Vineri, 30 noiembrie 2018, ora 17.00, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București ( Strada Nicolae Crețulescu nr.8 ), Direcția 9 în parteneriat cu Editura Tracus Arte, APLER, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Clubul UNESCO – Adolescenții și AgențiadeCarte.ro au acordat Premiul Național pentru debut în poezie ”Traian T Coșovei”, ediția a V-a. Juriul ediţiei 2018 a fost compus din scriitorii Dan Mircea Cipariu, Ştefania Coşovei şi Tudor Voicu. Invitați au fost scriitorii Dan Mircea Cipariu și Tudor Voicu (laureat al Premiului Național pentru debut în poezie ” Traian T. Coșovei”, ediția a III-a). Invitată specială: Ioana Crăciunescu. În sală s-au aflat Ștefania Coșovei, artistul vizual Mihai Zgondoiu, Irina Lazăr, Corneliu O. Rodeanu, Carmen Secere, Romeo Aurelian Ilie (câștigător al ediției a IV-a a Premiului Național pentru debut în poezie ”Traian T Coșovei”), prieteni ai poetului Traian T. Coșovei și susținători ai câștigătoarei ediției. Câștigătoarea Premiului Național pentru debut în poezie ”Traian T Coșovei”, ediția a V-a a fost desemnată Livia Ghighilicea din Timișoara, iar grupajul premiat va fi publicat anul viitor de Editura Tracus Arte. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Gala a fost deschisă de Dan Mircea Cipariu: ” O seară fastuoasă, vă spune Dan Mircea Cipariu, nefumător, ovo-lacto-bar și amfitrionul de profesie al serilor Coșovei. Sunt foarte bucuros că, iată, câteva organizații importante, Asociația culturală Direcția 9, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Clubul Unesco-Adolescenții, APLER, AgențiadeCarte, Euro CulturArt, și anul acesta oferă posibilitatea de a duce la capăt un vis început acum câțiva ani, acela de a oferi Premiul Traian T. Coșovei. În urma jurizării mai multor manuscrise, dacă memoria nu mă înșeală au fost 29 de manuscrise, astăzi vom anunța câștigătorul. Regula este aceea de a juriza manuscrise ale unor autori care nu au publicat în volum. Sunt autori care vor debuta cu această carte la editura bunului nostru prieten, Ioan Cristescu, este vorba de editura Tracus Arte. Nu întâmplător, în juriu este unul dintre laureații acestui concurs, e vorba de Tudor Voicu, care alături de mine și de doamna Ștefania Coșovei și consiliați, pentru că întotdeauna trebuie să ai și un consilier foarte puternic, consiliați de Adrian Suciu, cel care a inițiat aceste premii și căruia îi mulțumesc, el face atâtea lucruri pentru ca memoria literară a bunului nostru prieten Traian T. Coșovei să dăinuiască nu numai în inimile noastre ci și în conștiința publică, am decis câștigătorul acestei ediții.”
”Vreau să vă spun că au fost multe grupaje foarte bune anul acesta. Nu știu ce concurenți au fost în anii trecuți, este prima oară când sunt în juriu. Decizia a fost destul de dificilă pentru că am încercat să jurizez mai ales în spiritul poeziei lui Traian T. Coșovei, așa mi se pare firesc și în lucrul ăsta am găsit coerența de a clasifica grupajele care s-au trimis. Traian T. Coșovei a scris o poezie deși post modernistă probabil cea mai lirică poezie post modernistă ceea ce a oferit o arie destul de generoasă clasificării grupajelor”, a spus Tudor Voicu.
Câștigătoarea Premiului Național pentru debut în poezie ”Traian T Coșovei”, ediția a V-a a fost desemnată Livia Ghighilicea din Timișoara, iar grupajul premiat va fi publicat anul viitor de Editura Tracus Arte.
”M-am născut la Drobeta Turnu Severin. De pe pagina de facebook a lui Robert Șerban am aflat despre concurs. Am ajuns în Timișoara pentru a urma o licență în litere la Universitatea de Vest, apoi când am terminat m-am angajat într-o grădiniță. Am revenit peste vreo 6 ani pentru un master în comunicare interculturală pentru că am simțit nevoia să accelerez puțin. Dorința era de a mă înscrie la doctorat, dar am fost direcționată către științele educației pentru că aveam nevoie în grădiniță și de această facultate. Este primul concurs la care particip și de când am primit e-mail-ul cu finaliștii sunt într-o continuă stare de șoc. Erau foarte puține persoanele care știau despre faptul că eu scriu. Mi-am dorit foarte mult să fiu între cei trei finaliști, să fie o validare a tuturor acelor gânduri, să mă conving dacă are rost să merg mai departe sau să abandonez”, a spus Livia Ghighilicea
Aceasta a citit din grupajul premiat: ”Duhul apelor și alte amintiri”, ”Iarnă-mă”, ”Acei ochi verzi care nu trec”.
A urmat o evocare și un recital din poemele lui Traian T. Coșovei în lectura actriței și poetei Ioana Crăciunescu.
”Prieteniile sunt mult mai durabile decât viața și literatura pentru că ele sunt duse mai departe, ca dovadă că voi sunteți aici. Uneori iubim, alteori urâm, ne mai certăm, ne mai împăcăm, dar în pritenie există niște autostrăzi pe care România nu le-a construit încă. Sunt niște benzi care duc suflul prieteniei mai departe într-o formă deloc organizată, dar perfectă. Pe Traian T. Coșovei l-am cunoscut când, din păcate, pentru că am această dublă fațetă de actriță și poetă, credea că sunt doar o gagică de la Nottara. M-am întâlnit prima oară cu el în curtea lui Aurel Covaci și din secunda aia s-a născut o prietenie foarte rapidă pentru că sinceritatea era de ambele părți și nimeni nu se supăra pe nimeni. Lucrurile sunt foarte simple, toți cei care suntem aici facem parte dintr-o familie care ne respectăm, e o familie nevăzută care nu este omologată, care nu are pensii mai mari, n-are opere mai complexe decât altele. Cum spun eu, cărțile într-o bibliotecă se așează una lângă alta, nu una împotriva celeilalte, important este ca ele să se alinieze cum se poate. Eu vreau să citesc un poem sau două din prima carte primită de la el cu dedicație. Este din anul 1982. E neplăcut să murim, e neplăcut să fim bolnavi, e neplăcut să fim disprețuiți sau neapreciați, dar oamenii pot să trăiască și peste viața lor cu o singură condiție ca cei care i-au cunoscut și i-au citit să dea mai departe mesajul. Totdeauna te impresionează cum își aleg oamenii citatele unei cărți. El are aici un citat al lui T. S. Eliot, Plecați, plecați, a spus zburătoarea / Specia umană nu poate suporta prea multă realitate. El a ales ce a vrut să spună.”, a spus Ioana Crăciunescu.
Aceasta a citit două poeme din volumul „Cruciada întreruptă” (editura Cartea Românească, 1982).
Ioana Crăciunescu a donat Muzeului Național al Literaturii Române din București o instalație-ceas primită de la Traian T. Coșovei.
Poetul Traian T. Coşovei, născut pe 28 noiembrie 1954, în Bucureşti, a aparţinut generaţiei literare optzeciste. A absolvit Facultatea de Filologie (secţia română-engleză) în 1978, cu o lucrare despre Beat Generation, poezie americană contemporană. De asemenea, Traian T. Coşovei a fost membru fondator al Cenaclului de Luni. A debutat în presa literară în 1978, în revista România Literară, iar debutul editorial a avut loc în 1979, la Cartea Românească. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1980. Începând din 1996 a lucrat la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, Departamentul Relaţii Publice, şi la publicaţia Museion, înfiinţată de el şi editată de MNLR. În anul 2002 a înfiinţat Cenaclul „La formarea ideilor”, cenaclu exclusiv de proză. În 2002 a participat ca redactor pentru limba engleză la realizarea CD-ului Mihai Eminescu. Din 1998 a iniţiat la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti „Institutul de glasuri” (prelecţiuni în spiritul junimist) – acţiune ce reunea personalităţi marcante ale culturii române contemporane.
Text: Simona IONIȚĂ
Foto: Corneliu O. RODEANU
Număr de vizualizări :1322