Lansare de carte şi Masă rotundă «Almăjul de ieri, de azi și de mâine sau Mult dorita Vale a miracolelor»

mart. 28th, 2019 | By | Category: Postcard

Joi, 21 martie 2019, când ziua se îngemăna cu amurgul, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” Timişoara a avut loc un eveniment cultural deosebit, Lansare de carte şi Masă rotundă «Almăjul de ieri, de azi și de mâine sau Mult dorita Vale a miracolelor», iniţiat de doamna dr. Dorina Măgărin, bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”.

Dedicat Centenarului Întregirii Neamului Românesc și anului 1918, când Almăjul a devenit parte a României, volumul elegant și bogat, de 939 pagini, coordonat de Academicianul Păun Ion Otiman și avându-l ca prefaţator și îngrijitor de ediție pe prof. univ. dr. Dumitru Popovici, a apărut în anul 2017 prin conlucrarea Editurii Academiei Române și a Editurii ArtPress. La apariţia cărţii au colaborat 19 autori, dintre care 11 s-au născut în Almăj şi scrisul lor reflectă inspirat, alături de modul de exprimare local, cunoașterea dinăuntru a proceselor studiate; ceilalți autori provin din Timișoara, Arad sau Hunedoara.

Cuvântul de deschidere l-a avut Academicianul Păun Ion Otiman, CS I, Preşedintele de onoare al Academiei Române, Filiala Timişoara care, la rândul său, a citit mulţumirile aduse de Academicianul Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, în momentul primirii cărţii: „cunosc din propria-mi experienţă de cercetător şi autor ce înseamnă coordonarea unei lucrări de asemenea amploare… Interesul lucrării de faţă ne-a determinat să o prezentăm în «Revista de Studii Transilvane»”, apoi Academicianul Păun Ion Otiman a vorbit despre „Mediul de afaceri în Almăj”, „Economia rurală neagricolă în Almăj”, „Agricultura în Almăj” şi despre „Silvicultura și economia forestieră în Almăj”. Alţi coautori care au lat cuvântul au fost: lector dr. Florina Maria Băcilă despre „Graiul almăjenilor”, prof. Iosif Băcilă despre „Oameni de seamă din Țara Almăjului…” şi „Scrieri alese despre Almăj”; muzeograf dr. Dacian Rancu, prof. Gheorghe Rancu-Bodrog și prof. Dan Oberșterescu despre „Almăjul de-a lungul timpului”; prof. Gheorghe Rancu-Bodrog şi pr. dr. Daniel Alic despre „Spiritualitatea în Almăj”.

Manifestarea, apreciată de numerosul public prin vii aplauze, a fost onorată de luarea cuvântului şi de către Excelenţa Sa, dr. Adrian Bădescu, Consul Onorific al Mexicului în Timişoara.

Dintre cei care s-au aplecat asupra cărţii şi au luat cuvântul se numără: dr. Ionel Bota, Directorul fondator al Centrului Cultural și Complexului Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” Oraviţa, lector dr. Nicolae Hurduzeu şi juristul dipl. Aurel Bancu, secretarul Asociaţiei Culturale „Constantin Brâncuşi” Timişoara.

Cuvântul de încheiere al manifestării l-a avut Academicianul Păun Ion Otiman, cu recomandarea de a se citi lucrarea monumentală, ce are structura unei enciclopedii tematice în cinci părți.

 

Dorina Măgărin, Timişoara, 26 martie 2019

 

 

 

Număr de vizualizări :595


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro