Luni, 31 august 2020, de Ziua Limbii Române, între orele 16.00-19.00, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu nr. 8), va avea loc Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a XII-a, difuzat în direct de Radio România Cultural. 22 de nume importante din generaţii şi geografii literare diferite vor susține lecturi publice de câte 5 minute. Sunt invitate 11 poete: Ioana Crăciunescu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici, Ioana Greceanu, Cătălina Matei, Rozana Mihalache, Iulia Pană, Alina Purcaru, Andra Rotaru, Amelia Stănescu și Florina Zaharia. Sunt invitați 11 poeți: Romulus Bucur, Teodor Dună, Sorin Gherguț, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Luca Ștefan Ouatu, Ioan Matiuț, Bogdan O. Popescu, Adrian Suciu și Robert Șerban. Vor susține recitaluri câteva dintre cele mai importante și mai autentice nume ale blues-ului și jazz-ului contemporan românesc: Maria Răducanu, Nadia Trohin, Cătălina Beța, Mircea Tiberian și Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrionii Maratonului sunt Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu. Art director: Mihai Zgondoiu. Producător: Anamaria Spătaru. Organizatorii Maratonului de Poezie și Jazz sunt Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române din București și asociația Euro CulturArt. Coproducător: Radio România Cultural. Proiect cofinanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național).
Revista Observator cultural și AgențiadeCarte.ro sunt partenerii media ai evenimentului. Eveniment cinstit de COTNARI!
„Condițiile speciale de prevenire a COVID 19 ne pun în situația de a oferi publicului interesat de Maratonul de Poezie și Jazz doar transmisiunea în direct pe Radio România Cultural, luni, 31 august 2020, între orele 16.00-19.00, și transmisiunea online a evenimentului. Vă mulțumesc pentru înțelegere.”, a declarat Dan Mircea Cipariu.
Continuăm seria de interviuri a Maratonului de Poezie și Jazz cu scriitorul Teodor Dună.
În urmă cu 12 ani se lansa Maratonul de Poezie și Jazz. De-a lungul timpului, s-au succedat poeți și muzicieni contemporani, iar evenimentul a căpătat amploare. Care sunt primele imagini la care te gândești acum când spui Maratonul de Poezie și Jazz?
Ce îmi apare sub textura pleoapelor este următoarea imagine: Dan Mircea Cipariu, undeva pe scenă, îmbrăcat în ceva care aduce a ie și învelit într-o lumină incandescentă, pronunțând incantatoriu, în diverse contexte, cuvântul „fastuos”, ceea ce face ca scaunele să prindă un fel de patină princiară, scena să pară pavată cu petece de hlamidă, iar cei care urcă pe scenă să pară poeții de curte ai unui melancolic rege hologramic, care și-a dorit cel mai mult să nu fi existat vreodată propriul lui regat.
De la ediție la ediție, acest eveniment a adus pe scenă poeți și muzicieni într-un format care atrage un public divers, atât pe cel prezent la fața locului, cât și pe cel care ascultă transmisiunea live, la Radio România Cultural. Crezi că acest format de spectacol va influența modul în care vor fi gândite alte evenimente, în spațiul real sau virtual, în viitor?
Văd limpede viitorul, pentru că în mine doarme trezindu-se și se trezește adormind un autentic futurolog. Și ce văd este că vom fi cu toții transmiși la Radio România Cultural: mergând, dormind, sorbind din ciorba de perișoare, spălându-ne pe dinți, izbind tastatura – vor fi sunetele vieții comune. Sunetele liniștitoare ale corpurilor captive în cea mai comună dintre vieți vor fi transmise mereu, pe postul Radio România Cultural Personal. Doar că nu va fi tocmai live, ci o altă paradigmă a live-ului. Adică ce vei face ieri (sau mâine) vei auzi azi. Și nu vei putea închide Radioul – pentru că se va transmite de peste tot și doar pentru propriile urechi. Ce ai zis sau bolborosit ieri (sau mâine) la ora 17 vei auzi azi la ora 17. Zgomotele corpului de la ora 14 de ieri (sau mâine) vor fi fundalul sonor al orei 14 de azi. Și tot așa. Și ca să avem puțină liniște ieri (sau mâine) vom tăcea în ziua de azi. Și tot așa. Nu știu dacă am fost clar (nici nu am vrut), dar așa stau lucrurile, vorba lui Vonnegut.
În plină pandemie, fiecare poet invitat la Maraton va citi, timp de cinci minute, în direct la Radio România Cultural, poeme inedite sau deja publicate. Tu ce ai ales?
În plină pandemie, voi citi cu siguranță poemul care însoțește, ca o branulă înfiptă în mâna de plastic a unui manechin dezmembrat (puteam găsi orice altă comparație), acest semi-interviu. Poate celălalt va fi inedit – oricum, nimeni nu-și va da seama.
Ai scris în aceste luni în care distanțarea socială a trebuit să fie adoptată de noi toți? Unii dintre participanții la Maraton au trăit și timpuri cu alte restricții, alții acum s-au confruntat pentru prima dată cu îngrădiri ale libertății.
De câteva luni nu am mai putut citi, de plăcere, poezie. Mă irita. Nici măcar relectura unor poeme despre care știam dinainte că sunt foarte bune nu mă transforma într-un corp rezonant. În ultimele 5 luni am scris un singur poem muzical și frumos și straniu și, desigur, absolut inutil.
Uneori, scrisul se află în centrul vieții, iar alteori nu mai poate ocupa acest loc. Ai trăit perioade mai bizare decât cele de acum?
Ca individ am trăit perioade, ca să mă exprim așa, mult mai bizare. Stranietatea asta e, acum, a lumii. A unei lumi din care, momentan, nu fac parte. Când mă voi întoarce în lume voi vedea cât de debusolantă va fi incidența dintre mine și fâșiile de lume care vor ajunge la mine. Acum, fiind la marginea ei îndepărtată, e absurd să fac enunțuri de anticipație.
Desigur, orice comparație între ce se întâmplă acum și orice formă a totalitarismului e de o idioțenie atroce. Și chestia cu poezia și cum face și desface ea centrul vieții mi se pare că e o discuție pentru alte împrejurări, care dau iluzia predictibilului.
Cum refaci relația izolare/alienare – scris – spațiu exterior?
O să mă gândesc la aceste detalii, care mi se par futile acum, după ce apare minunea aia de vaccin. Acum, vorba lui M. Ivănescu, nu mai pot gândi nici înainte, nici înapoi.
Un loc – imaginar ori real – unde-ți dorești să poți scrie sau citi în curând ar fi la Colibița (jud. Bistrița-Năsăud), doar dacă a pus consiliul județean lacul la loc. Și, dacă nu l-au adus înapoi pe lac, pe la vreo pensiune de sub Piatra Craiului sau satul Măgura.
puțină iertare
pe fiecare l-a prins așa cum se afla
care sub umbreluță care la coadă care pe trepte
care cu pantalonii
în vine care ținându-și lipită de nări
ultima suflare
și nici unul nu era deloc pregătit
pentru că ziua era prea ca oricare altă zi
și nimeni nu spusese că ar fi putut
să se întâmple și de fapt nimeni nu spusese nimic
nu tu doi sori pe cer nu tu forfota
pământurilor nu tu nori de lăcuste
și nici măcar nu-și ceruseră puțină iertare
doar au rămas pentru mult timp așa cum erau
și nu au mai vrut nimic – pentru că deja le era
foarte greață
_
Teodor Dună (n. 1981) a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat volumele: trenul de treieşunu februarie, Editura Vinea (2002 – Premiul Național „Mihai Eminescu”, Opera Prima, Botoșani); catafazii, Editura Vinea (2005); de-a viul, Editura Cartea Românească (2010); Der lärm des fleisches (trad. de Georg Aescht), Edition Solitude, Germania (2012); obiecte umane, Editura Cartea Românească (2015 – Premiul Cartea de Poezie a anului 2015, Gala Tinerilor Scriitori) și kirilă, Editura Tracus Arte (2017). În 2010, a beneficiat de o bursă de creație la Akademie Schloss Solitude, Germania. Grupaje din poemele sale au fost traduse în franceză, engleză, suedeză, spaniolă, bulgară, maghiară.
