spot_img

”Tinerii continuă să își aleagă modele din cărți”

În perioada 2006 – 2016, Victor Miron a fost implicat în afacerea de familie ”Service Auto Iovi”, unde a fost consilier service, marketing manager și inițiatorul campaniei de promovare a bunelor maniere în trafic ”Pe drumul cel bun”. În 2016, a fost selectat printre cei ”Ten Outstanding Young Persons” de către JCI România. Din ianuarie 2017 este curatorul speakerilor de la TEDxCluj. În perioada octombrie 2017 – septembrie 2018 a avut un mandat de un an ca Director Executiv la ClujHub. În 2018, a participat la emisiunea ”Românii au Talent”, unde a recitat textul ”Dacă o să am o fată” și a vorbit despre speranța lui ca în 10 ani jumătate dintre români să citească minim două cărți pe lună. Din 2019, este curator TedX Zorilor în Cluj – Napoca. A început să își dea” Cărțile pe Față” din ianuarie 2014. A publicat volumele ”Cărțile pe față”, ”Cartea de citit în doi”, ”tRai în doi”, ”Se repară prin înlocuire”, ”Lasă-mă să te las”, ”fOameni” și ”MAma”. Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Victor Miron.

La doar 28 de ani deveneai fondatorul proiectului„Cărțile pe față”/ ”BookSelfie” și, mai apoi, inițiatorul a peste 20 de proiecte culturale de încurajare a cititului. Ce declic livresc sau biografic a condus la demararea unor astfel de proiecte pro-lectură? De unde această pasiune pentru a promova cititul într-o țară în care majoritar oamenii nu mai au obiceiul de a cumpăra cărți?

Eu am început să iubesc cărțile în liceu, mulțumită profesoarei de română Mariana Muthu. În cărți mi-am găsit modelele, care m-au format ca idealistul cu inițiativă de azi. Campania a început dintr-o joacă după ce, la final de 2013, mi-am propus ca din 2014 să citesc minim o oră pe zi. După câteva săptămâni de lectură zilnică mi-am dat seama că mintea mea găsește mult mai ușor soluții la probleme și tot mai multe persoane mi-au spus că sunt mai creativ. Am avut curajul să le recomand și altora să citească după ce am văzut că mie îmi face bine să citesc. Așa am început să îmi dau Cărțile pe Față și să îmi pun ca poză de profil pe Facebook o imagine în care fața îmi este acoperită de cartea pe care o citesc.

Spuneai într-un interviu că ești antreprenor și idealist cu inițiativă. Ce însușirile trebuie să aibă un antreprenor de impact public? Cărțile sunt instrumente de a scăpa de șabloane ori, dimpotrivă, mijloace de a face mai strălucitoare șabloanele?

Idealist cu inițiativă am devenit modelând personaje ca Don Quijote, Micul Prinț sau prințul Mîșkin. Antreprenor am devenit forțat de context, deoarece a fost nevoie să mă implic și eu în afacerea de familie. Idealist fiind, mi-am dat seama că pentru mine motivația de a construi o afacere sau un proiect vine, în primul rând, din impactul pozitiv pe care îl pot genera.

Cărțile, în general, și ficțiunea, în special, ne dezvoltă empatia, care duce la dorința de a avea un impact pozitiv și în jur, nu doar pentru tine personal.

Lectura ne dezvoltă imaginația, creativitatea și abilitatea de a inova, adică să scăpăm de șabloane. În același timp ne permite să comunicăm mai bine și vechile șabloane.

Antreprenoriatul social este o formă de antreprenoriat la modă. Literatura de specialitate vorbește și despre netprenoriat- apărut pe baza fenomenului Internet la începutul anilor 90. Aș spune că ceea ce tu ai realizat implică ambele forme. Ai reușit să implementezi idei noi cu efecte benefice asupra celorlalți, într-o țară în care cultura și antreprenoriatul cultural nu sunt ușor de susținut. În demararea proiectului „Cărțile pe față”/ ”BookSelfie”  cât de mult a contat motivația, voința și inspirația ta și cât a fost vorba de abilitatea de a-i convinge pe alții să se mobilizeze în direcția pe care tu o doreai?

Mi-am asumat inițial campania Cărțile pe Față pe un an, după care pe trei ani și ulterior pe 15 ani. Acum, la aproape șase ani de când am început-o, mă pot uita în urmă să unesc punctele. Cea mai importantă sursă de motivație și inspirație a fost desigur lectura, care m-a hrănit zi de zi. Dând pagină după pagină îți exersezi răbdarea și anduranța. În același timp energia pentru a continua a venit de la toți oamenii care s-au implicat în campanie și din faptul că multe din ideile noastre s-au și concretizat.

Abilitatea de a convinge alți oameni este foarte necesară. În cazul meu cred că a fost posibilă și datorită entuziasmului provenit din rezultatele obținute, dar și mulțumită lecturii zilnice prin care am ajuns să comunic mai bine.

Tot într-un interviu spuneai că toată tinerețea ai fost  influențat de unul dintre personajele lui Mircea Eliade, de celebrul David din „Întoarcerea din Rai” și din „Huliganii”. Își mai aleg astăzi tinerii astfel de modele?

Da, unii tineri continuă să își aleagă modele din cărți. Văd asta când implementăm câte o Clasă Cititoare (mândră ca o floare), unde elevii recomandă câte o carte și poartă la școală tricouri pe care sunt scrise titlurile recomandate de ei.

Personajele sunt atât din autori clasici, cât și din autori contemporani.

Ai fost unul dintre cei 5 români participanți la TEDSummit, în Edinburgh. Ai creat în Cluj peste 30 evenimente culturale în ultimii 5 ani. Te-ai implicat până acum în organizarea unui TEDx la Cluj, în 2017, și ai fost prezent și pe scenă, în 2012, în calitate de vorbitor. De curând, ai obținut licența de organizator TEDx și vei organiza TEDxZorilorWomen 2019 la Cluj, pe 8 decembrie. Povestește-mi, te rog, despre prima ta experiență TED.  Ce conferințe TEDx pregătești pentru următorul an?

Conferințele TED au sloganul ”ideas worth spReading”, care merge bine cu ”books worth Reading”. De multe ori un discurs TED sau TEDx este dezvoltat de vorbitor și într-o carte. Eu am ales să organizez propriul TEDx deoarece, din nou, am văzut pe mine ce impact a avut participarea la astfel de evenimente.

Pentru anul viitor pregătesc o serie întreagă de evenimente TEDx. O să începem să le anunțăm pe 8 decembrie la TEDxZorilorWomen.

La emisiunea „Românii au talent“ te-ai prezentat ca fiind un vechi cititor şi un mai tânăr scriitor. Cât de importantă crezi că este promovarea pentru un scriitor?

Promovarea este foarte importantă în orice domeniu, cu atât mai mult în zilele noastre când oamenii sunt bombardați de o mulțime de stimuli. Dacă, de exemplu, am auzi la radio la fel de multe reclame la cărți cât auzim despre suplimentele nutritive cred că s-ar citi mult mai mult. Sau dacă ar fi cărțile la fel de prezente în media cum e horoscopul cred că s-ar citi mult mai mult.

Cum îți alegi cărțile pe care le citești? Ești genul de cititor care citește tot ce îi pică în mână sau faci o selecție îndreptându-te doar spre ceea ce  consideri că merită atenția ta?

De obicei în cărți găsești referințe la alte cărți. Sau dacă văd un TED Talk care îmi place ajung să caut și cărțile scrise de persoana care l-a susținut. În același timp îmi place să intru în librării să caut titluri noi. Plus că întreb mereu oamenii ce titluri faine au citit în ultima vreme.

Care este cel mai mare pericol care îl pândește pe cineva care nu citește?

Înainte de a răspunde vreau să subliniez că lectura nu e un scop în sine. Nu ne naștem pentru a citi, ne naștem pentru a trăi. Acestea fiind spuse, așa cum e bine să mâncăm mâncare de mai multe ori pe zi, e foarte important să ne hrănim și prin lectură, altfel riscăm să trăim mai puțin, mai superficial, mai puțin împlinit. Cineva care nu citește nu vede că mâinele lui e în mâinile lui.

 

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508