”Iubirile pentru care a plâns și Dumnezeu”, poeme de Adrian Artene, recitate de Ion Dichiseanu

mai 22nd, 2021 | By | Category: Agenda de carte

Cele mai bune poezii de dragoste scrise de jurnalistul Adrian Artene, recitate de regretatul actor de teatru și film Ion Dichiseanu, pot fi citite și ascultate în cartea și CD-ul ”Iubirile pentru care a plâns și Dumnezeu”, apărută la Editura Tracus Arte, în anul 2017. ”Am scris acest volum cu sufletul. N-am folosit cuvinte… Am încărcat fiecare strofă cu emoții. Am credința că emoția provocată de iubire este măsura tuturor lucrurilor. Și, implicit, poezia de dragoste este măsura tuturor lucrurilor. În spatele metaforei din titlu, mi l-am imaginat pe Dumnezeu uman, descoperind că acolo unde există iubire, nimic nu este pierdut!”, a mărturisit autorul. ”Omule, cum ființa ta vibrează la frumos, fie teatru, fie muzică, film sau poezie, așa inima mea a îmbrățișat versurile scrise de Adrian Artene și le-a dat viață, prin interpretarea lor”, a spus Maestrul Ion Dichiseanu la lansarea cărții ”Iubirile pentru care a plâns și Dumnezeu”.

 

Departamentul poeticii amorului

Mai stârneşte azi vreun interes ceea ce se numeşte poezia de dragoste? Mai este cât de cât de actualitate tema iubirii, mai poate ea provoca unui cititor ideal, instruit, vreun fior estetic? Judecând după demersul liric al lui Adrian Artene din acest volum, răspunsul la întrebările de mai sus este cu siguranţă afirmativ.

L-am cunoscut pe autor pe vremea când combăteam amândoi la cotidianul de veselă amintire “ZIUA”, El lucra – dacă nu mă-nşeală memoria – la dificilul departament de investigaţie al ziarului. Şi iată-l acum abordând un şi mai greu “departament”: cel al poeticii amorului. Şi – o spun din start – o face dezinvolt, fără inhibiţii, vehicolul fundamental al poemelor sale fiind, de la un capăt la altul al paginilor, sinceritatea. Însă o sinceritate bine strunită tehnic, prin rimă, ritm şi repetiţie lait-motivică: “Mai lasă-mi vreme/ Să întrupez, dintr-un creion şi-o foaie, albe himere!/ Mai lasă-mi vreme,/ Iubito, nu te teme!”

Ca în marile proiecţii eminesciene, iubita lui Artene este şi sfântă şi înger decăzut, deci, în fond, o dovadă vie a existenţei divine: “L-am privit pe Dumnezeu în ochi/ În seara în care-ntâia oare te-am văzut!” De aici provine de fapt întreaga tensiune a acestei poezii, o tensiune între sacralitatea iubirii şi întruparea ei carnală.

Pe scurt: în peisajul atât de variat al liricii româneşti contemporane, Adrian Artene face o figură cu totul aparte: Şi merită, prin acest volum, s-o cunoaşteţi.”

Ioan Groşan

 

Cartea și CD-ul ”Iubirile pentru care a plâns și Dumnezeu”, poeme de Adrian Artene, recitate de Ion Dichiseanu, apărută la Editura Tracus Arte, în anul 2017, pot fi comandate accesând următorul link:

https://edituratracusarte.ro/produs/iubirile-pentru-care-a-plans-si-dumnezeu-adrian-artene/

 

”Căutam iubirea”, un poem de Adrian Artene, recitat de maestrul Ion Dichiseanu:

https://www.youtube.com/watch?v=1PWcMQPjmtE

 

 

Număr de vizualizări :451


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro