Remember Garabet Ibrăileanu – 150

iun. 25th, 2021 | By | Category: Postcard

Joi, 1 iulie 2021, ora 13.00, în Sala Perpessicius, Muzeul Național al Literaturii Române din București (Str. Nicolae Crețulescu 8) vă invită la evenimentul Remember Garabet Ibrăileanu – 150”. Evenimentul își propune marcarea a 150 de ani de la nașterea lui Garabet Ibrăileanu, teoretician, promotor al criticii literare științifice, eseist, redactor literar, profesor remarcabil, romancier. Este autorul unor importante cărți de critică literară, printre care  ”Spiritul critic în cultura românească”, ”Scriitori români și străini” și ”Creație și analiză”, precum și al bine-cunoscutului roman ”Adela”, pentru care a primit Premiul național de proză în 1933. La eveniment vor participa personalități importante din lumea culturală bucureșteană: acad. Răzvan Theodorescu, Cristina Popescu, director Romfilatelia, criticul literar Paul Cernat, precum și Victor Durnea, cercetător ştiinţific gr. I. Institutul de Filologie Română “A. Philippide” din Iaşi. Moderator: prof. univ. dr. Ioan Cristescu.

Număr de vizualizări :294


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro