Mihai Constatin Ticu lansează volumele de poezie „Filosofii de curte” şi „Scutiri de vamă”

apr. 4th, 2019 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 6 aprilie 2019, ora 11:00, la Casa Cărții Iași (B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 57, Sala de Evenimente „Mihai Eminescu”, etaj II), va avea loc  lansarea volumelor de poezie „Filosofii de curte” şi „Scutiri de vamă” semnate de autorul Mihai Constatin Ticu.

Volumele vor fi prezentate de prof.Petronela  Angheluţă şi de scriitorii Mihai Batog Bujeniţă şi Constantin Mănuţă, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Invitat de onoare: poetul Horia Zileru.

Recitalul de poezie susţinut de actriţa Ina Paladi, de la Teatrul „Studio Lux Art” Iaşi şi improvizaţiile la pian ale pianistului Alex Marinescu vor completa întâmplarea culturală de la Casa Cărţii Iaşi.

Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi.

La eveniment sunt invitaţi membrii Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi şi ai Asociaţiei Literare „Păstorel” Iaşi, precum şi publicul ieşean care doreşte să petreacă momente de relaxare în compania poeziei şi a muzicii.

 

„Recomand citirea în totalitate, din scoarţă în scoarţă, cum se spune, a acestei cărţi de poezii, scrisă de un poet apreciat, dotat cu o vastă cultură, talentat, având o largă disponibilitate poetică…” (Vasile Larco, cu referire la volumul Filosofii de curte).

 

„Volumul Scutiri de vamă, al autorului Mihai Constantin Ticu, propune, într-o viziune originală, propria revoltă îndreptată spre situaţia negativă a societăţii româneşti, situaţie care se perpetuează, de aproape treizeci de ani, fără speranţe de a se îndrepta spre o direcţie normală. (Petronela Agheluţă).

 

Număr de vizualizări :735


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro