spot_img

CONCEPT, una dintre cele mai importante reviste autohtone dedicate cercetării în domeniul artelor spectacolului, aniversată pe scena TNB

Luni, 4 octombrie 2021, pe scena Teatrului Național din București, în cadrul ceremoniei de deschidere a noului an universitar organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București (UNATC), a fost lansat cel mai nou număr al revistei CONCEPT, una dintre cele mai importante publicații autohtone dedicate cercetării în domeniul artelor spectacolului. Momentul a avut o triplă semnificație: marcarea aniversării primului deceniu de la lansarea publicației, prezentarea noii ținute grafice, precum și anunțarea dosarului tematic special – „Artă. Cultură. Cenzură” – prezent în paginile noului număr. Din partea redacției, la eveniment au luat parte conf.univ.dr. Mihaela Bețiu, redactorul-șef al publicației, și lect.univ.dr. Mihaela Michailov, coordonatoarea dosarului tematic.

 

// CONCEPT – 11 ani de dialog academic, cultural, local, naţional şi internaţional 

„Prin tipărirea şi lansarea ultimului număr al revistei CONCEPT, activitatea redacţiei însumează 11 ani de la debutul său entuziast. 11 ani de dialog academic, cultural, local, naţional şi internaţional. Nivelul numărului actual este cu adevărat înalt, iar acest lucru este dat de participarea unor cercetători, cadre didactice, teoreticieni şi/sau practicieni de renume internaţional. Studiilor acestora le sunt alăturate cercetări ale unor tineri doctoranzi, ceea ce aduce diversitate şi prospeţime în abordarea temelor specifice domeniului.

De-a lungul anilor, revista a fost o platformă de dialog academic, iar aspectul cel mai îmbucurător este acela că s-a declanşat şi menţinut de asemenea o bună colaborare cu mediul preuniversitar de specialitate. Comunicarea directă cu profesorii de arta actorului din mediul preuniversitar şi publicarea studiilor acestora au dus la crearea unui limbaj comun de specialitate. Impactul asupra domeniului este real, cuantificabil şi din alte puncte de vedere şi va creşte treptat graţie diversificării lingvistice a studiilor publicate”, a declarat conf.univ.dr. Mihaela Bețiu.

 

Cel mai recent număr păstrează structura deja consacrată a publicației: articole de cercetare reunite într-un amplu capitol tematic, o secțiune dedicată studiilor interdisciplinare şi unul de cinematografie, recenzii de carte şi interviuri.

 

// Dosarul tematic ARTĂ. CULTURĂ. CENZURĂ: cercetători din 6 țări / 9 instituții universitare și centre de cercetare / articole în 4 limbi (română, engleză, franceză și spaniolă) 

 „Dosarul tematic «Artă. Cultură. Cenzură» abordează una dintre cele mai fierbinți problematici din artele performative și cinematografie. Cenzura privită din perspective diferite, intersectate – cenzură ideologică, economică, culturală – se află în centrul unor analize complexe ale unor cercetători și cercetătoare care explorează multiple direcții de reflecție critică”, a mărturisit lect.univ.dr. Mihaela Michailov, coordonatoarea acestei importante secțiuni a revistei.

 

Cele 16 studii incluse în dosarul tematic reunesc nume importante de cercetători din șase țări și de la nu mai puțin de șapte centre universitare și de cercetare: Liviu Malița – decanul Facultății de Teatru a Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Miruna Runcan – critic de teatru și profesor în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Catinca Nicoară – absolventă a Universității Naționale de Arte din București, în prezent, cercetătoare în cadrul UNATC, Andrea Tompa – teatrolog, scriitoare, președinta Asociației Criticilor de Teatru din Ungaria, Tasos Angelopoulos – cercetător în cadrul Universității „Aristotel” din Salonic, Béatrice Picon-Vallin – profesoară de istoria teatrului și cercetătoare în cadrul CNSAD (Conservatoire national supérieur d’art dramatique de Paris),  Mirella Patureau – critic de teatru, cercetătoare asociată în cadrul CNRS (Atelier de Recherche sur l’Intermédialité et les Arts du Spectacle, Paris), Mona Nicoară – regizoare și producătoare de film, Qingyang Zhou – cercetătoare în cadrul Universității din Berkeley California, Bianca Brandea – cercetătoare în cadrul Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Cristian Stamatoiu – profesor de istoria teatrului la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Victor Iván López Espiritu Santo – doctorand din Mexic al UNATC, Bogdan Guțu – regizor și scenograf, cercetător în cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași, Georgeta Drăgan Stanciu – doctor în teatrologie al UNATC, practician, Borco Ilin – practician și cercetător în cadrul Muzeului Banatului din Timișoara, Iulia Ursa – actriță, profesor de ata actorului și cercetător independent.

 

// Despre dramaturgie și noutățile din sfera online / despre dramaturgie din perspectivă neurologică 

Cele 5 studii interdisciplinare prezente în revistă cercetează teme cum ar fi legătura dintre piesele lui Henrik Ibsen și o serie de teme actuale precum relațiile de gen și migrația în țări precum Mexic, Statele Unite ale Americii și Canada (Victor Francisco Grovas Hajj), importanța cercetării în domeniul artelor spectacolului (Olimpia Melinte), modificările în planul educației și al evaluării propuse de practica pedagogică online (Mara Doriana Oprea), libertatea vocală ca o necesitate în asumarea organică a personajului (Laura-Alexandra Voicu), cele mai recente descoperiri din domeniul neuroștiinței, ce pot oferi informații esențiale despre procesul organic pe care îl implică vorbirea scenică (Ioana Octavia Visalon).

Mini-capitolul dedicat cinematografiei și studiilor media include două ample materiale: Maria-Ligia Ciornei, prezentă cu un studiu despre felul în care elementele de realitate virtuală influențează firul narativ al poveștilor, punerea în scenă și crearea personajelor, și Ioana Mititelu, care analizează felul în care leadership-ul și relațiile de putere pot produce schimbări la nivel performativ.

 

Rubrica dedicată cronicii de carte include o analiză consistentă dedicată romanului The Sorrow of War, o carte îndrăzneață, o poveste despre politică, supraviețuire și război semnată de Bảo Ninh, prozator cunoscut, fost soldat în Războiul din Vietnam. Cel care semnează recenzia este Tyler Martin Sehnal, masterand la East Carolina University.

 

# Interviu: Cineaștii Dan Pița, Stere Gulea, Nicolae Mărgineanu și Radu Jude – despre cenzură și autocenzură

Două ample interviuri completează sumarul celui mai recent număr al revistei CONCEPT. Conf.univ.dr. Laura Lăzărescu-Thois a dialogat cu trei dintre cei mai importanți regizori români care au creat în ultima jumătate de secol: Dan Pița, Stere Gulea și Nicolae Mărgineanu, investigând în mod special felul în care autocenzura din perioada comunismului ar fi putut constitui un element creativ.

Cel de-al doilea dialog prezent în revistă este cel dintre conf.univ.dr. Andrei Rus și regizorul Radu Jude, câștigătorul celui mai recent Urs de Aur la prestigiosul Festival de Film de la Berlin – un dialog consistent care încearcă să investigheze noile forme de cenzură și autocenzură în cinema.

CONCEPT este o publicație academică bianuală open access, editată de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, care apare din 2010. Concept folosește sistemul double-blind peer-review, este clasificată C de către Consiliul Național al Cercetării Științifice din România și este indexată în mai multe baze de date internaţionale: CEEOL, SCIPIO, EBSCO.

De-a lungul celor 11 ani de apariție, colegiul de redacție a avut ca obiectiv principal diseminarea rezultatelor cercetării ştiinţifice desfăşurate de către cadrele didactice şi de cercetare din cadrul universităţilor de profil din ţară şi străinătate. Revista şi-a propus să ilustreze toate activităţile specifice domeniului, în toată varietatea şi diversitatea lor, elementul de unitate constituindu-l cercetarea ştiinţifică ca rezultat al experienţei practice în domeniul artistic legat de Teatru şi Artele spectacolului şi  Cinematografie şi Media.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508