”, de Ofelia Prodan.

iun. 1st, 2022 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Charmides (Bistrița) tocmai a apărut volumul de poezie „Crash test dummies”, de Ofelia Prodan. ”Mici poeme concise, percutante, ale căror protagoniști, asemenea unor crash test dummies, vor fi zdrobiți din senin, ridiculizați, umiliți. Mecanismul subversiv al întâmplărilor zilnice funcționează, la Ofelia, atât în plan real, cât şi pe palierul magic al existenței, până într-acolo încât între coexistența oamenilor şi a lucrurilor nu mai e nicio diferență. Oamenii, cu interiorul şi exteriorul fizic la vedere, trec, fatal, indistinct, prin experiențe la limita absurdului, de cartoon, de benzi desenate şi, bineînțeles, intră în colaps, cu aceeaşi seninătate şi indiferență cu care îşi îndeplinesc ritualurile fanteziste ale unei existențe efemere.” Daniel D. Marin 

Volumul ”Crash test dummies” de Ofelia Prodan reprezintă expresia poetică a post-depresiei, în care realul şi fantasmagoricul, angelicul şi  demonicul se îngemănează spasmodic şi se desluşesc ironic, precum cîinele şi umbra lui din excelentul poem cu acest titlu. Veninul de “viperă neagră” este, deopotrivă, letal şi vindecător în ambiguitatea dozelor verbale, unele minimale şi altele maximale estetic. Viziune confesivă a unui purgatoriu postmodern. Dumitru Chioaru

Ofelia Prodan scrie o literatură de o vitalitate neobişnuită, trăind fericită bucuria negaţiei. Traducând mereu variantele acelui Nu care poate descrie ironic, autoironic jurnalul unei tinere doamne. „Manualul de descompunere” a lui Cioran regăsit în „Cântăreaţa cheală” – iată o formulă de a înţelege felul derapajelor acestui volum. Între momentele ultimului val al scrisului românesc, cartea Ofeliei Prodan propune un tipar antiliric bine aşezat în literatura inaugurală a secolului XXI. Cornel Ungureanu

 

Ofelia Prodan (născută la Urziceni, trăiește între București și Italia) a debutat editorial în 2007. Printre cărțile ei de poezie: Elefantul din patul meu (2007; Premiul pentru Debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 2008; nominalizare la Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera prima, 2008); Ulise și jocul de șah (ediție bilingvă română-engleză, 2011; Nominalizare la Premiul Marin Mincu, 2011; finalistă la Premiul Internațional de Poezie Città di Sassari, 2016); Călăuza (2012; Premiul Naţional Ion Minulescu, 2013); No Exit (2015; Premiul Național George Coșbuc, 2015; Premiul Național Mircea Ivănescu, 2016); Șarpele din inima mea (2016; Premiul Cartea de poezie a anului 2016 la Festivalul Național Avangarda XXII, 2017); Clona lu’ Ofelia Prodan în aeroplan (2021; Premiul Revistei Familia în cadrul Festivalului Internațional de Poezie Sighetu Marmației, 2022). În 2018 a publicat Voci cu defect special (jurnal de Facebook). A fost inclusă, printre altele, în Distanze obliterate. Generazioni di poesie sulla Rete (coord. Alma Poesia, Puntoacapo, Italia, 2021) și BorderLine 2000. Zece autoare pentru o antologie a poeziei de astăzi (coord. Daniel D. Marin, ediție bilingvă română-italiană, Ratio et Revelatio, 2021), iar înainte, alături de poeţi precum Nina Cassian, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Nora Iuga, Ion Mureşan, Mircea Cărtărescu, în Voor de prijs van mijn mond (Jan H. Mysjkin, Poëziecentrum, Belgia, 2013), o an­tologie ce cuprinde 12 poeţi români ai ultimilor 60 de ani. O antologie de autor i-a apărut în Spania (High, El Genio Maligno, 2017). Poezii ale ei au fost traduse în mai multe limbi și au apărut în reviste precum Asymptote, Nuovi Argomenti, Gierik & Nieuw Vlaams Tijdschrift și Les écrits. A avut o serie de lecturi publice, fiind invitată, printre altele, la European Poetry Slam days (Berlin, 2009), Festivalul Internațional de Poezie Palabra en el mundo (Venezia, 2018), Festivalul Întâlniri internaţionale de literatură feminină „Cornul de Aur” (Istanbul, 2019), Festivalul Literar Internațional al Sardiniei L’Isola delle Storie (Gavoi, 2019) și Festivalul Ottobre in Poesia (Sassari, 2019). În 2019, i-a apărut volumul Elegie allucinogene (Premiul special al președintelui juriului la festivalul Bologna in Lettere, 2021). Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi PEN România.

 

           ” Crash test dummies” continuă ”Ruleta” (ultimul capitol din ”Ruleta cu nebun”, volumul meu din 2008), cele mai multe poeme din el fiind scrise chiar în acea perioadă. Sunt, cumva, însă, mai dinamice și mai de cotidian (chiar și când sunt ”de interior” sau organice), astfel încât aveau nevoie de un alt suport care să le poarte. L-am găsit acum, după 14 ani! Ofelia Prodan

Număr de vizualizări :419


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro