”Rencontres” – Întâlniri pentru Pace

apr. 12th, 2022 | By | Category: Eveniment

În apropierea sărbătorilor pascale, Teatrul de Comedie, în parteneriat cu Opera Comică pentru Copii, organizează o reprezentație specială a spectacolului ”Rencontres”, regia Dragoș Huluba, dedicată refugiaților din Ucraina. Evenimentul se va desfășura miercuri, 13 aprilie 2022, ora 19.00, la Sala Radu Beligan. Prin intermediul celor doi actori din distribuție, Violeta Huluba și Dragoș Huluba, spectacolul de pantomimă își propune să dizolve barierele lingvistice, făcând ca inimile celor din public, indiferent de naționalitate, să bată la unison. Conceput cu o fantezie debordantă, ”Rencontres” este un tratat al iubirii prin gest, demonstrând că nu numai prin cuvinte se poate face poezie, ci și prin mimică, plasticitate corporală, dans și pantomimă. Evenimentul este oferit în dar refugiaților ucrainieni, iar accesul este liber, în baza unei rezervări la numărul de telefon 0751 092 780.

Număr de vizualizări :254


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro