HISTORY difuzează începând din 20 iulie 2020, de la ora 22:00, o serie de documentare, reunite sub numele de „Sezonul extratereștrilor”, care explorează lumea misterioasă a activităților extraterestre.
Fiecare dintre aceste documentare aduce în prim-plan câte un subiect controversat legat de fenomene extraterestre care au fost sursa a numeroase întrebări vehiculate în spațiul public de-a lungul timpului. Prin intermediul acestor documentare, telespectatorii vor afla povestea unui program militar intens dezbătut, menit să protejeze populația împotriva unui atac din spațiu, vor fi martori la relatările impresionante ale celor care au supraviețuit întâlnirilor extreme și vor putea urmări declasificarea unor informații secrete.
„OZN-uri: Întâlniri periculoase” este primul documentar din această serie și va fi difuzat, în premieră, luni, 20 iulie de la ora 22:00. Acesta surprinde o investigație a întâlnirilor de gradul a III-lea dintre oamenii obișnuiți și vizitatorii altei lumi, prin cercetări amănunțite ale unor dosare reale, reconstituiri dramatice și interviuri cu experți.
Următorul documentar din serie, „OZN Top Secret”, transmis în exclusivitate luni, 27 iulie, de la ora 22:00, face o analiză complexă a misiunilor speciale ale forțelor de ordine și militare care au ca scop protejarea civililor de întâlnirile extraterestre. Documentarul reface firul întâmplărilor prin intermediul unor dosare secretizate și a interviurilor cu specialiști.
Seria include și alte documentare consacrate precum: „Hangar 1: Fișierele OZN” (vineri, 24 iulie) și „Vânătoarea de extratereștri” (miercuri, 29 iulie).
De asemenea, în cadrul maratonului de documentare „Sezonul extratereștrilor”, publicul va putea viziona și o selecție a unor episoade speciale din producțiile „Extratereștri Antici” și „Blestemul Fermei Skinwalker”.
Trailerul oficial al seriei „Sezonul extratereștrilor” poate fi urmărit aici.
Despre HISTORY®
HISTORY® este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri TV internaționale. HISTORY® reprezintă o sursă de divertisment și informare pentru milioane de oameni de pe tot globul prin poveștile inspiraționale, uneori extravagante ale unor personaje extraordinare din viața reală, ale căror experiențe sunt adesea mult mai spectaculoase decât ficțiunea.
HISTORY® provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisiuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.
HISTORY® a fost lansată în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradusă în 37 de limbi. HISTORY® reprezintă principalul canal din portofoliul A + E Networks.
Televiziunea HISTORY® este disponibilă în România de peste 10 ani pe toate platformele majore de cablu, IPTV și DTH din țară, inclusiv: Akta-DCS, Digi, Orange TV, Telekom și Vodafone.
Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul oficial HISTORY România, pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.